Acuzațiile aduse conducerii din Islamabad, în ultima vreme, din partea administrației Trump, precum și oprirea ajutorului american pentru Pakistan de la începutul anului, trebuiau să redefinească periculos și cumva decisiv raportul de forțe din Asia, împotriva Statelor Unite. Sunt ani buni de când Pakistanul împarte proiecte comune cu China, atât civile cât și militare, evitând în același timp o apropiere politică prea mare cu această, pentru a nu irită Statele Unite, dar suficient de consistentă cât să pună probleme Indiei inamice. Așa că, în sfârșit, din ianuarie, de la divorțul zgomotos de Statele Unite, elită politică și militară pakistaneză a putut în sfârșit să respire ușurată, nemaiavând de ținut nici un echilibru între puteri. China e prima și singură alegere evidență, logică, pentru lăsarea în urmă a criticilor și constrângerilor americane, a Americii. Acum, politicienii pakistanezi pot defila în văzul lumii, în Islamabad, la braț cu secretarii de partid veniți de la Beijing.

Cu siguranță că sunt și câteva probleme, dar la o vedere rapidă se părea că nu pot apărea atât de repede și la anvergură atât mare încât să pună în pericol nouă alianța în care pakistanezii s-au aruncat fără rezerve. Doar de asta a fugit Pakistanul, când a renunțat la alianța cu America – de problemele puse de aliatul mai mare, care produceau o jenă permanentă conducerii politice și militare pakistaneze, puse permanent la treaba, de multe ori împotriva propriilor clienți.

Pakistanul are deja, de ceva vreme, câteva proiecte militare comune cu China, destul de importante, cum ar fi proiectarea și producerea avionului de lupta multirol JF 17, care ar trebui să înlocuiască învechitele avioane franceze Mirage3 și 5 și probabil și avioanele americane F16, dacă nu vrea să mai aibă treabă cu Statele Unite. Apoi, tancurile grele Al Khalid sunt, de asemeni, produse de Pakistan împreună cu China. Mai mult, există o colaborare chino-pakistaneză și în cazul programului de producere a rachetelor balistice Shaheen III.

Economic, China are planuri mari in Pakistan. În primul rând e vorba de CPEC (China Pakistan Economic Corridor), proiect de infrastructură cu investiții în valoare de aproximativ 50 de miliarde dolari, parte dintr-un proiect mai mare, BRI (Belt and Road Inițiative), care ar fi o refacere a Drumului Mătăsii, pentru a impune influența politică și economică a Chinei în zonele Asiei Centrale ieșite de sub tutela sovietică si nu numai.

Cele două țări aliate ar trebui, de asemeni, să meargă mai departe și să înceapă să dezvolte și proiecte politice comune.

Atât că, în momentul de față, sunt cunoscute câteva probleme, deloc mici, în relația asta. De exemplu, faptul că investițiile chineze din provincia pakistaneză Balochistan nu au adus avantaje afacerilor locale ori locuitorilor din zonele unde s-au făcut investițiile, a produs o iritare mai greu de trecut cu vederea în Pakistan. Firmele chinezești lucrează doar cu angajați chinezi și folosesc, în cea mai mare parte, materiale de construcții produse în China. Cât despre îmbunătățirea condițiile de trai ale celor care trăiesc în zonele acelea, cel mai elocvent exemplu este situația din Gwadar, unde este cartierul general al CPEC. Acolo nu prea există apă curentă pentru populație, în ciuda faptului că firmele chineze de infrastructură sunt de ceva vreme prezente în zonă. Apa potabilă, vândută la litru, este controlată de o mafie locală cunoscută guvernului local, iar China nu pare să aibă nici o intenție să facă ceva folositor populației în zona de maximă importantă pentru marele proiect de infrastructură. Așadar, pakistanezii au înțeles intr-un final – asta e modelul chinezesc de lucru în Pakistan, cu susținere inexistentă pentru comunitățile unde operează.

http://thebalochistanpoint.com/14328-2/

Orasul Gwadar

Tot în Balochistan, China și-a permis să negocieze cu organizațiile separatiste, vreme de 5 ani, fără să anunțe guvernul de la Islamabad, pentru a găsi susținere și a proteja proiectul CPEC. Negocierile nu au rezolvat mare lucru în privința separatiștilor din Balochistan, convinși în continuare că firmele chinezești nu vor susține comunitățile din zona, ci vor aduce, pe mai departe, o mulțime de muncitori chinezi, care vor schimba și mai mult proporția etnică a zonei, în defavoarea localnicilor. Și asta produce o iritare imensă celor din organizațiile separatiste, și nu numai.

Negocierile astea au produs îngrijorare și guvernului pakistanez, dar îngrijorare bine mascată, de dragul noii aliante, pentru a demonstra lumii că nu există regrete după abandonarea legăturii cu America și angajarea cvasitotală în alianța cu China.

https://gandhara.rferl.org/a/pakistan-balochistan-china-seperatists-talks/29055188.html

Iar presa din Pakistan, bine controlată de guvern, urmărind mereu linia oficială, nu a pomenit prea multe, până acum, depre efortul făcut de pakistanezi să treacă cu vederea amestecul Chinei în cele mai sensibile treburi interne.

https://thewire.in/books/managing-media-pakistan-military

Numai că ieri, în ediția din 25 martie a prestigioasei publicații Dawn, înființată de Mohammed Ali Jinnah, „Părintele Pakistanului”, s-a văzut o breșă imensă în relațiile dintre cele două țări – a apărut un articol care arată că pakistanezii sunt deja foarte iritați de parte din acțiunile Chinei. Articolul descrie imensa dramă a pakistanezilor căsătoriți în China, pastori ori negustori, în regiunea uighura, care au trecut în Pakistan pe durata iernii și și-au lăsat familiile acasă, ca apoi să afle că autoritățile comuniste le-au răpit soțiile împreună cu copiii. Familiile răpite au fost internate apoi în lagăre de reeducare supraaglomerate, închise în condiții inumane, pe durata nelimitată, fără posibilitatea de a lua legătura cu soții, cu rudele rămase afară, cu nimeni din exterior. Autoritățile chineze au declarat că fac asta pentru a-i reeduca pe minoritarii uighuri, pentru a elimina extremismul. Și o fac în stil maoist, arestând femeile și copiii, aruncându-i în zeci de centre de detenție, în cele mai groaznice condiții. Într-o singură regiune din nord-vestul Chinei, în Kashgar, mai mult de 3% din populație, adică peste 120.000 de femei și copii, se află în aceste lagăre de reeducare.

https://www.dawn.com/news/1397444/pakistanis-distressed-as-uighur-wives-vanish-in-china-dragnet

Lagărele de „reeducare prin muncă” fuseseră închise oficial în 2013, dar în apropierea Congresului XIX al Partidului Comunist Chinez, din toamna trecută, o dată cu recunoașterea revenirii la comunismul maoist, au fost redeschise și umplute până la refuz cu familiile mixte pakistanez-uighure.

https://www.telegraph.co.uk/news/2018/01/26/thousand-uighur-muslims-detained-chinese-re-education-camps/

Lagar de reeducare prin munca

Crima asta comunistă este justificată de China cu trei motive mari – orice legătură cu Pakistanul e considerată periculoasă, Pakistanul fiind considerat sursă a terorismului în zonă, apoi, toți uighurii sunt aprioric considerați separatiști deci trebuie ținuți sub control strict și, nu în ultimul rând, musulmanii sunt considerați religioși, deci trebuiesc reeducati fără întârziere. Așadar, China dorește să aibă o relație strânsă cu Pakistanul, dar nu prea dorește să aibă de a face cu pakistanezii. Iar Pakistanul pătimește mult, mult mai mult decât a făcut-o când era aliatul Americii.

Acum guvernul de la Islamabad are de rezolvat problemele puse de China, dar e clar că are posibilități restrânse de negociere – nu mai are susținerea Americii, căreia i-a întors spatele…

Print Friendly, PDF & Email
Articolul precedentArgumente în favoarea idealului unionist
Articolul următorÎn Vinerea Patimilor
Alexandru Coman
Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here