Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Patapievici are dreptate: „fără creștinism”, Europa va crăpa. O face deja.

Sunt obișnuit să citesc texte scrise de progresiști. În fiecare zi, îmi dedic timp lecturilor din socialiștii de toate culorile, comuniștii de toate orientările, cămăși verzi, brune ori negre, milițieni corecți politic sau apostoli ai ateismului. Pentru a putea fi cât de cât coerent în argumentație, sunt nevoit să mai fac și astfel de „incursiuni”. De ceva vreme, însă, nu mi-a mai căzut pe mâna un text atât de plin de reavoință și ignoranță precum cel pe care l-a semnat Alexandru Toma Pătrașcu pe Contributors.ro.

Introducere
Cine este acest domn Pătrașcu? În cazul în care nu ați auzit de dânsul, aflați că este noul Remus Cernea, atâta că probabil nu mai bea banii propriilor părinți la cafeneaua Verona. Dacă Remus Cernea conducea până nu demult cruciada anticredinței pe pământ românesc, încă multă vreme după ce Emil Moise (nenea acela simpatic-iconoclast ce urla în studioul lui Robert Turcescu că „religia a omorât miliarde de oameni!!”) a renunțat la ideea generoasă de a scoate poporul român din deșertul credinței, mișcările politice ale marelui ateu care locuiește încă la părinții lui au făcut necesară, pare-se, regruparea radicalilor sub un alt drapel. Acest alt drapel nu își mai spune Asociația Umanistă Română, ci Asociația Secular-Umanistă Română, iar cel care are onoarea să îl agite pe Contributors.ro cu frenezie în mod egal religioasă pare a fi Alexandru Toma Pătrașcu (ironic prenume).

Scurtă descriere de pe site-ul ASUR:

Căsătorit, 2 copii
Absolvent al Facultății de Electronică, Universitatea Politehnică București
MBA la Open University UK
Director de marketing într-o companie IT
Îi place să gătească, să facă pâine, să crescă copaci pe balcon și să tragă cu pușca și pistolul.

Cu alte cuvinte, domnul Pătrașcu este încă un „realist” care se consideră mare expert în teologie și filosofie. Ar fi interesat de aflat ce părere ar avea dânsul dacă un student de la teologie sau filosofie ar începe să îl ia la rost pe probleme ce țin de electronică, dar să lăsăm aceste interogații obscurantist-religioase și să revenim la articolul domnului Pătrașcu.

Alexandru Toma Pătrașcu este supărat foc pe președintele Institutului Cultural Român, pe care îl tot interoghează obsesiv în articolul de pe Contributors, de parcă ar fi inamicul public numărul 1. Motivul tulburării? Institul Cultural Român a îndrăznit, asemenea altor instituții obscurantiste precum Bundestag-ului, să invite o figură publică religioasă la o dezbatere despre rolul creștinismului în minunata noastră contemporaneitate. Mai grav, domnul Patapievici nu l-a consultat pe domnul Pătrașcu și i-a făcut această propunere întocmai cardinalului Gianfranco Ravasi (quelle horreur!). Rezultatul? O mare supărare exprimată în prea multe cuvinte, una ce se încheie cu o trimitere directă spre Asociația Secular-Umanistă Română (îngroșată cu bold, că așa fac ateii întregi la minte, țin să-ți scoată ochii cu cât sunt ei de relaxați în materie de religie).

[Notă: Prezentarea foncției pe care o ocupă Alexandru Toma Pătrașcu în instituție mai sus menționată mă face să cred că dacă ader la ASUR, primesc nu doar o carte de vizită ASUR personalizată și președinția filialei măcar a cartierului în care locuiesc, dacă nu și a orașului de baștină, ci și un tricou cu Everybody’s a winner. Pare genul de organizație de câțiva oameni care împarte și unește lumea la fiecare ședință desfășurată într-o garsonieră. Am scris garsonieră? Iertare, doamnelor și domnilor, am vrut să scriu cafenea.]

Textul începe cu o condamnare inechivocă a Bisericii Catolice, instituție care a avut nerușinarea de a porni o serie de consultări publice sub titlul „Curtea Neamurilor”. Acest nume a fost ales întocmai de Papa Benedict ca pentru întâlnirile între reprezentanții Bisericii Catolice și celelalte biserici creștine, culte religioase sau a(nti)-religioase.

Dialog? Da, sa fie dialog!, a zis Papa, dar un dialog in care noi, Biserica Catolica, vorbim, iar ceilalti ne asculta. Dialog prin care noi, Biserica Catolica, incercam sa-i convertim pe nehotariti, sa-i convingem pe cei in dubiu, sa-i atragem pe cei “care nu mai cauta”(iii).

Explicind acest proiect, un inalt prelat, arhiepiscopul Giampaolo Crepaldi, afirma fara echivoc:

“Nu este vorba de o invitatie la dialog intr-un context neutru sau impartial cu privire la Dumnezeul crestin. Curtea Neamurilor era de fapt amplasata in Templu, nu in afara sa. Era un loc sacru, nu profan.” (iv)

Mai mult, manifestarile de la Paris s-au incheiat printr-o petrecere pentru tineri al carei punct de atractie a fost mesajul video al Papei Benedict, urmata de rugaciune si meditatie in Catedrala Notre Dame (v ).

Dialog? Daca asa arata dialogul, ma intreb ce forme ia misionarismul…

Așadar, de la bun început se stabilește că la Ateneu nu a putut fi vorba de dialog deoarece în concepția lui Alexandru Toma Pătrașcu el se poate face numai în lipsa susținerii credinței proprii de către cei care cred. Credinciosul trebuie să își lase credința la intrarea în sală și să joace numai pe terenul așa-zisului ateu: cât mai reverențios față de cealaltă tabără, cât mai relativist în ceea ce o privește pe cea pe care o reprezintă.

Trecem mai departe, dar apăsăm pe FFWD.

I.

La Bucuresti, cardinalul Ravasi a continuat pe acelasi ton; pina la urma “Curtea Neamurilor” este al sau “pet-project”. Eminenta sa este “scriitor, erudit, arheolog amator si un desavirsit vorbitor”(vi), dar, mai presus de toate, este un om cu un sistem de valori foarte bine pus la punct. In cadrul conferintei sustinute la Ateneu, vorbind cu dispret despre acei credinciosi “calduti”(vii) care se simt din ce in ce mai instrainati de religie, ii descrie drept “aproape [s.n.] inferiori ateilor”. Credinciosi “adevarati”, credinciosi “calduti”, atei. Mai rau de atit nu se poate…

Cu alte cuvinte, domnul Pătrașcu se declară jignit că un om religios ar putea considera că viziunea atee asupra lumii este săracă, iar credincioșii „călduți” „aproape inferiori ateilor”. Ridicol, dar am ratat cumva articolul în care îi apostrofează pe Dawnkins & Co. pentru că îl consideră pe credincios inferior „suferind” de „iluzia lui Dumnezeu”?

Culmea nobleții sufletești, ateul Alexandru Toma Pătrașcu se lansează și în apărarea credincioșilor „călduți” (traducere din newspeak secularist: credincioșii cu numele), doar-doar o mai face o breșă între inamici, între bunii creștinii (cei care încearcă, pe cât posibil, să se ridice la înălțimea idealului) și răii creștini (cei care sunt creștini doar când și când, în funcție de necesitățile momentului). Probabil se gândește că există posibilitatea ca unii dintre ei să poată fi atrași de contra-evanghelia secularistă.

II.

Istoria Crestinismului este plina de conflictele dintre multitudinea de biserici si de secte, una mai “sfinta” decit alta, invariabil hotarite toate sa-i omoare pe “eretici”. Bogomili, Catari, Iconoclasti, Waldensieni. Schisma, Reforma, Contrareforma; o serie nesfirsita de razboaie, persecutii si crime, milioane si milioane de morti. Pentru ce? Toti erau credinciosi, toti erau crestini, toti incercau sa urmeze invataturile lui Isus asa cum puteau ei mai bine. Si atunci?

Reducerea întregii istorii a creștinismului și a contribuției religiei creștine la civilizația noastră numai la „Bogomili, Catari, Iconoclasti, Waldensieni. Schisma, Reforma, Contrareforma” trădează nu doar reavoință, ci și cunoștințe extrem de sărace. Reforma și Contrareforma, spre exemplu, nu au fost perioade ale întunericului. Nici unul din aceste episoade nu poate fi redus la așa ceva, cu toate problemele pe care le-au avut.

Apoi, istoria umanității este plină de conflicte între multitudinea de rase și popoare, unul mai „sfânt” decât altul, invariabil hotărâte toate să îi omoare pe „inferiori”. Oare asta înseamnă că umanitatea este lipsită de virtuți?

Revenind la faptele brute, cert este că mai mulți oameni au murit în atât de lipsitul de Dumnezeu secol al douăzecilea decât în toate războaiele și conflictele „religioase” la care au participat creștini. Comunismul singur a ucis peste 100 de milioane de oameni, nu se va știi niciodată câți. Național-socialismul, altă ideologie anticreștină, care ura din răsputeri Dumnezeul creștin pentru că se născuse și trăise printre inferiorii evrei, este altă operă de artă a modernității lipsite de Dumnezeu. Și unul, și altul se considerau bazate pe Știință (întocmai așa, cu litere mari): comunismul pe economie, iar național-comunismul pe biologie.

III.

Din pacate, Crestinismul nu inseamna doar iubirea de aproape; inseamna si “Crede, nu cerceta!”(viii), inseamna si obsesia pacatului, inseamna si teama de o divinitate capricioasa.

Și uite așa nu părăsim nici un pic crasa ignoranță. Creștinismul nu recomandă nici unui om să creadă fără a cerceta. Evangheliile sunt pline de îndemnuri de a învăța, de a afla, doar numai „adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32). Culmea, autorul acestei expresii incriminate de Alexandru Toma Pătrașcu este Celsus, un anticreștin care a publicat o lucrare intitulată chiar Atac asupra creștinismului, prima de acest fel „înregistrată” de istorie. Pesemne onestitatea intelectuală nu se înscrie în rândul virtuților pe care le stimează cel care îl apostrofează pe autorul Omului recent.

Cât despre păcat și teama de o divinitate „capricioasă”, nici nu știu dacă mai are rost să ating subiectul. Divinitatea nu este capricioasă decât într-o lectură progresistă, iar noțiunea de păcat este cât se poate de adevărată azi ca și atunci când a apărut pentru prima dată. Dacă oamenii ar ține cont de ea, dacă ar fi mai conștienți de răul de care pot fi capabili și de care trebuie să se ferească, ar fi mai buni, nu mai răi, iar pentru a pricepe atâta lucru nici măcar nu trebuie să fii un om credincios, doar un pic sincer cu tine însuți. Păcatul trebuie înțeles, iar rușinea valorificată, nu desconsiderată, explică Roger Scruton în unul din articolele pe care le-am tradus pentru ILD, Fără rușine și fără iubire.

IV.

Mai mult, Crestinismul inseamna organizatii mari, puternice, bogate; capabile sa-si impuna propria vointa. Diferitele Biserici sint stat in stat si beneficiaza de privilegii aparte; dispun de o putere imensa si nu ezita sa o foloseasca in beneficiul propriu.

Puterea corupe; e o realitate ce nu tine cont de nationalitate sau de confesiune. Biserica Catolica a ascuns in repetate rinduri infractiunile de natura sexuala ale preotilor, in Grecia Biserica Ortodoxa e implicata in nenumarate tranzactii imobiliare dubioase, la noi BOR ii protejeaza pe prelatii corupti sau care au colaborat cu Securitatea.

In cazul Bisericii Catolice abuzurile sexuale asupra copiilor sint endemice, dar adevarata problema nu rezida in cazurile individuale, oricit de grave si de blamabile ar fi ele, ci in atitudinea institutionala. In mod repetat, in nenumarate tari (Statele Unite, Germania, Irlanda etc.), Biserica a musamalizat, cu consecinte grave, incidentele. Nu numai ca preotii pedofili au fost protejati de anchetele justitiei, dar, si mai cumplit, li s-a permis, de facto, sa continue sa maltrateze copii. Un nou scandal, pe acelasi calapod, a izbucnit saptamina trecuta; in Kansas City; preotul pedofil nu a fost raportat politiei timp de aproape un an, parintilor nu li s-a spus nimic, iar intre timp acesta a continuat sa aiba acces la copiii din parohie(ix).

O critică puțin marxistă, puțin anarhistă, cu totul ateistă, ce ia probleme reale și le reintrepretează printr-o denaturare grosolană a realității. Din apărătoare din totdeauna a copiilor, Biserica a devenit deodată principalul corupător de copii și principala sursă de corupție din societate, securiștii toți au făcut parte din BOR, iar toți prelații catolici fie au violat măcar un copil, fie au fost complici moral, mușamalizând întreaga afacere.

1. În unul din textele sale despre acest subiect, O sută de ani de pedofilie, Olavo de Carvalho a readus în discuție rolul fundamental pe care l-a jucat Biserica în apărarea copiilor de prădătorii sexuali, dar e puțin probabil ca domnul Alexandru Toma Pătrașcu să-și obosească mintea citind reacționari retrograzi de tipul lui de Carvalho.

In Grecia si în Imperiul Roman, folosirea minorilor pentru placerea sexuala a adultilor era un obicei tolerat sau chiar considerat laudabil. In China, castrarea baietilor pentru a-i vinde pederastilor bogati a fost un comert legitim timp de mii de ani. In lumea islamica, nu de putine ori morala rigida care guverneaza relatiile dintre barbati si femei a fost compensata de toleranta fata de pedofilia homosexuala. In unele tari, aceasta din urma a dainuit pâna la începutul secolului 20, facând din Algeria, de exemplu, o gradina a placerilor pentru calatori depravati (cititi memoriile lui Andre Gide, “Si le grain ne meurt”).

Peste tot unde s-a redus practicarea pedofiliei, cea care i-a eliberat pe copii de sub aceasta tiranie înspaimântatoare a fost influenta – practic, singura – a Crestinismului.

De ce ignoră această realitate domnul Pătrașcu? Poate pentru că îl interesează nu adevărul, ci ducerea propriului său război religios, unul în favoarea Ateismului, singura religie fără Dumnezeu care se mai află în marș acum că mișcarea comunistă se găsește într-un real impas.

2. Tot Olavo de Carvalho anulează și acuzațiile lui Christopher Hitchens la adresa papei Ratzinger, pe care îl acuză de complicitate în ascunderea cazurilor de pedofilie pe vremea când era cardinal.

Luat de valul unui entuziasm belicos pueril, el merge mult dincolo de episodul din 1979 si îl acuza pe cardinalul Ratzigner de atunci, ca sef al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, însarcinata de Papa Ioan-Paul al II-lea cu anchetarea cazurilor de pedofilie din Biserica, de a fi „acoperit” toate aceste crime deodata. Care e baza acestei acuzatii? Ratzinger ar fi trimis episcopilor un ordin ca denunturile de pedofilie sa fie investigate în secret, în Biserica, fara a se comunica nimic politiei si presei, timp de zece ani. Documentul care dovedeste aceasta ar fi o scrisoare confidentiala citata partial – fara reproducere fotografica – în Observer din 24 aprilie 2005. Nu stiu daca scrisoarea e autentica, dar, chiar daca ar fi, fapt este ca Hitchens, ca dealtfel, însusi Observer, se face ca nu vede cele doua puncte principale ale textului.

Primul: Biserica îsi rezerva dreptul la investiatia secreta numai în cazurile în care pretinsele victime au împlinit deja varsta de optsprezece ani; cazuri în care, prin urmare, nu existau riscuri imediate pentru copii.

Al doilea: instructiunea cuprindea, e clar, numai denunturile facute pe cale interna în Biserica, cele care nu fusesera aduse în atentia politiei sau mass-mediei, fie de victime, fie de oricine altcineva.

De ce ar fi trebuit Biserica sa îngaduie ca aceste cazuri, înca nedovedite în investigatia interna, si pe care nici macar victimele sau parintii lor nu le-au denuntat autoritatilor civile, sa se transforme în scandaluri publice, din initiativa unor episcopi avizi de a straluci în media ca paladini ai drepturilor omului? Cum sa numesti „acoperire” simpla initiativa de a bloca o vorbarie prematura care ar fi riscat sa acuze nevinovati si sa stimuleze mii de Hitchens la a destupa înca odata, acum sub frumoase pretexte moraliste si umanitare, toate latrinele furiei anticrestine?

3. Cât despre falsa legătura între celibat și abuzurile sexuale despre care se tot vorbește în cercurile Contra-Bisericii, a scris foarte bine Bess Twiston Davies, citată de colegul GMT în Celibatul, pedofilia şi Păcatul.

Papa, arata BBC, tocmai a aparat celibatul preotilor, o regula de viata pe care o descrie drept “un semn al devotiunii totale” pentru Biserica Catolica. Nicio surpriza. In mod traditional, învatatura catolica vede preotia ca o casatorie spirituala cu Biserica, Mireasa lui Hristos.

Fara îndoiala însa ca stirea îi va oripila pe aceia care cred ca celibatul este de vina pentru valul de scandaluri de abuz care zgâltâie Biserica în Germania. Ieri, Arhiepiscopul Austriei, IPS Christoph Schonborn, parea sa fi sugerat ca abandonarea celibatului ar putea vindeca Biserica de aceasta boala (chiar daca ulterior purtatorul de cuvânt a clarificat ca nu era aceasta intentia).

E oare cazul? Un preot sau orice alt barbat înclinat sa abuzeze un baietas poate fi vindecat de aceasta rea-pornire prin casatoria cu o femeie adulta?

Dar dincolo de aceasta logica, este limpede ca problema fundamentala e una despre bine si rau. Cu siguranta, abuzul de orice fel si sub orice forma nu este tolerat în doctrina catolica; avertizarea “Orice veti face celui mai mic dintre acesti copii ai Mei, îmi faceti Mie”, aceasta întelegere a faptului ca Isus este în fiecare fiinta umana, este fundamenatala în învatatura catolica, este chiar la temelia conceptului de pacat; adica orice rau îi faci altuia, i-l faci lui lui Hristos care este prezent în el.

[Pentru alte neconcordanțe ale discursului despre abuzurile sexuale din Biserică, a se vedea câteva din articolele lui Selwyn Duke de pe American Thinker.
The Scandal Driving the Church Scandal
Media Blinders on the Church Abuse Cases]

V.

In mod repetat faceti aluzii la “valorile crestine” ce ar fi definitorii pentru societatea europeana de azi. “Ne detestam valorile care ne-au facut”. Oare? Asa sa fie, domnule Patapievici?

Intr-adevar, Crestinismul a fost unul din factorii importanti in istoria si cultura Europei, dar nu a fost singurul. Trecem cu buretele peste cultura evreiasca? Uitam dintr-o data ca fara accesul la civilizatia araba Europei i-ar fi trebuit mult mai mult timp sa redescopere comorile Antichitatii? Grecii si Romanii sint doar o nota de subsol? O afirmatie de genul “90% din tot ceea ce înseamnă cultură este într-un fel sau altul legat de Biblie”(xii) nici macar nu este falsa; pur si simplu este un nonsens.

“Atunci cind studiezi cultura Greciei antice, ajungi la concluzia, destul de jenanta pentru posteritate, ca ei au avut primii toate ideile cu adevarat semnificative.”(xiii)

Democratia? Umanismul? Importanta ratiunii? Stiinta? Toate isi trag radacinile din cultura antichitatii grecesti si toate sint ingrediente definitorii pentru societatea europeana moderna. Pina si din punct de vedere religios Orfismul prefigureaza Crestinismul.

Ignoranță zdrobitoare.

1. Creștinismul este strâns legat de iudaism, mai mult chiar decât le convine să recunoască anumitor membri ai comunităților creștină și iudaică.

2. Imperiul Bizantin a păstrat și a trecut mai departe filosofia greacă, ca și Biserica ce va deveni mai târziu Catolică. A susține că arabii sunt cei care au salvat filosofia greacă este cel puțin ridicol. Marii filosofi arabi fie nu au fost arabi, fie au fost creștini, fie au copiat și adaptat filosofia greacă la Coran, neutralizând-o. Cât preț a pus Islamul pe filosofia greacă se vede foarte bine și azi.

3. Grecii și romanii nu sunt doar o notă de subsol, doar în lipsa Imperiului Roman creștinismul nu ar fi cunoscut niciodată răspândirea de care s-a putut bucura când la conducerea Imperiului au ajuns lideri care au privit cu alți ochi religia lui Hristos. Imperiul Roman devenise în bună măsură un Imperiu creștin, iar asta s-a văzut cel mai bine în răsărit, la curtea imperială de la Constantinopol.

4. În lipsa creștinismului, Grecia și Roma antică nu se prezintă deloc bine, ba chiar Grecia arată încă mai rău decât Roma. În societatea greacă sclavii erau obiecte, lipsiți de posibilitatea eliberarii (care exista la romani), iar femeile erau considerate undeva intre lucruri și ființe umane (spre deosebire de lumea romană care, cu tot machismul ei, avea mai mult respect față de femei) și erau îmbracate asemănător cu ce vedem astăzi în lumea arabă. Numai în Sparta femeile aveau un statut social mai bun, nu în Atena „democratică”.

Creștinismul a schimbat toate astea. Nu a mai permis nici tatălui să aibă drept de viață și de moarte asupra membrilor familiei, a ridicat și femeia la rangul de om, ba chiar de partener. A rupt pentru totdeauna omul de stat și a stabilit limite clare puterii temporale. „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22:21) este o idee nemaiîntâlnită în lumea greco-romană. Viitoarea separație între Biserică și stat de aici pornește.

Desigur, evoluția a fost de durată și discuția este mult mai amplă, dar aceasta este realitatea.

5. Democrația, umanismul, rațiune și știință: cuvinte mari, prost înțelese. În lipsa statului de drept, democrația este anarhie. În lipta credinței, umanismul este o religie pe invers care vânează credincioși ca „fanatici periculoși”. În realitate, distrugerea publică a credinței nu a făcut altceva decât să pună în locul religiei rațiunea devenită din mijloc scop, întocmai ca pe vremea Revoluției Franceze, și să creeze un ridicol scientism care dacă nu ar avea consecințe atât de nefaste asupra societății, ar fi extrem de amuzant prin pretențiile sale extrem de religioase în natură. Nu este deloc întâmplător că toți apostolii scientismului au comportament de mari preoți. Respectul de care se bucură este profund religios, iar invocarea argumentelor lor se face cu o religiozitate întâlnită numai la cei ce citează din Evanghelii.

Încheiere
Europa este rezultatul uniunii intime între iudaism, creștinism și lumea greco-romană. Scoaterea creștinismului din ecuație este nu doar lipsită de onestitate, dar trădează o necunoaștere cu atât mai dăunătoare cu cât se maschează în Adevăr și pregătește distrugerea a tot ceea ce este. Da, Alexandru Toma Pătrașcu, Horia-Roman Patapievici și cardinalul Ravasi au dreptate: lipsită de suflul creștinismului, Europa își dă sfârșitul. Pentru a vedea această cruntă realitate, e nevoie doar de puțină atenție la ce se întâmplă pe „bătrânul continent”. Responsabilitatea și caritatea (dragostea autentică de aproapele tău) au dispărut cu totul, fiind înlocuite de o eternă adolescență, ură de sine și proslăvirea mașinăriei cumplite a statului social(ist).

Toată istoria îi este pusă sub semnul îndoielii, toate marile realizări îi sunt negate cu ferocitate. Popoarele europene sunt învățate că nu au dreptul moral de a ființa, iar copiilor li se inoculează că trebuie să plătească la nesfârșit pentru păcatele reale, dar mai ales închipuite, ale strămoșilor lor. Strămoșii sunt toți niște idioți primitivi, iar urmașii nedemni de a ne deranja cu prezența lor. Nu mai avem timp pentru morți ori copii. De primii ne spălăm pe mâini îngropându-i și uitându-i, de ceilalți scăpăm prin avort ori prin concentrarea pe lucrurilor „cu adevărat importante”: distracție, carieră, încălzire globală, suprapopularea planetei. Există doar acum și nimic altceva, trecutul e o povară, iar viitorul e fie neimportant, fie este o utopie comunistă unde fiecare va da după posibilități și va primi în funcție de nevoi. Suntem cu totul desfigurați de socialism.

Imigrația dezlănțuită schimbă fața orașelor și țărilor noastre. Minorități revanșarde (acesta este cuvântul cel mai potrivit pentru a le descrie) ajung să ia în stăpânire, aproape fără luptă, toate pământurile pentru care s-a vărsat atâta sânge de-a lungul tulburatei noastre istorii comune. În multe zone ale Europei, chemarea muezinului a ajuns mai importantă decât predica preotului sau discursul politicianului, fie el și „multicultural”.

Catedralele și bisericile goale nu semnifică intrarea în Era Luminii, așa cum propăvăduiesc cu fanatism contra-apostolii, ci o deprimantă recădere în Întuneric. După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, în Vest doar Biserica a mai rămas păstrătoarea cunoașterii (în Est, Imperiul Bizantin a mai reușit să apere civilizația vreme de aproape o mie de ani). Scolastica, primele spitale și centre sociale, o mulțime de inovații științifice – toate acestea țin de creștinism și de activitatea unor oameni disprețuiți, de prea multe ori cu totul necunoscuți numai pentru că au aparținut unor instituții și vremuri profund religiose și, deci, stabilite deja de pe vremea „Iluminismului” ca fiind primitive și nedemne de atenție.

Se mai omite un detaliu extrem de important: dispariția creștinismului nu va lăsa spațiul gol și nu va aduce la întronarea unui noi ere umaniste, ci doar la extinderea Islamului la nord de Mediterana. Pus față în față cu siguranța de sine a colonistului islamist și a sabiei sale, relativistul ateu n-are nici o șansă, chiar dacă se autoiluzionează că îl poate convinge să treacă de partea sa.

În concluzie, minciuna – directă așa cum se găsește în textul domnului Pătrașcu, ori prin omisiune așa cum se află în lucrările altor confrați întru necredință – nu servește nimănui.

Cum și Toma necredinciosul* auzise de la Mântuitor că „adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32), îmi păstrez speranța că într-o bună zi această veste va ajunge și la Alexandru Toma Pătrașcu și cei asemenea lui. Poate atunci se vor transforma din nihiliști în apărători și își vor dedica timpul unor activități mai nobile decât aceea de a-l ataca în public pe președintele ICR, Horia-Roman Patapievici, numai pentru că a organizat o întâlnire cu un cardinal.

Dacă nu, ne rămâne the culture war. Ne vom vedea pe baricade, fiecare luptând pentru ce-l mână în luptă: unii pentru a distruge, alții pentru zidi.

* Nedreaptă faimă, căci apostolul nu fusese cu nimic mai puțin om decât ceilalți și a mai mers și până în îndepărtata Indie pentru a răspândi cuvântul lui Dumnezeu, loc unde a și fost ucis.

P.S. Activitatea ASUR?

Raport activitate 2010

În curând, raportul de activitate va fi disponibil pe site.

În mod evident, ASUR asigură mai multă transparență decât popii aia obscurantiști care mai mult ca sigur că încă mai cred că Terra se învârte în jurul soarelui.

The following two tabs change content below.
„By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

2 gânduri despre “Patapievici are dreptate: „fără creștinism”, Europa va crăpa. O face deja.

  1. Intr-adevar, fara crestinism Occidentul si nu numai Europa, crapa! N-am spus “ vor crapa”, pentru ca procesul a inceput de mult si se afla in plina evolutie.
    Voi da cateva date(vechi), situatia fiind mult mai rea in momentul de fata:
    – In 1920 Occidentul conducea direct cca. 25,5 milioane mile patrate
    – In 1993 teritoriul controlat era de cca. 12,7 milioane mile patrate
    – In 1920 teritoriul controlat de societatile islamice era de 1,8 milioane mile.
    – In 1993 teritoriul controlat de Islam era de 11,054 milioane mile patrate.

    In 1900, circa 34% din populatia lumii era de religie crestina.
    In 1900, cca. 12% din populatia lumii era de religie musulmana.
    In 2000 cca. 32% din populatia lumii era de religie crestina.
    In 2000 cca. 19% din populatie era de religie musulmana.
    In 2025 cca. 25% din populatia globului va fi crestina.
    In 2025 cca. 30% din populatia globului va fi musulmana. (Ciocnirea Civilizatiilor – Samuel P. Huntington)

    Laicii isi inchipuiau si, in prostia lor inca isi mai inchipuie, ca “ Societatea pe cale de aparitie ar fi fost toleranta, rationala,pragmatica,progresista, umanista si laica”. Prezentul si Renasterea Islamica ii contrazic.
    “Marele” Francis Fukuyama, vorbea in urma cu doar douazeci si ceva de ani despre viitorul “ civilizatiei de consum universale” si despre”statul omogen universal”. El scria, in sprijinul acestei elucubratii : “ V.S. Naipaul, calatorind in Iranul lui Khomeini la scurt timp dupa revolutie, a observat peste tot firme facand reclama produselor Sony, Hitachi si JVC, a caror atractie ramasese, de fapt, irezistibila si care dovedeau CAT DE MINCINOASE ERAU PRETENTIILE REGIMULUI DE A RESTAURA UN STAT BAZAT PE LEGEA ISLAMICA (SHARIA)”. Ca ateul Fukuyama a uitat ca “ forta motrice a multimilor este credinta” si nu Coca Cola, Hitachi sau Mercedes, o dovedeste tot prezentul. Prezentul Islamic, nu numai al Iranului ci si al Pakistanului, Afghanistanului, Sudanului,Yemenului si Arabiei Saudite, Libiei si in viitorul apropiat Tunisiei, Egiptului, Marocului, Algeriei si Siriei. Am uitat de Turcia( fost stat kemalist si laic) si este inutil sa-i enumar pe toti.
    T.S. Eliot spunea “daca vrei sa nu ai Dumnezeu ar trebui sa-i respecti pe Hitler sau pe Stalin” si daca mancurtul ateu Alexandru Toma Patrascu, nu este convins de lucrul acesta atunci, cu siguranta, se vor convinge copii lui.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.