Ponta s-a dus cu pâra la șefii din Internațională

    2

    Ion Iliescu și Adrian Năstase și-ar fi dorit probabil să pună batista pe țambal în scandalul dintre Geoană și Ponta. Practic, reușiseră ce și-au propus: i-au arătat încă o dată lui Ponta cine conduce cu adevărat partidul. ”Cârlanul tânăr” ar fi trebuit să înțeleagă de aici că trebuie să înghită în sec și să meargă mai departe.

    Din nefericire pentru pesedei, Ponta n-a digerat prea ușor palma primită de la greii PSD, așa că s-a urcat în primul Tarom de Bruxelles. Azi dimineață, pe la 11:00, dădea deja târcoale biroului lui Rasmussen, cu care în cele din urmă a reușit chiar să aibă o discuție privată. Cel mai probabil i-a cerut acestuia sprijin pentru debarcarea lui Geoană de la șefia Senatului, dar și un mesaj de susținere.

    După ce i s-a plâns lui Rasmussen, Geoană a luat masa cu euro-prostovanii PSD, cărora le-a cerut să-l vorbească de rău pe Geoană în fața liderilor socialiști europeni. Ponta le-a spus acestora că principalul mesaj pe care trebuie să îl transmită este acela că Geoană s-a vândut PDL și evident, lui … Traian Băsescu. Ponta transmite mesajul ăsta pentru a putea justifica o excludere a lui Geoană din partid.

    De la plecarea lui Severin din grupul PSD, nucleul dur este format din femeile pesediste: Rovana Plumb, Adriana Țicău, Corina Crețu, Viorica Dăncilă și … Daciana Sârbu – Ponta. Grupul este, în mod natural, fidel actualului președinte al PSD, cu toate că la o eventuală debarcare, toate (mai puțin Daciana) ar schimba fără probleme tabăra.

    Vizită la secret

    Ponta a plecat la Bruxelles după modelul Geoană, fără să anunțe ”forurile de conducere ale partidului”. Mai mult, și-a redirecționat până și convorbirile. Dacă aveți curiozitatea să-l sunați, vă va răspunde o fătucă de la București.

    Ponta a reușit în urmă cu câteva zile să-i enerveze pe adevărații conducători ai PSD, Iliescu și Năstase, când afirma că „am spus şi o să spun tot timpul cât de mult îi admir pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase, dar eu nu pot şi nu am cum să mai fiu ca Ion Iliescu sau Adrian Năstase, pentru că lumea şi România s-a schimbat şi pentru că în 2012 noi trebuie să fim cei care înţelegem această schimbare, noi suntem cei de la care oamenii aşteaptă nu soluţii pentru trecut, nu doar de înlăturare a celor de la putere, ci mai ales să schimbăm ceea ce este rău în Romania şi să înţelegem realităţile cu care Romania se va confrunta în 2012-2016”. Ei bine, România s-o fi schimbat, PSD a rămas însă același, după cum observa Silviu Sergiu pe hydeprak.ro

    Oricum s-ar termina acest conflict, cel care are cel mai mult de pierdut este Ponta. În spate îi rânjesc ”amical” nu doar Geoană, ci și Vanghelie și numeroși baroni locali, nemulțumiți de cum merge partidul. În principiu, dacă Iliescu și Năstase vor decide că Ponta trebuie înlocuit de la conducerea PSD, atunci protocolul Alianței Socialiste este aruncat în aer. Noul lider al PSD i-ar putea transmite lui Crin că înțelegerea semnată nu mai este valabilă, ceea ce nu ar fi neapărat rău. Crin ar avea astfel mai mult timp pentru somn și îl va antipatiza sincer, pentru tot restul vieții sale, pe Mircea Geoană, cel care a avut șansa de a fi președinte măcar o noapte.

    Print Friendly, PDF & Email

    2 COMENTARII

    1. O cravată roşie de pionier în poză s-ar fi potrivit mult mai bine…

      Sincer să fiu îmi pare rău că ceghevarajunior dispare de pe scenă. Era amuzant.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here