Președintele Pe-De-Trei și VV Slugoiul

Print Friendly, PDF & Email

Aflat în culmea puterii din momentul în care a pus mâna pe mai toate pârghiile decizionale printr-o lovitură de forță, USL-ul lui Victor Ponta și Crin Antonescu s-a văzut în situația că nu-și poate savura pe deplin victoria în lipsa unei aprecieri, a unei recunoașteri externe. Crin Antonescu, din postura de președinte interimar, a început să se rățoiască la capitatele occidentale care au îndrăznit să facă remarci deloc măgulitoare celor care în 4 zile au pus mâna pe conducerea celor două camere ale parlamentului, pe funcția de Avocat al Poporului, au blocat activitatea normală a Curții Constituționale, l-au suspendat pe președintele țării și au modificat Legea Referendumului în sensul ușurării demiterii președintelui pe data de 29 iulie. Țara a aflat cu stupoare că Palatul Cotroceni este bântuit, Crin Antonescu declarând că îi visează în fiecare noapte pe Traian Băsescu și pe Monica Macoveii, atât de mare este tulburarea și tensiunea de care suferă președintele Pe-De-Trei (România, Senat, PNL sau plusarea de la jocul care îi place atât de mult, la fel de probabile).

Victor-Viorel Ponta, celălalt co-președinte al USL, a avut o sarcină mai ingrată decât colegul sau aflat temporar în vârful dealului. Crezând că Europa poate fi dusă cu zăhărelul și că poate înghiți prostioare bune pentru creierele formatate de Antena 3, deci cvasi-golite de neuroni, actualul prim-ministru și cel mai cunoscut plagiator de pe planetă a dus o politică a dublului discurs cu personalitățile politice occidentale întâlnite. Una a promis lui Merkel și lui Barroso, altele au fost instrucțiunile oficiale și mai ales oficioase date la întoarcerea în țară. Nemaifiind decât două săptămâni până la referendumul de demitere al lui Traian Băsescu și pus în situația umilitoare de a primi de la Bruxelles 11 directive clare pentru ceea ce are de făcut, lui VV Ponta pare-se că i s-au cam terminat resursele interioare de demnitate și că a trecut pe pilot automat, acceptând să joace un rol de lacheu de lux al oricui ar putea să-i pună o vorba bună.

Dacă la Berlin nu mai are ce căuta, autoritățile germane fiind extrem de critice la adresa guvernului român, n-a mai rămas decât Parisul pe post de mijlocitor calificat. Și cine ar fi mai nimerit ca salvator decât președintele Franței, Francois Hollande, care face parte din aceeași familie politică de idei cu socialiștii USL și care a primit deja peschesul de investitură din partea lui Ponta la sfârșitul lunii trecute cu ocazia întrunirii Consiliului European? Atunci mult-prea-inteligentul-dottore a renunțat bucuros atât la banii din acordul de aderare al României la UE, dar și la sume importante din acordul de post aderare numai ca să intre în grațiile Franței. Cine nu știe de acest lucru este bine să caute rațiunea din spatele opririi oricărui transfer de bani comunitari către București începând din data de 1 iulie. Nefiind de ajuns și fiind presat de ai săi că să găsească o soluție, lui Victor Ponta i-a venit idea de a supralicita pe data de 14 iulie pentru obținerea bunăvoinței Parisului. Invitat la ambasada Franței cu ocazia sărbătoririi zilei naționale, primul ministru a declarat:

„?trebuie continuate proiectele franco-române pe care le-am închis, nu știu de ce. Trebuie să continuăm autostrada Comarnic – Brașov, care din păcate pentru toți românii, nu a fost finalizată.

Să începem cu neștiința, că aici este marea bubă a USL-așilor. Ei știu să vorbească neîntrerupt despre orice, să critice, să înjure și să se năpustească în haită asupra celui nepregătit, dar clachează când sunt puși în situația de a găsi soluții pe baza studiului și al raționamentului.

Cum să spui că nu știi de ce s-au închis unele proiecte? Aveai la îndemână un întreg aparat de informare, ministere și structuri de informații, ziare și ziariști dedicați subiectului și, ca să reiau un clasic al vorbelor memorabile și în același timp un campion al neștiinței USL-așe, era Google, Goagăl, gugal sau cum i-o fi spus. Aste e, nu poți să-i ceri lui Ponta ce nu are, adică minte și coloană vertebrală. Când ai o funcție oficială de prim rang și ieși în lumea bună spunând neîntrebat că nu știi, înseamnă că nu te ridici la înălțimea așteptărilor. Dar VV Ponta-Slugoiul atinge culmea prostiei când afirmă că „trebuie să continuăm autostrada care din păcate pentru noi românii, nu a fost finalizată”. Poate că VV Slugoiul a vrut să reia o tradiție pământeană mult exagerată în epoca fanariotă și în cea stalinistă, oferind un preț mai mare pentru bunăvoința lui Hollande.

Povestea contractului dintre Ministerul Transporturilor și un consorțiu condus de firma franceză Vinci a început la 15 ianuarie 2010 și s-a terminat la 14 aprilie 2010 prin aplicarea unei clauze de renunțare fără despăgubire. Firmele respective nu au vrut să înceapă să lucreze și gata. În aceste condiții, Efendi Ponta, ce lucrări să se continuie la autostradă Comarnic-Brașov, că nici nu au fost începute? Ia-o mai ușurel cu temenelele, să nu ți se aplece și să nu uiți că francezilor le oferi toate motivele că să ceară mai mult decât cei 25 de milioane de euro pe kilometru, preț convenit în ianuarie 2010 care ducea factura la un miliard și jumătate. Cel mai bine este să se deruleze o altă licitație pentru lucrări, nu să îi oferi cuiva o lucrare în termenii care îi convin. Am văzut cât de oneros putea să fie contractul cu Bechtel pe care l-a semnat ilustrul pușcăriaș Adrian Năstase, nu mai vrem o astfel de experiență.

Dar să nu dispere USL-ul, îi vin și vești bune de peste hotare! Lui Vladimir Voronin îi plac foarte mult Pe-De-Trei și Copy-lotul, iată ce a spus fostul prezident comunist:

„Mie îmi place Ponta, mie îmi place Crin Antonescu, iaca persoanele astea îmi plac foarte mult. De ce: pentru că ei tot cum au procedat până astăzi și au făcut până astăzi au făcut strict în conformitate cu constituția statului român, a României, nu au încălcat nimic.”

Așa mai merge dragi tovarăși! Păi dacă Voronin va place, e musai că sunteți iubiți și de țarul Putin, vedeți cum se leagă treburile? Și că să fiu clar trebuie s-o și spun:

Jos USL! Jos Iliescu! Trăiască România!

3 gânduri despre “Președintele Pe-De-Trei și VV Slugoiul

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.