Problema evreiască – antisemitismul britanic

Print Friendly, PDF & Email

Acum cîteva zile un comentator care se pretindea britanic îmi scotea pe nas cum că englezii ne-ar fi dat un stat pe tavă. Ceea ce nu este numai incorect din punct de vedere istoric, ci contravine cu un scîrbavnic antisemitism englezesc, întreţinut de clasele de sus, intelectuali şi membri ai presei, pe care eu încerc (deşi îmi lipseşte energia necesară) să-l demonstrez. La prima căutare pe google a termenilor „British antisemitism” am aterizat pe recenzia unei cărţi, pe care v-o propun pentru a reflecta un pic la această temă.

Nu vreau să fac recenzia recenziei, dar aş vrea să subliniez două idei (nu în viteză, ci în galop):

– Shylock – cămătarul: era cineva obligat să împrumute bani de la el? Antonio însuşi dă bani cu imprumut, fără dobîndă, dar iată că aflat la strîmtoare ajunge la bunăvoinţa evreului, ca girant pentru un prieten. Acest evreu fusese în prealabil umilit şi scuipat în faţă de Antonio. Acest evreu are ocazia să se răzbune prin intermediul unui contract semnat de Antonio, nu printr-o uneltire sau înşelătorie. Vrei bani, astea sunt condiţiile mele. Semnează ori ba. Antonio semnează de bună voie.
Publicul delirează de bucurie la sfîrşitul piesei, unde chipurile se face dreptate cu evreul, printr-o înşelăciune – femeile nu aveau voie să practice dreptul şi să apară la procese. Oare care ar fi fost pedeapsa pentru travesti-ul Portiei? Nu contează, important e că evreul a fost pus cu botul pe labe – cu fiica îndepărtată de la el, convertit cu forţa, deposedat de avere.

Şi să nu uităm superbul monolog (Dacă mă tai, nu sîngerez ?), cine ştie? poate pledoaria lui Shakespeare că şi evreul este o fiinţă umană şi că toate relele pe care le ştie le-a învăţat de la creştini. Poate. Poate nu.

– Fagin – cine n-a citit Oliver Twist ar putea crede că pînă la Fagin viaţa micului Oliver a fost un basm cu zîne. Numai că literatura engleză (mai ales sec. XIX) este plină de exemple de exploatare cinică a copiilor, începînd cu abandonul de către parinţii naturali, respingerea de părinţii vitregi, cruzime, bătăi şi pedepse inimaginable în orfelinatele sau internatele unde erau depuşi, exploatarea de la vîrste foarte fragede în mine sau industrii extrem de grele chiar şi pentru adulţi. Micul Oliver este vîndut de la atelierul unde lucra (avea doar opt ani) pentru că îndrăznise să ceară un supliment de mîncare. Cu alte cuvinte, Anglia ar fi fost un paradis pentru copii, păcat că a venit Fagin să-l strice.

Nu încerc să îndulcesc cu nimic nici dorinţa de răzbunare a lui Shylock, nici josnicia lui Fagin, personaje literare fictive, bine ancorate însă în realitatea epocii în care trăiau.

Harold Bloom, 7 mai 2010
The New York Times, Sunday Book Review

Sursa

Anthony Julius este autorul unei cărţi serioase şi sumbre asupra unui subiect deplorabil: străvechea şi mizerabila ură împotriva evreilor într-o societate ce se vrea luminată, umană şi liberală.
Prima mea reacţie personală la carte a fost să-i mulţumec tatălui meu, emigrant din Odessa, Rusia, care a avut destulă minte ca după o scurtă şedere la Londra să plece mai departe spre New York.

Licenţiat în litere şi drept, Julius este suficient de bine pregătit pentru a aborda această monumentală misiune, şi este totodată destul de autentic pentru a lua poziţie împotriva cercurilor literare şi intelectuale britanice, care practic nu recunosc dreptul Isrelului de a exista ca stat, întreţinînd farsa conform căreia antisionismul nu este echivalent cu antisemitismul. Aceste cercuri emit nenumărate chemări la boicot împotriva Israelului şi aproape că au produs un contra-boicot al universităţilor britanice din partea unui mare număr de membri ai cercurilor academice americane, nu neapărat evrei. În plus, legea britanică interzice lansara de boicoturi. Astfel încît cartea lui Julius devine cu atît mai relevantă cu cît ea reprezintă reacţia la antisemitismul prevalent la ora actuală în Marea Britanie.

O lucrare precedentă a lui Julius, „Antisemitismul şi forma literară”, m-a impresionat ca fiind unicul mod de a trata în mod just şi responsabil ura politiocoasa a lui Eliot faţă de poporul evreu. Admirator al poeziei timpurii a lui Eliot, Julius demonstrează cu subtilitate cum acesta evită anumite manifestări de anisemitism în timp ce dezvoltă altele. Eliot nu a fost Ezra Pound sau Wyndham Lewis, ci un mare poet care a cultivat o prejudacată percepută de el însuşi ca o controversă culturală şi religioasă.

„Procesele diasporei” îşi ia titlul din observaţia caustică făcută de Philip Roth în ultimul epigraf al romanului său încă neapreciat la justa sa valoare – „Operaţiunea Shylock”: „În lumea modernă evreul este veşnic judecat; în prezent evreul este judecat în persoana israelianului, dar acest proces perpetuu a început odata cu procesul lui Shylock”.

Avocat remarcabil, Julius şi-a conceput lucrarea ca pe o serie de procese intentate nu evreilor, ci englezilor. Capetele de acuzaţie sunt relativ moderate, deoarece doar 3-4 naţiuni europene şi-au tratat evreii în mod mai onorabil, cel puţin după finele Evului Mediu, cînd s-a pus capăt violenţei de stat şi de gloată. În Evul Mediu situaţia era fără îndoială îngrozitoare – după o serie de masacre, alungarea în masă a evreilor în anul 1290 a pus capăt prezenţei evreieşti în Anglia, pînă cînd Oliver Cromwell i-a acceptat înapoi.

Cel mai bun capitol din „Procesele Diasporei” tratează cavalcada de antisemitism din literatura engleză, pornind de la „Povestea Maicii Stareţe” a lui Chaucer, continuînd cu „Neguţătorul din Veneţia” al lui Shakespeare şi finalizînd cu „Oliver Twist” al lui Dickens. Singura critică pe care i-o aduc lui Julius este marginalizarea relativă a cruzimii lui Shylock şi totodată a lui Shakespeare prin convertirea forţată (o invenţie gratuită), acea convertire nefiind parte componentă a tradiţiei „pfundului de carne”. În calitate de adorator de modă veche al bardului, mă doare să văd cît de mult rău face Shakespeare evreilor de vreo patru secole încoace. Nici o întruchipare literară a evreului nu-l poate întrece pe Shylock în forţă, elocvenţă negativă şi putere de convingere. O „nefericire complexă” este răspunsul sensibil al lui Julius, dar eu îl îndemn să meargă şi mai departe. Shakespeare, care la vremea respectivă încă se mai lupta cu stafia lui Christopher Marlowe, îl pune pe Shylock în contrast cu Barabas, „Evreul din Malta”, eroul farsei tragice a lui Marlowe. Eu îmi îndemn cu plăcere studenţii sa contamineze cele două piese – „încercaţi să vi-l imaginaţi pe Shylock exclamînd: „Uneori ies să otrăvesc fîntîni”, în timp ce Barabas pledează: „Dacă ne înţepaţi, nu sîngerăm?” Aceasta este victoria definitivă a lui Shakespeare asupra lui Marlowe, inversarea rolurilor fiind imposibilă. Shylock este mult mai profund şi mai întunecat.

Pentru Julius, „Neguţătorul din Veneţia” este atît o piesă antisemită cît şi o reprezentare a anti-semitismului. Nu sunt de acord cu „umanizarea lui Shylock face doar să-i exacerbeze monstruozitatea”. Se îndoieşte cineva că Shylock l-ar fi tranşat pe Antonio dacă nu ar fi fost oprit? Dar sunt de acord cu Julius: „Shylock este evreul englezului – rău, înrăit, dar în cele din urmă înfrînt.”

Dickens a creat a doilea evreu memorabil în superbul său Fagin. Nu există un al treilea personaj care să se poată lua la întrecere cu Shylock şi Fagin, nici măcar Poldy Bloom al lui [James n.t.] Joyce, personaj al cărui iudaism, oricît de minunat, este discutabil.

Cum se poate estima răul de durată produs de Shakespeare şi Dickens prin evreii lor excepţionali? Fiind el însuşi cămătar, Shakespeare trebuie să fi fost conştient de investiţia făcută în Shylock. Asta să fie cauza pentru care pedeapsa prescrisă de el evreului este o atît de josnică umilinţă? Cît despre Dickens, propriul său simţ de justiţie umană este îmbibat de ardoarea apocapilselor urbane. Şi totuşi nimic nu atenuează natura distructivă a portretelor lui Shylock şi Fagin.

Măreţia lui Shakespeare şi Dickens conferă capodoperelor lor antisemite o dimensiune mai tulburătoare decît pleiada de guri rele clevetitoare, minore, dar în genere vrednice de stimă: Thomas Nashe, Daniel Defoe, Rudyard Kipling, G.K. Chesterton, Hilaire Belloc, Wyndham Lewis, pînă la contemporanii peot Tom Paulin şi dramaturg Caryl Churchill.
Ezra Pound nu poate fi pus în cîrca englezilor, şi nici T.S. Eliot, în pofida convertirii lor la religie şi cetăţenie. Ei rămîn un fenomen american, un monument al unei vechi boleşniţe, al unui beteşug literar, în prezent dispărut în mare parte.

Îi sunt recunoscător lui Julius pentru calmul său echilibrat, şi nu îi cer să se transforme în Philip Roth. Există o pasiune englezească pentru grotesc, printre ale cărui triumfuri se numără Shylock şi Fagin. Antisemitismul literar american este rar în ziud de azi. Noul antisemitism englez (şi european) este ura faţă de Israel, singura naţiune declarată ilegitimă. SUA rămîne virtual neinfectată de această maladie şi nici unui autor american contemporan nu i s-ar tolera portrete gen Robert Cohn – Hemingway, Fiesta, Wolfsheim – Scott Fiţgerald, Marele Gatsby, sau diverşii masculi evrei care constituie personajele negative al autoarei Willa Cather. Ceea ce nu înseamnă că putem să începem să ne felicităm, ci numai sa arătăm că în SUA, în ciuda bigoţilor de dreapta şi de stînga, nu se încurajează antisemitismul voalat care s-a întreţesut în lumea literară si academică a Angliei.

La începutul cărţii, Julius leagă antisemitismul de sadism. Ar fi putut să meargă şi mai departe pe aceeaşi venă, cîtă vreme sado-masochismul este un viciu englezesc, incomplet detaşat de experienţa şcolară a claselor de sus ale societăţii engleze. Cu toate acestea, capitolul „Mentalitatea antisemită engleză modernă” corelează în mod subtil terorizarea copiilor mici de cei mari (bullying) cu puzzle-ul a ceea ce pare a fi o neîntreruptă prejudecată care nu se spulberă niciodată.

Aproape veşnic superlativ, Julius împrospătează textul cu o tonalitate muşcătoare, de exemplu cînd clasifică tipurile de antisemitism englez. Culmea dezbaterii sale, o constituie punctul cel mai controversal al cărţii – expunerea completă a celui mai nou tip de antisemit englez.

A protesta metodele guvernului israelian poate fi considerat ca filo-semitism autentic, dar a nega dreptul la existenţă al statului evreu este deja cu totul altceva. Din cele vreo 200 de state-naţiuni recunoscute în prezent în lume, cel puţin jumătate merită să fie condamnate pentru practici mult mai grave decît cele mai severe aspecte ale politicii israeliene faţă de palestinieni. Şi totuşi o orbire inexplicabilă învăluie standardele schimbătoare ale anti-sionismului englez actual.

Îl admir pe Julius pentru tonul echilibrat cu are analizează intelectualitatea ipocrită care nu se va potoli pînă ce Israelul nu va fi distrus.

Închei cu un elogiu la extraordinara fibră morală a lui Anthony Julius, care conclude : „Antisemitismul este un canal.” După cum arată el însuşi, antisemitismul ipocrit şi rafinat de care suferă atît de mulţi membri ai cercurilor academice şi literare din Anglia contemporană este dovedit de damful străvechi pe care îl răspîndesc chiar ei.

The following two tabs change content below.
"Ia asculta,catzeaua dracului,nu te-am atacat la persoana da’ chestia asta a pus capac! Caine e tac’tu care te-a invatat sa te adresezi unora care au idei diferite de ale tale,curva infecta!Asa te-as lua la o sedinta de palme ca ti-as redecora toti peretii casei in rosu sangeriu,nenorocito!Cantareste-ti cuvintele apoi vorbeste! Ai cumva impresia ca o sa ma las calcat in picioare de o abjecta ca tine?!Gresesti!Pan’aici!Ori te adresezi cu deferenta cuvenita unui interlocutor oarecare,ori dispari de pe forum!Animalele n-au ce cauta aici! … a incasat-o jidanca.Atata am avut de spus…" – Pintea Haiducul ….. ////// ….. "Auzi ,tu israelito, ce tai facut voi in Romania de sute de ani? Cum l-ati omorat voi pe Eminescu? Cum la-ti denigrat pe dr Paulescu? Ce cacati puneti voi in mancarea de la mc donald si kfc , sa le mancati voi cu neamurile voastre de alienati mintal! Mai bine duceti-va dracullui de criminali , ca voi l-ati omorat pe Domnul Iisus. Voi suteti o rasa de cacat, un genotip murdar intre porc si maimuta. Ati umplut biblia de minciuni si vindeti gogosile voastre otravite ca sunteti poporul sfant? Numai minciuni ! Sunteti cea mai ordinara rasa de pe fata pamantului ca numai de crime va tineti. Ce inseamna azima si purim? Sa ne spui tu handicapato?" – aaooll ….. ////// ….. "Israelianca@ din cauza ortografiei mele nu poti sa dormi noaptea si nu vezi padurea de copaci dar in fine nu cerem de la cine nu are ce sa dea.Dar daca as fi jidan as cere special de la tine ca stiu ca nu ai" – Antonio ….. ////// ….. Sarcasmul d-tra tradeasa o pseudocultura periculoasa – antisionist .....////// ..... Dincolo de incultura in materie de religie si de lipsa evidenta a sensibilitatii religioase, gasim aici o logica de doi bani, la care se mai adauga si – pai putea sa lipseasca ? – ridicatul de voce tipic al ignorantului.Cunosc si evrei, si crestini care s-ar simti rusinati sa citeasca cele de mai sus. Aici nu este vorba de mozaism, nici de crestinism, nici de Papa, nici de arabi, nici de antisemitism, nici de nimic. Pur si simplu, nu e altceva decit o sueta electronica a unor personaje care isi dau cu parerea despre sacru, intre 2 iutuburi. Infiorator. sueta teologica

Latest posts by Israelianca (see all)

3 gânduri despre “Problema evreiască – antisemitismul britanic

  1. Multumesc Israelianca si pentru acest articol. f. interesant.

    Ce o fi vrut si Zulu sa scoata in evidenta cu articolul prezentat in #1 – inca unul din articolele scrise de neispraviti. Ca parerea pro sau contra nu si-o da.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.