Propagandă, tovarăși, camarazi

    Print Friendly, PDF & Email

    Suntem în mijlocul unui război la scară reală care se duce cu toate armele la granițele țării noastre și însăși țara noastră a fost și este direct, deschis, amenințată. Știm toți că războiul acesta este acompaniat și de un război al propagandei recunoscut oficial, menit să destabilizeze țările țintă ale Rusiei agresoare, intre care e știută și România. Războiul propagandistic pare a fi folosit pentru atragerea majorității minților mai slabe și cei care îl conduc, ei inșisi slabi performeri în aria intelectuală, nu reușesc să găseasca formule eficiente de promovare a interesului Kremlinului, decât folosind singura caracteristică comuna Rusiei și României, anume, tradiția confesională. Bine, la țările slave merge ușor și povestea cu pan-slavismul, dar asta nu ne privește deloc, deoarece la noi curentul ăsta poate doar să irite. Singură, Ortodoxia pare să ne lege de ruși, dar spun „pare” pentru că cei de la Kremlin sunt orice, numai trăitori în duh ortodox nu, după ce și-au masacrat în cateva rânduri majoritatea slujitorilor și a credincioșilor marturisitori și au făcut Biserica o anexa a Puterii politice, încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic.

    Războiul propagandistic dus împotriva noastră are așadar ca vector principal pretinsa superioritate a credinței stepei, care trebuie opusă pericolului venit din Occident (chiar dacă în Occident promotorii dezmățului sunt exact promotorii ideilor stângii, hranită zeci de ani de URSS), război ce se duce foarte activ pe rețelele sociale. Sunt cunoscute situri ca Active News, Saccsiv, Cuvânt Ortodox, care fac o fățișă propagandă promoscovită și, pe cale de consecință, împotriva statului român. Semnează articole în presa asta online unii, cum e Iulian Capsali, care mărturisea că are alergie la sunetul produs de elicopterele Armatei române aflate în patrulă (după părerea mea, ca membru al Colegiului Psihologilor, asta dezvăluie clar o pornire de neloial țării), sau săracul Bogdan Duca, mare producător de prostii, dar producator al unui volum atat de mare de scrieri că a reușit performanța să nimerească și câte un text bun (negăsit de mine, dar așa mi s-a spus).

    Lucrurile văzute de la distanță arată simplu: propaganda dusă împotriva intereselor României e ușor de identificat și nu e făcută cu bun-simț sau mare pricepere, să poata atrage și oameni de calitate. Se merge pe cantitate, nu pe calitate. Numai că istoria spune mai multe … E de notorietate că unul dintre susținătorii nazismului a fost marele Heidegger. Da, imbecilitatea criminală a nazismului a avut între susținători unul din cei mai mari filozofi din toate timpurile, a cărui operă a rămas aproape întregă de studiat si admirat. Bine, alături de marele filozof, o mulțime mare de oameni de cultură și tot felul de cercetători renumiți au fost seduși de prostiile nazismului și ale lui Hitler personal. De unde ajungem și la noi: cu toată forma rudimentară în care se face propaganda pro-moscovită și potrivnică României aici în țară, la o privire atentă găsim între consumatorii și admiratorii celor ce susțin curentul propagandistic, oameni de mare calitate, cu merite reale, ca excelența sa domnul Baconschi. Dar o sa revin mai incolo la dânsul.

    E de observat în ultima vreme, în presa online extremistă, o încercare de „spălare” a comunismului, de reabilitare morală a acestuia chiar prin restaurarea fantomelor din cele mai sinistre, de la Stalin la Ceaușescu, tocmai pentru a face Rusia, fostă mare exportatoare de comunism, mai acceptabilă. Asta se face sincron și în presa radical stangistă (critic-atac) și în presa on-line pretins ortodoxă (aiuritoarea campanie de spălare a lui Ceausescu din activenews), lucru care nu are cum să fie o coincidență. Apare evident că băieții lucrează împreună și dacă asta pare imposibil de acceptat, că marii dușmani ai creștinismului pot lucra cu pretinșii apărători ai Ortodoxiei, o privire mai atenta în culise aduce lămurirea: cele doua echipe au legături strânse și socializează fără probleme, măcar pe platformele on-line, lăsând să se înțeleagă că până la urmă funcționează ca aripi ale aceleiași armate. Am avut curiozitatea sa urmăresc legăturile celor doua grupuri, ale pretins ortodocșilor și ale comunistilor new-wave, pe Facebook, și destul de repede am găsit legături vizibile între un stalinist violent, cum e Karnoouh, și neferictul domn Capsali, „român ortodox”, verde precum cămașa lui Sima Horia, după părerea mea cel puțin. Se vede ușor că sunt conectați între ei și duc o campanie comună de promovare a imaginii Rusiei care nu poate fi acceptată decât dacă i se spală trecutul genocidar, și băieții tocmai asta fac: reabilitează (cred ei) comunismul celor mai triste vremuri spre a face mai ușor de înghițit propunerile țării etern agresoare. Bine, e greu de crezut că pot fi luați în serios propagandiști cum e micul comic Ernu, căruia pușcăriile staliniste nu i se păreau înspăimântătoare și producătoare de cazne (chiar dacă au pierit zeci de milioane de oameni în Gulag), sau care declara public că își propune să spele mințile cititorilor săi, care or fi ăia… Iarăși, e greu de crezut că poate cineva să îl ia în serios pe Capsali cand ia apărarea marilor corupți și delapidatori care au ruinat țara vreme de douăzeci de ani și au făcut astronomice averi din hoții la vedere, răufăcători condamnați clar în Justiție acum, dar plânși și regretați de presa de stânga.

    Un alt element comun al celor două grupuri este atacarea Bisericii. Numai că, dacă un stângist cum e Costică Rogozanu e normal să atace credința creștină, pretinșii ortodocși care atacă sistematic Biserica datorită deschiderii naturale a acesteia spre ecumenism, chiar atât de reținută și calculată cum e deschiderea asta, și îl huleasc sistematic pe Patriah de pe poziții pretins moralist-ortodoxe, nu țin seama că se pun practic impotriva învățăturii și slujirii Bisericii. Dacă nefericiții ăstia ar fi călcat pe la slujbe, ar fi aflat că la fiecare Ectenie Mare, așadar aproape la fiecare slujbă, ne rugăm pentru unirea tuturor. Da, în Biserică ne rugăm tot timpul pentru unirea tuturor. Nu am pretenții să cer cunoașterea învățăturilor descoperite în Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Ioan, capitolul 17, unde Mântuitorul Iisus Hristos se roagă „ca toți (creștinii) să fie una” . Cât despre o incursiune în Istoria Bisericii Universale e clar un pod prea îndepărtat, epuizarea intelectuală se poate instala la unii din detractori, înainte să afle de încercările de unire ale Bisericilor Apostolice, Ortodoxă și Catolică, vreme de sute de ani. Să mai zic ceva de păcatul filetist făcut de acești hulitori ai ierarhilor Bisericii? Ar fi pierdere de timp.

    Ei bine, între victimele propagandiștilor ăstora se pot găsi destui nevinovați prea puțin informați sau prea puțin educati, neșcolarizații, cei cu slăbiciuni psihice și degrabă consumatori ai poveștilor conspiraționiste și cate unul care e dus acolo de curent, inșelat de discursul „ortodocșilor” militanți. Și peste toți, de niciunde, se pare că și domnul Baconschi poate fi găsit între apropiații celor de la Activenews, site care promovează la nesfârșit ideile dușmanilor țării noastre. Ca șef al Externelor, și încă unul de excepție, dânsul știe foarte bine că propagandiștii ăștia au între lătrăi mai mult ca sigur și agenți ruși (Ernu ar corespunde profilului), sigur este infiltrat și cel puțin un agent acoperit al statului român, sunt de găsit ciripitori mărunți și la SRI, care joacă la dublu (tot Ernu corespunde și aici), după modelul comuniștilor hardcore care lucrau pentru Moscova, dar turnau și la Siguranță în anii ’30-’40.

    Situația asta, cu un fost bun ministru de externe, cu realizări despre care se spune că sunt de excepție, apropiat de grupul propagandiștilor menționati, nu are cum sa nu întristeze. Până acum eram convins că ar fi o pierdere imensă pentru România dacă domnul Baconschi ar rămâne în afara politicii externe românești, dar acum mă gândesc ce dezastru ar fi să-l vedem ca reprezentant al statului român, pierdut asemeni domnului viitor fost prim-ministru, în tribună, în spatele lui Putin, printr-o obscură capitală asiatică a vreunui prea-puțin-știut stat despotic. În fine…

    The following two tabs change content below.
    Preot Alexandru Coman

    Preot Alexandru Coman

    Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

    17 gânduri despre “Propagandă, tovarăși, camarazi

    1. Opaaa… ce idee! Ernu, agent dublu! 🙂

      Ar avea sens, daca te gandesti. Semi-agramat cum e, inept, incoerent si de cele mai multe ori delirant, joaca atat de prost rolul de agent rus, ca face Rusia de ras :))))

    2. Baconschi mai degrabă e prostănac, dacă s-a înhăitat cu tâmpiţii ăiade la activenews în timp ce el s-a săturat să fie şomer de lux şi aşteaptă să-i pice o ambasadă de la ăştia de acum…
      Dar cred că are şi o afinitate pentru rusism. Iată ce aberaţii poate să debiteze.

      http://www.contributors.ro/edi.....xplicabil/

    3. Ce nu înţeleg eu cu Baconschi ăsta e următoarea chestie:
      a. E doar prost.
      b. E trădător.
      c. E a+b.

      Dar să-l lăsăm să se prezinte singur. Enjoy!

      „Nu poți să-i păcălești pe ruși că Deveselu are numai o funcție defensivă, ca o poezie pe care o tot recităm”, a spus Baconschi într-o emisiune a postului B1Tv.

      http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/132506

    4. Domnule Andries, nu il vad agent al SRI pe Ernu, il vad doar turnator. Agent e, dupa cum se arata, al rusilor. Convingerea mea e ca la noi mai baga doar cate o informare ca sa nu-si piarda cetatenia asta castigata numai el stie cum, plus ca o mai lua si niste banuti si de la autoritatile romanesti. Are profilul psihic care il recomanda pentru dubla tradare. Chiar a marturisit candva ca nu are mari imperative morale, e in stare de multe. Pe urma, traditia partidului impune : Vasile Luca de exemplu a fost si agent al rusilor si turnator la Siguranta si ca el multi.

      Unchiu Sam, prostanac nu e, dar face niste prostii inspaimantatoare pentru care nu are nici o scuza. M-am simtit dator sa-i citesc bla-bla-urile din articolul indicat de dumneavoastra. Pfff…

    5. Să luăm aminte la ce zice părintele, că dânsul cu siguranţă se pricepe la oameni, că a întâlnit cu miile. Dânsul ne cunună, dânsul ne îngroapă, dânsul ne spovedeşte.
      L-o fi citit şi pe Ernu.

    6. Unchiu Sam, ca specialist pe defectologie sunt familiarizat si am lucrat multisor cu deficientele de intelect si cu cele senzoriale (ma gasiti in Registrul Unic al Psihologilor, cod personal 14665). Cu masura asta, de cunoscator al deficientelor, ii citesc pe domnii de care discutam si imi cam iese. Chiar nu stiam de nefireasca declaratie despre scutul antiracheta a domnului Baconschi, dar asta confirma ce am scris in articol si chiar mai multe si mai grave descopera… Despre Ernu, saracul, nu mai am nimic de zis. Un om ca el poate fi doar compatimit. Ca preot am nadejde ca si ei, cei mentionati de mine, se pot intoarce la o viata de oameni cinstiti dar trebuie intai sa-si ceara iertare multa, multa, multa vreme.

    7. T. Baconschi

      „Nu poți să-i păcălești pe ruși că Deveselu are numai o funcție defensivă, ca o poezie pe care o tot recităm”, a spus Baconschi într-o emisiune a postului B1Tv.

      Singurul lucru de neinteles este de ce ne-ar pasa noua de parerea Rusiei in materie de scut antiracheta. Ultima oara cand m-am interesat despre relatiile ruso-romane, am vazut ca Rusia ocupa teritoriul Republicii Moldova, instiga la separatism si incurajeaza ura si frica fata de romani. In conditiile astea, de ce ne-ar pasa in vreun fel de sentimentele rusesti fata de baza americana de la Deveselu? Nu-mi amintesc ca rusii sa ne fi intrebat in privinta ocuparii peninsulei Crimeea.

    8. Daca Deveselu nu are numai functie defensiva, ce functie mai are? Ofensiva? Deci are ca scop atacarea cuiva, a Rusiei. Pai, daca e ofensiv, sa il desfiintam, ca doar nu suntem imperialisti.

      —- comentariu nul, bazat pe rastalmacirea RL.

    9. Theodor Baconschi e un om care nu e la primul derapaj de acest tip. Acum vreo zece-doisprezece ani propunea într-o întrunire a intelectualilor noștri nici mai mult, nici mai puțin decât organizarea unui partid de „dreapta” care să se alieze cu mișcarea lui Jean-Marie le Pen pentru a lupta împotriva postmodernismului UE… Știind asta nu am fost deloc surprins de ce citesc aici…

    10. România Liberă a scos din context ce am spus: am spus că nu putem reduce reacția la Federația Rusă la repetarea poeziei că ”Deveselu are o funcție defensivă”. Rog ziarul, dacă e serios, să prezinte întregul context al declarației.

      https://www.facebook.com/teodor.baconschi.3/posts/619344791533859
      http://www.romanialibera.ro/ac.....211;375256

      emisiunea e aici: http://inregistrari.b1.ro/view.....3-127.html

      minutul 24.50: „trebuie sa nu uitam ca in fata unei agresiuni posibile, suntem si noi insine in prima linie. Nu poti sa ii potolesti pe rusi la nesfarsit spunandu-le „Deveselu are o functie defensiva”, nu? ca un fel de poezie pe care o tot recitam, pe de alta parte, trebuie sa deplangem faptul ca abea acum, in fata acestei amenintari la frontiera noastra estica, s-a pus problema respectarii unui angajament NATO, de altfel, de a spori bugetul apararii, unde suntem veriga slaba. .. Articolul 5 este o umbrela teoretica, nimeni nu pune la indoiala aplicabilitatea lui.. dar si noi trebuie sa fim… de asta, exercitiile comune pe care le facem cu americanii, faptul ca prezenta militara americana a fost sporita in ultima vreme, si asta fac americanii pe tot flancul estic, la baltici si in Polonia….”

      e adevarat ca citatul era scos din context, TB spunea ca nu putem sa reactionam la agresiunea Rusiei doar spunand ca Devesul nu e ofensiv, ci trebuie sa ne inarmam si sa fim pregatiti.

    11. Theo, problema e ca am ajuns in situatia in care daca Frontul National foloseste furculita la pranz, „dreapta” se bate cu pumnul in piept ca NICIODATA nu va folosi furculita,. Cum isi imagineaza dreptacii astia ca vor invinge Stanga daca au aceleasi „sensibilitati” ca ea, pe legea mea daca inteleg. Nu trebuie sa te aliezi cu Marine Le Pen ca sa vezi ca Frontul, ca si atatea alte forte politice (diferite intre ele, contrar a ceea ce se afirma adesea), raspunde unor ingrijorari reale. Lumea se schimba sub ochii nostri si nu trebuie sa fii un geniu pentru a pricepe ca mutarea Africii & Asiei in orasele europene are consecinte sociale si, implicit, politice. Daca „dreapta” ar avea creier, ar incerca sa vina in intampinarea cetatenilor si sa se foloseasca de reactia de respingere a imigratiei. Cum nu are creier, fiind condusa de imbecili si vanduti, creeaza conditiile in care partide mai mult sau mai putin exotice sunt aruncate in lupta pentru putere.

    12. 10, 11

      Discutăm prea mult de Baconschi, nu merită, e o nulitate oricum. Oricum e incoerent, n-are sens să desluşim ce zice.
      Şi trebuie să repetăm la infinit că scutul Deveselu e defensiv pentru că şi americanii repetă la infinit. De ce? Pentru că ăsta e adevărul, e un complex de interceptat rachete.
      Până şi ruşii au admis asta: au spus că da, tehnic o fi defensiv, dar potenţialul militar este unic, nu poţi distinge latura defensivă de cea ofensivă.

      Topicul, din câte am reţinut din stufosul articol al părintelui este cu proştii, defetiştii, trădătorii, complexaţii, semidocţii, ideologizaţii, care sunt împotriva ţării şi subscriu la tot ce este împotriva interesului naţional, la ce vine din Rusia dar nu numai.
      Capsali, Tudor Ionescu şi NouaDreaptă, alţi asemenea cretini nu au nicio treabă cu legionarismul. Legionarii erau duşmanii înverşunaţi ai URSS.
      Mulţi oameni poate sunt de bună credinţă, dar cam săraci cu duhul. Multora li se pare că globalizarea, modernizarea, europenizarea etc reprezintă ceva înfricoşător, şi fără îndoială că aceste fenomene au unele aspecte în totală contradicţie cu viziunea românului despre lume şi viaţă.

      Dar soluţia nu este nici trădarea de ţară, nici nebunia paranoică extremistă de stânga-dreapta. Să nu uităm că nu ruşii au creat Frontul Naţional şi Syriza precum şi contextul care a favorizat aceste mişcări. Ruşii doar le încurajează şi le finanţează, ceea ce este cu totul altceva.

      Jean-Marie Le Pen a luptat în Vietnam în 1945-1954. Acolo inamicul erau comuniştii vietnamezi susţinuţi de sovietici. A luptat în Algeria, în 1954-1962. Inamicul era o organizaţie teroristă arabă, FNL, sponosrizată de sovietici. Le Pen chiar a fost de dreapta. FN a degenerat ulterior.

      Numai că mainstreamul occidental în loc să analizeze cauzele acestor mişcări se concentrează strict asupra lor, adică asupra efectelor şi simptomelor. Dacă să zicem că vor interzice Syriza şi Frontul Naţional tensiunile din societate tot vor rămâne şi vor găsi alte supape pe unde să răbufnească.

    13. Vlad M. – Întocmai, tu confirmi perspectiva de subtext a comentariului meu: nu trebuie să amestecăm dreapta autentică și pseudo-dreapta. Asta nu implică disocierea de păreri pe o chestiune clară doar pentru că se întâmplă ca și Noua Dreaptă, de exemplu, să aibă aceeași poziție. Împotriva legalizării căsătoriei între homosexuali suntem și noi, și Noua Dreaptă. Dar nu cred că ai merge într-un marș organizat de ei pe tema asta. Deoarece poziția lor derivă din asumpții generale incompatibile cu poziția noastră. Simpla coincidență de atitudine pe o temă punctuală nu înseamnă identitate de doctrină, cum fără îndoială, sugerezi. Dar tocmai asta spuneam și eu.

    14. Referitor la Baconschi:
      Circula diferite versiuni de genul „nu-i putem pacali” respectiv „nu-i putem potoli”. Din ce am vazut la B1 TV versiunea corecta este „nu-i putem potoli”
      Declaratiile lui Baconschi sunt ok, chiar foarte bune. Rastalmacirile si scoaterile din context sunt la fel de rauvoitoare ca si cele care, de exemplu, l-au avut ca victima pe HR Patapievici.

      Asocierea cu putinisti gen BD este impardonabila. Eu spun totusi, sa mai asteptam un pic. Toti gresim, cateodata ne ia valul, putin orgoliu (probabil a fost tamaiat si periat de BD) si uite cum colaborarea cu site-ul ala dubios este ca si rezolvata. A fost, insa avertizat. Sa asteptam reactia dansului.

      Referitor la declaratiile lui Baconschi cu FN si Le Pen.
      Acum 15 ani politica FN era cu totul alta. Mai spunea batranul Le Pen o prostie, se mai asocia punctual cu tot felul de personaje dubioase, gen CV Tudor (habar n-avea batranul ce hram poarta „nationalistul” nostru) dar avea si multe politici foarte bune. Daca ar fi sa comparam FN de acum 15 ani cu partidele asa zis democrate din Franta eu zic ca FN iese pe plus si inca cu un scor bunicel. Intre timp Le Peneasca si-a dat cu stangu’ in dreptu’ de cand cu Putin si intr-adevar FN a devenit de nefrecventat. Dar nu-l putem judeca pe Baconschi pentru niste declaratii de acum 15 ani luand in considerare contextul actual.

      La fel cu Victor Orban. Are foarte multe politici exceptionale, si, pana acum cativa ani, chiar merita apreciat. Si eu chiar il dadeam ca exemplu de om politic adevarat in discutiile politice cu tot felul de amici. Din pacate toate aceste politici sunt anulate de asocierea cu Putin din prezent.

      Una peste alta eu cred ca-l judecati pe Baconschi prea aspru.

    15. In articol apare nimic despre interviul de la B1. Vorbesc de putinistii intre care tot apare, pe care-i sustine practic cu prezenta dansului. Nu il inteleg: pricepe greu si uita repede? A fost seful Externelor, stie cum stau lucrurile. Peste asta, a fost avertizat si stie bine cine e unul ca Duca. Ce mai e de asteptat? Sa treaca perioada asta dificila cand rusii ataca langa granitele noastre si ucid cu miile, timp in care domnul Baconschi e alaturi de oamenii lui de la noi? E un om pe care l-am respectat mult dar…

    16. Ca observator plictisit si amuzat, are cineva idee de ce urmatorul coment a fost cezurat pe contributors, la un articol al Terezei-Brindusa Palade, in care aceasta face o comparatie prin asociere intre Romania si teocratiile islamice?
      Cenzurat:
      ˝ Memă – termen introdus în anul 1976 de către Richard Dawkins și se referă la o unitate de informație culturală, capabilă de a se propaga de la o minte la alta.
      ……
      Mema asocierii Romaniei cu teocratiile islamice a fost lansata la un miting iredentist, organizat de militantii Jobbik pe 11 martie 2015 la Budapesta.
      …..
      La mitingul respectiv, Arpad Gyorgy-Mozes, liderul Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc, a declarat că România este Statul Islamic al Uniunii Europene.
      ……..
      In spatele Jobbik firele sunt manevrate de la Maskva.
      ……
      Mema ˝Romania-talibanism, stat islamic al UE˝ a fost preluata si de catre promotori romani ai independentei Transilvaniei.Sub motivatia binecunoscuta, sa ne separam de talibanii si obscurantistii sudisti si moldoveni care au ocupat Transilvania, sa facem din Transilvania o zona de covergenta intre est si vest.O mica Elvetie.Pacifista.Neutra.Nealiniata.˝
      .…
      Scop pe plan intern:reorientarea perceptiilor majoritatii populatiei Romaniei.Una dintre cele mai rusofobe populatii din europa.

      Cum poti sa obtii o reorientare strategica a perceptiilor populatiei romanesti?
      Ataca-i la credintele, obiceiurile, superstitiile, common sensul, prejudecatile lor mic burgheze.Ataca-i cu agentii tai, legendati in stegari ai valorilor europene (nu si euroatlantice, mare diferenta)
      La actiunile agitatorilor avizati se vor ralia suficienti naivi, sincer convinsi, oportunisti, tovarasi de drum sau idioti utili.
      ….
      Rezultatele nu vor intarzia sa apara.Deja apar, pe ici , pe colo.
      Razboi hibrid.Meme.˝
      Cenzurat.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.