Punct și de la capăt

    Print Friendly, PDF & Email

    „Vrei să cunoști lucrurile? Privește-le de aproape. Vrei să le iubești? Privește-le de departe.”ION LUCA CARAGIALE

    Într-o scenă memorabilă din filmul “2001, o odisee spaţială” creierul electronic al supercalculatorului HAL este dezmembrat bucată cu bucată de ultimul supravieţuitor al unei misiuni spaţiale către Jupiter. HAL, în film cea mai avansată inteligenţă artificială creată de om, ajunsese la concluzia că îndeplinirea misiunii era pusă în pericol de chiar echipajul uman aflat la bord şi hotărăşte să-l elimine. În finalul confruntării cu ultimul astronaut maşina asistă neputincioasă la propria desfiinţare şi îngână refrenul unui cântecel de dragoste, primul lucru întipărit în memorie de proiectantul seriei de calculatoare HAL 9000. “Margareta, Margareta, nu mă lăsa fără răspuns / Sunt aproape nebun, de dragoste pătruns.”

    Tot cu un cântecel “emoţional sentimental”[1] a început şi viaţa de campanie electorală a celui mai evoluat proiect de Dreaptă Artificială din România. Refrenul programat în noiembrie în memoria ARD 2012 – “Câştigăm cu inima / Vom lupta / Vom triumfa” – s-a dovedit profetic în decembrie, dar pe dos: au înfrânt din inimă, au mimat, au capotat. Parcă molipsită de sindromul HAL, Alianţa România Dreaptă a tras concluzia că electoratul (cel de dreapta în mod deosebit) este un obstacol în calea joncţiunii cu planeta Parlament şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l elimina cu arma aflată din belşug în firea proiectanţilor ARD: plictisul de moarte. În consecinţă electoratul a evitat cabina de vot, sau dacă s-a aflat în cabina de vot a evitat ARD. Cu o singură excepţie niciunul dintre puţinele mandate alocate ARD nu a fost obţinut prin câştigarea vreunei circumscripţii electorale, ci prin intermediul algoritmicii de umplutură rezervată mediocraţiei de pe locurile doi şi trei.

    Dincolo de logistica defectuoasă a acestei coaliţii autointulată de “dreapta” şi de fricţiunile personale la nivelul conducerii, cel mai deprimant aspect a fost sărăcia politică şi mai ales lipsa ideilor de dreapta. Singura realizare notabilă în acest sens a fost adoptarea unei formule de prezentare à la James Bond, “Centru. Centru Dreapta”, pe care alegătorii au tradus-o corect prin “Barat. Zero Barat”. Capitalism şi piaţa liberă? Barat. Reprezentarea intereselor micilor întreprinzători? Barat. Domnia legii şi apărarea statului de drept? Barat. Desfiinţarea cumetriei dintre stat, politicieni şi afacerişti? Barat. Limitarea şi reforma statului asistenţial? Barat. Conduită morală? Barat comisia de etică a Monicăi Macovei.

    Contraperformanţa ARD a pecetluit teatrul de măşti şi pantomimă numit “dreapta” în România. E limpede, dreapta nu există la nivel politic instituţional; cel mult reflexe sporadice şi de conjunctură. Un efect evident al acestei stări de fapt este natura fragmentară şi mai ales lipsa de continuitate a dreptei. Principalele partide competitoare la alegerile generale din 1990, în primul an politic postceauşist, au fost Frontul Salvării Naţionale pentru Stânga şi Partidul Naţional Liberal împreună cu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat pentru Dreapta. Unde se găsesc aceste partide în prezent? FSN s-a metamorfozat în Partidul Social Democrat direct pe firul roşu pornit din Partidul Comunist Român. Stânga nu are probleme de identitate, tranziţia de la comunism monolitic la cleptocraţie socialist-democratică s-a desfăşurat liniar şi previzibil.

    Pseudodreapta a parcurs un traseu mai sinous, dar şi-a descoperit treptat vocaţia de stânga. Liberalii au descoperit-o timpuriu şi acest avans a plătit dividente în 2012, prin victoria în alegeri alături de PSD. Ţărăniştii şi-au făcut harakiri în perioada 1994-2000, dar au reapărut în 2012 sub formă de zombi politici părtaşi la coaliţia ARD. A treia încarnare a dreptei nu exista în 1990. Dacă Ion Iliescu şi Petre Roman ar fi reuşit să rezolve divergenţele dintre ei într-un mod tovărăşesc şi constructiv, foarte probabil că Partidul Democrat nu s-ar fi întrupat din supa primordială a Feseneului în 1993. În primii doisprezece ani PD a rămas un partid de stânga, afiliat la Internaţionala Socialistă. Orientarea ulterioară spre dreapta – varianta “populară” – este consemnată în statutul oficial al Partidului Democrat-Liberal (noua denumire adoptată după fuzionarea prin absorbţie cu un grup de dizidenţi liberali) prin formula “partid de centru-dreapta”. Articolul 4 din statutul oficial descrie misiunea PDL drept „crearea unei societăţi moderne în România, bazată pe economie socială de piaţă şi pe principiile… justiţiei sociale”. Statutul PSD identifică aceleaşi obiective: promovarea “dreptăţii sociale”[2] şi “realizarea economiei sociale de piaţă[3]. Deoarece PSD se autocaracterizează drept un “partid de centru-stânga” nu putem să nu observăm unirea în cuget şi simţire dintre PDL și PSD într-o chestiune fundamentală, de misiune politică.

    Înseamnă că acesta e centrul curat, neideologic, nici de dreapta şi nici de stânga la care se raportează principalii reprezentanţi ai Dreptei şi ai Stângii, un etalon de pragmatism şi destinaţia ideală la care se poate accede din orice parte a spectrului politic. În realitate e vorba despre un centru fictiv. Politica este etica puterii şi nu cunoaşte niciun centru neutru ideologic sau vreun loc anume al echilibrului obiectiv epurat de judecăţi de valoare, de unde viaţa socială şi individuală poate fi ocârmuită cu maximum de eficienţă şi satisfacţie pentru subiecţii umani. Centrul spre care gravitează politicienii români, indiferent de etichetă, este superioritatea absolută unită cu autoritate şi putere. Măria sa Statul.

    Economia socială de piaţă şi justiţia socială fac parte din vocabularul orwellian al Stângii. În tradiţia consacrată de newspeak, aceste două noţiuni contrazic termenii primari de care se folosesc. Economia de piaţă, sau altfel spus capitalismul, presupune relaţii de producţie şi schimb stabilite voluntar între actori economici privaţi. Statul nu participă la această activitate, deoarece rolul său este limitat la acela de gardian al regulilor care asigură imparţialitate şi egalitate de şanse în funcţionarea sistemului numit piaţă.

    Economie socială de piaţă înseamnă intervenţia statului în economie şi distorsionarea pieţei în numele unei societăţi transformată în clientelă a statului. Justificarea pentru acest dirijism etatist este dată de conceptul “justiţiei sociale”. Justiţia fără epitete emoţionale înseamnă acordarea a ceea ce se cuvine, conform legii. Toţi sunt egali în faţa legii şi nu există un statut de “defavorizat” aprioric, care să necesite vreun tratament special. Însă justiţia sentimentalizată cu sufixul social porneşte de la premiza inversă, a unei inegalităţi apriorice, care trebuie rectificată prin nivelare forţată.

    Tribunalul justiţiei sociale nu recunoaşte prezumţia de nevinovăţie. Eşti mai înstărit sau pur şi simplu reuşeşti să te întreţii fără a apela la ajutoare sau subvenţii din partea statului? Înseamnă că produci prea mult pentru tine şi de aceea completul de judecată format din politicieni şi birocraţi te va stoarce un pic mai mult cu taxe, impozite şi reglementări stupide, care vor fi distilate la celălalt capăt al alambicului justiţiei sociale în noi subvenţii, ajutoare şi facilităţi speciale pentru clienţii sociali cu merite prestabilite. Adeseori beneficiarii sunt rude, prieteni, sau entități conectate la robinetul de favoruri al acestui tip de „justiție”.

    Şi nu vorbim despre plasa de asistenţa socială destinată celor mai loviţi de soartă, ci despre o plasă de păianjen în care e prinsă întreaga societate. Sub pretextul grijii şi compasiunii are loc o redistribuire arbitrară de venituri dintr-o parte a societăţii către altă parte a societăţii, care depăşeşte cu mult mandatul ajutorului de ultima instanţă. E vorba despre un proiect de inginerie socială întreprins de stat şi în beneficiul statului. Pe vremuri era descris mai poetic: “De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi.” Aceasta e natura justiţiei sociale. Legătura cu acele vremuri nu e întâmplătoare. Economia socială avea şi ea alt nume, mai scurt și cuprinzător: socialism. După ce a dat faliment în mediul nativ, iar proprietatea privată nu mai constituie un delict, socialismul şi-a descoperit vocaţia de parazit al pieţii. Din raţiuni de stat.

    Statul, în ultimă instanță, nu este altceva decât un instrument de constrângere. Dintotdeauna și pretutindeni. Oamenii sunt de acord cu necesitatea acestei instituții, o finanțează prin taxe și impozite și delegă în mod democratic reprezentanți trimiși să exercite această putere numai și numai deoarece ei, oamenii, au nevoie de siguranță și dreptate. Acesta e contractul de bază al cetățeanului cu statul: acesta e legitim numai în măsura în care se achită corect și eficient de aceste responsabilități. Puterea de constrângere a statului se desfășoară legitim atunci când prioritățile majore sunt circumscrise unui cadru limitat: apărarea și reprezentarea intereselor țării, asigurarea ordinii publice, a unui sistem de justiție dedicat libertăților și drepturilor fundamentale, și a funcționării imparțiale a pieței capitaliste.

    Această idee nu s-a pierdut. Decenii de îndoctrinare marxist-colectivistă nu au putut distruge aspirația la o viață liberă. De aceea afirmăm răspicat: noi nu suntem servitorii statului, ci statul există ca să ne servească pe noi. Iar datoria politicianului care se pretinde de Dreapta este de a pricepe că statul – chiar dacă pare contraintuitiv – servește binele social numai la modul negativ. Nu vrem ca statul să ne facă bine, ci să se abțină. Binele de moment și în detaliu, propovăduit adesea de politicieni și birocrați, este impus în mod uniform asupra tuturor și funcționează invariabil ca o cămașă de forță. Înainte de orice, statul trebuie să evite a face rău. Binele spiritual și material ni-l facem sau desfacem singuri. Suntem adulți și nu avem nevoie de poteci obligatorii pe care să fim înghesuiți de preferințele personale ale celor cărora le-am încredințat puterea de constrângere.

    Cu cât statul se implică mai mult în dirijarea societății cu atât devine mai antisocial. De la politicienii Stângii nu avem pretenții, dar cei de Dreapta trebuie să asimileze un concept primar: politica de Dreapta este una a reticenței, a respectului și a reprezentării adevărului. Cei trei R de bază ai conservatorismului. Iubiți țara, lucrați pentru binele ei și sacrificați-vă pentru ea, dacă e nevoie. Și nu mai microadministrați viețile noastre.

    … dacă chiar doriți multe milioane. De voturi.

    PS

    Grija principală a statului nu trebuie să fie împărțirea bugetului și atribuirea contractelor pe bani publici, ci asigurarea unei concurențe reale pe piață.

    Statul român este, în prezent, factorul perturbator major în privința competiției și încrederii din mediul economic românesc. Soluția strategică este retragerea statului din pozițiile de forță și de influență din economie. Vrem un stat cu rol minimal în economie.

    Citatul este extras din Moțiunea Reformiștii. Monica Macovei și un grup de oameni lucizi din PDL înțeleg ce se întâmplă și afirmă, în sfârșit, ceea ce este evident și necesar de mult timp.

    Footnotes    (↵ returns to text)

    1. Descriere oferită de Adriean Videanu (şef de campanie ARD) şi consemnată de Mediafax în 12 noiembrie 2012, cu ocazia prezentării candidaţilor ARD pentru sectorul 3 Bucureşti. O lună mai târziu autorul piesei muzicale “Câştigam cu inima” s-a plâns de folosirea neautorizata a compoziţiei sale şi a anunţat că dă în judecată alianţa ARD pentru încălcarea drepturilor de autor. Întrebat despre incident, Adriean Videanu a declarat prin SMS că nu îl cunoaşte şi nu a vorbit niciodată cu Dan Helciug, autorul melodiei. (Ziare.com)
    2. Statutul PSD, articolul 3, aliniatul 2.
    3. Statutul PSD, articolul 4, aliniatul 3.

    4 gânduri despre “Punct și de la capăt

    1. Ei, articolul e foarte corect, dar realitatea romaneasca „de dreapta” e brutala. Iata o mostra ( din seara asta) pe care nu stiu daca sa o calific drept umor involuntar, sau prostie combinata cu nebunie in stare pura.
      Umor marxist involuntar

      Ioan Ionuț ( asa isi zice pe facebook), comentariu la ultima postare pe contul Monicai Macovei, Reformistii: ” Indiferent cine iese de presedinte, PDL ramane in cadere libera. Mai are o singura sansa: DEMOCRATIZAREA. Adica sa redevina PD de centru stanga.In acest moment nu exista niciun partid de stanga.
      Se impune de urgenta demararea reconstructiei intregii economii demolata de dreapta (dreapta mondiala).”
      23 martie 2013
      De pe pagina aceluiasi cetatean roman ( din Cluj):
      „Pentru noua constitutie: CONSTITUTIA POPORULUI!
      Fiti alaturi!
      „Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta,
      Ce lumea o imparte in mizeri si bogati!”
      Pt alte delicii de gen, recente, va puteti delecta aici:
      https://www.facebook.com/ioan.coblisan

    2. Motiunea Reformistii este suprinzatoare, poate sint prea tinar, dar cred ca e singurul document programatic de dreapta, fara vrajeli si duceri socialiste din condei. ‘justitia sociala’ e una dintre cele mai manipulative formulari de care e posibila stinga.. Presupune ca inegalitatea veniturilor ar fi o injustitie, ca si cum Bill Gates mi-ar gresi cu ceva ca are mai multi bani, sau betivanul de la colt imi e in vreun superior iar eu sint vinovat in fata lui pt ca nu dorm in ganguri. Si cineva trebuie sa faca dreptate, dreptate sociala. Lupta de clasa pt gusturi fine.

      Ioan Ionut e cunoscut prin cercurile de libertarieni, parca, unde se facea misto de el. E un comunist declarat, se pretinde ‘om de stiinta’ si cei care nu-s de acord cu el sint ignoranti. In fine, nu iti pierde prea mult timp cu el.

    3. Un articol foarte bun, pentru care autorul merita felicitari! Realitatea descrisa nu ne este caracteristica numai noua; ar fi bine! Este produs de import. O realitate in care Stanga si-a edulcorat pozitiile fata de cele avute in urma cu 30-40 de ani, iar Dreapta clasica a disparut cu desavarsire. Sevillia a descris atat de bine situatia nou creata: „La fiecare alternanta intre stanga si dreapta, la fiecare schimbare de cap la Mantignon, Franta ezita intre doua modele: social-democratia sau democratia – sociala”.
      Vorba vine „a ezita”; la ei, ca si la noi, ca si in multe alte locuri, „dreapta” continua politica propusa de stanga: cea de intarire a structurilor statului social, pentru ca, nu-i asa?, trebuie pusa in aplicare lozinca: ” Totul in Stat, nimic in afara Statului, nimic impotriva Statului”!
      Jonah Goldberg vedea o America fascista in care „slujbasii” statului” nu se mai prezinta la usa cetatenului inarmati, ci, inlocuiti de avocati si asistenti sociali, bat la usa lui spunand” Sunt de la Guvern si am venit sa ajut”!

    4. Costin, ai sesizat corect cu motiunea Macovei. Si pe mine m-a surprins placut tocmai de asta. Nici eu n-am mai vazut un document programatic atat de simplu si de curat de dreapta, in Romania noastra de pana acum.

      Sau poate n-oi fi eu la curent, ca nu-s politolog si iata, nici timp de investigat sau monitorizat nu prea am, nici macar pe internet. Dovada nebunul ala, Ioan- nu- stiu- cum ( am si uitat) despre care zici ca e notoriu. Vezi? Sunt in urma.
      oricum, eu mai mult decat sa ma izbesc de comentariul lui absolut intamplator( fix cautand motiunea macovei ca sa-i dau linkul cuiva sa o citeasca), sa rad ca proasta ( doamne ce-am mai ras, dupa ce am recitit, ca am crezut ca n-am citit eu bine) si sa trag o raita pe pagina lui de fcbk, pt intaiasi si ultima data, n-am facut si nici n-o sa fac. Sau…cine stie…. s-ar putea totusi sa-l mai caut cand vreau sa rad si n-am de ce.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.