„Bătălia pentru Anglia este pe cale să înceapă. De această bătălie depinde supravieţuirea civilizaţiei Creştine. De ea depinde stilul nostru britanic de viaţă şi continuitatea instituţiilor şi Imperiului nostru. Întreaga furie şi putere a duşmanului va fi în curând abătută asupra noastră”. Winston Churchill
O stafie bântuie România: hipsterismul cool cu accente marxiste, ambalat în retorica corectitudinii politice. Miza: contestarea valorilor occidentale. În această nălucă avem inclusiv o parte a dreptei româneşti, în special cea liberală.
Partea interesantă e că discursul liberalilor noştri este promovat în Occident de mult mai mulţi actori ideologici, precum comuniştii, socialiştii, eco-marxiştii, naziştii, mişcarea feministă, islamiştii radicali, putiniştii, ş.a.
M-au bucurat dezbaterile de pe forumul evz şi de pe reţelele sociale din jurul ultimului articol. Am urmărit o parte dintre comentarii şi ţin să vă mulţumesc, deşi trebuie să recunosc, cu părere de rău, că mulţi dintre comentatori păreau să nu fi citit textul. De aceea, am simţit nevoia să revin. M-a surprins neplăcut că numeroşi cititori au înţeles că poţi fi de dreapta doar dacă eşti creştin, deşi textul spunea fix invers.
Să ne amintim, deci, ce am citit (sau nu) săptămâna trecută:
„În mod evident, nu există obligaţia de a fi un creştin practicant. Singura obligaţie este de a respecta valorile morale ale Creştinismului, valori care au creat cea mai sigură, cea mai prosperă şi cea mai liberă lume din istoria umanităţii.”
Dreapta liberală
Dreapta românească din ultimii 23 de ani, orice nume ar fi purtat, este una exclusiv economică. Majoritatea politicienilor români de dreapta vorbesc de problemele României strict în termeni economici. Pentru ei, moralitatea este o chestiune relativă, supusă negocierilor, şi care nu are ce căuta în politică.
La dreapta politică românească avem destui lideri care susţin principiile de bază ale liberalismului, adică libertatea şi proprietatea privată, cu menţiunea că această susţinere are strict motivaţii economice. Ca o ironie, a duce aceste principii la extremă, fără a avea o haină morală, înseamnă de fapt a le nega pe ambele. A avea libertate absolută, în lipsa unor constrângeri morale, înseamnă a avea inclusiv libertatea de a vinde şi de a cumpăra alte fiinţe umane, iar asta neagă unul dintre principiile de bază ale unui stat conservator: respectarea demnităţii umane. În plus, nu trebuie uitat că, într-o logică conservatoare, orice fapt are consecinţe morale.
De unde vine capitalismul?
Înţeleg de la prietenii noştri liberali că ei sunt interesaţi doar de libertatea politică, de statul de drept şi de libertatea economică. Foarte bine. Din nefericire, toate acestea nu au apărut ex nihilo. Toate acestea libertăţi specifice unei democraţii de tip occidental au apărut strict în spaţiul în care s-au întâlnit moştenirea greco- romană şi civilizaţia iudeo-creştină. A nega aceste lucruri înseamnă a nega realitatea.
Fie că suntem sau nu creştini, trebuie să admitem că baza societăţii în care trăim este dată de valorile creştine. A expulza valorile creştinismului din istorie înseamnă a pune la îndoială inclusiv statul de drept, libertatea individuală sau libertatea economică.
Tot istoric, „religiile” care au încercat să elimine valorile creştinismului au fost regimurile totalitare revoluţionare sau milenariste. Cele mai cunoscute sunt comunismul şi naţional-socialismul german. Dacă ne uităm atent, absolut niciun regim politic care şi-a dorit să marginalizeze valorile creştinismului nu a fost un generator de libertate individuală, libertate economică sau libertate politică – adică valorile atât de dragi liberalilor. La nivel local, eliminarea valorilor creştine înseamnă o creştere a nesiguranţei cetăţeanului, înseamnă corupţie, înseamnă noi moravuri, înseamnă inversarea valorilor.
În prezent, civilizaţia occidentală poate fi asemuită cu un copac puternic, cu rădăcini adânc înfipte în pâmânt. Evident, avem de ales: îl admirăm şi ne bucurăm de protecţia lui sau începem, curioşi, să-i tăiem câte o rădăcină, să vedem ce se întâmplă.
Cred că la concluziile acestea poate ajunge oricine are o minimă cultură şi o minimă onestitate intelectuală. Nu discutăm de constatări făcute în laborator. Mai mult, constatările de mai sus nu ţin în niciun caz de credinţă. La acestea poate ajunge şi un ateu, un budist, un zoroastrian sau un zamolxist.
A fi de dreapta nu înseamnă să fii neapărat botezat, spovedit şi împărtăşit. Acest lucru îl fac doar creştinii. Cu toate acestea, un conservator va îndemna întotdeauna o altă persoană să-şi iubească aproapele, să nu mintă, să nu ucidă, să se împace cu sine şi cu Dumnezeu, adică să încerce să respecte acele valori creştine mult hulite de liberalii români.
Totodată, un creştin nu este neapărat de dreapta. Există numeroşi creştini cu vederi socialiste. Eu consider de exemplu că socialismul şi creştinismul nu sunt compatibile, dar cine suntem noi să judecăm aceste lucruri? Strict “pe partea economică”, cum le place liberalilor, creştinismul şi socialismul nu fac casă bună: pe de o parte, Iisus spune vinde tot, împarte săracilor şi urmează-mă, iar un socialist precum domnul Ponta va spune stai liniştiti, nu e nevoie să vinzi că la cum vrem noi să te taxăm oricum nu-ţi rămâne mare lucru. În primul caz discutăm de liberul arbitru, iar în al doilea de un stat care neagă libertatea individului.
Unde aşezăm ateul militant
Ştiu că îmi voi dezamăgi câţiva dintre prieteni care şi-au făcut din ateismul militant o adevărată religie, dar îi anunţ că îndeletnicirea este contrară Dreptei. De altfel, putem vedea împreună foarte bine că grupul mai larg care contestă creştinismul în Occident cuprinde comunişti, socialişti, nazişti, ecologişti radicali, musulmani ş.a. Toţi aceştia neagă nu doar valorile creştinismului ci şi statul de drept, democraţia liberală sau piaţa liberă. De altfel, dacă ne uităm în istorie sau în prezent, societăţile formate conform idealurilor acestor grupuri sunt în esenţă regimuri autoritare, iar aici intră deopotrivă comunismul, nazismul sau orice stat ce se ghidează după sharia.
Spre deosebire de înaitaşii noştri, actuala generaţie uită, de cele mai multe ori, care sunt valorile pentru care merită să lupţi. Or, noi ne bucurăm astăzi de libertate, inclusiv de libertatea de a contesta valorile societăţii în care trăim, şi datorită faptului că înaintea noastră, unii au luptat pentru valorile pe care noi alegem să le contestăm astăzi. Nimeni nu poate spune însă dacă şi urmaşii noştri vor avea aceeaşi şansă.
Articol publicat inițial pe evz.ro
Print 
PDF
George, nu trebuie să te surprindă că unii cititori au înţeles că poţi fi de dreapta doar dacă eşti creştin, deşi textul tău spunea fix invers.
Adică, spunea așa:
Aici se potrivește de minune un comentariu pe care l-a pus Transsylvania Phoenix la un alt articol, unde era vorba de dreptul de a purta arme. Îmi permit să îl parafrazez, aplicându-l la discuția de față:
Un articol bun si binevenit. Din pacate, aceste confuzii se fac si de catre oameni instruiti sau luminati. Si daca ar fi doar astea. Dar sunt unele evidente -de genul alb sau negru- si totusi sunt destui oameni care nu sunt in stare sa duca un rationament simplu pana la capat. Si oameni care apartin elitelor.
Imi vine minte un alt tip de confuzie cu implicatii dramatice. Am auzit de nenumarate ori din gura preotilor afirmatia: “nu ne implicam in politica, nu sustinem nici un partid, lasam pe credinciosi sa aprecieze ei si sa voteze dupa cum le dicteaza constiinta”, etc,etc. Ok, afirmatia asta este valabila atata timp cat pe scena politica se infrunta partide care au un program care vizeaza binele comun, care sustin (cel putin declarativ) principii si valori crestine. Dar este o idiotenie nemasurata sa te incapatanezi sa mai sustii aceste lucruri intr-un spatiu in care sunt partide declarat anticrestine, care sustin valori contrare celor sustinute de Biserica, care vor sa demoleze societatea crestina. Fac confuzii infantile, extrem de suparatoare pentru cei care se raporteaza la ei ca la o elita religioasa.
Da Biserica TREBUIE sa fie independenta. Nu are voie sa se inhame la remorca vreunui partid politic. Nu trebuie sa depinda de vreun partid, nu are voie sa subordoneze interesele ei si ale credinciosilor ei unui partid sau candidat.
Dar este o imbecilitate fara seaman sa-si revendice dreptul si sa aiba, in consecinta,o pozitie echidistanta. Cum adica echidistanta? Echidistanta intre un partid (candidat) care sustine valorile crestine si un partid (candidat) care vrea sa excluda aceste valori din viata Cetatii? Echidistanta intre Crist si Anticrist?
Cel mai suparator exemplu care imi vine in minte este cel de acum patru ani din State cand Obama a castigat primul mandat de presedinte. Atata o tot data cotita Biserica incat au fost destui credinciosi catolici care l-au votat pe Obama crezand ca fac un lucru bun. A mai dres-o in 2012 dar tot nu a fost suficient de vehementa in a contesta politica si afirmatiile lui Obama.
Au probleme de pozitionare? Nu stiu cum sa procedeze? N-au decat sa vina prin Polonia, Cehia, Ungaria si sa ia aminte la modul eroic in care s-a comportat elita religioasa din aceste tari in momentul in care popoarele din care faceau parte au fost supuse agresiunii comuniste. Sa vina in Romania sa se informeze despre atitudinea eroica de martir a Episopului Suciu care de la amvon condamna comunismul si uneltele criminale ale regimului bolsevic. Episcopul Suciu a platit cu viata, lor nu li se cere decat sa-l marturiseasca pe Cristos-inclusiv in spatiu politic-intr-o societate libera dar debusolata!
Intrebarea e cam ca in bancul asta:
- Se poate instaura comunismul in Elvetia?
- Sigur ca se poate, dar merita?