Recunoașterea Palestinei merge conform Planului Fayyad

În ultimele săptămîni, liderii și diplomații americani și europeni au depus eforturi intense pentru a împiedica depunerea în cadrul sesiunii ONU a cererii de recunoaștere a statului Palestina. Hotarîrea surprinzătoare a liderilor palestinieni de a ocoli procesul de pace și de a-și declara unilateral statalitatea par să fi creat dificultăți diplomatice și juridice majore chiar și pentru cei mai entuziaști susținători din Occident ai cauzei palestiniene.

Dar cum s-a ajuns în această situație neplăcută? Cum de au fost luați pe nepregătite liderii occidentali de gambitul palestinian?

Pentru a găsi răspunsul la aceste întrebări, trebuie să ne întoarcem puțin în timp. Acum 2 ani, în august 2009, prim-ministrul Autoritatii Palestiniene, Salam Fayyad, lansa public programul de guvernare intitulat “Palestina. Încheierea Ocupației, întemeierea Statului”, un plan unilateral de întemeiere a unui stat palestinian de facto în 2 ani. Vom cita cîteva fragmente din acest program pentru a avea o înțelegere mai clară a tonului documentului si a tipului de democrație liberală imaginat de liderii arabilor palestinieni:

Este timpul ca poporul nostru să-și obţină libertatea necondiţionată şi drepturile naţionale în conformitate cu dreptul internaţional. În acest sens trebuie luate măsuri pozitive şi proactive, atît la nivel naţional, cît şi internaţional, pentru a pune capăt ocupaţiei şi pentru a ajunge la o soluţionare politică justă şi durabilă în regiune. Din partea noastră, trebuie să ne dedicăm sarcinii de construcţie a statalității. Acest lucru va fi critic pentru succesul nostru. În paralel, trebuie să fim pe deplin angajați cu comunitatea internaţională, să muncim pentru a ne asigura sprijinul deplin al fraţilor noştri arabi şi sprijinul politic şi economic al prietenilor noştri din întreaga lume.

Crearea unui stat palestinian independent, suveran, şi viabil este fundamental pentru pace, securitate şi stabilitate în regiune. Întrucît politicile și activitățile israeliene de colonizare continuă să submineze viabilitatea soluţiei celor două state, guvernul nostru este determinat adopte și să promoveze această soluţie prin angajamentul nostru total față de programul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Facem apel la poporul nostru să ne unim în spatele acestui program şi a viziunii guvernului de a-l transforma în realitate. Aceasta este calea spre libertate. Aceasta este calea de creare a statului independent Palestina pe teritoriul palestinian ocupat în 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală. Şi, da, acest lucru poate şi trebuie să se întâmple în următorii doi ani.
(…)
Palestina este un stat arab independent cu deplină suveranitate asupra Cisiordaniei şi asupra Fîşiei Gaza, pe granițele din 1967, cu Ierusalimul drept capitală. Palestina, leagănul civilizaţiei şi al celor trei religii monoteiste, va străluci în întreaga lume ca un far al valorilor umaniste şi al toleranţei religioase.
(…)
Ierusalimul este centrul religios, cultural, economic şi politic al poporului nostru. Este Floarea Oraşelor şi Capitala Capitalelor. Nu poate fi nimic altceva, decît capitala eternă a viitorului stat palestinian. Ierusalimul este sub ameninţare: autoritatea care îl ocupă pune în aplicare un plan sistematic de modificare a reperelor oraşului şi a caracterului său geografic şi demografic, în scopul de a crea cu forţa fapte în teren, în cele din urmă pentru separarea sa de împrejurimile palestiniene şi pentru eradicarea moştenirii sale arabe palestiniene.
(…)
Cea mai mare parte a poporului palestinian sînt refugiaţi şi persoane strămutate care locuiesc pe teritoriul palestinian şi în străinătate. Cei mai mulţi refugiaţi trăiesc sub opresiune în condiţii dure, lipsiți de drepturile fundamentale ale omului, între care cel dintîi este dreptul de a trăi în patria lor.

Urmează sarcini și obiective specifice pentru fiecare minister și agenție guvernamentală în parte, pentru următorii doi ani. Spicuim:

Departamentul Șefului Justiţiei și al Tribunalelor Familiei are următoarele obiective:
Îmbunătăţirea performanţei sistemului judiciar religios (Shari’a) prin:

  • Dezvoltarea capacităţilor şi creşterea numărului de Tribunale Shari’a, precum şi asigurarea echipamentelor necesare acestora
  • Construcţia de Tribunale Shari’a în întreaga ţară.
  • Automatizarea operaţiunilor din curţile Shari’a.

Protejarea drepturilor cetăţenilor prin intermediul:

  • Dezvoltării şi aprobării legilor care reglementează funcţiile instanţelor Shari’a.

Ministerul Waqf şi al Cultelor (MoWRA) are următoarele obiective:
Promovarea conştientizării şi înţelegerii religiei și culturii islamice şi diseminarea conceptului de toleranţă religioasă prin:

  • Dezvoltarea şi implementarea unor programe de educaţie Shari’a așa cum rezultă din ştiinţa Sfîntului Coran şi din moştenirea Profetului.
  • Împuternicirea moscheilor ca centre de consiliere, prin îmbunătăţirea infrastructurii şi a serviciilor acestora.

Promovarea furnizării de servicii către cetăţeni prin:

  • Ridicarea de noi clădiri, dezvoltarea serviciilor şi întreținerea moscheilor.
  • Sprijinirea activităţilor de Hajj si ‘Umrah.
  • Supravegherea învățămîntului Shari’a, inclusiv la Colegiul de Predicatori şi Ştiinţă Shari’a, precum şi la orfelinatul islamic.

Protejarea şi promovarea unei gestionări efective şi eficiente a fondurilor Zakat şi a proprietăţilor Waqf prin:

  • Îmbunătăţirea managementului fondurilor Zakat şi asigurarea unei distribuiri echitabile.
  • Supravegherea proprietăţilor Waqf.
  • Crearea unei baze de date informatizate pentru păstrarea tuturor informaţiilor referitoare la proprietăţile Waqf.
  • Dezvoltarea de politici cu privire la cele mai bune modalități de utilizare a proprietăţilor Waqf.

Ministerul Zidului și al Afacerilor de Colonizare (MoWSA) are următoarele obiective:
Promovarea stabilității cetăţenilor afectaţi de Zidul de Separare, în cooperare cu alte ministere şi agenţii, prin:

  • Dezvoltarea şi implementarea de proiecte de dezvoltare la vest (sic!) de Zid.
  • Contribuție la asigurarea nevoilor de bază ale cetăţenilor, inclusiv prin punerea în aplicare a programelor de ajutor social.

Rezistență în fața construcţiei Zidului şi a activităților de colonizare prin:

  • Lobby pentru sprijin arab şi internaţional, prin sublinierea rezoluţiilor internaţionale relevante.
  • Lansarea de activităţi mass-media și politice care evidenţiază avizul consultativ al CIJ în privința Zidului și pentru reafirmarea rezoluţiilor ONU cu privire la aşezări ilegale.
  • Oferirea de sprijin necesar comitetelor populare pentru rezistenţă paşnică împotriva zidului.
  • Coordonarea efortului naţional, inclusiv între organismele oficiale şi organizaţii ale societăţii civile, de documentare a schimbărilor din teren şi pentru oferirea de informații actualizate şi exacte cu privire la încălcările israeliene.

În coordonare şi cooperare cu ministerele şi agenţiile guvernamentale relevante, Ministerul Afacerilor Ierusalimului (MoJA) are următoarele obiective:
Păstrarea identităţii arabe în Ierusalim, capitala eternă a poporului palestinian şi prevenirea tentativelor de modificare a caracterului său demografic şi a reperelor culturale (…)

http://www.mop-gov.ps/web_files/issues_file/090825%20Ending%20Occupation,%20Establishing%20the%20State%20-%20Program%20of%20the%2013%20government.pdf

De altfel, mai devreme cu o lună, în iulie, Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi Securitate Comună al Uniunii Europene, Javier Solana, îndemna statele occidentale la adoptarea unui astfel de parcurs:

Vorbind sîmbătă, la o conferinţă în Londra, Solana a declarat că Consiliul de Securitate al ONU ar trebui să recunoască statul palestinian, chiar dacă nu s-a ajuns la un acord de pace între Israel şi palestinieni pînă la termenul limită.
(…)
Solana a declarat sâmbătă că, “După un termen fixat, o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU ar trebui să proclame adoptarea soluţiei celor două state.” El a adăugat că această rezoluție ar trebui să includă stabilirea frontierelor, refugiaţii, controlul asupra Ierusalimului şi aranjamentele de securitate.

“Ar trebui să accepte statul palestinian ca un membru cu drepturi depline al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi să stabilească un calendar de implementare. Să mandateze soluţionarea altor litigii teritoriale rămase nerezolvate şi să legitimeze încheierea termenului de cereri”, a continuat Solana.

Pledînd în favoarea revenirii la frontierele Israelului din 1967, înainte de Războiul de Şase Zile cu Egiptul, Siria şi Iordania, în care acesta a luat Cisiordania şi alte teritorii, Solana a declarat că mediatorii ar trebui să stabilească un calendar pentru un acord de pace.
http://www.haaretz.com/print-edition/news/israel-blasts-dangerous-eu-call-for-deadline-on-palestinian-state-1.279839

Tot în iulie 2009, Salam Fayyad profețea: “Peste încă doi ani de zile statul palestinian va fi întemeiat” (http://www.israelpolicyforum.org/blog/salam-fayyad-another-two-years-palestinian-state-will-be-established)

Mai devreme, în mai 2009, Obama, în celebrul discurs de la Cairo intitulat “Un nou început”, îndemna la unitate între Hamas și Autoritatea Palestiniană, la asumarea de responsabilitați din partea Hamas și la concentrarea palestinienilor pe “ceea ce pot construi”, pe “dezvoltarea capacitații de guvernare și a instituțiilor care servesc nevoile unui popor palestinian”. Discursul avea loc la cîteva zile după o întîlnire cu Fayyad.

Seria de întîlniri cu Fayyad a început în primăvara lui 2008 și a continuat pe parcursul anului electoral, pînă în preajma alegerilor. Pe 11 aprilie 2008, libanezii au informații despre unele promisiuni confidențiale ale senatorului Obama:

Potrivit unui raport publicat marţi în ziarul libanez Al-Ahbar, Obama i-a declarat lui Abbas că susţine un stat palestinian şi “drepturile arabe asupra Ierusalimului de Est”. Sursele au declarat ca Abbas şi Prim-ministrul Salam Fayyad “au auzit cele mai bune lucruri pe care le-au auzit vreodată de la un preşedinte american”. Cu toate acestea, au declarat sursele citate în raport, candidatul le-a cerut să păstreze secretul asupra declaraţiilor sale.
http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/128225

Dar referințe publice la o “Opțiune Kosovo” pentru crearea Palestinei au apărut încă de la începutul anului 2008, imediat după declarația de independență a Kosovo:

Palestinienii ar trebui să urmeze exemplul Kosovo şi să-și declare unilateral independenţa dacă negocierile de pace cu Israelul eşuează, a declarat miercuri un înalt oficial palestinian, dar preşedintele palestinian susține că propunerea este prematură.
(…)
El susține că pentru palestinieni “prima opţiune” este succesul în cadrul negocierilor. “Dacă acest lucru nu se va întîmpla, avem și o altă opţiune”, a spus el, remarcînd declaraţia de independenţă a Kosovo faţă de Serbia de la începutul acestei săptămîni.

“Kosovo nu este mai presus decît Palestina”, a adăugat el. “Dacă întreaga lume, Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, majoritatea statelor sale, au îmbrăţişat independenţa Kosovo, de ce nu s-ar putea întîmpla același lucru și în cazul Palestinei?”
http://www.usatoday.com/news/world/2008-02-20-3462899240_x.htm

Revenim în 2009, imediat după lansarea Planului Fayyad. Un aspect deosebit de interesant este entuziasmul și angajamentul total cu care a fost primit Planul Fayyad de către (atunci) noul președinte american și o oarecare senzație de coordonare pe care o sugerează promptitudinea și succesiuea rapidă a reacțiilor occidentale.

Huffington Post joacă rolul de majoretă de serviciu, ridică osanale Planului Strălucit al lui Fayyad, încă de pe 27 August 2009. Este notabil faptul că toate punctele și consecințele esențiale sînt identificate și indicate exact, chiar a doua zi după lansarea acestuia. Iată strategia strălucită a palestinienilor pentru perioada 2009-2011:

Palestinienii au început în sfîrșit să acţioneze într-un mod diferit. În loc să blesteme ocupaţia, noua strategie are drept scop edificarea statului palestinian visat. Ideea este de a forţa israelienii să vină la masa negocierilor, mai degrabă decît să-i roage să vină. Tactica este de a construi un stat ca și cum ar exista negocieri. Această idee strălucită a fost dezvoltată de prim-ministrul palestinian.

Propunerea lui Salam Fayyad de creare a unui stat palestinian de facto în termen de doi ani este o idee strălucită, care este greu să fie ignorată sau respinsă.
(…)
Luînd iniţiativa şi pornind hotărît într-un marș spre crearea statului palestinian (mai degrabă decît pentru înfrîngerea ocupaţiei), prim-ministrul palestinian a fost în măsură să menţină pretențiile palestiniene pentru granițele dinainte de iunie 1967 și, în acelasi timp, să apară în fața tuturor ca un lider moderat. Dacă se vorbește despre un stat de facto declarat de către o singură parte, palestinienii nu sînt obligați să facă compromisuri în prinința frontierelor.
(…)
Punînd un termen de doi ani, liderul palestinian impune instituţiilor palestiniene să funcţioneze efectiv şi eficient, dar, de asemenea, aruncă în mod clar mingea în terenul israelian pe care lipsa de progres în negocierile de pace îi va costa un preţ mare, şi anume vor fi nevoiți să accepte realitatea granițelor din 1967.
(…)
Planul de acţiune Fayyad nu face compromisuri nici privința Ierusalimului sau a dreptului de reîntoarcere şi este în concordanţă cu consensul convenit între palestinieni.
(…)
Acesta este un plan strălucit care funcţionează cu sau fără cooperarea israeliană. În cazul în care israelienii doresc o soluţie negociată, planul oferă negociatorilor doi ani pentru a ajunge la o înțelegere. Cu toate acestea, în cazul în care israelienii își vor tîrî picioarele, statul palestinian va exista deja în realitate la împlinirea termenului.

Odată ce aceste elemente concrete ale unui stat palestinian viabil vor deveni realitate, tot ce va mai necesar din partea palestinienilor, va fi voinţa politică de a declara statalitatea şi de a se bucura de recunoaştere la nivel mondial.

Entuziasmul Haaretz este mai rezervat. Pe 1 sept 2009, deși Obama confirmase deja adoptarea inițiativei palestiniene, între timp apăruse și reacția Israelului:

Washingtonul va anunţa reluarea dialogului între Israel şi Autoritatea Palestiniană în cadrul unui summit trilateral compus din preşedintele american Barack Obama, prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.

Reuniunea a va avea loc pe marginea Adunării Generale a ONU la sfîrşitul acestei luni; doi ani vor fi alocați pentru finalizarea dialogului privind un acord de pace.

Luni, preşedintele Shimon Peres a confirmat că a fost luat în considerare un astfel de summit, facilitat de către Obama.
(…)
Oficialii americani au informat reprezentanți ai mai multor ţări ale Uniunii Europene săptămâna trecută cu privire la viziunea diplomatică pe care Obama o va prezenta în cadrul ONU.
(…)
Ministrul de Externe Avigdor Lieberman i-a spus lui Solana luni, “Nu trebuie să angajăm pentru o dată a unui acord cuprinzător, deoarece în trecut astfel de angajamente au adus dezamăgire şi frustrare, şi au condus la conflicte între cele două părţi.

“Iniţiativele unilaterale ale palestinienilor nu contribuie la crearea unui dialog pozitiv între cele două părţi. În cazul în care iniţiativa lui Salam Fayyad va merge mai departe, nu va rămîne fără răspuns”, a spus Lieberman. Săptămîna trecută Prim-ministrul AP a anunţat un plan pentru crearea unui “stat palestinian de facto” în termen de doi ani dacă procesul de pace va continua să stagneze.
http://www.miftah.org/display.cfm?DocId=20454&CategoryId=5

Pe 10 septembrie 2009, The Economist apreciază pozitiv planul și, cu toate că înțelege că este vorba de un plan unilateral, își exprimă neîncrederea în șansele de reusită ale acestuia din pricina… obtuzității israelienilor.

Prim-ministrul Salam Fayyad, un reformator educat în America și care, anterior, a lucrat pentru Banca Mondială şi FMI, este considerat forța principală a progresului. El a dezvăluit recent un plan de stimulare a creşterii economice şi a înfiinţării unui stat de facto palestinian în Cisiordania şi Fîşia Gaza în termen de doi ani, cu sau fără consimţămîntul Israelului. Dorințele sale, printre alte planuri, sînt de a construi un aeroport internaţional în valea Iordanului, o rafinărie de petrol şi linii feroviare către ţările vecine.

Capacitatea de Autorității Palestiniene de a construi un stat eficient depinde în continuare de retragerea Israelului de pe teritoriile ocupate după războiul din 1967 şi de negocieri cu Israelul care să conducă la auto-determinare şi suveranitate pentru palestinieni. Dar domnul Fayyad sugerează ocolirea procesului formal de pace, acum oricum în impas, în parte datorită refuzului Israelului de a opri construcțiile sau extinderea aşezărilor evreieşti din Cisiordania şi din partea arabă din Ierusalimul de Est. Săptămîna trecută, Prim-ministrul Israelului, Binyamin Netanyahu, a enervat negociatorii americani şi palestinieni insistînd că vor fi construite 450 de locuinţe în cisiordania, în conformitate cu planurile aprobate anterior.

El a criticat, de asemenea, palestinienii de inițierea unei acţiuni unilaterale şi a respins categoric planul domnului Fayyad, aşa că sînt puține şanse de punere în aplicare în viitorul apropiat.
http://www.economist.com/node/14416675/

Pe 11 octombrie 2009, săptămînalul socialist Forward se întreabă șugubăț “Cui i-e frică de Salam Fayyad?” (efortul literar trebuie apreciat la adevărata sa valoare: salam în arabă înseamnă pace):

Documentul lui Fayyad, raportează Haaretz, citînd oficiali israelieni anonimi, are o anexă secretă care detaliază măsurile specifice necesare pentru declararea unilaterală a statalității. Mai mult, “la Ierusalim au ajuns rapoarte” despre o “înţelegere secretă” între Fayyad și administraţia Obama pentru recunoaştere diplomatică odată ce statul palestinian ar fi declarat. Recunoaşterea americană, combinată cu o planificată rezoluţie în Consiliul de Securitate, susţine Haaretz, “ar transforma probabil orice prezenţă israeliană” dincolo de granițele din 1967 – inclusiv Ierusalimul de Est – într-o incursiune ilegală pe teritoriul suveran al Palestinei.
http://www.forward.com/articles/118771/

În plan financiar, la scurt timp după anunțarea planului, administrația americană a alocat 20 milioane $ suplimentari, doar pentru luna septembrie 2009, destinați în mod special pentru începerea implementării planului Fayyad. Cu cîteva săptămîni înainte Congresul mai aprobase un depozit de 200 milioane $ în contul Autorității Palestiniene, aflat la dispoziția lui Fayyad. Washington-ul a aprobat și alocarea suplimentară în cadrul ajutoarelor pentru 2009 a 109 milioane $ pentru antrenarea forțelor de securitate palestiniene.

Pe 22 septembrie 2009 a avut loc Comitetul Ad-Hoc de Legătură pentru Asistență Palestiniană, organizat și prezidat de Tony Blair. Țările donatoare s-au angajat să contribuie cu un supliment de 400 milioane $ la donațiile regulate pentru anul 2009 în vederea implementării planului Fayyad.

Reacțiile diplomatice occidentale nu au întîrziat. Pe 24 septembrie 2009 Cvartetul a emis o declarație comună prin care confirmă adoptarea poziției palestiniene, deși rolul acestuia era de mediator în cadrul presupuselor negocieri. Spicuim:

Cvartetul – Secretarul General al ONU Ban Ki-moon, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, secretarul american de stat Hillary Rodham Clinton, trimisul special american pentru pace din Orientul Mijlociu George Mitchell, Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi Securitate Comună al Uniunii Europene Javier Solana, Comisarul european pentru relaţii externe, Benita Ferrero-Waldner şi ministrul de Externe suedez Carl Bildt – s-a întîlnit la New York la 24 septembrie 2009. Lor li s-a alăturat Reprezentantul Cvartetului, Tony Blair.
(…)
Cvartetul reiterează faptul că singura soluţie viabilă în conflictul israeliano-palestinian este un acord prin care se încheie ocupaţia care a început în 1967; care rezolvă toate problemele de statut permanent așa cum au fost definite anterior de către părţi şi împlinește aspiraţiile ambelor părţi pentru patrii independente prin intermediul a două state pentru două popoare, Israel şi un stat independent, continuu şi viabil al Palestinei, care să coexiste în pace şi securitate.
(…)
Cvartetul solicită guvernului din Israel să îngheţe activitățile de colonizare, inclusiv a celor care derivă din creştere naturală;
(…)
Reamintind că schimbările transformatoare din teren sînt parte integrantă a păcii, Cvartetul salută planul Autorităţii Palestiniene de construcție a instituţiilor statului palestinian în termen de 24 luni ca o demonstraţie de angajament serios al AP pentru un stat independent care oferă oportunități, justiţie şi securitate pentru poporul palestinian şi care să fie un vecin responsabil pentru toate statele din regiune.
(…)
Cvartetul invită toate statele din regiune şi comunitatea internaţională extinsă să răspundă acestui angajament printr-un sprijin imediat, susţinut, concret şi coordonat pentru efortul palestinian construire a naţiunii.
http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2009/sept/129602.htm

Tot pe 24 septembrie, Haaretz confirmă poziția părtinitoare a lui Obama și strategia palestiniană de evitare a negocierilor directe în cursul acestei perioade:

Abbas şi membrii delegaţiei palestiniene la ONU au fost multumiți cu declaraţia lui Obama că Washingtonul urmăreşte înființarea unui stat palestinian pe granițele din 1967, iar Abbas a declarat că discuţiile diplomatice cu Israelul nu pot începe decît dacă este clar că liniile din 1967 sînt ținta.
http://www.haaretz.com/news/hamas-netanyahu-emerged-triumphant-from-summit-with-obama-abbas-1.7315

Un studiu israelian apărut pe 2 octombrie 2009 atrage atenția asupra implicațiilor grave ale Planului Fayyad:

Planul Fayyad transformă în mod unilateral paradigma diplomatică între Autoritatea Palestiniană şi statul Israel de la un proces legal, negociat la o iniţiativă unilaterală palestiniană care are implicaţii profunde şi chiar tulburătoare juridice, politice şi de securitate pentru Israel şi, prin extensie, pentru palestinieni şi alţi actori regionali. O declaraţie unilaterală a unui stat palestinian ar fi, de asemenea, o eliberare a Israelului de sub restricţiile şi obligaţiile pe care le acceptate în conformitate cu acordurile de la Oslo, cu tot ceea ce implică acestea şi ar complica şi mai mult procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Strategia lui Fayyad de a asocia Statele Unite și suportul internațional în sprijinul măsurilor sale unilaterale de presiune asupra Israelului de a se retrage pe liniile din 1967 s-ar putea foarte bine întoarce împotriva. Departe de construirea bazelor unui stat palestinian, un stat declarat în mod unilateral care pretinde liniile de dinainte de 1967 ca graniţe ar putea împinge Israelul, Autoritatea Palestiniană şi alţi actori regionali într-o furtună de instabilitate şi, posibil, într-un conflict armat.
http://www.jcpa.org/JCPA/Templates/ShowPage.asp?DBID=1&LNGID=1&TMID=111&FID=442&PID=0&IID=3096

Suportul diplomatic european pentru Planul Fayyad, exprimat prin poziția în cadrul Cvartetului, este întărit prin acțiuni concrete pe plan intern. Pe 2 dec 2009 este afirmată public susținerea pentru declararea unilaterală a statului Palestina:

Suedia, actuala deţinătoare a preşedinţiei prin rotaţie a Uniunii Europene, a propus un proiect de rezolutie care cere împărţirea Ierusalimului între Israel şi un stat palestinian viitor şi indică disponibilitatea UE de a recunoaşte o declaraţie unilaterală palestiniană a statalităţii.
http://www.haaretz.com/news/haaretz-exclusive-eu-draft-document-on-division-of-jerusalem-1.3029

Pe partea lor, palestinienii s-au asigurat că în această perioadă negocierile de pace vor fi întrerupte. Orice avans ar fi însemnat concesii și abateri de la programul maximal adoptat și susținut de diplomația occidentală. În acest sens, precondițiile palestiniene pentru o eventuală reluare a negocierilor au variat de la retragerea israeliană pe liniile din 1967, la oprirea definitivă a “colonizării israeliene” (concomitent cu importante acțiuni de construcție în Ierusalim sau la vest de Zid din partea palestiniană), la prelungirea termenului de oprire temporară a “colonizării” acceptat de Netanyahu. Desigur nici o concesie israeliană nu a putut aduce în această perioadă partea palestiniană la masa negocierilor, iar Obama a jucat perfect rolul de lider neputincios, dar plin de intenții bune al unei Americi în declin.

Un exemplu: pe 31 octombrie 2009, Hillary Clinton caracteriza drept “fără precedent” nivelul concesiilor israeliene și îi felicita pentru determinarea acestora de a relua negocierile:

Israelul face concesii “fără precedent” în privința construcțiilor în așezările din Cisiordania, a declarat secretarul de stat Hillary Rodham Clinton sîmbătă după sosirea în Israel, în cadrul celei mai recente tentative a SUA de reluare a negocierilor de pace în regiune.

Administraţia Obama ceruse anterior Israelului să oprească toate construcțiile în așezări pentru ca negocierile să poată fi reluate.
http://www.haaretz.com/news/in-jerusalem-clinton-hails-unprecedented-israeli-settlement-concessions-1.5060

În cei doi ani care au urmat, Autoritatea Palestiniană a înghițit miliarde de Euro europeni, americani și israelieni pentru construirea instituțiilor responsabile cu redistribuirea ajutoarelor, au trecut cu bine în toamna lui 2010 pe lîngă pericolul intrării în încetare de plăți (ca de obicei, frații arabi au promis, dar nu și-au plătit partea lor de “ajutor”; însă guvernul american a salvat printr-o suplimentare promptă a ajutorului creșterea economică de 10% a viitorului stat viabil Palestina) și au continuat investițiile masive în intifada media pentru delegitimarea Israelului.

În primăvara lui 2011 Obama a dat semnalul intrării pe ultima turnantă, cu cîteva luni înainte de împlinirea termenului de doi ani. Vă amintiți desigur discursul iritat din mai – un Obama exasperat de stagnarea negocierilor de pace din ultimii ani decide “să pună pe masă” o soluție nouă, surprinzătoare, în jurul căreia să poată fi reluate negocierile:  ”Granițele între Israel și Palestina ar trebui să fie bazate pe liniile din 1967, cu unele schimburi agreate mutual, astfel încît să poată fi trasate granițe sigure și recunoscute pentru ambele state.”

Oficialii palestinieni au avut de atunci apariții regulate în media în care au reproșat israelienilor stagnarea negocierilor și au repetat ad nauseam mantra granițelor din 1967, susținută acum public și de americani. S-au declarat exasperați de lipsa de cooperare a guvernului extremist al lui Netanyahu și au adoptat soluția disperată a aducerii suferinței lor în fața Națiunilor Unite. Ca o cireașă pe acest tort mediatico-diplomatic si pentru o simulare eficientă, chiar dacă extrem de parțială a criteriilor de la Montevideo, au mimat inclusiv o reconciliere națională cu Hamas.

Așa că, vedeți dumneavoastră, propunerea palestiniană nu a apărut din senin, iar diplomații occidentali nu au fost luați deloc prin surprindere de gambitul lui Abbas la ONU. Ei au încurajat și au susținut, diplomatic și financiar, această întreprindere a arabilor palestinieni în toată această perioadă și erau conștienți că arabii palestinieni, odată instalați pe acest val, avînd un astfel de suport media și diplomatic în spate, nu se vor mai opri orice s-ar întîmpla (de altfel, în 2012, odată cu alegerile prezidențiale din SUA este posibilă și o închidere a ferestrei de oportunitate a palestinienilor).

Singura surpriză cu adevărat neplăcută a fost încăpățînarea lui Netanyahu și a Israelului de a nu se prăbuși sub presiunea jihadului media și diplomatic. Acesta este singurul aspect care nu a funcționat conform planului. În mod firesc, după toate standardele diplomației occidentale de tip nou, Israelul ar fi trebuit să cedeze pînă acum, ar fi trebuit să accepte concesii majore pentru a salva ce se mai poate înainte de inevitabila desprindere a unei Palestine iubită de întreaga lume.

Acum însă, liderii occidentali se văd nevoiți ei înșiși să salveze ce se mai poate din legitimitatea juridică internatională a ONU și din credibilitatea lor ca mediatori ai unor conflicte globale viitoare. Cutia Pandorei a fost deschisă, Palestina a cîștigat un mare meci, chiar dacă doar mediatic pentru moment, însă cu prețul încurajării unor speranțe nerealiste și imediate pentru palestinieni, fapt care va duce probabil la o volatilitate mult crescută a atmosferei în întreg Orientul Mijlociu în perioada imediat următoare. Israelului i-a trecut glonțul pe la ureche, este posibilă în următoarea perioadă o oarecare slăbire a presiunii mediatice, cel puțin pe perioada campaniilor electorale, și un reflux al opiniei publice negative din Occident, dar și acțiuni hazardate și provocatoare ale arabilor frustrați de aparența unei trădări occidentale, care pot conduce la o reaprindere a conflictului deschis în regiune. În acest sens, suportul deschis și necondiționat față de Israel al țărilor prietene și al candidaților la viitoarele alegeri din principalele țări occidentale ar putea funcționa ca un factor stabilizator. Pe termen lung însă, procesul de pace tocmai a devenit semnificativ mai complicat.

5 comentarii la “Recunoașterea Palestinei merge conform Planului Fayyad”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. 1Silvapro

    Un raport concis si cuprizantor in acelasi timp, care rezuma (si) cronologic istoria (perfida as zice) a infiintarii unilaterale prin ONU al statului independent palestinian… care inca nu s-a rezolvat.

    In acest context, putem viziona un scurt video cu 3 din motivele de a spune NU la crearea statului palestinian:

    http://www.shoebat.com/videos/3reasonsNo.htm

  2. 2Silvapro

    UN = UNITED NOTHING

    “The UN is just an arm of the Islamic Jihad, supported by communist dictators, the bully boy of the world who picks on the lone little kid in the school yard, Israel… and blames all its woes upon him”

    Hillarious sketch on the UN:
    http://www.youtube.com/watch?v.....re=related

  3. iata cum decurge o sedinta a UN-HRC la ONU, acel loc al dialogului in care natiunile islamice impun subiectele ce pot sau nu pot fi discutate, in acest caz sharia? sharia.. aia cu pedeapsa cu moartea pentru adulter, homosexualitate, apostazie, etc. Un colaj extrem de interesant despre ce se mai intimpla la ONU

    Littman UN video rev 4 from Vlad Tepes on Vimeo.

    Here is a rather amazing bit of video showing the depth of corruption of the UN-HRC, and the extent to which the OIC (organization of the Islamic Conference) basically runs an extortion racket at the UN with threats, and of course, subversion of the democratic process through voting blocks of totalitarian and Muslim states.

    This is about 22 minutes, but worth watching more than once. As the guy who edited this video, I have now seen it probably a dozen times or more and each time I find something else in it which is quite startling. Littman is a brave and tenacious man for being able to deal with these people on an ongoing basis.

    The section where you do not hear Egypt, was redacted. We managed to get the transcription and put what he said back in. But what he did say, that he didn’t care about the results of any vote but that a discussion of sharia law was not going to happen, was such a flagrant sign of Islamic supremacy, that even he realized he should remove it from the official record.

    All in all, the UN-HRC is so broken, that it should be closed down as clearly is it beyond repair. John McCain was right when he suggested abandoning the UN and creating a new thing with the G8 + India and Brazil.

    pentru mai multe informatii mergeti la Vlad

    + Organizaţia Naţiunilor Neruşinate – Iran, Coreea de Nord şi Cuba acuză SUA de grave violări ale drepturilor omului

  4. Maen Areikat, amabasadorul palestinian la ONU, a declarat miercurea trecuta intr-un interviu pentru USA Today:

    To my point, do you foresee an independent Palestinian state having, for instance, having a minority of — a Jewish minority and [inaudible] their [sic] being elected mayor of Ramallah?

    I personally still believe that as a first step we need to be totally separated. And we can contemplate these issues in the future, but after the experience of the last 44 years of military occupation and all the conflict and friction I think it would be in the best interests of the two peoples to be separated at first.

    Did Maen Areikat Call for a Jew-Free Palestinian State?

    Areikat insista ca nu a cerut ca un viitor stat palestinian ar trebui sa fie Judenrein. Dar sursa din care am preluat citatul pune la dispozitie inregistrarea audio. Aceeasi idee a fost expusa de Areikat si intr-un interviu din urma cu un an, pentru revista Tablet:

    David Samuels: Any Jew who is inside the borders of Palestine will have to leave?

    Maen Areikat: Absolutely. I think this is a very necessary step, before we can allow the two states to somehow develop their separate national identities, and then maybe open up the doors for all kinds of cultural, social, political, economic exchanges, that freedom of movement of both citizens of Israelis and Palestinians from one area to another. You know you have to think of the day after.

    Daca israelienii ar face declaratii similare, ONU ar striga indignat: apartheid, apartheid! (bine, oricum fac asta). In gura palestinienilor insa, e ceva perfect acceptabil.

  5. Congress freezes aid to Palestinians
    The Independent reports that US Congress blocked $200 million in aid to Palestinian Authority following Mahmoud Abbas’ bid for UN membership and is threatening wider sanctions
    http://www.ynetnews.com/articl.....75,00.html

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.