Uniunea Sovietică a fost prima țară din lume și istorie care a adoptat revoluția sexuală drept politică de stat. Timp de aproape un deceniu, între 1917 și sfârșitul anilor 1920, rușii au fost încurajați la dezinhibiție totală și desfrâu, iar familia tradițională a fost delegitimizată și stigmatizată, ca instrument arhaic al oprimării capitaliste.

Efectele au fost atât de destructive încât bolșevicii au fost nevoiți să renunțe la acest experiment social și să revină la căsătoria și normele sexuale tradiționale. După ce au dat foc la casă, bolșevicii au înțeles că stabilitatea și dezvoltarea unei societăți sunt imposibile atunci când cetățenii devin slujitori ai instinctului sexual. Sau, în terminologia timpului, s-a arătat că planul cincinal la producția de oțel nu poate fi realizat de oțelari și oțelărese al căror centru de procesare a lumii înconjurătoare se află undeva sub linia brâului.

În schimb, revoluția sexuală este extrem de eficientă ca armă de distrugere în masă. De aceea bolșevicii au exportat-o în Occident, timp de decenii, fie prin marxismul cultural inițiat de Școala de la Frankfurt, fie prin sponsorizări și infiltrări la destinație, operate discret și eficient de către KGB. Rezultatul este încurajator: balamucul sexual a devenit normă științifică și cuprinde toate sferele sociale.

După un secol de la inovația bolșevică lumea și-a dat pantalonii jos și s-a întors cu fundul gol în sus. Ce s-a găsit acolo? Un număr nelimitat de sexe; o tabletă de lut inscripționată cu pronume noi și atotcuprinzătoare, care să înlocuiască binarul perimat al lui „el” si „ea”; și, la o ascultare atentă cu stetoscopul, a fost recepționat un SOS al elevilor din școala primară. Ei cer insistent să afle cele mai noi tehnici de masturbare și probleme noi de aritmetică, care să-i pregătească mai temeinic pentru viața de adult. De exemplu, problema din manualul de a II-a – „Dacă Ana are 3 mere și mănâncă 2 pere, câte mere îi rămân?” – să fie înlocuită cu „Dacă Ana vrea să fie Costel, care centru de schimbare de sex i-ați recomanda? Această problemă o puteți rezolva împreună cu mămicile sau tăticii voștri.”

Revoluția sexuală din prezent aplică rețeta din trecut și de aceea primul pas este acela de a slăbi și compromite căsătoria dintre un bărbat și o femeie. În numeroase țări occidentale, cum ar fi Germania, Franța, Marea Britanie, Canada și altele, a fost legiferată căsătoria între persoane de același sex. Apoi a urmat ostracizarea și linșarea socială a persoanelor și instituțiilor care se opun revoluției sexuale, mai ales la îndoctrinarea și siluirea fizică și morală a copiilor și tinerilor.

Acum este rândul României să aleagă între normalitate și bolșevism sexual. Spre deosebire de alte țări (cum ar fi cele de mai sus) în care mariajul homosexual a fost impus de politicieni, fără consimțământul cetățenilor, românii au șansa de a alege în cadrul unui referendum național. Dacă aleg să-și păstreze integritatea fizică și mentală (pentru că în cele din urmă despre asta este vorba) vor face cel mai mare bine posibil generațiilor viitoare și vor transmite un mesaj de speranță tuturor occidentalilor a căror normalitate a fost deturnată. Războiul cu bolșevismul sexual nu se va fi încheiat, dar ar fi o etapă câștigată.

Ar fi și o izbândă demnă de Centenar: în al sutelea an de la formarea României contemporane să fim victorioși pe câmpul de luptă al identității noastre sociale. Și, legat de acest lucru, se merită amintit un episod istoric al acelui timp, foarte relevant pentru situația din prezent: în urmă cu aproape o sută de ani, în 1919, armata română a desființat dictatura bolșevismului sexual din Ungaria.

Béla Kun s-a născut pe 20 februarie 1886, într-un sat din Transilvania. Fiu al unui funcționar evreu, Kun a fost de timpuriu atras de ideile marxiste, iar la Budapesta a devenit activ politic și a frecventat cercuri social-democrate. La începutul primului război mondial s-a înrolat în armata austro-ungară și în 1916 a devenit prizonier de război al armatei țariste. După revoluția din octombrie 1917 a trecut de partea bolșevicilor și a primit instructaj în tactici revoluționare. L-a cunoscut pe Lenin, care, impresionat de potențialul lui Kun, l-a trimis în Ungaria pentru a pregăti revoluția. Pe 20 decembrie 1918 a înființat Partidul Comunist Maghiar și, cu toate că la scurt timp după aceea a fost întemnițat de guvernul lui Mihály Károlyi, i s-a permis să-l conducă din închisoare. Pe 20 martie 1919 Kun a fost eliberat, iar a doua zi a fost numit comisar al afacerilor externe, în cadrul unui nou guvern de coaliție între social-democrați și comuniști. La foarte scurt timp după aceea comuniștii i-au îndepărtat pe social-democrați de la guvernare, Kun a devenit șef de stat și a fost proclamată Republica Sovietică Maghiară.

Apoi a urmat instaurarea bolșevismului sexual. În funcția de comisar adjunct pentru cultură a fost numit György Lukács, un intelectual marxist care a pus în aplicare planul său de „terorism cultural”. Programa școlară a fost schimbată și, inclusiv pentru clasele mici, au fost introduse ore de „educație sexuală” în care elevii erau învățați despre superioritatea „amorului liber”, tehnici de penetrare sexuală, natura perimată a monogamiei, rolul opresiv al familiei în obținerea plăcerilor fizice și irelevanța religiei, care inhibă libertatea sexuală deplină. Copiii erau încurajați să ia în derâdere autoritatea părinților și moralitatea tradițională.

În cele din urmă regimul lui Béla Kun s-a prăbușit pe 1 august 1919, după intervenția armatei române în Ungaria. Ajunși la Budapesta românii nu au arborat drapelul românesc, de teamă să nu inflameze opinia publică locală. În schimb, au înălțat o opincă pe un catarg de steag. Mi se pare cea mai frumoasă și hâtră formă de justiție poetică: cea mai grotescă formă de bolșevism călcată în picioare de umila opincă românească.

Nu știu cât de întâmplător e faptul că emblema opincii este speculată în derâdere de un clasic în viață, care declamă dezgustat: „România în ițari, cu opinci și cu ochelari de cal: Anunțatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe.” Ne întristează să fim dojeniți atât de aspru dar nu-i bai, noi tot mergem la referendum și nu ne rușinăm de opincile noastre; le avem de la cei care ne-au dat o țară în păstrare, în urmă cu o sută de ani.

Explozia (și implozia) revoluției sexuale în Rusia anilor 1920

Gheorghi Manaev și Daniel Cealyan

„Au apărut recent, la Moscova, oameni goi-goluți purtând banderole pe care citesc Jos rușinea! Un astfel de grup a fost văzut urcându-se într-un tramvai. Tramvaiul s-a oprit, iar publicul era indignat”, scrie Mihail Bulgakov, faimosul scriitor rus, în jurnalul său din 1924. Cu doar 15 ani înainte femeile nu se gândeau să iasă afară într-o rochie până la genunchi. Dar s-au petrecut oare aceste schimbări peste noapte?

Societatea rusă pre-revoluționară, mai ales în capitalele de provincie, nu era puritanică. Un soldat anonim, născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, rememorează: „La 10 ani eram deja expus la tot felul de comportamente desfrânate… Imaginile pornografice nu erau chiar o raritate”.

Îmbrăcatul în straiele sexului opus, travestiul și petrecerile homosexualilor erau populare în cercurile artistice și chiar unii nobili erau cunoscuți ca fiind homosexuali. Viața de petrecere, care implica adesea mai mulți parteneri, era o distracție obișnuită pentru unii. Cu toate acestea, homosexualitatea era o infracțiune penală… până când bolșevicii au venit pe scenă.

Din punct de vedere ideologic, eliberarea sexuală a fost una dintre armele esențiale în lupta împotriva Ortodoxiei și împotriva ordinii vechi, în general. Printre bolșevicii timpurii, propagandista cheie a unei noi ordini familiale a fost Alexandra Kollontai, revoluționar rus și, mai târziu, diplomat. Există o teorie populară, adesea atribuită lui Kollontai – cea a „paharului de apă”. Ea afirma că dragostea (și, în consecință, sexul) ar trebui să fie la îndemâna oricui, la fel de ușor de obținut ca un pahar cu apă. Aceasta este totuși o simplificare prea mare a ideii lui Kollontai.

Alexandra Kollontai
Alexandra Kollontai

Kollontai a promovat conceptul de „femeie nouă” – o persoană eliberată de opresiunea căsătoriei, a muncii în gospodărie și a activității de a crește copii; toate acestea trebuiau să fie preluate de societate și de stat. Statul ar trebui să se ocupe de educația copiilor (inclusiv de cea sexuală), va impune o mișcare pentru înființarea unei industrii naționale de catering, va asigura locuințe la comun, îi va lua în grijă pe orfani și așa mai departe. Din punctul de vedere al lui Kollontai și dragostea trebuia eliberată – parteneriatul civil ar fi trebuit să ia locul căsătoriei tradiționale.

Evident, bolșevicii își construiau politica în ce privește familia conform celor mai progresiste linii directoare – ceva ce nu a fost văzut în Occident timp de decenii. Cu toate acestea, responsabilitatea era acordată acum individului, iar o libertate atît de cuprinzătoare era pur și simplu prea mult pentru societatea rusă agricolă, abia urbanizată, din anii 1920.

„Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la parteneriatul civil, copiii și proprietatea” au fost printre primele decrete ale sovieticilor din 1918. Nunțile bisericești au fost desființate și a fost introdus parteneriatul civil. Divorțul a devenit o chestiune de preferință personală. Avorturile au fost legalizate. Toate acestea au implicat o liberalizare totală a relațiilor de familie și sexuale. Acest lucru a inaugurat cea mai decadentă perioadă din istoria recentă a Rusiei.

Atitudinea relaxată față de nudism era semnul viu al timpurilor: pe malul râului Moscova, lângă Catedrala lui Hristos Mântuitorul, s-a format o plajă de nudiști, în genul căreia Europa vestică nu îndrăznea să viseze la vremea respectivă. Societatea „Jos rușinea!”, menționată mai sus, organiza numeroase marșuri, iar unul dintre acestea a strâns un număr de 10.000 de persoane. Alexander Trușnovici, un monarhist, își amintește una dintre întâlnirile lor: „Jos cu filistinii! Jos cu preoții înșelători! Nu avem nevoie de haine! Noi suntem copii ai soarelui și ai aerului! – așa zbiera un purtător de cuvânt gol pușcă, cocoțat pe o scenă din piața principală a orașului Krasnodar. Trecând seara pe lângă acest loc am văzut scena demontată… și cineva îl burdușea zdravăn pe copilul soarelui și al aerului„.

Toate aceste evoluții extreme au avut loc în timp ce Rusia era încă în mijlocul războiului mondial, iar apoi al războiul civil. Amnistiile din 1917, 1919, 1920 și de mai târziu au eliberat un număr mare de infractori, într-o țară în care puterea de stat abia începea să se formeze. Acestor mase de infractori li s-au alăturat soldații dezertori și lăsați la vatră.

Începând cu anii 1920 violul a luat proporțiile unei epidemii. Pentru o vreme, violența sexuală față de fostele femei de viță nobilă sau burgheze a fost considerată drept „justiție de clasă” printre bărbații proletari. Între timp, până la 20% din populația de sex masculin a Rusiei a contractat boli venerice (deși în Rusia țaristă, la începutul secolului, acest procentaj a fost de 25% – 27%). Noile legi privind căsătoria și atmosfera generală de rupere cu trecutul au încurajat promiscuitatea și abordarea complet dezinhibată a sexului, de neconceput în urmă cu câțiva ani.

Stânga - "Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale"/ Dreapta - "Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină"
Stânga – „Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta – „Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”

Societatea sovietică a produs o generație periculoasă de orfani fără adăpost – rapoartele oficiale arată că, până în 1923, jumătate dintre copiii născuți la Moscova fuseseră concepuți în afara căsătoriei și mulți dintre ei au fost abandonați în copilărie. Pendulul revoluției sexuale trebuia să se miște înapoi – iar dacă nu, trebuia să fie tras cu forța.

Deja în prima jumătate a anilor 1920, când eliberarea sexuală se afla încă în plină desfășurare, sovieticii au început să promoveze valorile tradiționale… din nou.

În 1924, psihiatrul Aron Salkind publică volumul „12 porunci sexuale ale proletariatului revoluționar”, în care se spunea că „dragostea trebuie să fie monogamă”, „relația sexuală trebuie să fie doar legătura finală în lanțul de sentimente profunde și complicate care leagă doi oameni în dragoste”.

În timp ce susținătorii sloganului „Jos rușinea!” mărșăluiau goi pe străzile din Moscova, Nicolai Semașko, comisarul poporului pentru sănătatea publică, scria că un astfel de comportament „trebuie condamnat în modul cel mai categoric… Într-un moment în care monstruozitățile capitaliste, cum ar fi prostituția și huliganismul, nu au fost încă eliminate, nudismul în public induce imoralitatea… De aceea consider că este absolut necesar să oprim imediat această rușine, cu metode represive, dacă este necesar…”

Liderii sovietici nu doreau ca populația să-și irosească energia pe destrăbălare. Au fost introduse restricții severe. Grupurile pentru drepturile femeii au intrat în declin. În plus, femeile nu prea mai aveau nevoie acum de educația pentru care feministele luptaseră cu îndârjire: de îndată ce femeia a fost eliberată de societatea tradițională patriarhală pe care bolșevicii au urmărit o să elimine, ea a fost adusă înapoi în bucătărie, să gătească pentru muncitorul care îi era soț. Între timp, rațiile de alimente primite de la fabrică au început să fie redistribuite, ceea ce a făcut ca gătitul la domiciliu să devină o necesitate. „Noua femeie” a lui Kollontai a fost nouă doar pentru un deceniu.

Familia a devenit din nou unitatea de bază a societății. Decretele emise înainte au fost revocate unul după altul. În cele din urmă, homosexualitatea a fost re-criminalizată în 1934, iar interzicerea avortului a fost reintrodusă în 1936. Bineînțeles că acest lucru nu a dus la diminuarea valorii propagandistice a ideii de eliberare a femeii. În fond, ea putea acum „să le facă pe toate” – să îndeplinească sarcina comunistă de înfăptuire a revoluției, fiind în același timp mamă, soție, bucătar și femeie de serviciu.

De-a lungul deceniilor următoare sexualitatea și erotica au fost complet evitate de cultura și societatea sovietică – și, luând în considerare acest lucru, nu este de mirare faptul că societatea rusă a devenit atât de ipocrită față de sex. Următoarea revoluție sexuală a avut loc abia în anii 1990.

În original: How sexual revolution exploded (and imploded) across 1920s Russia

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here