România în indexul global de prosperitate

    Print Friendly, PDF & Email

    Institutul Legatum este o organizaţie independentă ce se ocupă cu studiul şi promovarea principiilor care conduc la prosperitate economică şi creşterea libertăţii umane. O iniţiativă recentă este studiul anual intitulat Indexul Prosperităţii Globale. Acesta măsoară prosperitatea în numeroase ţări, sub formă de bogăţie materială, organizare instituţional-juridică şi satisfacţia de viaţă a cetăţenilor. A fost dată publicităţii ediţia pe anul 2010, în care sunt analizate 110 ţări, care cuprind 90% din populaţia mondială.

    Autorii studiului consideră că prosperitatea are două componente majore: bunăstarea materială reprezentată de indici economici obiectivi şi bunăstarea resimţită ca stare de spirit a cetăţeanului, reprezentată de indici subiectivi care constau în percepţia unor factori precum gradul de împlinire, libertate şi încredere în instituţii şi semeni. Au fost urmăriţi opt indici principali:

    • Economia – o economie stabilă sau în expansiune asigură dimensiunea materială necesară realizării bunăstării.
    • Iniţiativa particulară şi Oportunitate – un climat antrepenorial în care cetăţenii se pot dedica ideilor noi şi pot profita de ocaziile care se deschid pentru a-şi îmbunătăţi viaţa.
    • Guvernare – o societate guvernată eficient se bucură de creştere economică naţională şi bunăstarea cetăţenilor.
    • Educaţie – este baza pe care se construiesc societăţi prospere.
    • Sănătate – o infrastructură puternică ce promovează sănătatea fizică şi mentală a populaţiei duce la productivitate şi venituri sporite.
    • Securitate naţională şi Siguranţa publică – societăţi în pericol datorită ameninţărilor externe sau climatului de nesiguranţă creat de infracţionalitate regresează în termeni economici şi de bunăstare individuală.
    • Libertate individuală – atunci când cetăţenii beneficiază de drepturi de exprimare, credinţă, asociere şi autonomie personală, ţara lor cunoaşte o creştere economică şi de bunăstare socială.
    • Capital social – reţelele sociale şi coeziunea existente într-o societate atunci când oamenii au încredere unii în alţii au un efect direct asupra prosperităţii unei ţări.

    Graficul de ansamblu, pe ţări şi continente:

    Imaginea de mai jos prezintă schimbările faţă de 2009 pentru o serie de ţări europene. Unele ţări, printre care şi România, au înregistrat o scădere a indexului de prosperitate în 2010. România s-a clasat pe locul 51 în 2010 din 109 de ţări analizate în total, iar în rândul ţărilor europene se află printre ultimele. În spatele României urmează, în ordine: Bielorusia, Rusia, Ucraina, Macedonia şi Moldova. Câteva ţări europene nu au fost cuprinse în acest studiu, cum ar fi Serbia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Albania.

    O serie de detalii pentru fiecare sub-index.

    Economie (67/109). Starea macroeconomică nu este bună. În timp ce rata oficială a şomajului este de 4,4%, pe locul 29 în Index la nivel global, doar jumătate dintre români au declarat că au fost într-un loc de muncă plătit sau neplătit în 2009, plasând România aproape de media internaţională pe această variabilă. Inflaţia este de aproape 8% şi nivelul brut al economiilor interne, de aproximativ 21% din PIB-ul ţării, înseamnă doar locul 60 în Index. Capacitatea cetăţenilor de a plăti pentru cazare şi o alimentaţie adecvată este sub media la nivel global, lăsând în jur de şase cetăţeni din zece nemulţumiţi cu standardul lor general de trăi, iar un procent chiar mai mare pesimist cu privire la viitor. România ocupă locul 99 în lume pentru opinia cetăţenilor cu privire la perspectivele de locuri de muncă locale şi în ce priveşte aşteptările lor de creştere în viitor. Creşterea anuală a PIB-ului de 7.4% în perioada 2004 – 2008 este foarte mare, dar este de asemenea asociată cu instabilitate pe termen scurt şi subliniază stressul social. În timp ce România ocupă locul 15 în lume ca o destinaţie pentru investiţiile străine directe, se plasează aproape de media la nivel mondial privind alte măsuri de creştere. Ţara se află pe locul 57 în lume pentru capitalul fizic la dispoziţia lucrătorilor, indicând faptul că productivitatea este moderată, şi locul 45 în ceea ce priveşte proporţia de exporturi originare în sectoarele high-tech. Piaţă internă este de mărime mijlocie, România ocipand locul 49 în lume pe această variabilă. Sistemul bancar este îngrijorător: 13,8% din împrumuturi sunt total neperformante, iar ţara ocupă locul 100 din lume pentru încrederea populaţiei în instituţiile financiare.

    Iniţiativa particulară şi Oportunitate (50/109). România are un nivel moderat de inovare. Se plasează în treimea superioară a Indexului în ce priveşte veniturile din drepturi de autor şi proporţia din exporturi care provine din sectorul de Tehnologie a Informaţiilor şi Comunicaţiilor. Cheltuielile pentru Cercetare şi Dezvoltare ca procent din produsul intern brut pun România pe locul 51 la nivel internaţional. Cu toate acestea, climatul general de antreprenoriat este relativ bun. Costurile de iniţiere a unei afaceri plasează ţara pe locul al 26-lea din coadă la nivel global, iar aproape opt români din zece consideră că zona lor locală este favorabilă pentru a începe o afacere. Accesul la tehnologie este în general bun, cu 114 telefoane mobile la 100 de persoane. Lăţimea disponibilă de bandă internet plasează ţara în top 20, deşi numărul de servere sigure, pe cap de locuitor, este mai puţin impresionant; locul 52 pe această variabilă sugerează o infrastructură moderată pentru antreprenoriat. România ocupă locul 36 în Index cu privire la dezvoltarea economică între diferite grupuri socio-economice, dar aceasta nu se traduce în mobilitate: proporţia de cetăţeni care simt că munca din greu nu aduce recompense adecvate este a cincea cea mai mare din toate ţările.

    Guvernare (65/109). România se plasează în treimea de sus cu privire la nivelul democraţiei comparativ cu restul ţărilor. Sistemul de checks and balances este relativ bun. România ocupă locul 25 în ce priveşte constrângerile cu care politicienii se confruntă în încercarea de a influenţa politica. Cu toate acestea, concurenţa în ramurile executive şi legislative se află doar în jurul mediei internaţionale, iar calitatea guvernării este slabă. România ocupă locul 65 în lume pentru eficienţa guvernării, indicând un guvern relativ instabil şi o aplicare defectuoasă a politicilor asumate. Vârsta fragedă de 12 ani a regimului constituţional din prezent indică, de asemenea, puncte de instabilitate. Aprobarea activităţii guvernului de către cetăţeni plasează România pe locul 101. Încrederea cetăţenilor în guvernare este de asemenea scăzută; România se află printre ultimele zece ţări din Index în această privinţă. De asemenea mică este şi aprobarea faţă de eforturile de a reduce sărăcia şi de protejare a mediului înconjurător. Percepţiile de corupţie în guvern şi mediul de afaceri sunt deosebit de ridicate, poziţionând România pe locul 93 după această variabilă. Domnia legii în general este percepută în jurul mediei internaţionale, la fel ca şi gradul de reglementare a mediului de afaceri. Cu toate acestea, în timp ce aproximativ patru din cinci români au încredere în armată, mai puţin de trei din zece persoane au încredere în sistemul judiciar. Există, de asemenea, scepticism pe scară largă cu privire la onestitatea procesului electoral, cu România pe locul 69 după această variabilă. În timp ce drepturile politice plasează ţara în jumătatea superioară a Indexului, mai puţin de unul din zece români au exprimat îngrijorarea sau nemulţumirea faţă de un funcţionar public în anul anterior sondajului din 2009, indicând faptul că oamenii nu văd rostul participării la viaţa politică.

    Educaţie (43/109). Accesul la educaţie plasează România în jurul mediei internaţionale. Ratele de înscriere la învăţământul de nivel primar şi secundar pun ţara pe locurile 51 şi 53 în Index. Există egalitate între femei şi bărbaţi în învăţământul primar şi secundar. În sălile de clase primare există un raport de 17 elevi pe profesor. Accesul la învăţământul superior este bun, România ocupă locul 31. Cu toate acestea, românii sunt relativ nemulţumiţi de învăţământul aflat la dispoziţia lor şi de aceea ţara se află pe locul 69 după această variabilă. Mai mult, proporţia românilor care simt că copiii lor au ocazia să înveţe şi să crească în fiecare zi este sub media internaţională: ţara ocupă locul 74 după această variabilă. Forţa de muncă românească are o educaţie de bază solidă, cu o medie de 3.3 ani de şcolarizare liceală pe cap de locuitor, dar posedă prea puţine cunoştinţe de specialitate, cu numai 0.8 ani de învăţământ terţiar în medie pe cap de locuitor.

    Sănătate (53/109). România se plasează în jurul mediei internaţionale cu privire la rezultatele medicale de bază, inclusiv rata mortalităţii infantile, incidenţa de subnutriţie şi speranţa de viaţă. Disponibilitatea de paturi de spital este mare, de 654 la 100.000 de oameni, iar ratele de imunizare, inclusiv cele pentru rujeolă, sunt bune. Însă, deoarece cheltuielile de sănătate pe cap de locuitor sunt cu puţin peste $500, deci sub media internaţională, această infrastructură se poate dovedi greu de menţinut. În plus, ţara se confruntă cu o serie de provocări de sănătate publică. Numai în jur de şapte din zece români au acces la instalaţii sanitare adecvate şi o proporţie similară sunt nemulţumiţi de calitatea apei potabile din zona în care trăiesc. Decesele cauzate de boli respiratorii sunt în jurul de mediei la nivel global, dar infecţiile de tuberculoză sunt ridicate, punând ţara pe locul 77 la nivel global. Mai mult decât atât, judecat subiectiv, poporul român are o sănătate foarte proastă fizică şi mentală. România ocupă un loc aproape codaş în Index pentru satisfacţia cu sănătatea personală. Aproape trei din zece români raportează de probleme de sănătate care îi împiedică să ducă o viaţă normală. Ţara se află printre ultimele 20 din Index cu privire la cât de bine-odihnită este populaţia şi ce procent dintre respondenţi au fost îngrijoraţi cu o zi înainte de a fi chestionaţi. Aceasta în ciuda potenţialului odihnitor al imprejurimilor: ţara este în treimea superioară a indicelui pentru satisfacţia cetăţenilor cu frumuseţea împrejurimilor naturale.

    Securitate naţională şi Siguranţa publică (43/109). România se confruntă cu o serie de provocări de securitate naţională. Deşi găzduieşte mai puţini refugiaţi decât media internaţională şi se confruntă cu o instabilitate demografică sub medie rezultată din disputele de frontieră, de proprietate sau de ocupare a terenului, de acces la puncte de vânzare de transport, de control al unor puncte religioase sau istorice, sau de proximitate faţă de riscurile de mediu, numărul de grupuri care exprimă nemulţumiri comunale este oarecum mare. Gradul de violenţă politică de stat plasează România pe locul 63 din Index, indicând o societate relativ reprimată. Ţara suferă, de asemenea, de pe urma unei emigraţii peste medie a categoriei de profesionişti şi intelectuali: frustrările de natură economică şi politică sunt o slăbiciune posibilă în ceea ce priveşte securitatea. România are o rată relativ scăzută a criminalităţii, cel puţin prin prisma standardelor globale: 3.9% din românii chestionaţi au fost agresaţi în 2008 şi 8.8% au fost victima unui furt, plasând ţara pe locurile 39 şi respectiv 23 în Index, după aceste variabile. Datele privind atitudinea faţă de securitate sunt amestecate: în timp ce ţara s-a clasat pe locul 21 pentru disponibilitatea oamenilor de a vorbi deschis despre opiniile lor politice, abia dacă mai mult de jumătate dintre români s-au simţit în siguranţă mergând pe jos spre casă pe timp de noapte, plasând ţara pe locul 67 după această variabilă.

    Libertate individuală (49/109). Românii au un nivel destul de bun al libertăţilor civile, iar ţara se înscrie în media la nivel mondial în ccea ce priveşte oferta civică, indicând faptul că libertatea de exprimare şi credinţa, drepturile de organizare şi de asociere şi autonomia personală sunt destul de bine respectate. Cu toate acestea, ţara se află pe locul 87 cu privire la satisfacţia cetăţenilor faţă de libertatea lor de alegere. Datele legate de percepţiile de toleranţă socială sunt amestecate: cei şase din zece români care simt că zona lor locală este tolerantă faţă de imigranţi plasează ţara pe un loc median în Index, dar cei şapte din zece care consideră România drept tolerantă faţă de minorităţile etnice şi rasiale pun ţara pe locul 39, o poziţie mai bună la nivel mondial.

    Capital social (94/109). Nivelul general al capitalului social din Romaia este foarte scăzut, în perspectivă globală. Procentul de 15.7% din 2008 al persoanelor care au încredere în alţii poziţionează ţara pe locul 70 după această variabilă. România s-a clasat pe locul 98 din Index pentru donaţii în scopuri caritabile şi între ultimele zece ţări atât în ce priveşte nivelul de ajutor acordat străinilor cât şi al nivelului de voluntariat. În timp ce aproximativ patru din cinci români au declarat că ar putea conta pe un prieten sau o rudă pentru ajutor în vremuri de nevoie, acest lucru situează ţara abia pe locul 78 la nivel internaţional. După rata de căsătorie România ocupă locul 21 în Index, dar doar 36% au frecventat un loc de cult religios în săptămâna precedentă chestionarului, sugerând un potenţial scăzut de acces la reţelele religioase şi plasând România pe locul 72 după această variabilă.

    30 de gânduri despre “România în indexul global de prosperitate

    1. daca imi dati voie, clasificarea asta e cam departe de adevar (cel putin in unele zone): israelul pe locul 36, dupa ungaria si , chiar mai rau, dupa emirate? sa fim seriosi!

    2. Corneliu, cred ca te-ai uitat la cei 8 sub-indici. Locul general depinde de pozitia ocupata la acestia. Ceea ce a tras Israel in jos sunt poziile slabe la Safety & Security (90) si Personal Freedom (89). Daca citesti explicatiile la acesti sub-indici, vei observa ca se bazeaza pe chestionarea unui esantion de respondenti. Raspunsurile lor au determinat aceste pozitii slabe. In rest, Israel sta bine, ceea ce zic ca reflecta realitatea.

    3. Vad ca Suedia este pe locul 6 in ciuda faptului pe care il clama Per Bylund ca statul asistential a distrus aceasta tara; nu pot sa nu remarc si ca primele trei pozitii (Norvegia, Danemarca si Finlanda) sunt tari in care principiile statului social sunt la putere; ce pot sa zic: e de rau cu statul asta social daca te propulseaza pe primele locuri in topul prosperitatii globale!

      Nu inteleg, daca tot ati publicat topul acesta, de ce, tot aici pe site, se clama falimentul statului social? Topul acesta este cea mai buna dovada care infirma aceasta idee.

    4. Fane. Read Johnny Munkhammar’s lips:

      It’s the free-market reforms, stupid.

      In a Europe plagued by debt crises, one country has no budget deficit at all and is currently returning to surplus. This same country is consistently among Europe’s fastest growing economies, with GDP growth set to hit 4% this year.

      That country is Sweden. For many years, foreign policy-makers have pointed to Sweden as a positive model to follow, making Swedes like me proud. Too often, though, foreigners have drawn the wrong lessons from Sweden’s success. For instance, whenever I give a lecture, anywhere in Europe, about economic reform, I always get the following response: „But you come from Sweden, which is socialist and successful—why should we launch free-market policies ?”

      The simple truth is that Sweden is not socialist. According to the World Values Survey and other similar studies, Sweden combines one of the highest degrees of individualism in the world, solid trust in well-functioning institutions, and a high degree of social cohesion. Among the 160 countries studied in the Index of Economic Freedom, Sweden ranks 21st, and is one of the few countries that increased its economic freedoms during the financial crisis. Sweden gets higher scores for liberal markets than Germany and Belgium, or reformers such as Cyprus and Georgia.

      It’s true that Sweden wasn’t always so free. But Sweden’s socialism lasted only for a couple of decades, roughly during the 1970s and 1980s. And as it happens, these decades mark the only break in the modern Swedish success story.

      In the mid-1800s, Sweden was one of the poorest and underdeveloped countries in Europe. Then, Finance Minister Johan August Gripenstedt, a proponent of de Tocqueville and Bastiat, launched far-reaching economic reforms that forged Sweden’s transition to capitalism. Sweden was opened up to the world, to free trade, and to migration. Free enterprise and free competition were introduced. In particular, the financial sector was deregulated.

      By 1890, Sweden’s economic growth was the fastest in the world, and remained so through 1950. The Swedish tax burden was lower than the European average throughout these successful 60 years, and lower even than in the U.S. Only in 1950 did Sweden’s tax burden rise to 20% of GDP, though that remained comparatively low.

      But Socialism was fashionable in post-War Europe and Sweden was not immune. The 1970s were a decade of radical government intervention in society and in markets, during which Sweden doubled its overall tax burden, socialized a slew of industries, re-regulated its markets, expanded its public systems, and shuttered its borders. In 1970, Sweden had the world’s fourth-highest GDP per capita. By 1990, it had fallen 13 positions. In those 20 years, real wages in Sweden increased by only one percentage point.

      Remnants of its earlier success remained, and the idea of following „the Swedish model” had already caught hold around the world. Fine, except the roots of this success were confused with Stockholm’s more recent big-government policies, which in fact were destroying the country’s enviable prosperity. This confusion also played into domestic debates, stalling reform for too long.

      By the late 1980s, though, Sweden had started de-regulating its markets once again, decreased its marginal tax rates, and opted for a sound-money, low-inflation policy. In the early 1990s, the pace quickened, and most markets except for labor and housing were liberalized. The state sold its shares in a number of companies, granted independence to its central bank, and introduced school vouchers that improved choice and competition in education. Stockholm slashed public pensions and introduced private retirement schemes, keeping the system demographically sustainable.

      These decisive economic liberalizations, and not socialism, are what laid the foundations for Sweden’s success over the last 15 years. After the reforms of the early 1990s, Swedes’ real wages increased by roughly 35% in a decade. And, as businesses have become more productive and people’s incomes have risen, living standards improved. More people eat at restaurants now, more people travel abroad, more people buy DVDs and new cars. More people get more.

      The path to reform has, however, come only in waves. After the intense overhauls of the early 1990s, the pace slowed somewhat and it wasn’t until a center-right government returned to power in 2006 that free-market reforms picked up again. That center-right coalition, led by my own Moderate Party, was re-elected last year, after beating our leftist opposition by almost seven percentage points. The leftists’ campaign promise? To roll back economic reforms.

      Even smarting from the financial crisis, Swedes turned the leftists down. Over the last four years, they have seen their borders opened for more labor migration, they have seen still more state-owned companies sold, and have seen their public authorities shrink in number. Stockholm has also cut property taxes and abolished the wealth tax, and instituted a new system of income-tax credits that lets working people with average incomes keep what amounts to an extra month of wages, after taxes, per year. Today, the state’s total tax take comes to 45% of GDP, from 56% ten years ago.

      Meanwhile, unemployment benefits, sick leave and early retirement plans have all been streamlined to encourage work. The number of people receiving such welfare—which soared during the socialist decades—has fallen by 150,000 since 2006, a main reason for Sweden’s remarkably sound public finances. Stockholm has also introduced a law that empowers Swedes to chose their providers for health care and other public services. This has led to a robust surge in entrepreneurship within the health-care sector, where more competition is bound to improve services.

      Challenges such as youth unemployment, inflexible housing markets, waiting lists for health services, and too-high taxes, still plague the country. So reforms that increase economic freedoms should and will continue—the results so far have been more than encouraging. That is the real lesson to be learned from „the Swedish model.”

      Johnny Munkhammar – The Swedish Model

    5. Incerci sa-mi demonstrezi ca in suedia este capitalism de parca eu as fi negat asta… teza sustinuta aici pe site si nu numai este ca in general capitalismul produce iar statul social cheltuieste ducand in cele din urma la falimentul tarii, or, din topul pe care l-ai publicat se observa ca statul social (fie el si bine temperat) din suedia, norvegia, danemarca etc, nu numai ca nu a condus aceste tari la faliment ci le-a propulsat in topul prosperitatii mondiale.
      Daca reformele liberale sunt cele care au adus prosperitatea pe primul loc ar fi trebuit sa fie tari care au aplicat astfel de reforme mult mai devreme si care nu au un stat social atat de extins cum sunt S.U.A iar tarile nordice sa ocupe un loc in plutonul imediat urmator dar lucrurile nu sunt deloc asa. De aceea deduc ca diferenta intre Norvegia locul 1 sau Suedia locul 6 si S.U.A. locul 10 nu e data de capitalism sau de reformele liberale ci de principiile statului social.

    6. Fane, ai probleme mari de intelegere elementara a unui text. Se vede ca esti un produs al educatiei pe gratis. In piesa lui Johnny nu se afirma truismul tau anemic, „in suedia este capitalism”. Este vorba despre felul in care reformele de piata libera au revitalizat un stat social decrepit. Este inca o confirmare a ceea ce refuzi sa pricepi, chiar daca esti in stare sa articulezi: „capitalismul produce iar statul social cheltuieste ducand in cele din urma la falimentul tarii.”

    7. Dargul meu, daca:
      reformele pietii libere sunt cele care produc prosperitatea iar elementele statului social sunt cele care o risipesc
      atunci:
      tarile care au aplicat aceste reforme mai devreme si care au un stat social mai restrans recte S.U.A. ar trebui sa fie inaintea celor care au aplicat aceste reforme mai tarziu si au un stat social mult mai extins, recte Suedia
      dar din indexul prosperitatii globale publicat de tine vedem ca:
      Suedia -locul 6, S.U.A. -locul 10
      de unde deducem ca:
      liberalizarea moderata(pentru ca nu a inclus si piata muncii si a locuintelor) si statul social au produs mai multa prosperitate decat piata libera si un stat restrans
      deci:
      statul social nu numai ca nu duce la faliment ci produce mai multa prosperitate decat un stat restrans
      sper ca am fost destul de clar!

    8. Fane, te dargulesti cu Marx si Engels.

      Inca o data: citesti, dar nu pricepesti.

      Studiul in cauza a fost realizat pentru anul 2010. Nu este un studiu istoric, ci unul limitat la o perioada de un singur an. Din acest motiv, ceea ce deduci tu este complet irelevant la nivel de principiu. Nu poti formula principii in baza datelor si analizei restranse pe un interval de timp ingust. Pentru a formula judecati valide trebuie sa urmaresti evolutia pe o perioada lunga de timp. Din acest punct de vedere, piesa lui Johnny este mult mai instructiva si permite formularea de concluzii valide.

      In al doilea rand, SUA ocupa pozitia nr 10 pe anul 2010 datorita crizei financiare si economice declansata in 2008. O serie de indicatori economici importanti semnaleaza disfunctionalitati grave. Sursa acestor disfunctionalitati se regaseste in interventia masiva a statului in economie si finante. Reformele etatist-socialiste intreprinse de administratia curenta au efecte negative.

      In al treilea rand, pune mina si citeste descrierile detaliate pt SUA si Suedia. Un mic fapt divers:
      SUA – locul 1 la capitolul Sanatate
      Suedia – locul 9 la capitolul Sanatate

      SUA – locul 9 la capitolul Educatie
      Suedia – locul 10 la capitolul Educatie

    9. Incerci sa explici inexplicabilul si nu-ti iese prea bine

      Sa inteleg ca doar S.U.A. trece prin criza iar Suedia graviteaza pe undeva prin alta galaxie dar uite, ca sa nu ne pripim cu judecatile, uite-te pe clasamentele din ceilalti ani si spune-mi daca inainte de criza S.U.A. depasea in prosperitate Suedia si celelalte tari nordice, astapt cu interes…

      Cat despre topurile la sanatate si educatie poate ne oferi si sursa lor ca asa din tastatura pot sa produc si eu multe clasamente

    10. Fane, ţi-or place ţie lucrurile gratis, dar să ştii că eu nu te învăţ cum să cauţi într-un link care există clar în articol (este vorba despre linkul la studiul original). Fă şi tu ceva cu mânuţa ta, nu mai aştepta mură în gură.

      Dacă ai fi avut o minimă curiozitate ai fi ştiut că primul studiu Legatum este cel pentru anul 2008. Este o iniţiativă nouă. Dar, pentru că te topeşti de interes, uite clasamentul pe 2008:

    11. tot sunt depasiti de Finlanda dar iar ne pierdem amanunte ideea e ca statul social a produs si produce prosperitate pe scara larga iar statul minimal si dereglementarea a produs o criza mondiala frumusica, restul e propaganda

    12. @John Galt uite ca de 50 de ani nordicii asta nenorociti cu statul lor social cu tot se incapataneaza sa nu se scufunde ba mai ajung si pe primele locuri ale prosperitatii mondiale

    13. Puteti sa ii explicati mult si bine ca statele nordice au mai adoptat masuri liberale, degeaba. Cu socialistii incuiati n-ai ce sa discuti. 🙂

    14. #2
      sigur ca am citit subindicii de care vorbesti. tocmai la aia ma gandeam: „personal freedom”, Israel, locul 90, emiratele arabe, 54? de asta spun ca nu reflecta realitatea; probabil ca respondentii sunt alesi sa „le iasa” cercetatorilor ce vor.

    15. @Vlad M. am mai explicat ca, in ciuda masurilor liberale moderate pe care le-au adoptat nordicii nu au renuntat nicidecum la statul social, si, in ciuda tezelor liberale care spun ca statul social secatuieste resursele unei societati, nordicii nu numai ca nu s-au prabusit dar au ajuns si pe primele locuri in topul prosperitatii… ce va fi in viitor vom vedea dar pana atunci clasamentul pe 2010 este foarte relevant

      p.s. incuiat e acela care in loc de argumente nu e in stare sa aduca decat injurii

    16. Fane, in loc sa mori de grija mea „ca cu Chile”, mai bine zi cum e cu Cuba, ca iese din grafic de bine ce o duce.

    17. Pai nici romanica nu apare in prim plan dupa 6 ani de anticomunism a la base, sa inteleg ca anticomunismul lui base te duce cam la acelasi nivel cu comunismul lui fidel

      oricum, eu nu am nici o fixatie cu cuba,nu e nici pe departe modelul meu de societate, am reactionat la niste exagerari care se faceau pe aci, da’ tu sigur ai o marota cu chile, nu m-ar mira sa ceri azil politic in chile dupa ce o sa castige crin cu ponta alegerile

    18. dupa ce o sa castige crin cu ponta alegerile

      Domnu’ fane, pe noi ne-ai lămurit, misiunea erect-orală ți-ai îndeplinit-o, mergi mata pe blog la cei numiți (mai bine la motănelul Felix care se joacă cu respectivii motocei), raportează-le ce și cum, dă-le linkuri, spune-le ce frumos te-ai distrat, p’ormă vezi-ți de viața dumitale: Get a Life, Man! :mrgreen:

    19. m’am uitat si eu putin pe indexul prosperitatii si mi se pare cam vag, iar aici ii dau dreptate lui corneliu oren.
      cel putin mie, suedia ca si nivel antreprenorial sau libertate a individului mi se pare sub israel.
      us si israel conduc detasat la capitolul inovatii, iar pentru mine, libertate individuala nu inseamna cand statul te obliga sa platesti trei sferturi de salariu din munca ta.
      pentru mine, libertatea individuala este atunci cand poti decide si singur ce ai de gand sa faci cu produsul muncii tale, cu afacerea ta sau cu proprietatile tale.
      e adevarat ca israel este inconjurat de vecini belicosi, insa stie sa se apere, pe cand europa este expusa si curand nu va face fata in eventualitatea unei revolutii islamice din interior.
      ca sa nu mai aduc aminte de danemarca unde nepotul lui van gogh a fost ucis in plina strada in mijlocul zilei din cauza parerilor sale iar wilders se lupta prin tribunale pentru a’si apara dreptul la libera exprimare…

    20. libertate individuala nu inseamna cand statul te obliga sa platesti trei sferturi de salariu din munca ta.

      A scazut, acum e 45% ca la noi. In plus, social democratii au pierdut pentru prima data in istorie ba chiar s-a inceput inclusiv la ei privatizarea scolilor, primariilor, sanatatii samd.

      Indexul de prosperitate e o poveste frumoasa pentru adormit copii – nu arata absolut nimic in afara dorintelor celor care vor sa se convinga pe ei insisi ca totul e OK.

    21. Economia – o economie stabilă sau în expansiune asigură dimensiunea materială necesară realizării bunăstării.

      Povesti. Notiunea de economie si toate legile ei sunt redefinite de la radacini as we speak. Imposibil de definit CORECT folosind metodele de acum. De exemplu inclusiv conceptul de INFLATIE este viciat. Daca in 1990 era suficient sa muncesti 5 ani ca sa-ti cumperi o casa dintr-un salar mediu, acum e nevoie de cel putin 20. Daca in 1960 in cosul zilnic de cumparaturi era inclus si costul unui kg de carner de vina, acum acesta a fost inlocuit cu un Big Mac de la McDonalds. Cum altfel ar mai fi dat bancile credite cu 0,1% pe 50 de ani, aproape oricui avea buletin – credeti ca ar mai fi existat asa ceva?

      Iniţiativa particulară şi Oportunitate – un climat antrepenorial în care cetăţenii se pot dedica ideilor noi şi pot profita de ocaziile care se deschid pentru a-şi îmbunătăţi viaţa

      HA. Oportunitatea de a te angaja la stat, ca la asta visau toti si initiativa privata inexistenta din cauza legilor care se bat cap in cap si sufoca orice intreprinzator deja existent, nu doar pe cei virtuali, ce nu au de gand sa renunte la benefits. Mai ramane sa ne spuna „o agentie” cat de multe „oportunitati” exista undeva, sa calculeze ea dupa o „metoda stiintifica”. Sa ne arate calea! Right..

      Guvernare – o societate guvernată eficient se bucură de creştere economică naţională şi bunăstarea cetăţenilor.

      Zici ca e scoasa direct din manualul micului marxist – Guvern eficient? Crestere economica? Bunastarea cetatenilor? Toate in aceeasi propozitie? Nice!

      Pentru neincrezatori un mic studiu de caz: Somalia: Better of Stateless! Inainte de a nega incercati sa gasiti alt model de organizare care sa POATA fi functional. Credeti-ma ca s-a incercat absolut orice alta varianta si cel de acum e singurul care poate fi viabil. Ba mai da si rezultate, chiar foarte RAPID.


      Educaţie – este baza pe care se construiesc societăţi prospere.

      Teoretic, pentru ca practic situatia este exact pe dos. Vezi interventia guvernului si „bunastarea” de la punctul anterior.

      Sănătate – o infrastructură puternică ce promovează sănătatea fizică şi mentală a populaţiei duce la productivitate şi venituri sporite.

      Corect. De parca scopul lor ar fi cresterea exponentiala a populatiei si nu profitul propriu (triplarea oricaror costuri de achizitie pentru ca oricum totul e platit de stat). Adica exact colapsul generalizat al ORICARUI sistem de sanatate si pensii, worldwide. Dar intradevar, e un colaps „puternic”. Implacabil, asa..

      Securitate naţională şi Siguranţa publică – societăţi în pericol datorită ameninţărilor externe sau climatului de nesiguranţă creat de infracţionalitate regresează în termeni economici şi de bunăstare individuală.

      Iarasi corect! Dusmanul e „in afara”, nu in interior. De parca guvernul ar fi Maica Tereza si „taxele vamale” ne-ar proteja/asigura in vrun fel. Vrodata! Mai ramane sa interzicem definitiv posesia armelor de foc si stim o treaba: milenii intregi de siguranta si prosperitate, ce sa mai vorbim.

      Libertate individuală – atunci când cetăţenii beneficiază de drepturi de exprimare, credinţă, asociere şi autonomie personală, ţara lor cunoaşte o creştere economică şi de bunăstare socială.

      In special cand au dreptul sa injure pe oricine, sa-si bata joc de religie, de institutia casatoriei, sa fie homosexuali, lesbiene, sa intre in sindicate si sa blocheze drumurile sau aeroporturile, ca in Franta. Ca doar drepturile pozitive se confunda cu libertatile negative intotdeauna. Corect!

      Capital social – reţelele sociale şi coeziunea existente într-o societate atunci când oamenii au încredere unii în alţii au un efect direct asupra prosperităţii unei ţări

      .

      Iarasi raman uimit. De parca painea cea de toate zilele apare in Farmville si pe Facebook. E suficient sa desenezi o schita in Autocad cu o rafinarie si gata deja produci petrol. Iar informatia aia trebuie sa fie LIBERA, sa circule fara nici o restrictie peste tot. Ce daca tu ai lucrat 2 saptamani pentru ea (in viata reala) – ceilalti sunt obligati sa-ti ude si tie terenul de cartofi (pe Facebook) cat esti plecat. Si uite asa vom trai fericiti pana la adanci batraneti.

      ..

      Iar cand nu traim fericiti si scade indicatorul ala cu prosperitatea mondiala pai nu ne ramane decat sa dam un ALT+F4 (*sau RESET – dar ala e rezervat in situatii mai deosebite, Middle East, Russia) si gata, o luam de la capat cu alte 7 vieti. Important e cum aduni indicatorii de mai sus (indicatoarele? :)), cine decide proportiile si semnificatia lor, si nu ce vor sa arate ele – nu-i asa?

      Lumea e fericita si cu asta basta, ce atatea discutii. Iar daca nu e, pai la nevoie vom da un decret! Daca tara asta vrea..

    22. dr pepper #24,

      ca sa nu mai aduc aminte de danemarca unde nepotul lui van gogh a fost ucis in plina strada in mijlocul zilei din cauza parerilor sale iar wilders se lupta prin tribunale pentru a’si apara dreptul la libera exprimare…

      vorbesti desigur despre Olanda.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.