FUNDATIA IOAN BARBUS

„Romania, o țară a terorii pîna USL ajunge la putere definitiv.” Stînga între Mircea Dogaru și Critic Atac

Terorism audiovizual

Adrian Rusu: Viața de după 21 august va fi cu totul alta decît cea de pînă acum, indiferent de soluție. Dacă Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni, va fi o țară a răzbunărilor, o țară a înscenărilor, o țară a terorii, o țară în care haosul va bloca oride decizie administrativă, în care efectele economice se vor simți imediat. Dacă Băsescu nu se întoarce la Cotroceni […] vom avea încă 3 luni după acel 21 august, vom avea de așteptat să se așeze noua putere definitiv.

Mircea Dogaru și sindicatul de foști securiști pe care îl conduce spunea acum cîteva zile că, în cazul în care referendumul de demitere al lui Traian Băsescu nu va fi validat de Curtea Constituțională, „noi nu vom sta cu mâinile în sân. Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă[…] Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul.”. Mircea Dogaru a mai spus că „Dacă se ajunge la invalidare, vom cere Parlamentului să desfiinţeze Curtea Constituţională, pentru că nimeni nu are voie să fie mai presus de Parlament. Mai presus de Parlament este numai Dumnezeu”, enunț cu care Bogdan Chirieac este întru totul de acord:

„Decizia suspendarii ar trebui sa fie a parlamentului, nu a CCR”

Astăzi, Mircea Dogaru și „minerii” lui vin să dea o mînă de ajutor Curții Constituționale, căreia i-a transmis o urecheală părintească:
“Pentru a vă ajuta să judecați fără părtinire, conform legislației în vigoare, jurisprudenței și voinței poporului român, vă anunțăm că vom fi în număr mare alături de dumneavoastră, în fața sediului CCR, marți, începând cu ora 9:00 și până când veți lua decizia corectă. Vă vom reaminti acest lucru și prin mitingul de luni, 20 august, orele 18:00, de la aceeași locație”.

USL depune mii de plingeri penale impotriva tuturor liderilor PDL

În timp ce puciul parlamentar tinde să se transforme în lovitură de stat în toate sensurile cuvîntului, Victor Ponta recidivează.

În urmă cu o lună, USL depunea plîngere penală împotriva lui Traian Băsescu alături de Monica Macovei, Sever Voinescu, Mihai-Răzvan Ungureanu și alți 11 lideri PDL, pentru “Subminare a economiei naționale” și “Comunicare de informații false”, acuze teleportate direct în 2012 din cel mai negru ceaușism. În ritmul acesta nu e exclus să ne vină rîndul tuturor. După opoziție urmează oamenii de presă, apoi „intelectualii lui Băsescu”, și totul se termină cu oamenii de rînd.

Fiți în avangardă, semnați petiția noastră: PETIȚIE – Susținem afirmațiile denunțate de plângerea penală a USL!

Stînga, între Mircea Dogaru și Critic Atac

Foarte multă lume va fi tentată să spună că aceast puci legislativ, de o violență ieșită din comun, ce pare gîndit pentru acapararea totală a puterii, nu este caracteristică nici Stîngii, nici de Dreaptei, ci balcanismului specifict zonei. Eu cred că ce vedem în aceste luni este un fenomen specific Stîngii în general, și doar Stîngi. Să încerc să mă explic.

Stînga face același lucru peste tot în lume, atacă instituțiile statului de drept mai mult sau mai puțin violent.

De la loviturile de stat armate din America de Sud, la puciul parlamentar (deocamdată doar parlamentar) al USL, la miile de zone „stat în stat” din Europa cedate islamiștilor datorită ideologiei multiculturalismului, marxism cultural (vedeți aici: ZUS) și pînă în SUA lui Obama – unde pentru alegerile din toamnă se pregătește o fraudă electorală de dimensiuni gigantice prin neobligativitatea prezentării unui act de identitate la urnă. Asta ar asigura votul a milioane de imigranți ilegali, care votează în majoritatea lor covîrșitoare cu Obama (detalii vedeți aici și aici). Construcțiile ideologice ale Stîngii, bazate pe abstracțiuni lipsite de contactul cu realitatea, nu pot exista fără rupturi logice. Nu poți convinge un electorat de un raționament ilogic fără minciună, ăsta e motivul pentru care, fie că e vorba de Obama sau Ponta și Gladiol, tustrei una spun dimineața, alta la 12 și cu totul alta seara. Nu poți lupta pentru putere în numele unei ficțiuni decît mințind. Astfel, pentru putere vom spune orice, vom promite orice, vom demoniza adversarii politici ( vedeți: Demonizarea și instigarea la crimă ca tactică electorală a Stîngii ), vom plînge pe umărul lui Dogaru, vom da vina pentru toate relele imaginibile pe adversarul politic – știm foarte bine cum o fac Ponta și Crin, iată cum o face Obama, aici.

Mulți spun că USL nu este de stînga, este un simplu „grup infracțional organizat”, primitiv și fără ideologie. Primitiv este, de acord, dar mă întreb, care este diferența dintre USL, Mircea Dogaru și Stînga „frecventabilă”, „inteligentă”, „respectabilă” (așa cum descrisă de Andrei Pleșu, Andrei Cornea, Mircea Marian și Mihail Neamțu) reprezentată de Critic Atac. Pe situl Critic Atac unul dintre principalii editori și frecvent comentator pe televiziunile mogulist-uslamiste, Costi Rogozanu, publică texte în care cheamă minerii la București pentru a-l da jos pe Băsescu: „Aş vrea să-i văd pe mineri în Bucureşti, lipindu-se de manifestaţiile din Piaţa Universității”? Critic Atac, un site unde cei care vorbesc de „puci parlamentar” sau „lovitură de stat” sînt ridiculizați, atîta timp cît fac parte din tabăra greșită, dar care îndeamnă lovitură de stat cu violențe în stradă, asemeni lui Mircea Dogaru, cînd interesul „ideologic” o cere. Un site unde, articol după articol, cauza USL-ului este susținută mai mult sau mai puțin voalat, mimînd sfînta imparțialitate.

Înainte de referendum, Redacția Critic Atac își îndemna cititorii să meargă la vot, sub explicația halucinantă că „neparticiparea la vot este ea însăși o opțiune electorală partizană”. Bineînteles, neparticiparea la vot era în acest caz partizană, dar se pare că partizană în sensul care displace „Redacției”, cea care se întîlnește cu USL în filorusism, antiamericanism și anticapitalism.

USL cu contribuția Critic Atac și a „societății civile” din „Piața Universității 2012”, Stînga primitivă ajutată de Stînga ONG-istă.

Cîțiva dintre reprezentanții de soi ai Stîngii ONG-iste:

Toți luptă pentru a ne scapă de diktator, pentru „libertate, egalitate, fraternitate”, pentru stat social și viață decenta, dar livrează, ce? O Românie izolată de Occident și lăudată de Rusia, ale cărei direcții sînt date de Vocea Rusiei și Ion iliescu, un bolșevic cu mîinile pătate de sînge, o Românie în care nu mai există legi, ci doar Ordonanțe de Urgență, în care impostura și oportunismul nevertebrat se plătesc cu posturi de miniști, prim miniștri și președinți.

Ce face USL-ul în România, Chavez, Evo Morales și mulți alții în America de Sud, Obama în SUA și ce face Stînga multicultural-anticapitalistă în Europa, toate aceste lucruri țin de dinamica internă a ideilor pe care se fundamentează Stînga. De la Ponta, la iliescu, de la Crin Antonescu la Obama: scopul final este acapararea totală a puterii, slăbirea pînă la irelevanță a statului de drept prin ștergerea granițelor de separație a puterilor în Stat.

Din punctul meu de vedere, dincolo de basca lui Ernu, mustăcioara lui Rogozanu și ciuful cîrlionț al lui Dogaru, între Critic Atac și Mircea Dogaru asemănările sînt mult mai multe decît deosebirile.

Bonus

M-a pus Necuratul să ma uit jumătate de ora la Antena 3.

P.S. Pentru mai multe informații pe subiectul acestei false societăți civile gramscist-neocomuniste, vîndute sau nu partidelor politice, și reprezentată de Pîrvuleștii, Remus Cernii, Vasile Ernii, Claudiu Crăciunii, Rogozanii și Nicușor Danii țărișoarei, subscrieți și urmăriți pagina de FacebookFalsa societate civila si comunismul lui Antonio Gramsci.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

16 comentarii

  1. Riddick
    20 august 2012

    Nemții au avut Freikorps-ul în 1918-1919 care rezolva chestiunea asta, noi dansăm menuet cu peruci pudrate și gulere de dantelă…

  2. calehari
    20 august 2012

    „Dupa 21 August vom avea de asteptat sa se aseze noua putere DEFINITIV” spune Ursu, si Ursu, care este un individ bine informat, stie ce spune!

  3. Daniel Francesco
    20 august 2012

    Au inceput sa vina la CCR, relatare Hotnews:

    Peste 20 de persoane au protestat, luni dupa-amiaza, in fata sediului Curtii Constitutionale (CCR), solicitand validarea referendumului din 29 iulie si, implicit, demiterea presedintelui suspendat Traian Basescu, relateaza Mediafax.

    Protestatarii au scandat „Validare!” si au agitat steaguri si bannere cu mesaje ca „Ai votat, esti anchetat”.

    http://www.hotnews.ro/stiri-es…..umului.htm

  4. DanCanada
    20 august 2012

    100% de acord! Este incredibil si fascinant (de trist, bineinteles) cum se frige Romania de fiecare data cu Stinga. OK, baietii suna bine, promit totdeauna marea cu sarea, dar chiar nu s-a saturat Romania de asa ceva?

    Deja stiti probabil clip-ul asta:
    http://www.youtube.com/watch?v…..r_embedded

    Crocodilul e Stinga. Boii aia de pe mal care nu invata nimic sint romanii.

    Cum dracu’ sa iei in serios niste ordinari jalnici care se pretind politicieni, avind in vedere experienta ultimilor 70 de ani?

  5. Costin Andrieş
    20 august 2012

    Dan, boii pot fi romanii, dar, tine-te bine!, sint mai degraba americanii.. Nu cei din tea party, dar jumatatea aia care inca voteaza cu Obama dupa ce in 4 ani in care s-a dovedit ca tineretea si formarea lui printre comunisti nu a fos degeaba. Sub Obama, america a facut tot ce era mai prost in Orientul Mijlociu, a flirtata cu Rusii sa il pasuiasca cu scutul pina dupa alegeri, a impus un sistem de sanatate pe care americanii nu si-l doresc, a tradat aliati foarte importanti, Israel si Polonia, s-a dovedit din primele zile ca e un Ponta usor mai putin obraznic, si cu toate astea si multe altele, e in sondaje la aproape 50proc, probabil peste Romney.

    Apoi, perceptia despre ce se intimpla e posibil sa fie gresita. Nu sint 7,5 milioamene de oameni care il urasc pe basescu de moarte, sau macar sa il vrea jos, versus 10-11 milioane ticalosi sau prost cetateni. sint 5 milioane (probabil mai putin) de oameni care au votant pt demitere, si 13 milioane de oameni care nu au girat puciul parlamentar (stii ce zicea Bula: “Mă, băieți, hai să
    vă spun deschis, că sunteți băieți tineri. Din ăia 7,5 milioane câți au votat să plece el, un milion e furăciune, un milion cinci sute. E mai mult? Mai mult nu are cum să fie…” )
    dupa ce eliminam voturile fraudate, cele 1.5 milioane (dupa surse USL, dar probabil 2 sau
    peste), ne iese ca in jur de 35% au votat demiterea lui Presedintelui Basescu. O majoritate ampla de 65% (probabil mai mare) nu a s-au lasat condusi de ura, si dupa ani de zile de propaganda desantata si instigare romanii, in marea lor majoritate, romanii nu s-au lasat sedusi de isteriile si golaniile totalitare al USL.

    Daca punem in perspetiva, e mare lucru, eu m-am uitat azi juma de ora la antena3 si uite ce a iesit. Sint oameni care se uita de cel putin 5 ani, si uite ce scor au scos: 5 milioane pt demitere, restul s-au abtinut.

    Oamenii astia nu se schimba, nu a existat lustratie, si iata rezultatul.. Tot PCR-ul urla de parca ar fi in epoca de piatra sovietica. Asta stiu, asta fac. Oamenii astia nu pot si nu stiu altfel, nici daca ar vrea, si daca multi oameni de rind par sa fi inteles asta, grija mea tine mai mult de cei care isi spun de dreapta si sint in politica, si institutiile statului de drept construite in ultimii ani. Ei trebuie sa inteleaga cu ce fel de creaturi au de aface si sa se poarte ca atare, adica sa nu dea nici un mm inapoi

  6. Silvapro
    20 august 2012

    Ce mai e si cu porcaria asta noua ca da in judecata 1000 de persoane plus Basescu pentru ca „au impiedicat” oamenii sa voteze. Le-au stat in drum si le-au pus piedica? Una e sa sfatui, sau sa-ti dai cu parerea si chiar sa convingi. Alta e sa impiedici. I-a amenintat ca-i da afara de la servici? Ca le taie din salariu? Ca le scrie la dosar? Ca-i trimite la puscarie? Etc. Omul e liber la urma urmei sa hotarasca ce vrea el.
    Metodele cu amenintarile mai degraba le-au folosit stingistii. Aparuse pe site o intreprindere care ameninta lucratorii cu pedepse cei care nu ies la vot.

  7. Stelian D
    20 august 2012

    Bine, hai sa polemizam un pic, e la moda : multi urechisti= habarnisti=experti teoreticieni vorbesc de mexicanizare, model latino-american, etc. (aprecierea mea pentru comentariile lor este : sictir!), pura teorie seaca!
    Eu traiesc in acest mediu, de 10 ani, si nu vad asemanari atit de flagrante; ce vad eu evident in tara este tot modelul sovietic : cam cum va suna Mona Pivnicereasa? De cite ori, in ultimii 20 de ani, ati trecut prin Chisinau, intrebind si vazind cine e rus si cine moldovean, sau care , cine, ce se crede? Nu confundati, nu sint moldovean, sint din Ardeal.
    N-ati vazut nici la unguri nationalism mai feroce decit la mexicani : ii extradeaza imediat , cu pusca la creier, pe cubanezi, pe cei din Guatemala, Honduras, Nicaragua, Panama Etc, drept infractori de granita – desi sint muritori de foame in drum spre tara fagaduintei mincinoase, cu gazoane care asteapta sa fie tunse si munti de gunoi care trebuie dusi la reciclare, recte USA – , dar tipa ca din gura de sarpe cind americanii ii aresteaza pe cei jumatate de milion de mexicani care trec , anual, ilegal granita statelor unite, jumatate din ei , cu „centura lata” plina cu zece kile de prafuri. Zic ei ca asta e rasismul adevarat, ca ii condamni pentru ca sint mexicani, daca ar fi fost americani, intrau cu camionul, la liber ! Va pare ceva asemanator cu alegatorul cinstit si cu o mie de drepturi suplimentare al usl?
    Vom ajunge si noi asa? Tare ma tem ca da, dupa crin citireeeee, amin!!!, avem cel putin o pereche si jumatate de – pardon, nu va spun – , daca nu doua.
    Vorba lui Shakespeare : „Cum va place?”,

  8. Raul Noica
    20 august 2012

    După legea europeană a votului, preşedintele suspendat Traian Băsescu este demis.

  9. Costin Andrieş
    20 august 2012

    @Raul, dupa legile europene, ce s-a intimpla in Romania se numeste lovitura de stat.

    @Stelian, partial ai dreptate, in masura in care ce vedem in America de Sud nu este o evolutie pe stil sovietic. Mare parte din America de Sud, cu citeva mici exceptii, trec acum printr-o versiune usor incetinita a ce a trecut Romania in anii 50 (vezi nationalizarile si infierarea SUA din Bolivia si Venezuela). Si cine face trafic de arme cu Bolivia si Venezuela? Rusia! ca sa dau doar doua exemple. Tu vorbesti de accente de culoare locale.

  10. Toiu
    20 august 2012

    @Raul Noica
    Nu mai are rost sa va raciti gura pe degeaba.

    Game over.

    Dupa toate regulile: democratice, europene, neeuropene, de bun simt, de buna credinta presedintele suspendat Traian Basescu revine la Cotroceni. Iar domnul Antonescu, sa speram, va parasi scena politica pe usa din dos, asa cum sta bine oricarui ticalos!

    P.S. Povestiti-ne putin despre regulile europene in domenii precum plagiatul, incompatibilitati, presiuni asupra justitiei si alte cele!

  11. Raul Noica
    20 august 2012

    Toiu – dar de interceptari telefonice ilegale sau de folosirea serviciilor in diferite scopuri politice ai auzit ? Cazul COLDEA iti spune ceva ?

    Nu-s de acord cu plagiatul dar comisia de etica nu avea experti in drept , Nature e o revista care nu se ocupa de drept ( prima referire a fost Cazul Ponta ) si in 2004 ? erau alte norme decat in 2012 . Apoi era de dorit sa se analizeze toate lucrarile pt a ne clarifica cate plagiate sunt sau nu !

  12. Mih.
    20 august 2012

    Un moment de … respiro. Il meritam ????
    De la copaceanul Viq:

    http://www.youtube.com/watch?f…..mFzekMru2k

  13. Toiu
    20 august 2012

    @Raul Noica
    Nu trebuie sa fii expert in drept ca sa poti constata plagiatul la o lucrare in domeniul dreptului. Comisia de Etica s-a exprimat pe forma lucrarii de doctorat a domnului Ponta si nu pe continutul propriu zis a lucrarii. Cu alte cuvinte Comisia de Etica a Universitatii nu si-a exprimat o opinie de aprobare sau dezaprobare a unor idei in domeniul dreptului exprimate in aceasta lucrare. Plagiat inseamna o copiere sau citare nepermisa de catre autorul unei lucrari intr-un domeniu oarecare. Sunt lucruri elementare, ma mir ca nu reusiti sa faceti o minima distinctie!

    Plagiatul domnului Ponta se incadreaza perfect in oricare norma vreti dumneavoastra. Nu exista norma suficient de „elastica” care sa poata acoperi acest furt intelectual!

    Daca va intereseaza in mod deosebit cate plagiate avem prin tara nu aveti decat sa faceti putina munca de cercetare! Nu va impiedica nimeni. Pe mine la ora asta ma intereseaza plagiatul primului ministru al Romaniei! Devine mai alb sau mai negru domnul Ponta in functie de numarul de plagiate din Romania? Despre ce discutam aici?

    Cazul Coldea nu imi spune nimic. Despre interceptari telefonice ilegale sau despre folosirea serviciilor in tot felul de scopuri politice nu am auzit nimc. Nu urmaresc Antena3, nu urmaresc conferintele de presa a tot felul de politruci, nu urmaresc emisiuni de invatamant politic a tot felul de latrai platiti de magnati securisti.

  14. Anca Cernea
    20 august 2012

    Raul Noica, discutați voi – dar nu aici – cu Dogaru și cu Miron Cozma și cu Valentin Mândrășescu (cum, care? hai că știi, ăla, vocea rusiei!) și vedeți cum stabiliți standardele europene și occidentale, că vă pricepeți, sau, dacă nu, vă zice Putin, că el e competent.
    Și vedeți că aveți un mesaj, din partea Marinarului:

    – HĂ HĂ HĂ!

  15. Adrian Merfu
    20 august 2012

    Razboiul de abia acum incepe. Ponta nu va renunta nici in ruptul capului la postul de prim sinistru (sic). In astfel de situatii politice, practica este sa se formeze guvern de uniune nationala care sa cuprinda toate partidele insa nu vad cum asta va fi acceptata de USL.

  16. Florina B.
    20 august 2012

    Perfect adevarat, Costin!
    Sindicatul lui Dogaru e un fel de Divizie Tudor Vladimirescu versiunea 2012 – politruci din armata educati de rusi. Ma rog…, cu inconsecventele de rigoare (care nu constituie o problema morala sau intelectuala pt Stanga) : ei il idolatrizeaza pe Ion Antonescu, dar actioneaza mi degraba ca Emil Bodnaras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian