FUNDATIA IOAN BARBUS

Rugămu-ne îndurărilor

Rugămu-ne îndurărilor
Luceafărului Mărilor

În sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să ne aducem aminte de câteva din cuvintele rostite în limba română de Papa Ioan Paul al II-lea cu prilejul vizitei sale în România. La câteva luni după ultima mineriadă, după ce presa anunţa controverse legate de venirea Papei, prezenţa sa a schimbat totul. Sfântul Părinte a privit poporul român cu dragoste, cu respect şi cu încredere. Eram aceiaşi ca şi astăzi, însă am devenit mai buni în cele câteva zile ale vizitei sale pentru că prin rugăciunile şi cuvintele sale el a chemat ce e mai bun în noi.

Poporul român a trăit momente de har atunci când s-a întors la Dumnezeu şi la Preasfânta sa Mamă. Când şi-a întemeiat speranţa pe valorile creştine, românii au putut să învingă cei mai îndârjiţi duşmani. Să ascultăm îndemnurile celui care ne-a iubit şi a văzut ce e bun în noi şi să ne rugăm cu încredere şi smerenie Maicii Domnului şi martirilor noştri.

Românie, Ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de „Grădina Maicii Domnului”, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi o naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace.
Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu!

(din Cuvântul Sfântului Părinte rostit la sosirea în România, Aeroportul Băneasa, vineri, 7 mai 1999)

… pe mormintele puţinilor martiri cunoscuţi şi ale multora ale căror rămăşiţe nu au avut nici măcar onoarea unei înmormântări creştine, m-am rugat pentru voi toţi şi am invocat martirii voştri şi mărturisitorii credinţei să mijlocească pentru voi la Tatăl care este în ceruri. … Ei să vă însoţească împreună cu Maria, Sfânta Maică a lui Dumnezeu, în drumul vostru către Hristos, izvor de adevărată libertate. Vă încredinţez ei cu cuvintele pe care în timpul persecuţiei le cântaţi cu încrezătoare abadonare „Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor tale”.

(din predica rostită de Sfăntul Părinte la Sfânta Liturghie de rit bizantin concelebrată cu ierarhii greco-catolici, Catedrala Sfântul Iosif, sâmbătă 8 mai 1999)

Invoc ocrotirea Mariei, slăvita Maică a lui Dumnezeu, peste toţi cetăţenii iubitei Românii. Fiii săi, care în decursul istoriei au învăţat să aibă încredere în mijlocirea ei puternică, să poată găsi mereu în ea călăuza sigură pentru a păşi spre un viitor de prosperitate şi pace şi pentru a contribui la edificarea unei patrii din ce în ce mai drepte şi mai fraterne.
Amin!
Hristos a înviat!

(din Cuvântul Sfântului Părinte adresat după celebrarea Sfintei Liturghii ortodoxe, Piaţa Unirii, duminică 9 mai 1999)

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Mihaela Bărbuş

Mihaela Bărbuş

De profesie medic veterinar, Dr. Mihaela Bărbuş provine dintr-o familie cu rădăcini transilvănene şi regăţene, greco-catolice şi ortodoxe. Împreună cu Dr. Anca Cernea, este legatar universal al testamentului diplomatului Camil Demetrescu.

Un comentariu

  1. dorin valeriu
    15 august 2012

    Multumesc Mihaela ca ne reamintesti acele clipe minunate si cuvintele memorabile ale Sfantului Parinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian