FUNDATIA IOAN BARBUS

Să înțelegem Islamul: Ciocnirea francilor cu mohamedanii

Azi, 10 octombrie 2012, se împlinesc 1280 de ani de la momentul Poitiers sau Bătălia de la Tours. Cum va arăta Europa peste 20 de ani, la 1300 de ani de la strălucita victorie a francilor? Dar, mai ales, cum va arăta Franța?

”Influxul masiv de Islam în țara noastră e un fapt major. Cu toate necunoscutele și îngrijorările pe care le ridică, se produce incontestabil. Această provocare se află abia la început. Dar pentru a învinge, creștinilor nu le este interzis să fie inteligenți”, comenta caustic și trist istoricul Jean Sevillia.

Răspunzând unei invitații din partea platformei bastiat.net, Jean-Jacques Walter, inginer și un prolific intelectual, autor al mai multor cărți și articole pe subiecte cât se poate de variate (de la artă, la problema pensiilor, de la regimurile totalitare, la religii, și în special Islam) a ținut un discurs despre ciocnirea Islamului cu primii regi ai Franței (francii) și natura ideologiei mohamedane. Scrierile sale sunt impregnate de logică, precizie de inginer și claritate.

Autorul este capabil să citeze Sure din 3 editii diferite ale Coranului, indiferent de subiect, așa cum a demonstrat-o parlamentarilor în timpul disputei pe marginea purtării în public a vălului islamic.

Traducerea de mai jos este discursul de la dineul din 16 februarie 2008 cu titlul: Să înțelegem Islamul

Să înțelegem Islamul de Jean-Jacques Walter

Una dintre regulile civilizaţiei iudeo-creştine este aceea că legea e superioară puterii. Cea mai veche demonstrație în acest sens se află în scena în care David o seduce pe Batşeba, soţia lui Urie Hititul. Când David a aflat că Batşeba e însărcinată, nu a ştiut cum să-i explice lui Urie şi a pus să fie ucis, pentru a nu mai fi nevoit să-i dea socoteală. David a fost pedepsit de Dumnezeu. Deși era rege, nu avea dreptul să-și ucidă aproapele pentru a-i lua soția: legea este mai presus de rege. În Vechiul Testament, această istorisire este prezentată ca o pildă, dar, în fapt, a fost nevoie de 3000 ani pentru ca acest principiu să fie integrat în societăţile creştine. Cu numai două secole în urmă, a existat un principiu juridic în Franţa: „Rex a legibus solutus est”; adică, legiuitorul este mai presus de lege. Îmi amintesc o discuţie avută cu zece ani în urmă, cu un membru al Consiliului de Stat. Mi-a zis: „Da, desigur, statul este supus legii ca oricine altcineva, dar se află cu un pas deasupra ei”. Este exact ceea ce observa Orwell: „Toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii”.

A fost nevoie de două mii de ani pentru ca principiul egalităţii să fie adoptat de către societate.

Când se analizează societățile care au fost modelate de o ideologie, este important ca ideologia să fie foarte atent privită, pentru că ea este cea care se va impune în cele din urmă şi care va schimba societatea. Acest lucru este valabil și în cazul Islamului. Ceea ce contează este ideologia sa şi nu modul în care aceasta este integrată în diferite ţări. Războaiele dintre Franţa şi Islam sunt un exemplu. Vorbim mereu de Poitiers: „musulmanii au fost învinşi la Poitiers şi au plecat”. Suntem mai mult sau mai puţin conştienți de asta, comparând cu alte bătălii, de exemplu, bătălia de la Vouillé, din 507: Clovis i-a învins pe vizigoţi şi Aquitaine a devenit franceză. Cu Islamul însă nu s-a întâmplat așa, nici pe departe.

Musulmanii au intrat în ceea ce era atunci Franţa, în 714. Au asediat Narbonne, care a devenit baza lor pentru următorii 40 de ani, şi au lansat raiduri regulate. Au devastat regiunea Languedoc între 714-725, au distrus Nîmes în 725 şi au devastat malul drept al Ronului în susul Senei.

În 721, o armată musulmană formată din 100.000 de soldaţi a asediat Toulouse-ul, apărat de Eudes, ducele de Aquitania. Charles (Carol) Martel a trimis trupe în sprijinul lui Eudes. După şase luni de asediu, Eudes a recurs la un atac-surpriză şi a zdrobit armata musulmană, care s-a retras în dezordine în Spania şi a pierdut 80 de mii de soldaţi în campanie. Se vorbește puțin despre bătălia de la Toulouse, deoarece Eudes a fost un merovingian. Capetienii erau pe cale de a deveni regii Franţei şi nu recunoşteau cu ușurință o victorie merovingiană.

Musulmanii au conchis că era periculos să atace Franţa dinspre capătul estic al Pirineilor şi au inițiat noile atacuri de la extremitatea vestică a lanţului. 15.000 de călăreţi musulmani au asaltat şi distrus Bordeaux-ul, apoi regiunea Loarei, au asediat Poitiers-ul, şi au fost opriți în cele din urmă de Charles Martel şi Eudes la 20 km nord de Poitiers, în 732. Musulmanii supravieţuitori s-au despărţit în grupuri mici şi au continuat să devasteze Aquitaine. Noi soldaţi li se alăturau din când în când pentru a lua parte la jafuri. Bandele acestea au fost eradicate în cele din urmă numai în 808, de către Charlemagne (Carol cel Mare).

Ravagiile din est au continuat până când, în 737, Charles Martel a plecat în sud cu o armată puternică, a recâştigat pe rând Avignon, Nîmes, Maguelone, Agde, Béziers, şi a asediat Narbonne-ul. Un atac saxon în nordul Franţei l-a obligat pe Charles Martel să părăsească această regiune. În cele din urmă, în 759, Pepin le Bref a recâştigat Narbonne şi i-a zdrobit definitiv pe invadatori.

Aceștia s-au despărţit în grupuri mici, cum au făcut în vest, şi au continuat să devasteze ţara, în special prin deportarea bărbaților pentru a-i transforma în sclavi castrați şi a femeilor pentru haremurile Africii de Nord, unde erau folosite pentru a da naştere la musulmani. Bastionul acestor bande era la Fraxinetum, azi La Garde-Freinet. O suprafaţă de aproximativ 10.000 kilometri pătraţi, în masivul Maures, a fost complet depopulată.

În 972, bandele musulmane l-au capturat pe Mayeul, abatele de Cluny, pe drumul ce duce spre Muntele Geneva. Evenimentul a creat o imensă tulburare. Guillaume al II-lea, conte de Provence, a condus timp de 9 ani un soi de campanie electorală pentru a-i motiva pe provensali, apoi, începând din 983, a vânat metodic toate bandele de musulmani, mici sau mari. În 990, a fost distrusă ultima dintre ele. Devastaseră Franța timp de două secole.

Presiunea musulmană, însă, nu a încetat. A fost exercitată pe parcursul următorilor 250 ani de raiduri lansate de pe mare. Bărbaţii capturaţi erau duși în lagărele de castrare din Corsica, apoi deportaţi în închisorile de muncă forţată ale Dar Al Islam (teritoriul islamic), iar femeile tinere în haremuri. Ascunzătorile piraţilor musulmani erau în Corsica, Sardinia, Sicilia, pe coastele Spaniei şi ale Africii de Nord. Toulon a fost complet distrus în 1178 şi 1197, populaţia masacrată sau deportată, oraşul pustiit.

În cele din urmă, musulmanii au fost alungaţi din Corsica, Sicilia, Sardinia, din sudul Italiei şi nordul Spaniei, atacurile pe teritoriul francez au încetat, dar au continuat pe mare. Abia din 1830, Franţa, exasperată de șantaje, s-a decis să pornească spre Algeria, cu scopul de a distruge definitiv ultimele bastioane ale piraţilor musulmani.

Frapant este faptul că între anii 714, prima incursiune, şi 1830, strivirea finală a piraţilor din Barbary, s-a scurs peste un mileniu. Nicio organizaţie politică nu durează o mie de ani. Cum se face atunci că un război nesfârşit a continuat atât de mult timp?

Principiul activ al războiului a fost acelaşi cu cel a războiului purtat de spanioli pe propriul lor pământ şi care a durat, de asemenea, peste o mie de ani: ideologia. Doar o ideologie poate dura suficient cât să dea naştere, secol după secol, la acest tip de război necruțător. De aceea, cine dorește să înţeleagă Islamul, trebuie să studieze şi ideologia sa, nu să purceadă la un studiu aproape etnologic asupra diferitelor versiuni ale Islamului. Repet: ideologia sa, deoarece, pentru oamenii de ştiinţă musulmani, Islamul este Dîn, Dunya, Daoula, adică religie, societate, stat. Khomeiny obişnuia să spună că 90% din regulile islamice au a face cu societatea civilă, şi că, într-o bibliotecă islamică, 90% din cărţi tratează despre societate şi stat, şi doar 10% se preocupă de moralitate şi relaţia omului cu Dumnezeu. Problema cu Islamul nu este religia, ci partea civilă a ideologiei.

Islamul este fondat pe aceeaşi structură ca maşinăriile politice totalitare. Cele mai bine cunoscute sunt socialismele totalitare ale secolului XX, dar dacă vom săpa adânc în istorie, dinastiile akkadiene, China antică, incaşii, etc. au fost maşinării totalitare, care au anumite aspecte comune cu Islamul. Este de ajuns să se compare principalele caracteristici ale socialismului totalitar cu cele ale Islamului, pentru a pune în lumină aceste aspecte comune.

Islamul, întocmai socialismului sovietic, este fondat pe o bază dublă: pe de o parte baza ideologică, şi pe de altă parte impunerea acelei ideologii prin forţa armată. Combinaţia dintre cele două este specifică.

Primul care a vorbit despre acest lucru a fost Sima Qian, unul dintre cei mai mari intelectuali din China, un istoric, care a fost și prim-ministru. Ca intelectual şi în calitate de premier a fost perfect familiarizat cu un sistem bazat atât pe ideologie, cât şi pe violenţă. În scrisoarea sa către Jen An, care datează din 91 î.Hr., explică faptul că, într-un astfel de sistem, nu pot exista decât două soluţii:

– moartea fizică: dacă te opui sistemului, ești ucis
– moartea spirituală: te prefaci că împărtășești ideologia, şi în acest caz porți o mască

Dar „masca ți se lipește de chip”, după cum spune Sima Qian. Masca devine chipul tău și tu devii ce nu ai vrut să fii. Procesul poate dura câţiva ani, sau câteva generaţii, dar fenomenul se petrece întotdeauna.

Astfel, potrivit lui Sima Qian, într-un sistem bazat atât pe forţă, cât şi pe ideologie, se poate alege doar între moartea fizică şi moartea spirituală.

Aceasta este exact structura Islamului, bazată atât pe ideologie, cât şi pe utilizarea forţei armate. Am vorbit deja de violenţă faţă de exterior. Mai trebuie pomenită în completare și violenţa interioară (teroarea), care este exercitată asupra clasei dhimmi. Termenul dhimmi se referă la popoarele cucerite de către armatele musulmane. Acestea îşi pierd toate drepturile politice şi cea mai mare parte din drepturile civile; altfel spus, devin străini în propria lor ţară. În acest mod, sunt împinse spre dispariţie printr-o combinaţie de metode.

De-a lungul Antichității, şi chiar până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au existat fluctuaţii în rândurile populaţiei fie din cauza foametei, fie a epidemiilor sau a războaielor. După fiecare declin, populaţia creştea din nou, până când ajungea la un echilibru, adică numărul maxim de persoane care putea să trăiască pe uscat, având în vedere tehnicile agricole disponibile. Musulmanii au construit oraşe noi, Oran, Cordoba, Cairo, etc. în timp ce măcelăreau, sau deportau localnicii şi populau oraşele cu arabi, fie din regiunea Hedjaz, fie din Siria. La început, acești imigranți au fost puţini. În Africa de Nord erau cinci milioane de berberi. Aproximativ 200.000 de musulmani arabi au fost aduși şi stabiliți în zonele care fuseseră depopulate în acest scop. Populaţia imigrantă a crescut la numărul maxim suportat de către producţia agricolă din zonele ocupate, apoi au tranșat restul pământului în fâșii care au fost depopulate, una câte una, şi cedate extinderii musulmanilor arabi. Fiecare fâşie succesivă era suficient de mică pentru a nu provoca o revoltă generală, dar îndeajuns pentru arabii musulmanii să nu atingă echilibrul demografic şi să-şi poată continua creşterea.

Pe lângă masacrele localizate în scopul de a invada regiuni noi, a fost provocată în mod deliberat și o scădere a ratei natalităţii în rândul non-musulmanilor. Aceștia din urmă, care formau clasa socială dhimmi (statutul de cetățean inferior, de mâna a doua), trebuiau să poarte un ecuson rotund galben pe haine închise la culoare (întocmai ca evreii în Germania nazistă n.r.). Puteau folosi doar măgari, mârțoage și cămile, armăsarii nobili fiind rezervați pentru musulmani. Măgarii puteau fi echipați numai cu o singură încărcătură (desagă) şi fără şa, la sat, nu în oraş. Casele dhimmi-lor trebuiau să fie mai mici decât cele ale musulmanilor. Multe alte dispoziţii de acest fel au distrus demnitatea dhimmi-lor şi au diminuat încrederea în sine, de aici o altă cauză în scăderea ratei natalităţii şi dispariţia lor progresivă.

Scăderea ratei natalităţii, masacrele şi convertirile sub presiune au fost mijloacele care, în ţări invadate, treptat, a adus ceea ce Bat Ye’or numește inversarea demografică. Erau 200.000 musulmani la 5 milioane de berberi, când a început invazia musulmană. După opt războaie şi trei secole de metode ca cele expuse mai sus, mai rămăseseră 1% berberi în Tunisia, 10% în Algeria, unde au fost împinși în Kabylia, aproximativ 35%-40% în Maroc, unde au fost împinși în Atlas şi regiunile Riff, de fiecare dată în regiuni montane nefertile.

Este un fenomen general. Astfel, populaţia turcă, iniţial 100% creştină, a scăzut la 30% de creştini spre 1900, şi este de 0,2% astăzi (2008, data discursului n.t.).

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad P.

Vlad P.

16 comentarii

  1. Mikael
    10 octombrie 2012

    Si crestinii din Siria sau Iran ? De ce exista si astazi ?

  2. VASILIU MIRCEA PAUL
    10 octombrie 2012

    BOGDAN MURGESCU „Istorie românească- -Istorie universală 600-1800” pag.147

    Această concepție, derivînd din cea general islamică, pornește de la ideea că lumea se împarte în mod esențial în dar al-Islam („casa Islamului”) și dar al-harb („casa războiului”). Acestor două categorii fundamentale experiența concretă a relațiilor cu comunitățile nemusulmane le-a adăugat o a treia, dar al-‘ahd (literal „casa legămîntului”, cu sensul de ”casa păcii”). În ciuda faptului că acordarea unui regim de ‘ahd unor comunități nemusulmane fusese legitimată prin exemplul profetului Muhammad…, școlile musulmane de interpretare teologico-juridică a șeriat-ului (legea musulmană) au adoptat poziții oscilante și uneori echivoce în această privință. Astfel, școala hanefită, dominantă în lumea otomană, a refuzat să considere dar al-‘ahd-ul ca o categorie de rang egal cu dar al-Islam și cu dar al-harb și a oscilat între a considera teritoriile ‘ahd fie ca o parte componentă a „casei Islamului” (‘ahd ad-dhimma), fie ca bucurîndu-se de un regim excepțional, provizoriu, a cărui respectare nu era obligatorie dacă înceta să mai fie folositoare comunității islamice.

  3. Vlad M.
    10 octombrie 2012

    Mikael> Sa inteleg ca ti se pare mare lucru ca dintr-un Orient crestin in intregime sa mai existe si astazi niste grupuri care cred in Hristos? E un merit al Islamului ca nu i-a exterminat pana la unul?

  4. Toiu
    10 octombrie 2012

    @Mikael
    Cati crestini sunt in Iran? Am impresia ca unii comenteaza ca sa se afle in treaba!

  5. Vlad M.
    10 octombrie 2012

    Mereu se trezeste vorbind vreo coada de topor pro-islamista. Cei mai faini sunt „libertarienii atei” preocupati de „denigrarea Islamului” si „islamofobia” crestina. Aia mai distreaza cel mai tare, rar vezi atata prostie la un loc.

  6. Toiu
    10 octombrie 2012

    Nu supara existenta criticii, discutiile in contradictoriu pe marginea unui text sau vehementa celor care nu sunt de acord cu afirmatiile sau informatiile dintr-un articol, ci, mai ales, dorinta unora de a „torpila” cu orice pret acel articol cu care nu sunt de acord (in cazul de fata un text bine scris si binevenit). Chiar, daca, aceasta „torpilare” (agresivitate) implica comentarii hazardate, fara logica, fara o minima buna credinta.

  7. calehari
    10 octombrie 2012

    @1 Dhimmi Mikael

    Esti cel mai bun exemplu ca unii, inainte de a muri spiritual, devin eunuci spirituali.

  8. John Galt
    10 octombrie 2012

    „într-un sistem bazat atât pe forţă, cât şi pe ideologie, se poate alege doar între moartea fizică şi moartea spirituală.”

    Vlad, poti sa adaugi si ce zicea Ayn Rand, ca intre comunism si socialism diferenta e ca unul se impune prin forta si altul prin vot. Insa e ca si cum ai alege intre o moarte violenta si o moarte prin sinucidere. Rezultatul e fix acelasi.

  9. Mikael
    10 octombrie 2012

    Toiu – sunt o multime de crestini ( armeni) in Iran ( vezi orasul Esfahan ) Acolo au voie sa bea si alcool
    Vlad M – cred ca nu stii cum a cazut Damascul in mainile arabilor ( au ajutat crestinii de acolo satuli de administratia din Constantinopole )
    Ideea era ca articolul nu vorbeste despre situatia crestinilor din Orientul Mijlociu – de ex in Siria clasa mijlocie e alcatuita din crestini – si nici nu spune nimic despre Romania vs Islam ( pe vremuri faceam afaceri cu ei ) . Cred ca e mai bine sa ne percepem doar romani si sa ne gandim cum putem face afaceri cu toti din jur .

    Kissinger spunea ca US are doar interese nu si preteni . Oare de ce nu putem face si noi la fel ?
    O zi placuta !

  10. Vlad M.
    10 octombrie 2012

    1. Putini erau constienti de ce inseamna conducerea islamica. Daca ar fi fost, arabii s-ar fi intalnit cu o opozitie inca si mai puternica la expansiune. Nici un popor nu isi asteapta exterminarea.
    2. Situatia musulmanilor din Orientul Mijlociu este extrem de proasta si este de prost gust sa aduci ca argument Siria cand Siria dictatorului Assad o sa cada in cateva luni in fata islamistilor. Din acel moment, Siria, asa cum o cunosteam, cu toate pacatele ei, va inceta sa mai existe si o sa inceapa o noua Siria, islamista. Assad face parte din vechea garnitura de tirani arabi nationalisti. Urmatorul va arata precum Morsi din Egipt.
    3. Un roman pro-islamist numai roman poate fi numit, asa ca nu inteleg de ce iti dai cu parerea despre cei care ne sunt sau nu prieteni. „Turcitii”, dupa cum li se spunea tradatorilor pe vremea cand Islamul tolerant venea si ne fura copiii pentru a-i face ieniceri, nu-s romani.
    4. Mai putin de 0,5% din populatia Iranului este crestina. Pana si in China comunista sunt mai multi decat in Iran.

    Almost all Christian activity is illegal, especially when it occurs in Persian languages—from evangelism to Bible training to publishing Scripture and Christian books.

    4. De ce nu-ti iei un nume musulman? Vad ca oricum iti place sa speli de pacate rasa superioara islamica. Nu vrei sa faci parte la randu-ti din lumea buna?

  11. Vlad M.
    10 octombrie 2012

    Berazequin> Ti-am trecut comentariul la spam. Ultima oara cand ai venit pe aici, ai dus discutia pe coclauri, asa ca nu vad nici un motiv pentru a-ti incuraja comportamentul.

  12. Corneliu
    10 octombrie 2012

    @9 Mikael
    Despre cat de splendid o duc crestinii in lumea musulmana, citeste te rog in linkul de la urma.
    E un mic exemplu din campania de extinctie a crestinatatii in lumea „religiei pacii”. E un exemplu deadreptul „light”.
    Am la dispozitie si exemple mult mai grele.
    Poti cu acest prilej sa vezi si ipocrizia colaborationista a unui senator roman fata de situatia in cauza.
    Colaborationisti de acest tip nu lipsesc.
    Citeste, e putin, dar semnificativ.
    http://inliniedreapta.net/vesti-proaste-din-betleem-infirmate-de-senatorul-titus-corlatean/

  13. Mircea
    10 octombrie 2012

    Islamul: o ideologie totalitara, intoleranta, in contradictie cu valorile si principiile democratice si care nu isi are locul intr-o societate normala.

    In ziua de azi afirmatiile de genul asta pot fi considerate „hate speech”. Dar cand musulmanii ameninta cu moartea pe cei care critica Islamul nu mai e „hate speech” ci libertate de exprimare.

  14. calehari
    10 octombrie 2012

    „Toiu – sunt o multime de crestini ( armeni) in Iran ( vezi orasul Esfahan ) Acolo au voie sa bea si alcool”

    Cinci iranieni convertiti la crestinism au fost arestati, din acesta cauza, si sunt detinuti de 8 luni intr-o inchisoare cu regim deosebit de dur. Ei vor fi judecati pe 17 oct. de catre Tribunalul Revolutionar din Shiraj, principalele capete de acuzare fiind: constituirea de grupuri ilegale, propaganda contra regimului islamic, defaimarea personajelor sfinte ale Islamului etc. Cei 5 viitori martiri – este foarte probabila condamnarea lor la moarte, ca si in celelalte cazuri asemanatoare – sunt:Mojtaba Hosseini, Mohammad Reza Partoei, Vahid Hakkani,Homayoun Shokouhi si sotia sa Fariba Nazemian.

  15. VASILIU MIRCEA PAUL
    10 octombrie 2012

    „…să înțelegem islamul…”

    ȘI SĂ ÎNTELEGEM FRANȚA ! Francisc I (pe care nici măcar Alexandre Dumas nu l-a putut ierta – vezi Pajul Ducelui de Savoia) a făcut odioasa alianță cu Soliman Magnificul împotriva lui Carol Quintul, de s-a cutremurat Europa. Astfel, printre altele, locuitorii Marsiliei s-au trezit cu o „vizită de curtoazie” din partea piraților din Nordul Africii, ce tocmai îi beliseră, doar puțin înainte de „geniala” mișcare a „bunului lor rege”. Realpolitik avant la lettre. Oricum, noi, cei de aici, NU AVEM VOIE SĂ UITĂM ȘI SĂ IERTĂM această ticăloșie a Franței fiindcă s-a repetat (sub alte forme, desigur).

    Madame, tout est perdu, fors l`honneur ! Mă apucă greața ! Iar franțuzoii ne dau în cap și acum cu povestea asta.

  16. Dar diferenta fata de trecut este ca islamismul este slabit in ziua de astazi, apartine lumii a treia nedezvoltate, teroristii musulmani sunt inarmati cu tehnica moderna de cei din lumea noastra civilizata, ei sunt intretinuti ARTIFICIAL de toti liderii lumii si fac atentate, nenorociri ca cea din Turcia de ieri pot sa vina oricand si la noi, si in Iugoslavia oamenii traiau linistiti si peste noapte s-au trezit in plin razboi incat s-au ucis vecini intre ei peste 200.000 de morti la fel cum in doar 3 luni in Ruanda au fost ucise 1 milion de persoane si NIMENI din Europa inclusiv din Franta n-a facut nimic sa le ajute, la fel se poate intampla in orice colt al Europei si nimeni sa nu faca nimic! Ne inarmam degeaba cu armele cele mai noi si semnam degeaba Nato, ONU daca armatele sunt in mana unor lideri politici intelesi TOTI intre ei Putin, Obama, Merkel sa musulmanizeze omenirea cu terorismul si cu falsa toleranta fata de imigrantii teroristi, TOTI liderii lumii sunt CORUPTI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian