FUNDATIA IOAN BARBUS

Şah la UE: blocaţi Croaţia şi triplați cetăţeniile pentru basarabeni!

Decizia Germaniei și a Franței de-a bloca accesul României la spațiul Schengen are aparența unei nedreptăți. Tehnic, aflăm de la președintele Traian Băsescu, autoritățile noastre și-au făcut treaba. Raționamentul formulat de vest-europeni exprimă mai degrabă o neîncredere față de funcționarea instituțiilor noastre. Nemții și francezii știu mai multe decât pot să spună cu privire la modul de funcționare al administrației interne și al justiției. Despre rețelele mafiote de tip Voicu, Vântu & co. s-a vorbit și la Berlin și la Paris. Corupția endemică de pe meleagurile autohtone, toleranța ridicată față de traficul cu contrabandă, existența unor grave probleme în dosarul traficului de carne vie, nerezolvarea problemei romilor, nevoia de populism a partidelor de dreapta din Europa occidentală precum și alte cauze nerostite vor fi cântărit în decizia Franței și a Germaniei.

Răspunsul României trebuie să evite paranoia și complacerea într-un complex al persecuției. Curățirea de la Ministerul de Interne ar fi bine să continue. Presiunea reformistă pe CSM e bine să nu dispară. Înnoirea de personal (prin recrutarea de competențe tinere) se impun și la Ministerul Afacerilor Externe. Dincolo însă de toate acestea, utilă ar fi, cred, o contra-ofensivă agresivă a României la nivelul Parlamentului European. Pe canale diplomatice discrete, dar și explicit, de la microfonul forului legislativ, politicienii români ar trebui să amenințe proiectele expansioniste ale Uniunii Europene. O blocadă asupra Croației (care vrea să intre în UE la 2012), de pildă, ar putea trezi cancelariile vest-europene. Triplarea numărului de cetățeni români cu proveniență basarabeană ar putea fi o altă soluție.

Pe scurt: diplomația românească trebuie să iasă din timiditate. Șantajul e bine să fie practicat în momente critice. O asemenea oportunitate a sosit.

Alin Condurachi

Alin Condurachi

29 de comentarii

  1. Nea
    22 decembrie 2010

    Pentru ce Spaţiul Schengen?
    Satisfacţia infantilă că acum “trecem cu buletinul” nu e suficientă?
    Cui foloseşte ca drogurile aduse cu tona, ascunse printre lăzile cu fructe din Turcia, să ajungă, fără buletin, mai departe?

  2. apocris
    22 decembrie 2010

    Nooo, io zic sa sa duca Base si sa-i dea rapid lu Sarko un dos de palma la inghesuiala. Pe Angelika, hai sa-i dea doar o flegma ca e muiere (pasarica). Baaa retardazoizilor voi credeti ca merge cu aia cum merge cu prostalimea de pe aici? Aia nu mananca ba cacat cu polonicu asa cum mancati voi. Poate reusim sa ne dea si un sut in cur. Dupa parerea mea ar fi un gest firesc din partea lor. Evident, de vina ar fi Dinu Patriciu si alti moguli. Hai, mancati cacat in continuare, scuze de intrerupere.

  3. GMT
    22 decembrie 2010

    Comunicat de presă – Reacţia MAE la scrisoarea comună franco-germană

    (…)Scrisoarea confirmă pe deplin şi salută progresele tehnice ale României în cadrul procesului de evaluare Schengen. Prin urmare, chiar conform scrisorii, ‘condiţionalităţile’ suplimentare ataşate aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen se plasează în afara procesului de aderare la Schengen şi a acquis-ului Schengen.

    Solicitarea amânării deciziei de aderare a României şi Bulgariei pleacă de premisa unor aşa-zise ‘carenţe ale situaţiei generale’ a celor două state şi a unor ipotetice disfuncţionalităţi ce ar afecta siguranţa sistemului de supraveghere a frontierei Schengen, inclusiv accesul la datele gestionate prin Sistemul de Informaţii Schengen (SIS).

    (…) În acelaşi timp, MAE reiterează faptul că nu există niciun temei, juridic sau de oportunitate, pentru o asociere între aderarea la Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) din domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. De altfel, scrisoarea recunoaşte că nu poate fi stabilită o astfel de legătură ‘rigidă’ de condiţionalitate între cele două. Este vorba despre procese diferite, cu instrumente specifice de evaluare şi decizie. România colaborează constructiv în cadrul MCV cu Comisia Europeană şi cu statele membre şi nu poate fi de acord cu deturnarea sensului acestui instrument distinct.

    O astfel de abordare creează un precedent inacceptabil nu numai pentru România (şi Bulgaria), dar şi pentru întreaga Uniune. Ea constituie o discriminare a României şi Bulgariei faţă de modul în care au fost tratate statele care au aderat la Schengen la ultima extindere.(…)

  4. GMT
    22 decembrie 2010

    Traian Basescu despre Schengen: Nu vom accepta o discriminare din partea nimanui, fie ea si din partea celor mai puternice state ale UE

    Apreciez ca scrisoarea celor doi ministri e un act de discriminare la adresa Romaniei

    La ultimul Consiliu European am aratat ca Romania e pregatita tehnic

    Aderarea unui stat la Schengen se face prin aplicarea acquis-ului Schengen. Introducerea de noi conditionalitati contravine dreptului european si creeaza un precedent inaccpetabil

    Romania si-a stabilit ca obiectiv intrarea in spatiul Schengen in martie 2011, data la care am considerat ca putem indeplini toate conditionalitatile

    Intrarea unei tari in spatiul Schengen are numai conditionaltati tehnice

    Toate rapoartele care vizau pregatirea tehnica a Romaniei arata ca am indeplinit conditiile tehnice. Inlcusiv ultimul raport, din decembrie

    Scrisoarea, dincolo de tinta, care este o discriminare, contine si realitati ale noastre, realitati care nu pot fi contestate, pentru ca si eu si multi altii le-ati semnalat frecvent. Pe fond, e vorba de functionarea justitiei si a institutiilor statului

    Inca avem probleme majore in functionarea CSM, iar modul cum s-au desfasurat alegerile e deja notat si a creat multe semne de intrebare cu privire la unii membri ai CSM, care sunt la al doilea mandat. De asemenea, indeplinirea obligatiilor CSM sunt elemente reale

    Nu in ultimul rand numai saptamanile trecute am vazut ca Parlamentul nu intelege ca deciziile de protejare a unor membri ai sai din punct de vedere al accesului justitiei e un risc pe care Parlamentul si l-a asumat dar prin care a dat un element in plus de analiza ca in Romania politicul protejeaza oameni presupusi a fi implicati in fapte de coruptie

    Mentin afirmatia ca accesul in spatiul Schengen e o problema legata de indeplinirea unui acquis strict tehnic, ca cei doi ministri au o atitudine de discriminare a Romaniei si a romanilor din punct de vedere a drepturilor dobandite de romani

    Dar in acelasi timp observ ca se fac legaturi incorecte, dar cu privire la fapte reale, cum functioneaza institutiile noastre, CSM, Parlamentul Romaniei, care a blocat anchete, si nu in ultimul rand lipsa de reactie nu a procurorilor, ci a judecatorilor in ceea ce priveste mai rapida judecare a dosarelor de coruptie

    Lucru care ajunge in zona exagerarilor in scrisoare e ca cei doi ministri leaga accesul de gestionarea frontierelor la nivelul UE – ca si cum ar putea fi impusa Romaniei in responsabilitate situatia proastei gestionari a frontierelor – ceea ce permite un acces larg a numeroase persoane in spatiul UE, e vorba de imigratia ilegala

    Cei doi ministri fac referiri la politica de azil, ca si cum acest lucru ar avea vreo legatura cu aderarea Romaniei

    E o argumentatie fortata, facuta exact din lipsa de argumente, ca Romania sa nu intre in spatiul Schengen

    Nu vreau sa analizez motivatia acestei atitudini. Sper ca in perioada imediat urmatoare sa putem clarifica aceste lucruri, si la nivel bilateral si al UE

    Nu am avut aceste conditionalitati pentru accesul la Schengen, de aceea consideram ca e o discriminare, trebuie sa avem aceleasi conditii ca si celelalte state

    Cu siguranta, insa, ca pentru a fi un bun membru al UE, va trebui sa acceleram reformele in administratie, sa fim eficienti in combaterea coruptiei si sa luam acele masuri de reforma care sa permita o corecta si transparenta gestionare a fondurilor publice

    Dar toate acestea nu au nicio legatura cu criteriile tehnice pe care trebuie sa le indeplinim.

    Nu e o favoare, e o obligatie pe care Romania si-a asumat-o, si am obligatia, ca sef de stat, sa clarific in timp util pozitia celor doi ministri de interne

    Nu vom accepta o discriminare din partea nimanui, fie ea si din partea celor mai puternice state ale UE. Si atentionarea ca un precedent de incalcare a tratatului de aderare a unui stat poate aduce si alte abuzuri

  5. euNuke
    22 decembrie 2010

    Aia nu mananca ba cacat cu polonicu asa cum mancati voi.

    încă un umil cu mentalitate de iobag, un vorbitor ilicit de limbă romană care n-ar deschide nici ochii că să nu vexeze vreun străin in schimb şi-ar scuipa in frunte fraţii ca să le facă căpeteniilor pe plac, ba chiar şi pe degeaba, aşa cum a făcut-o acum…fără să fi lăsat vreo bineţe sau vreo altă urmă de civilitate. M-am obişnuit cu cîrpele ăstea şi cu frica din sînu lor convertită in xenofilie obscenă..după nătărăii ăştia Ăi mari nu pot greşi, nu se pot înşela, sînt imaculaţi, intangibili, incoruptibili…adevăraţi zei…ce să să mai, iar noi, nişte ţărănoi sălbatici care nu vor să priceapă că nu-i a bine să zgîndări stăpînirea cu vorbe de ocară.

  6. George Daniel
    22 decembrie 2010

    Apocris, din ce canale intunecate ai iesit la lumina? Ideea textului e f ok, ar insemna sa facem si noi ce fac polonezii de cand au aderat la UE: sa ne urmarim intersul intr-un mod demn.

  7. Vlad M.
    22 decembrie 2010

    Cum de unde a iesit “domnul” apocris? Din codrul prostiei nationale, acolo unde s-a aflat in stagiu de pregatire pentru cersit favoruri de la mai marii Ieuropei. Asa-s astia, dupa cum bine a observat euNuke: umili cu strainii, intocmai unor slugi, dar dispretuitori fata de ai lor.

    Revenind la articol, Condurachi are cateva propuneri bune. Nu ma mai refer la reforma institutiilor pentru ca mi se pare de la sine inteles ca ea trebuie sa aiba loc.

    Daca tot suntem tratati ca niste servitori, am putea sa le mai stricam jocurile birocratilor UE si sa le reamintim ca nu suntem chiar atat de usor de dat la o parte. Pentru inceput, am putea acelera procesul de acordare a cetateniei romanesti pentru cetatenii Republicii Moldova (acordarea lor tine, inainte de toate, de urmarirea interesului national). Apoi, am putea sa ii tinem in sah cu Croatia, iar la nevoie putem sa reafirmam sprijinul pentru integrarea Turciei in UE, ca tot ii sperie atat pe liderii federatiei. Si apoi, dupa cum bine a zis Vaclav Klaus al Cehiei, integrarea Turciei e punctul final al calatoriei eurocrate. ????

  8. Andrei
    22 decembrie 2010

    euNuke, Vlad M.
    Este justificat acest potenţial joc de-a şantajatul Europei? Ce oferim în schimb? Securiştii şi lingăii din CSM şi justiţie în general? Poliţiştii şi inspectorii fiscali corupţi? Mafia fondurilor europene?
    Nu cred că România este în poziţia morală a Cehiei sau Poloniei. Integrarea în spaţiul Schengen doar pe baza unor mânării balcanice va adânci probleme.

  9. Vlad M.
    22 decembrie 2010

    Andrei, nu spun ca nu avem probleme, dar respingerea franco-germana este politica. Oamenii astia trebuie sa inteleaga ca nu pot sa faca, la nesfarsit, intelegeri pe spinarea noastra. Tratatul cu Moldova a fost semnat la presiune acestor domni care ne-au santajat ca altfel nu pupam Schengen. Uite, l-am semnat si ce am primit? Inca o mizerie in co-productie Paris – Berlin, inca o tradare din partea duo-ului rusofil din UE.

    Din punctul nostru de vedere (al lui euNuke si al meu), includerea in spatiul Schengen este o problema de ordin secundar; pe termen mediu si lung, ea se poate dovedi chiar vatamatoare pentru interesele noastre ca stat, intrucat contribuie la disparitia suveranitatii nationale. Am prefera ca statul roman, cu toate problemele sale, sa ramana in continuare stapan pe granitele lui. Nu ne incanta prea mult ideea pusa in miscare de Bruxelles, o super-federatie europeana, roasa pe interior de socialism si hoarde dezlantuite multicultural. ????

  10. Francesco
    22 decembrie 2010

    Interesant…Fiind copilul de suflet al Germaniei, Croatia este si un levier major in discutiile cu Berlinul.
    Nein voi, Nu Croatiei!

  11. NTN
    22 decembrie 2010

    .. “blocaţi Croaţia şi triplați cetăţeniile pentru basarabeni!” E cam complicat. Asta ar insemna sa avem un partid de dreapta prin Parlamentul European. Vedeti vreunul pe-acolo? Damn..

  12. Vlad M.
    22 decembrie 2010

    Nu, nu vad nici un partid de dreapta, nici macar vreunul capabil de a spune ceva demn de luat in seama. Ai nostri mereu se simt “prea mici pentru un razboi atat de mare”.

  13. Sare'n Ochi
    22 decembrie 2010

    n-avem nevoie de Spatiul Schengen. noi suntem in propriul nostru spatiu: Spatiul Șmengen!

  14. Vlad M.
    22 decembrie 2010

    Asta ai inteles?

  15. cristoiu
    22 decembrie 2010

    Nu cred ca presedintele Traian Basescu a avut o reactie emotionala.Nu este genul.Mai curand a raspuns public la o provocare publica.

  16. euNuke
    22 decembrie 2010

    Este justificat acest potenţial joc de-a şantajatul Europei? Ce oferim în schimb? Securiştii şi lingăii din CSM şi justiţie în general? Poliţiştii şi inspectorii fiscali corupţi? Mafia fondurilor europene?

    DA. este justificat. altfel o să rămînem cu statutul deciucă a bătăilor de joc in Europa. Şantajul nu a fost început de noi, reprezentanţii romanii s-au purtat întotdeauna mai mult decît elegant, spăşit, la limita umlinţei cu organele europene.

    Asta ai dumneata impresia că oferim la schimb? păi toţi cei enumeraţi de tine au rămas in ţară cu scopul principal de a ne călări, in timp ce Franţa, Spania, Italia beneficiază de forţă de muncă tînără, proaspătă, competentă şi cu chef de muncă la nişte preţuri de mizerie, că deh, au încurajat cît au putut mafiile de care pomeneşti ca să nu cumva să ridice capu ţara asta. Unde erau comisarii europei cînd mafia pesedistă îşi întindea tentaculele peste economie? cumva, pe lună? atunci meritam să intrăm in ue şi acu nu? păi, fără supărare, dar atîta nesimţire şi ipocrizie abjectă mai rar, in fond atîta vreme cît stînga neocomunistă ne-a condus organele europei le-au cam cîntat in strună, iar acum ni se maul tocmai de către cei care ar fi trebuit să fie aliaţii şi sprijinătorii noştri…aşa-zisa dreaptă franco-germană. Acu că s-au văzut cu sacii-n căruţă, recte oamenii noştri tineri şi bine pregătiţi care au luat calea exilului in timpurile in care se presupunea că am intrat pe făgaşul cel bun, ne tratează cu sictir suprem; brusc şi-au reamintit că in Uniunea asta paranormală unii pot fi mai egali decît ceilalţi ca in orice formă de socialism, iar apucăturile lor de mari puteri, adică de bătăuşi de banlieu, au ieşit iarăşi la iveală…şi lovesc in cine pot…in sărăcanii şi amărîţii europei. iar dumneata şi alţii cereţi să stăm smirnă şi încasăm pulmi şi palme şi scuipaţi. măcar de-aţi fi creştini , in sensul primar, şi aş înţelege pe undeva atitudinea asta smerită, dar nu e cazul.

    Ideea e alta…ce primim noi in schimbul flegmelor occidentale? se merită adoptarea comportamentului de lacheu in schimbul unor beneficii ipotetetice ce ar urma să rezulte in urma implementării acestei noi utopii socialiste? se pare că întrebarea asta nu ţi-ai pus-o. La corupţia endemică şi de înalt nivel din Franţa nu te-ai gîndit. La traficanţii de armament şi la samsarii de azilanţi aciuaţi la preşedinţia acestui stat nici ochii nu-i poţi ridica, este? De megatraficantul Chirac care se gudura pe lîngă regii saudiţi ca să obţină contracte babane de furnizare de armament de înaltă tehnologie propabil nu ai auzit, nu cadrează cu ideea ta de europă. Dar de scosul la mezat al propriilor teritorii -cică doar dreptul de şedere- pentru a le pune la dispoziţie emirilor ce finanţează strămutările de populaţie africană ce o fi de zis? primim şi noi barbari la noi in ţară ca urmare a obligaţiilor asumate in necunoştinţă de cauză la semnarea Tratatului Uniunii anti-Europene? Eşti dispus să-ţi bagi in casă 2-3 clanuri de berberi islamizaţi pe cale orală, de analfabeţi ce erau? Că deh, pe francezi au omis să-i întrebe chestiunea asta. Oamenii ăştia, organele de conducere occidentale pe care le idealizează tineretul disperat al micii romanii mafiote, toată înalta birocraţie din ultimele 2 decenii este suspectă de trădare a intereselor naţionale, iar corupţia lor depăşeşte cu mult imaginaţia noastră, a unor evadaţi din lagărul comunist, creduli, naivi, ignoranţi, complet neştiutori in ale democraţiei europene. minţile noastre fragile încă poartă adoraţia tembelă a occidentului şi iluzia libertăţii pe care o oferea in 1990. lucrurile s-au schimbat radical însă acolo, in minunatele structuri europene, şi fără nicio legătură cu şantajul nostru, oricum inexistent, sau cu agitaţia autonomistă a cehilor şi a polonezilor.

  17. Liviu Crăciun
    22 decembrie 2010

    romanii si bulgarii nu au religia potrivita pentru franta si germania ????

    Cetatenii din Albania si Bosnia calatoresc de miercuri fara vize in spatiul Schengen
    de Mircea Barzoi HotNews.ro
    Joi, 16 decembrie 2010, 0:05 Revista Presei | Internaţional

    Sute de albanezi si bosniaci au calatorit miercuri pentru prima data fara viza in spatiul Schengen. In luna noiembrie, tarile membre UE au aprobat un regim de inlaturare a vizelor pentru cetatenii din Bosnia si Albania, iar masura a intrat in vigoare foarte rapid, informeaza AFP.

    In capitala bosniaca, Sarajevo, imbarcarea pentru zborurile spre Munchen, Viena sau Budapesta a decurs fara probleme pentru posesorii de pasapoarte biometrice. Dupa decizia UE din noiembrie, aproximativ 90.000 de cetateni din Bosnia au optat pentru intocmirea pasaportului biometric.

    Uniunea Europeana a stabilit un sistem de monitorizare foarte strict pentru cetatenii care parasesc cele doua tari, iar inlaturarea vizelor se poate suspenda in cazul unor abuzuri majore. Autoritatile din Albania si Belgia au lansat o campanie de informare a cetatenilor cu privire la limitele noilor reglementari pentru a preveni un eventual exod.

    http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-revista_presei_international-8132723-cetatenii-din-albania-bosnia-calatoresc-miercuri-fara-vize-spatiul-schengen.htm

  18. Bog
    22 decembrie 2010

    @ Liviu
    “romanii si bulgarii nu au religia potrivita pentru franta si germania”

    E tendentioasa concluzia dvs. Romanii calatoresc de ani de zile, fara viza si doar cu buletinul, in tarile din spatiul Schengen!

  19. krls
    22 decembrie 2010

    voicu, vantu & co? dar de soric, lulache, banias, solomon, eba, falca, videanu, ridzi, etc… ati auzit? aceasta memorie selectiva specifica oranjgutanilor descalifica orice argument cat de cat plauzibil al sustinatorilor acestui “partid”…. bine ca sunteti la 10% si pot sa dorm linistit. Voi… nu prea.

  20. Costin A.
    22 decembrie 2010

    klrs, iti urez sa inveti sa vorbesti. pina atunci, liniste.

  21. euNuke
    22 decembrie 2010

    E tendentioasa concluzia dvs. Romanii calatoresc de ani de zile, fara viza si doar cu buletinul, in tarile din spatiul Schengen!

    serios? tendenţios?
    ia să vedem cum stă treaba cu vizele. Albania şi Bosnia nu fac parte din UE şi nici nu au semnat acordul Schengen. şi nici nu sînt semne prea clare in legătură cu momentul unei viitoare integrări şi totuşi au primit dreptul de a se plimba nestingheriţi prin Europa.

    Romania este stat membru al UE din data de 1 ianuarie 2007. cetăţenii săi au teoretic libertatea de mişcare necondiţionată, adică dreptul de a trece frontiera cu buletinul tot de atunci. Pînă in acel moment am avut parte doar de şicane şi mizerii din partea vameşilor europeni. Şi nici acum nu s-au terminat.

    Spaţiul schengen nu se confundă cu UE, e adevărat că proiectul a fost cumva integrat in acquisul comunitar, dar acordul schengen a fost semnat şi de state care nu sînt membre ue. Şi iată că s-a ajuns la situaţia aberantă in care Comisia Europeană sabotează propriile structuri de securitate şi ideea de spaţiu securizat integrat, adică însăşi esenţa proiectului schengen, permiţînd fluxul aproape nestînjenit al populaţiilor dinspre zonele de risc al Europei, extracomunitare.

  22. Cristina R.
    22 decembrie 2010

    apocris suna suspect de similar unui tip care scrie zi de zi, de citiva ani buni, pe forumurile Evenmentului Zilei sub nick-ul “Garfield Motanul”.
    Obsesia lui Garfield e Basescu, vinovat de toate relele, iar figura sa retorica preferata e ironicul gros “Patriciu e de vina”, un fel de apofaza lipsita de mestesug.

    Apocris acumuleaza multe alte vicii de gindire si exprimare: occultatio, chleuasmos, meiosis, tapeiosis (imprecatii permise in anumite contexte in care restul argumentatiei e logic solida. E parte a retoricii traditionale, zona de “pathos”, in care avem mari mesteri aici care minuiesc atit logica cit si imprecatia miezoasa, savuroasa, nu de scursura.

    Apocris:
    Ti-l recomand pe EuNuke daca vrei sa te scolesti, dar banuiesc ca scursura gindirii si simtirii e mediul in care te simti cel mai bine, ca altfel n-ai fi scris oroarea de la # 2.

  23. Francesco
    22 decembrie 2010

    Pentru demersul franco-german este foarte interesanta este bucuria PSD-istilor si infrigurarea lor de a o exprima . Semnalul dorintei PSD de esec pe Schengen l-a dat Victor Ponta pe 25 noiembrie:

    “Romania nu a indeplinit toate conditiile pentru aderarea la spatiul Schengen si nici pentru ridicarea monitorizarii in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV)”, a declarat Victor Ponta la Strasbourg. El le-a spus europarlamentarilor de stanga ca asteapta de la ei obiectivitate, dar si semnale “ridicate” privind “lipsa de performanta a Guvernului Romaniei” pe aceste doua probleme.

    Dupa anuntul privind scrisoarea franco-germana au mai aparut doua declaratii ale fruntasilor PSD. Prima, cea “semnata” de Titus Corlatean la Realitatea TV, poarta girul pozitiei sale de sef al comisei Senatului Romaniei pe politica externa:

    Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat că aderarea României la Schengen a fost amânată de către Franţa pentru că Guvernul a cerut şpagă “la nivel african”, adică foarte mare, pentru segmentul de autostradă Comarnic-Braşov de la compania franceză Vinci, transmite Realitatea.net.

    Cea de-a doua declaratie provine de la – nici nu se putea altfel – Ion Ilici Iliescu care pune esecul previzibil pentru intrarea in spatiul Schengen pe seama “incapacitatii de dialog” a lui Traian Basescu. Iata ce scrie http://www.ziare.com:

    “Ion Iliescu considera ca principalul vinovat pentru amanarea aderarii Romaniei la Spatiul Schengen este actualul sef al statului, acesta fiind incapabil sa isi indeplineasca rolul de “factor de dialog” intre institutiile statului.

  24. Vlad M.
    22 decembrie 2010

    Prostii a la Cotidianul. ????

    Baconschi, demisia!

    Pe parcursul anului 2010, cotidianul.ro l-a criticat în mai multe rânduri pe Teodor Baconschi pentru prestaţiile sale submediocre în calitate de şef al diplomaţiei româneşti. Am mai arătat că, în afară de a fi un fidel propagandist al preşedintelui Traian Băsescu (căruia i-a dedicat articole de presă – din păcate – şi în Cotidianul între septembrie 2006 şi 30 iulie 2009), ministrul nostru de Externe nu s-a remarcat anul trecut decât prin celebra odă dedicată Elenei Udrea, pe care, din jenă, nu o mai republicăm.

    Iată însă că ultimele declaraţii făcute de Baconschi ne obligă să-i punem o ştampilă extremă şi să-l catalogăm ca având comportamentul tipic unui şantajist. Pentru că a declara public că „vom condiţiona” votul pentru aderarea Croaţiei la UE de votul pentru accederea României în spaţiul Schengen ţine de sfera unui comportament ce aduce cu şantajul.

    Din start se impune o întrebare: ce legătură au Croaţia, cetăţenii acestei ţări cu problemele noastre, rezolvate sau nu, vizavi de condiţiile accederii în spaţiul Schengen? Are Croaţia vreo vină că noi nu ne-am făcut (probabil) toate temele? Face parte Croaţia din rândul ţărilor care trebuie să ne dea votul pentru spaţiul Schengen? Evident, răspunsul la aceste întrebări este NU. Şi atunci, domnule Baconschi, de ce te-ai legat la cap fără să te doară?

    Declaraţia ministrului român de Externe – şi un novice poate să spună asta – nu are absolut nici o legătură cu limbajul diplomatic, cu diplomaţia în sine. Dar probabil domnul Baconschi nu ştie asta. Sau poate ştie – şi în acest caz mi se pare că este vorba de o agravantă – atunci se poate spune că domnul Baconschi şi-a început campania electorală prezidenţială, numai că el confundă relaţiile internaţionale cu cadorisirea alegătorului cu o găleată portocalie cu inscripţiile PDL pe ea. Că Teodor Baconschi a aruncat în are relaţiile României cu mai multe state europene au scris deja colegii mei. În acelaşi timp însă, ministrul nostru de Externe a tras şi un upercut zdravăn imaginii României în lume.

  25. Vlad M.
    22 decembrie 2010

    Nici nu mai stiam ca mai exista “ziarul” asta.

  26. emanuel
    22 decembrie 2010

    Sub Nistorescu, Cotidianul.ro dezinformeaza prosteste, punand ghilimele acolo unde se poate dovedi usor minciuna.

    Baconschi nu a zis ca va conditiona votul pentru Croatia de accederea Romaniei in Schengen, ci ca Romania nu poate accepta ca aderarea Croatiei la UE sa se faca fara un mecanism similar de de monitorizare pe coruptie si justitie. O pozitie perfect rezonabila ce putea fi sustinuta si dincolo de acest context.

    Iata ce a spus Baconschi in Adevarul:

    Haideţi să privim la situaţia Croaţiei. Noi susţinem orice extindere a Uniunii Europene în
    Balcanii de Vest. Dar nu putem accepta ca aceasta să se facă fără MCV, în condiţiile în care, în cazul nostru, se menţine MCV.

    Si iata cum minte Cotidianul.ro

    (…) a declara public că „vom condiţiona” votul pentru aderarea Croaţiei la UE de votul pentru accederea României în spaţiul Schengen ţine de sfera unui comportament ce aduce cu şantajul.

  27. Vlad M.
    22 decembrie 2010

    Dar e chiar amuzant ca republica Ustasa, uh, pardon, Croatia, sa fie acceptata asa usor in clubul “select” al eurocratilor. Nici n-ai zice ca au si ei niste criminali de razboi. ????

  28. GMT
    22 decembrie 2010

    Vlad, pai uite mai jos un articol din Wall Street Journal scris de Natasha Srdoc, o tipa de dreapta, care cunoaste bine situatia tarii.

    Asta era situatia din 2009 pe cand Comisia lauda Croatia condusa de Ivo Sanader, o prezenta chiar model pentru Balcani!

    Ivo Sanader (As Prime Minister, Sanader had close relations with other moderate conservative politicians in Europe: including former Austrian Chancellor Wolfgang Schüssel, former Bavarian Prime Minister Edmund Stoiber, Chancellor of Germany Angela Merkel, and Irish prime minister Bertie Ahern, scrie wikipedia) conducea NDZ, Uniunea Democrata a Croatiei, partidul mostenit de la Tujman care devenise crestin-democrat, avea sa demisioneze pe nepusa masa in iulie 2009, sa fuga din tara dupa ce i-a fost ridicata imunitatea si sa fie arestat intr-un caz de coruptie, luna trecuta, in Austria.

    Ivo Sanader sustine ca e persecutat politic. Nu e exclus sa fie si asa.

    Intre timp alegerile prezidentiale au fost castigate in februarie 2010 de un social democrat – Ivo Iosipovic, pianist si compozitor care se gandea sa compuna un concert dedicat coruptiei si a lansat o noua campanie anticoruptie.

    Dar dincolo de controversele politice, sa vedem care era situatia de fapt sub Ivo Sanader, in 2009, pe cand Comisia Europeana propunea Croatia drept model pentru Balcani.

    Corruption in Croatia
    Despite the EU’s assurances, Zagreb is no role model for the region.

    European Commissioner for Enlargement Olli Rehn seems enamored with Zagreb. “Croatia is increasingly becoming a positive benchmark for the other countries of the Western Balkans,” he said two years ago. And more recently, in January, he commended Croatia for the “good overall progress it achieved toward its EU accession goal.” That’s a surprising statement given that Croatia remains wracked by corruption, smuggling and organized crime. If it is a model for the Balkans, then the whole region is condemned to failure.

    The Balkans’ twin legacies — communism and the recent wars — created a network of corrupt politicians and military officials and their private partners in crime. “A worrying number of gangland-style killings …have shocked public opinion,” the Economist wrote last month. “Croatia is plagued by corruption,” notes one commentator, Denis Kuljis, who adds ruefully that “the public do[es] not grasp the links that exist between gangsters and some in the political elite.”

    During the 1990s international arms embargo, this network thrived and, as a 2006 European Union report on organized crime says, criminals “managed to legalize their dirty money and make additional profits. Some of those criminals can even present themselves as successful businessmen.

    The2009 Index of Economic Freedom, jointly published by The Wall Street Journal and the Heritage Foundation, highlights the underlying problems. All Balkan countries are ranked as “repressed” in the areas of property rights — which includes the rule of law — and freedom from corruption. The Balkan scores for property rights and the rule of law are even below the African average. Croatia, which got 30 out of 100 points in this category, is ranked below Serbia and Montenegro (40) and Romania (35) and on par with Albania, Bulgaria, and Macedonia. Bosnia and Herzegovina scored only a 10, the worst in Europe.

    Given Croatia’s dismal performance, it’s hard to see why it deserves the EU’s praise. In Croatia, it has become quite dangerous for journalists, political opponents and entrepreneurs to raise the issue of political corruption. Just in 2008, Croatian media reported about three separate murder attempts on individuals investigating corruption. One of the victims, Dusan Miljus, a leading journalist who writes about organized crime, was beaten with a baseball bat by two assailants and hospitalized for serious head injuries. The perpetrators were never caught.

    Last October, a car bomb in Zagreb killed Ivo Pukanic, a prominent publisher and journalist who has been investigating political corruption and organized crime. Pukanic’s popular magazine Nacional drew attention to what it considers Prime Minister Ivo Sanader’s unexplained wealth — the magazine claimed the prime minister owns $200,000 worth of wristwatches — and accused him of illegally seizing private property. Mr. Sanader at first ignored the accusations. Only when the allegations appeared in the international media did he acknowledge his failure to properly declare the watches but still never explained how he obtained them. Mr. Sanader has yet to respond to the accusations regarding the illegal property seizure.

    A few weeks before Pukanic’s murder, Croatia’s citizens were horrified by the public assassination of Ivana Hodak, the 26-year old daughter of a lawyer defending Vladimir Zagorec. Mr. Zagorec was a former assistant minister of defense and general who was charged with embezzling $5 million worth of diamonds during the Balkan wars. Mr. Zagorec claimed that unnamed high-ranking officials of Croatia’s ruling Christian Democratic HDZ party had siphoned off large funds intended for weapon purchases during the region’s arms embargo and transferred the money to 80 foreign bank accounts. HDZ party leaders never responded to these allegations, which were also never properly investigated by Croatian authorities.

  29. pictor Sarion
    22 decembrie 2010

    In afara de faptul ca cetatenii romani au circulat liberi prin Europa si au slugarit la o seama de stapini,intorcinduse,acasa dupa ani de zile,cu citiva euroi,nerealizind mare lucru,pentru marea majoritate care si-au lasat acasa familiile,care familii destraminduse pina la intoarcerea sotilor,astea sau intimplat de cind Romania a intrat in U.E.,intelegem cu totii ca o libera circulatie a romanilor era o necesitate strigenta,dar cu ce riscuri si care a fost pretul care la platit,Romania ca cetatenii ei sa circule liber,si cunoasteti cumva de ce ni se pun bete in roate pentru a intra in Schenger Zone si pentru asta trebuie sa platim,Pe cai diplomatice ascunse se fac demersuri la Bucuresti,la propunerea unui membru al U.E.sa fie pe placul Slavului de la Rasarit,de-a incheia Romania cu Moldova Un Pact de recunoastere a actualelor granite intre cele doua tari, Mama si Fiica,dar de ce,logica e simpla ,pe viitor Romania nemaiavind dreptul de asi cere teritoriul luat cu japca in urma unui tratat nedrept. Cum va reactiona,Bucurestiul la o noua si moderna masura de santaj,Presedintele Basescu a promis electoratului ca va face tot ce-i sta in putinta ca Romania sa intre inS.Z.dar,ne putem lipsi de aceasta intrare inS.Z.caci nu vom beneficia de avantaje in plus,fata de cele care le avem,mai ales ca Viza S.Z.e valabil pentru alte natii care intra in Romania cu viza si nu vor putea calatori mai departe in Occident,nu pentru cetatenii romani,iar politica impusa de-a acorda cetatenie romana,fratilor Basarabeni e tot o inselaciune si un compromis cu bataie lunga,si ma explic de ce,In cazul unui Recesamint National sau unui Referendum,privind proportionalitatea de basarabeni si rusi primii vor deveni o populatie minoritara,inghitita rapid de populatia rusa si rusofona.Nu invatam de la altii,exemplu Ungaria nu acorda cetatenie minoritatii maghiare din Romania,cu toate ca multi au cerut si au fost refuzati,si de ce simplu si logic si Ungaria duce o strategie cu bataie lunga,cam asa vad eu probabil si altii cu care mi-ar face placere sa facem schimb de opinii la comentariul de mai sus care este de mare actualitate,consider ca este o conspiratie si un atentat la fiinta noastra nationala,ca si cum istoria se repeta.Nürnberg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian