FUNDATIA IOAN BARBUS

Şi Javier Solana s-ar fi relaxat la spa-ul lui Vântu

Sorina Matei, ultimul refugiat din Tele-Coreea-de-Nord, are o foarte interesantă postare – Tycoonul – pe blogul ei. În 12 martie, Sorina Matei a povestit o discuţie cu un personaj bine informat, care se afla în cercul lui Javier Solana pe când acesta era secretar general al ONU.

Personajul e cu adevărat fascinant. Cartea de vizită şi cariera îl recomandă să vorbească despre multe. Şi o face cu multă pasiune. A trăit, a văzut, ştie. Şi ştie multe.

Din discuţie rezultă că la una dintre vizitele lui Solana la Bucureşti, cel mai probabil la ultima vizită, au fost făcute presiuni pentru ca secretarul general NATO să se întâlnească cu Sorin Ovidiu Vântu. Era înainte de căderea FNI-ului şi chiar înainte ca Solana să-i predea mandatul lui George Robertson.

„A fost o campanie dură, tensionată şi interesantă”, îi povestesc. „Candidatul stângii a pierdut în faţa actualului preşedinte. Mircea Geoană îl chema şi era preşedintele principalului partid de Opoziţie. A intrat în turul doi, a fost susţinut de mulţi, chiar şi de liberali. Însă înaintea dezbaterii finale, Geoană a făcut o vizită, noaptea, acasă la unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri din România. Vizita i-a fost fatală, având în vedere că acest om de afaceri este cel despre care se spune că a prăbuşit unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din România. Se întâmpla acum 10 ani. E liber şi acum e patron al unui important trust media de la noi”…

„Aha. Un tycoon”, spune zâmbind…

“Exact. Un tycoon”…

„Dar cum îl cheamă?”…

“Vîntu”.

„Ştiţi de ce vă întreb? Pentru că atunci când am fost noi în România, chiar cred că ultima dată, şi secretarul general s-a întâlnit cu un astfel de tycoon. Îmi aduc aminte că a fost multă agitaţie, în sensul că s-au făcut multe presiuni”…

Pauză. Mă gândeam că…nu. Asta chiar nu se poate.

„Ştiţi cum îl chema? Sau, mă rog, puteţi să mi-l descrieţi?”, întreb.

„Nu mai ţin minte decât că avea un nume ciudat…Traducerea în engleză..Şi avea parcă… avea un defect…

„La picior?”, insist.

“Da, da, exact. La picior. Mergea greu”, îmi spune.

„Ştiţi de ce a vrut să se întâlnească cu domnul secretar general, ce au discutat?”

“Nu, nu ştiu, pentru că eu n-am participat la acea întâlnire. A fost o discuţie tete-a-tete. Doar atât îmi amintesc…Că s-au făcut multe presiuni să ne întâlnim cu acest tycoon şi că avea un defect la un picior. Mr. Wind, exact.E acelaşi?”, mă întreabă.

„Da, e acelaşi”, îi spun.

Continuarea e pe blogul Sorinei Matei.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

GMT

GMT

Un comentariu

  1. calehari
    24 martie 2011

    Super tare informatia ! Domnii Costin Georgescu si Catalin Harnagea , amicii , ca sa nu le zic altfel , domnului Dinu Patriciu. La vremea aia SOV se declara mare simpatizant liberal. Multumiri lui GMT si Sorinei Matei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian