O Nouă Shoah

    Giulio Meotti a publicat recent „O nouă Shoah – Povestea nepovestită a victimelor terorii în Israel”: „Israel este unicul stat din lume condamnat la moarte de ONU. Existenţa sa este considerată temporară de un mare număr de ţări. În 2003 m-am hotărît să explorez această uriaşă gaură neagră care în ultimii 15 ani a înghiţit mii de vieţi de evrei care au fost ucişi pentru ca sunt evrei. Am hotărît să dau un glas zecilor de familii [ale victimelor] şi supravieţuitori ai atacurilor teroriste care au fost evitaţi de aroganta industrie media.

    Dezagregare: Clivajul Americii Negre

    Nevoia de repere şi de informare a determinat existenţa de peste o sută de ani a New York Times Book Review ca rezultat al interesului cititorilor faţă de calitatea criticii şi a analizelor publicate. Scurta perioadă în care s-a tradus la noi această cronică săptămânala o datorăm ziarului România Liberă dar, în mai puţin de … Continuare

    Dacă Noica ar fi avut blog

    C. Noica - Conferinte RadiofoniceAm recitit azi cîteva eseuri ale lui Constantin Noica din perioada interbelică şi dintr-un capriciu am început cu ultimul. Eseul cu pricina are venerabila vîrstă de 65 de ani iar fenomenul descris s-a amplificat între timp, ba mai mult, diagnosticul filozofic şi tratamentul preventiv prescris de Noica pentru inflaţia şi dependenţa de informaţie şi-au păstrat prospeţimea şi valabilitatea. Bine, ştiam aceste lucruri, nu eram la prima lectură. De data asta însă, tonul conversaţional, simplu şi direct al acestor bucăţi scurte de gîndire vie aplicată unor aspecte culturale sau de viaţă curentă familiare omului obişnuit, de pregătire medie, m-a intrigat mai mult ca alte dăţi. Am uitat să menţionez, cartea cuprinde textele unor conferinţe radiofonice pe care Noica le-a citit între 1936-1943 în cadrul emisiunii „Universitatea Radio”. Senzaţia unei prezenţe imediate a autorului şi de comunicare individuală, specifică emisiunilor radiofonice, răzbate clar din aceste lucrări şi dintr-o dată mi s-a părut firesc să-mi imaginez că dacă Noica ar fi trăit azi şi ar fi avut un blog, probabil că astfel ar fi arătat postarile lui.

    Probabil ar fi scris rar la acel blog, să zicem 21 de postări. Acesta ar fi fost cu siguranţă ultimul, o încurajare pentru oricine de a se forma trăind, nu consumînd informaţii. Nu de alta, dar sutele de ziare şi buletine de ştiri TV spun cam acelaşi lucru.

    Formă, formare, informare

    25 noiembrie 1943

    Nimeni nu ştie destul astăzi. Toţi vrem să fim informaţi. Cu privire la ce? Nu ştim exact. Dar am voi să ştim, să aflăm, să putem spune – într-o lume în care în fiecare clipă avem impresia că se întîm­plă ceva, fără ca noi să fim la curent. Există, în vre­muri de mare densitate, cum sînt cele de azi, o supremă valoare, din care omul îşi face hrana zilni­ca: informaţia. Să ştii ceva, chiar inexact, dar să ştii. E aproape ca un narcotic.
    Despre „informaţia” aceasta, atît de uşuratică în ea însăşi, dar care exercită o tiranie atît de mare asupra omului contemporan, aş vrea să vă spun că are o ascendenţă nobilă, poartă un nume mare. Ca orice lucru cu vechime, a degenerat. Nici nu ne dăm seama cîte forme de viaţă, cîte noţiuni, cîte cuvinte sînt degenerate, decăzute, automatizate. Se spune că viaţa e îmbogăţire. Dar în unele privinţe ea e dim­potrivă: pierdere, împuţinare, sărăcie. Golim lucru­rile de sens, ca să ne mişcăm mai uşor printre ele. Călcăm peste morminte, ca în adevărate cimitire. Dar lucrurile acestea moarte învie din cînd în cînd, iar atunci ne îngrozeşte tot ce am lăsat să moară, pentru a fi noi liberi să trăim.
    Continuare