Andy Ionescu în dialog cu Glenn Beck: Socialismul e doar un pas în drumul spre comunism. A spus-o Marx, nu eu

0

Andy Ionescu, român emigrat în Statele Unite din 1999 și un vechi colaborator al ILD, a fost invitat la începutul lui mai de Glenn Beck, un important jurnalist conservator american, pentru o discuție despre viața în România socialistă de dinainte de ’89 și Revoluția sângeroasă care a dus la căderea lui Ceaușescu, despre stânga contemporană, corectitudinea politică, libertate de exprimare și sfaturile pe care le are cineva care a trăit în comunism pentru cei 50% dintre tinerii americani care cred că socialismul ar fi o idee bună.

Bunicul lui Andy, „chiabur” proprietar a 5 hectare de pământ și a unui mic magazin, a fost declarat „dușman al poporului” de comuniști, apoi arestat și trimis la muncă forțată. A fost eliberat din lagăr abia după ce s-a „îmbolnăvit prea tare ca să mai poată lucra în Gulag”, îi povestește Andy Ionescu lui Glenn Beck, și a murit acasă de tuberculoză pe când Andy avea 5 ani.
La arestarea bunicului, tatăl lui Andy era plecat din oraș și la aflarea veștii și-a ales un nume fals și a trăit în clandestinitate următorii 15-16 ani. Numele pe care și l-a ales era Ionescu, nume pe care îl poartă și Andy.

Fragmente din discuție:

Socialismul a fost încercat în 40 de țări din întreaga lume. A eșuat de fiecare dată, ce te face să crezi că va reuși a 41-a oară? Pentru că oamenii care trebuie sunt la putere? Vrei să spui că socialiștii americani sunt cumva mai inteligenți decât toți ceilalți socialiști de pe planetă? Că Bernie Sanders este mai inteligent decât orice alt conducător din celelalte 40 de țări care au încercat și au eșuat? E cam elitist, nu crezi?… îi spune Andy Ionescu jurnalistului american.

Când Glenn Beck îi cere să se uite în cameră și să îi vorbească unui tânăr de 20 de ani care spune ca socialismul va avea rezultate diferite dacă va fi implementat în SUA, Andy Ionescu spune:

De fiecare dată, fără excepție, socialismul, sau socialismul democratic, sau spune-i cum vrei, mereu ajunge așa. Suedia și Danemarca nu sunt țări socialiste. Încearcă să convingi guvernul suedez să desființeze proprietatea privată și să își planifice economia folosind planuri cincinale și vei vedea cum Suedia va deveni o țară a lumii a treia în mai puțin de o decadă. Poți spune la revedere Ikea și Volvo, vă garantez. Socialismul eșuează de fiecare dată, fără excepție. Punct.

*

Socialismul este doar un pas în drumul spre comunism, a spus-o Marx, nu eu.

Glen Beck: Ca cineva care a venit în America cu această înțelegere și viață, ce înseamnă pentru tine libertatea de exprimare, aici?

Andy Ionescu: Este totul. Fara libertate de exprimare nu există nimic. Am trăit 26 de ani fără să am așa ceva. Faptul că pot critica președintele – ceea ce nu fac, pentru ca îmi place, nu mi-a plăcut cel dinainte – este extrem de important. Mă uit la acești „mileniali” care încearcă prin toate metodele să spună că aia e ofensatoare, nu poți spune aialaltă… libertatea de exprimare există pentru a proteja exprimarea unor opinii cu care nu ești de acord, pe care le-ai considera ofensatoare.

Libertatea de exprimare nu protejează exprimarea unor idei cu care toată lumea este de acord. Nu ar fi necesar, ești de acord cu mine? Libertatea de exprimare protejează exprimarea unor idei cu care oamenii ar putea să nu fie de acord, pe care să le considere ofensatoare, iar Al Doilea Amendament  [amendament al Constituției Americane care garantează dreptul la portarmă n.e.] îl protejează pe Primul [care garantează libertatea de exprimare n.e.]. Știu pentru că am trăit asta. Când comuniștii au venit la putere, au interzis armele. De ce? Pentru a ne putea închide gura mai târziu. După ce au luat armele, nu se mai temeau de noi. Deci ne-au luat și libertatea de exprimare.

vedeți: Andy Ionescu / Transsylvania Phoenix pe ILD.

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here