FUNDATIA IOAN BARBUS

În ciuda agresiunii Rusiei împoriva Ucrainei, Germania continuă să sprijine coducta rusească Nord Stream 2

Germania nu va retrage sprijinul politic pentru gazoductul Nord Stream 2 care va transporta gaz din Rusia în Germania prin Marea Baltică, a afirmat Heiko Maas, ministrul german de externe, luni, după ce unii parlamentari germani au sugerat limitarea proiectului pentru a pedepsi Moscova pentru confiscarea navelor ucrainene și a echipajului lor, scrie portalul ucrianean de știri unian.info.

La începutul anului, ca reacție la cererea mai multăr țări din Uniunea Europeană, alături de SUA, de a impune sancțiuni diplomatice Rusiei datorită suspiciunilor că Kremlinul ar fi în spatele atacului împotriva lui Serghei Skripal, Heiko Maas a spus că “Rusia este un stâlp al ordinii mondiale” cu care Germania dorește să colaboreze. “Avem nevoie de Rusia ca partener, inclusiv pentru rezolvarea conflictelor regiunale, în procesul de dezarmare și ca un stâlp important al ordinii mondiale”, a declarat atunci minsitrul de externe german.

Rusia se opune apelurilor internaționale pentru eliberarea a trei nave ucrainene confiscate luna trecută în strâmtoarea Kerci, care controlează accesul la Marea Azov din apropierea regiunii Crimei, anexată de Moscova din Ucraina în 2014, scrie Reuters. Moscova acuză cei 24 de marinari de intrarea ilegală în apele rusești, încercând să treacă prin strâmtoare. Kievul spune că marinarii nu au făcut nimic greșit, iar navele sale au dreptul să treacă prin strâmtoare pentru a ajunge în porturile ucrainene din Marea Azov.

Câțiva parlamentari germani au legat opoziția Rusiei de sprijinul acordat pentru Nord Stream 2, o conductă de 11 miliarde de dolari dintre Rusia și Germania, pe sub Marea Baltică. Dar ministrul de externe Heiko Maas, membru al social-democraților, partenerii ai coaliției cancelarului Angela Merkel, a declarat reporterilor că conducta e un proiect comercial care va continua chiar dacă firmele germane vor ieși din el.

Rămânerea ca parte a proiectului a oferit Germaniei influență politică, inclusiv asupra politicii energetice ruse față de Ucraina, a spus Maas. “Va fi totuși construită, dar nu va exista cineva care să pledeze pentru o rută alternativă la tranzitare a gazelor prin Ucraina, de aceea considerăm că este important să rămânem angajați politic”. Annegret Kramp-Karrenbauer, un candidat de frunte la înlocuirea cancelarului Angela Merkel la conducerea partidului său creștin-democrat, a declarat duminică că o opțiune ar putea fi reducerea cantității de gaz care va tranzita prin conducte.

Juergen Hardt, purtătorul de cuvânt al politicii externe a conservatorilor lui Merkel din parlament, a ridicat, de asemenea, subiectul Nord Stream 2 și a declarat că trebuie luate în considerare sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei dacă eforturile diplomatice nu dau rezultate. “Când eforturile diplomatice de diminuare a tensiunilor eșuează, nu putem ignora problema dacă aceasta este responsabilă pentru creșterea suplimentară a dependenței Germaniei și a Uniunii Europene față de gazul rusesc”, a declarat el pentru Reuters.

Proiectul Nord Stream 2 are ca scop dublarea capacității conductei existente Nord Stream 1, începând de anul viitor, ocolind rutele tradiționale prin Ucraina. Germania a insistat că Ucraina ar trebui să continue să joace un rol – și să primească venituri – pentru a permite transportul de gaze pe teritoriul său. Merkel a obținut un angajament din partea președintelui rus Vladimir Putin în această privință în august, a spus Maas. Gazprom este acționarul unic în Nord Stream 2, acoperind jumătate din costurile de construcție.

Activarea Nord Stream 1, 2011

În mai, Premierul polonez Mateusz Morawiecki declara că „Nord Stream-2  reprezintă o amenințare la adresa securității energetice și a solidarității Europei, această nouă armă hibridă fiind îndeptată împotriva UE și NATO, o adevărata pastilă otrăvită a securității europene”.

Partenerii occidentali ai Nord Stream 2 sunt Uniper și Wintershall din Germania, grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell, Engie din Franța și OMV din Austria.

Statele Unite, de asemenea, dornice să exporte gaze către Europa, susțin că Nord Stream 2 va dăuna intereselor economice ale Ucrainei și va lăsa Germania dependentă de Rusia timp de decenii. “Gazoductul Nord Stream 2 ar spori abilitatea Rusiei de a-şi folosi resursele energetice pentru acţiuni de constrângere politică și influență malignă. Două treimi din gazul exportat de Rusia în Europa ar utiliza o singură rută, ocolind Ucraina şi devenind o ameninţare directă la adresa securităţii energetice a acesteia. SUA se opun construirii gazoductului Nord Stream 2 pentru că acesta subminează obiectivele de diversificare energetică a Europei”, scria Ambasada SUA la București, în iunie anul acesta, pe pagina de Facebook a instituției. 

După ce l-a întâlnit pe Putin la summitul G20, Merkel a cerut Rusiei să elibereze marinarii ucraineni și să permită accesul maritim prin strâmtoarea Kerci la Marea Azov. Dar eceasta nu sprijină alte sancțiuni împotriva Moscovei. Kramp-Karrenbauer, un apropiat aliat al lui Merkel, a declarat vineri că Uniunea Europeană și Statele Unite ar trebui să ia în considerare interzicerea din porturile lor a navelor rusești provenite din Marea Azov ca răspuns la incident.

Un alt candidat la postul de conducere al CDU, Ministrul Sănătății Jens Spahn, a declarat că este important să se stabilească noi limite. “Cred că este un semnal important pentru Vladimir Putin și Rusia că Nord Stream 2 nu este absolut necondiționat și proiectul nu poate continua indiferent de ce face el și de cât de mult escaladează situația”, a spus el.

SURSA   UNIAN

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

3 comentarii

  1. Florin C.
    5 decembrie 2018

    Ăsta e un film de dragoste care rulează cu succes pe marile ecrane încă de prin anii 40. În rolurile principale sunt Deutschland și Rossiya.

  2. Stefan
    5 decembrie 2018

    Germania e un pericol pentru stabilitatea Europei. Acesta este adevarul.
    Articolul acesta detaileaza unul din cele trei politici initiate de Germania care duce la distrugerea proiectului european, politica fata de Rusia.

    A doua politica este politica ostila fata de SUA, mai concret sabotajul sanctiunilor impuse de SUA fata de Iran, cauzata de inarmarea cu bomba nucleara si rachete balistice a regimului ayatolelor.

    Germania, Franta si Marea Britanie impinse de o mercantilism, lacomie nerusinata si antisemitism genocidar au hotarat sa finanteze, cu orice pret, proiectul nuclear si de rachete balistice al Iranului.
    Pretul este catastrofal: razboi economic cu SUA care va sanctiona entitatile europene care incalca sanctiunile plus incurajarea agresiunii si subversiunii islamiste shiite in toata regiunea Orientului Apropiat care poate duce la razboi general, posibil nuclear, intre Iran si clientura sa,
    Arabii sunniti si Israel.

    A treia politica catastrofala initiata de Germania este stabilirea distrugerii Statului Israel ca punct central, unificator al intregii politicii externe a UE.
    De mult nu mai e vorba de divergente de pareri in privinta asezarilor israeliene de dincolo de “linia verde”, sau de traseul viitoarei frontiere.

    Germania imbratiseaza fara rezerve pozitia musulmana extremista care cere, pe linga retragerea la linia de armistitiu din 1967 si anularea suveranitatii Israelului asupra oricarui teritoriu, prin introducerea a 6 milioane de pretinsi “refugiati palestinieni” in Tel Aviv-Jaffa, Haifa si Galilea.

    Dusmania fata de poporul evreu se vede si in opozitia isterica a Germaniei fata de mutarea ambasadelor altor tari in Ierusalim, in partea apuseana care a fost capitala Israelului inca de la Independenta.
    Culmea nerusinarii europene este votul pentru rezolutiile ONU care neaga orice legatura intre poporul evreu si capitala sa, Ierusalim si declara Zidul de Apus al Templului regelui Solomon drept GRAJDUL LUI MOHAMMED.

    Da, da, papesa Merckel si acolitii ei au decretat ca locul cel mai sfant al iudaismului, locul unde a predicat Iisus nu este Zidul Templului, ci Plaza al-Burak, unde s-a balarit calul inaripat al profetului muslimilor.

    Mai am multe de spus despre restructurarea democratiei europene intr-un super-stat oligarhic functionaresc, dar mai las si pe alta ocazie.

  3. Julian
    5 decembrie 2018

    Interesant de urmarit in viitor “triunviratul”: Germania, Rusia, China. Asta nu miroase a bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian