Juncker insultă o parte a electoratului european: „naționaliști tâmpiți”

11

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, s-a referit la „naționaliștii tâmpiți” în ajunul alegerilor pentru parlamentul european, cu ocazia unui interviu publicat miercuri.

„Acești naționaliști populiști, acești naționaliști tâmpiți, sunt îndrăgostiți de propriile lor țări”, a declarat Juncker pentru CNN. „Nu le plac cei care vin de departe, dar mie îmi plac cei care vin de departe… trebuie să acționăm în solidaritate cu aceia care se află într-o situație mai rea decât cea în care ne aflăm noi”.

Vorbind despre Brexit, Juncker a declarat că procesul a fost o binefacere în ceea ce privește sprijinul pentru UE, deoarece „numărul celor care sunt în favoarea Uniunii Europene este în creștere, deoarece oamenii urmăresc ce se întâmplă și văd că părăsirea Uniunii Europene nu este atât de facilă precum li s-a spus.”

Dar Juncker, al cărui mandat se va încheia după ce un nou colegiu de comisari va prelua conducerea în luna noiembrie a acestui an, a declarat, de asemenea, că nu mai este timp pentru o retragere a Marii Britanii din cadrul UE.

„Trebuie sa oprim acest proces, pentru că daunează atmosferei generale din Europa”, a declarat Juncker, și „prejudiciază perspectivele de creștere din întreaga lume”. El a adăugat ulterior: „M-am săturat, deoarece noi așteptăm ca guvernul britanic să mai solicite încă o prelungire”, referindu-se la cererile repetate ale Marii Britanii de a negocia mai mult timp în legătură cu Brexit.

Juncker a declarat pentru CNN că nu el crede că Marea Britanie ar trebui să organizeze un alt referendum cu privire la UE, deoarece „rezultatul ar putea să nu fie diferit”, dar a adăugat: „Sper că vor fi de acord între ei și că vor părăsi [UE] sfârșitul lunii octombrie… Cred că este datoria lor patriotică de a obține un acord.”

El a adăugat: „Ceea ce nu îmi place în dezbaterea britanică este că ei găsesc mai important să înlocuiască prim-ministrul decât să găsească un acord între ei. Pentru UE, între timp, nu este vorba despre cine va fi viitorul prim-ministru, ci despre acordul de retragere”.

Vorbind despre prim-ministrul britanic Theresa May, a cărei conducere este pe punctul de a se prăbuși după demisia dramatică a Andreei Leadsom din cabinetul său, Juncker a spus: „Aceasta este o femeie care știe să facă lucruri, dar nu reușește să aibă succes. Îmi place foarte mult de ea, este o persoană dură. ”

SURSA   Politico

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPrim ministrul olandez amenință țările est-europene: preluați mai mulți refugiați, sau vă excludem din Schengen
Articolul următorChina degajă în aer tone de substanțe chimice nocive
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

11 COMENTARII

  1. un betiv ordinar care ragaie fara nicio contributie decat statuile infecte ale lui Marx Made in China…

  2. Daca ii plac cei de departe de ce mai asteapta ? Pote acestia intarzie ! Sa mearga personal la ei. Papua Noua Guinee este suficient de departe ? Si il rugam sa ramana acolo.

  3. Nu e chiar bețiv – are artrită alcoolică !! La cap…

    Chestiunea este – poate fi socotit o portavoce a unor cercuri mai dindărăt ? Care au o agendă anti-europeană ??? Că precis nu gândește singur – vedeți în acele fraze cel puțin 10 exprimări anti-logică și valorizări de genul „ Îmi place foarte mult de ea…” Ce decepție – Vestul să fie condus de asemenea specimene !! Incredibil câte persoane ratate politic a putut să aducă pe scenă Uniunea Europeană – parcă tocmai pentru a confirma aserțiunile unora ca dughin, putin și alții ca ei…

    Am ajuns să trăim aceste vremuri când, conform unor vechi precepte scrise în Cărțile sfinte, o șleahtă de conducători slabi pregătește venirea unuia puternic, devastator și anti-Creștin !!

    Doamne Ferește !!

  4. Da Emil, dar problema e ca nu oferiti solutii. Cum pisici un dreptaci romanesc ( si sunt multi, chit ca latenti) sa se ralieze voua atat timp cat nu oferiti nimic? Cu sictirul si ura ‘de clasa’ chiar impartasita nu poti sa mergi prea departe. La fel si cu dragostea pentru BOR – man, e o diferenta intre credinta ortodoxa si institutia compusa din oameni, cu slabiciunle si mertzanele lor. Ma doare ca practic confiscati segmentul ideologic fara a fi capabili sa puneti ceva viabil pe masa. Sorry mate, poate gresesc.

  5. Zev, ILD nu este un partid politic. Pe de alta parte, strict referitor la UE, solutia este stiuta: transformarea UE intr-o asociere democratica de tari suverane, cresterea transparentei si a responsabilitatii fata de alegatori, reducerea birocratiei. Asa ceva este in acelasi timp dificil de realizat (dar posibil).

  6. Imi cer scuze ca intervin…
    Zev, dar „solutiile” exista, sunt sugerate aproape la fiecare pas, mie asa mi se pare… cred ca tot ce e pus pe masa chiar e viabil. Problema e ca e nevoie de un anumit numar de oameni care sa le intruchipeze, sa le poarte cu ei, sa le radieze cumva in jurul lor… Dincolo de un anumit numar minim, probabil ca lucrurile incep sa se petreaca. „Solutia” nu poate fi alta. Nu e o magie.
    Altfel, probabil ca un „dreptaci”, cum ii spui, nu ar trebui sa astepte sa ii fie „oferite”, nici solutii si nimic altceva.

  7. Emil/Mihai -pai poate ar fi timpul sa devina, am obosit de bloody clone.Emil, arunca un ochi pe oversightul britanic/ commonwealth. Cred ca aia e ce vrei. Daca vrei iti trimit legislatie, si iti povestesc ce am facut ca senior investigations officer, dar n-o sa faci astain EU, sorry bro.

  8. @mihai . Problema e ca e nevoie de un anumit numar de oameni care sa le intruchipeze’ Pai, hai, mihai astia nu sunt in stare, dar poate noi suntem. M-am saturat de jigodismul stangist, mi-a ajuns moartea politica a ardelenilor mei, fucking enough.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here