FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Adrian Papahagi

HomeAdrian Papahagi

Nu mă miră dezastrul din Afganistan sub administrația Biden. Biden e rezultatul trist și neputincios al isteriei stângiste, al răzmerițelor woke, al glorificării criminalilor uciși accidental sau nu de poliție, al relativismului moral, al urii de sine, al fake-news-ului generalizat, al cenzurii stângiste de pe social media, al ideologizării marxiste a presei, corporațiilor și învățământului. …

Ce e tradiția? După cum ne spune etimologia (“trado, tradere”, a transmite), e ceea ce ne transmit generațiile trecute; ceva construit de ele, probat în timp, din care multe au fost eliminate și multe rafinate de la o generație la alta. Nimic înțepenit, nimic constrângător, deci, ci un cadou adaptabil, ca să zic așa. Tradiția, …

“Alfazeta, întârziem la școală”, strigă din pragul ușii Părintele Unu. “Nu-mi găsesc jucăria”, se înfiripă o vocișoară din capătul celălalt al casei. “N-ai voie să duci jucării la școală”, se auzi din bucătărie vocea Părintelui Doi. “Dar ne-a spus Agenta de Educație că azi trebuie să ducem o jucărie sescoală la școală”, rosti vocișoara, înecată …

În acea dimineață, pașnicul consultant pe fonduri europene B. se trezi nădușit, cu respirația sacadată, pradă unei agitații extreme. Se făcea că fusese tăvălit toată noaptea de un monstru teribil. Scăpase abia acum din ghiarele lui de vultur și din colții lui de leu. Îi simțea încă răsuflarea încinsă, cu miros de sulf, în nările …

Sângeroasa, oribila revoluție franceză e de mult istorie (romanțată și idealizată); din regimul instaurat de revoluția bolșevică în 1917 și prăbușit în 1989 au supraviețuit oameni; mai 1968 și lungul marș al sexo-marxiștilor prin universități și media au impus durabil terorismul intelectual, dar nu au creat regimuri politice în Occident; însă ne amintim perfect cum …

Există în România indivizi care se pretind politologi și istorici, dar nu înțeleg nimic din totalitarism sau din al doilea război mondial. Nu știu dacă sunt imbecili, ticăloși sau amândouă. 1. URSS a fost stat co-agresor și co-declanșator al războiului. Stalin a făcut pact cu Hitler în 23.08.1939. Peste doar o săptămână (1.09.1939), Hitler, acoperit …

Nu vă declasați și nu vă marginalizați singuri, nu vă refugiați în catacombe imaginare sau digitale fără să fie nevoie, nu cădeți pradă maniei persecuției și teoriilor conspirației, nu dați imperfecțiunea reală a lumii pe utopii puritane, inumane! Suntem majoritari, bisericile noastre se înalță la vedere în fiecare cartier, în fiecare sat al lumii întemeiate …

Platforme publicistice, cu politică editorială, ca New York Times sau CNN? Atunci au dreptul să accepte sau să refuze producții, chiar dacă acestea nu încalcă legea (pornografie, terorism etc.), dar sunt obligate să semneze contracte individuale pe drepturi de autor cu fiecare om care creează conținut, aducându-le public și producând bani. Sunt furnizori de servicii …

ro_RORomanian