FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Polonia

HomePolonia

Lech Kaczyński a fost un realist politic. Poate că cea mai bună recapitulare a mandatului său neterminat este mesajul postat de portalul wPolityce, pe care l-au trimis polonezilor românii de la portalul În Linie Dreaptă, cu prilejul celei de-a doua comemorări a morţii lui.

La Parlamentul European au fost prezentate în cadrul unei audieri publice rezultatele unor cercetări independente privind mecanismul producerii dezastrului. Concluziile acestora dărâmă versiunea oficială asupra evenimentelor, și arată că avionul a explodat în aer.

Încercăm să trăim normal. Să fim realişti. Să facem politică. Să nu credem în rău, şi cu atât mai puţin în răul cel mai rău, să găsim cumva o explicație pentru minciunile, distrugerea de probe, ştergerea urmelor şi colaborarea la aceste mârşăvii a guvernului polonez, ales în mod democratic.

Dezastrul de la Smolensk va rămâne un mister sinistru, care îi va chinui pe urmaşii noştri încă mult timp după ce noi nu vom mai fi pe această lume. Putem fi siguri că va fi, încă de multe ori, obiectul unor dezbateri intense, iar în scurt timp va deveni sursa unui mare conflict politic.

Europenismul a apărut în momentul eşecului ideologiilor clasice de stânga şi a umplut golul lăsat în urmă de către acestea.

ro_RORomanian