FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Progresism

HomeProgresism

Cât datorează Europa de azi creștinismului? Nu puțin. Profesorul Adrian Papahagi explică cum creștinismul a format identitatea culturală și socială a Europei. Creștinismul a fost responsabil pentru alfabetizarea generală a bătrânului continent, iar instituția spitalului are rădăcinile în Evanghelie. Iată doar câteva dintre argumentele excelente propuse de domnul profesor în cel mai nou clip Edictum Dei. Pe …

Ne-am obișnuit să vedem în PSD un partid. Dar asta e o vorbă, care nu descrie realitatea acestei formațiuni. PSD este partid cam tot așa cum erau partide PCR sau PCUS – desigur, comparația e valabilă cu anumite nuanțe, dar cred că nimeni nu o poate contesta în ansamblu, nici măcar pesediștii nu pot nega faptul că aceasta le este …

„Poți vorbi despre orice îți place”, mi-a spus Radu, un tânăr membru al corpului academic român, atunci când m-a invitat la o conferință în București. Tema aleasă de mine a fost legată de întrebarea: „Libertate reală sau o nouă formă de servitute?”, temă pe care am ales-o cu ocazia marcării căderii lui Nicolae Ceaușescu, în …

1989 în retragere Acum exact 30 de ani, în seara zilei de 9 noiembrie 1989, căderea Zidului a pus capăt alibiurilor pe care se sprijinea coabitarea cacofonică a democraţiei şi a tiraniei în Europa. După încă o lună de răsturnări populare şi debarcări de palat, Estul era liber, iar Imperiul comunist se retrăgea, în derută, …

Sunt vremuri în care victimizarea a devenit un stil de viață, un raison d’être în sânul unei generații care este, fără nicio îndoială, cea mai privilegiată din lunga istorie a civilizației umane. Cu toate acestea, într-o lume în care relativismul încearcă să abolească orice semnificație profundă, victimizarea devine pentru mulți un refugiu facil, sigur și perpetuu. …

Imi permit sa am o observatie in contra recomandarii facute de d-l Liiceanu si altor formatori de opinie, in general. Cred ca se face o greseala. Una vorbim aici pe baricadele luptei impotriva illiberalimsului si pentru progres si alta fumam. Avem ocazia sa avem o finala prezidentiala intre un membru al minoritatii nationale si o …

Dicționar stângist-român: liberal = stângist iliberal = om de dreapta (creștin-democrat, conservator sau liberal clasic) valori europene = islamizare și imigrație necontrolată antieuropean = om care ține la vechea civilizație europeană extrema dreaptă = dreapta conservatoare ultraconservator = conservator sau creștin-democrat ultraliberal = liberal clasic discursul urii = orice le displace stângiștilor Adrian Papahagi   SURSA   Facebook …

Despre reflexul de a stigmatiza ca “fascist” sau “extremist” orice ne lezeaza sensibilitatile ideologice sau ne ofera o oportunitate  de a rezolva aparent facil o situatie polemica dificil de rezolvat factual-argumentativ: Claritatea conceptuala este principala datorie a formatorilor de opinie sau publicistilor. In caz ca nu putem contribui la sporirea acesteia, ar trebui ca cel …

Era simplu în anii ’90, când toată lumea bună s-a trezit anticomunistă și intelectualitatea onorabilă se opunea salutar lui Iliescu și PSD. Au urmat anii 2000, în care Băsescu a încarnat occidentalizarea, atlantismul, reforma statului, a condamnat comunismul și a fost preferatul intelectualilor (pe drept cuvânt, aș zice). Din 2012, PSD a redevenit inamicul public …

Emisiunea “Ediție specială” de la Speranța TV, moderată de Tiberiu Nica, a avut joi, 3 octombrie tema “Drepturile minorităților și constrângerea majorității”. Invitați: Marius Mitrache, Vasile Morar, Anca Cernea, Marian Simion, Virgil Achihai. Cititi si Alexandru Lăzescu: Politicile radicale progresiste din America și Europa pot duce la erodarea percepţiei pozitive asupra Vestului în România Anca …

ro_RORomanian