Ceva interesant, o misiune mai altfel, de care nu auzi în fiecare zi. Preluat de pe Lăcașuri Ortodoxe
Părintele George Oancă este singurul preot ortodox român din istoria armatei americane, care a ajuns capelan în armata SUA. Deşi a crescut şi studiat în România, fiind preot la parohia Ibrianu din judeţul Brăila şi apoi la Catedrala Sf. Ioan Botezatorul din Ploieşti, părintele a ajuns, printr-un complex de împrejurări, în SUA:
“Am intrat în armata americană ca şi capelan în anul 2008. După absolvirea şcolii de ofiţeri, anul trecut, în august 2009 am fost numit capelan la Batalionul de ingineri din St. Cloud, Minnesota. În Martie 2010, Batalionul nostru a fost detaşat în Bagadad, Iraq, povesteste părintele redacției Lăcașuri Ortodoxe. De atunci şi până acum, bravii mei soldaţi au îndeplinit nenumărate misiuni, toate incheiate cu succes. Una dintre ele a fost “Top Secret” şi a constat în transportul unui paraclis/bisericuţe dintr-o bază militară, la o biserică armeană ortodoxă, în plin centrul Bagdadului. Nu a fost uşor! Spun acestea pentru că într-o ţară eminamente musulmană, unde creştinismul este interzis, misiunea noastră a fost să transportăm această bisericuţă la destinaţia finală. Printre explozive, rachete şi alte minuni, misiunea s-a desfăşurat cu succes, ne mai asigură părintele, re-derulând în cele ce urmează firul experiențelor trăite…
“Dumnezeul meu, să-Ţi fie ochii Tăi deschişi şi urechile Tale cu luare aminte la rugăciunea care Ţi se va face în locul acesta. Şi acum, Doamne Dumnezeule, scoală-Te şi vino la locul de odihnă al Tău, Tu şi chivotul puterii Tale. Preoţii Tăi, Doamne Dumnezeule, se vor îmbrăca întru mântuire şi cuvioşii Tăi se vor desfăta de bunătăţi.” (CARTEA A DOUA PARALIPOMENA SAU CARTEA A DOUA A CRONICILOR, cap. 6: 40 – 41)
În primul rând, trebuie să începem cu o întrebare: Ce este un PARACLIS? Paraclisul este o capelă mică, unde creştinii ortodocşi se roagă, aprind lumânări şi îşi afişează obiectele religioase: icoanele. Când vine vorba de credinţa lor, ortodocşii sunt foarte profunzi în tradiţiile legate de cult.
În 2007, soldaţii ortodocşi armeni au venit în Irak să-şi îndeplinească datoria faţă de alţi soldaţi, ajutând poporul irakian să construiască o nouă societate, în care oamenii pot fi liberi, pot trăi în pace şi libertate religioasă.
Ca orice alţi creştini, soldaţii armeni s-au gândit şi la nevoile lor spirituale. Pentru a avea un lăcaş de cult, au construit propriul lor altar, un mic paraclis.
Anul trecut, în 2009, soldaţii armeni au plecat acasă.
La scurt timp după ce am ajuns în mijlocul teatrului de operaţii, în martie 2010, am primit un telefon de la Capelanul maior David Lile, al brigadei 3/3, în legătură cu paraclisul lăsat deoparte. Mă întreba ce e de făcut cu el. El considera că ar fi bine ca, atunci când vor începe tragerile, paraclisul să fie donat unei biserici ortodoxe locale, din partea Armatei SUA. Paraclisul se afla în acel moment în FOB Echo. Împreună cu asistentul său, sergent Jeremy Steward şi cu mai mulţi soldaţi, Capelanul Lile a dezasamblat paraclisul, l-a îmbunătăţit (restaurat) şi l-a încărcat într-un container. La sfârşitul lunii mai, paraclisul a fost mutat de la FOB Echo, la tabăra Striker, iar Capelanul Lile m-a rugat să caut o biserică ortodoxă locală, pentru a-l oferi.
Cu ajutorul Oficiului Capelanilor (USF – I), am putut localiza Biserica ortodoxă Sfântul Grigorie, luminătorul armenilor, din centrul Bagdadului. Capelanul locotenent Ira Houck de la USF-I (Capelanul religiilor lumii) şi interpretul său, domnul Amer Hanna, au stabilit legătura dintre unitatea noastră şi catedrală.
După stabilirea legăturii, comandantul batalionului nostru, locotenent James E. Mc Carthy, ne-a acordat aprobarea şi binecuvântarea de a continua Operaţiunea Kentucky – Mutarea Paraclisului, de la tabăra Striker, la catedrala Sfântul Grigorie.
Într-o zi, dis-de-dimineaţă, după o muncă asiduă de planificare a operaţiunii dusă de căpitanul Joel Welter şi de locotenentul Staci Galahue, convoiul sfânt a pornit cu paraclisul spre destinaţia finală.
Cu sprijinul companiei 282, care a oferit transport şi securitate, paraclisul a străbătut centrul oraşului Bagdad, până la biserica ortodoxă Sfântului Grigorie armeanul. Am călcat pe pământ sfânt! Prin harul lui Dumnezeu, am ajuns la catedrală. Inginerii companiei 492 ne-au ajutat să asamblăm paraclisul de la zero. A fost un moment istoric şi, în acelaşi timp, foarte emoţionant.
Cei trei preoţi de la catedrală au fost mişcaţi de misiunea noastră şi de modul în care soldaţii au acţionat pe teren. Preacucernicul părinte Nareg Ishkanian, parohul catedralei, a declarat:
«Soldaţii au fost foarte respectuoşi, smeriţi şi gata să ajute. Au făcut exact ce trebuia, încât suntem foarte mulţumiţi de paraclisul primit, care rămâne o modalitate de a ne aminti de ei şi de a ne ruga pentru pace în Irak.»
Discutând cu părintele Ishkanian, am aflat că această catedrală a armenilor i-a ajutat pe soldaţii ortodocşi armeni, oferindu-le icoane şi alte obiecte sfinte care să fie utilizate în timpul slujbelor sau rugăciunilor din paraclis, mai înainte ca mica bisericuţă să fie adusă aici. Una dintre Icoane, care Îl reprezintă pe Domnul nostru Iisus Hristos, e principala donaţie către soldaţi.
Am avut onoarea şi privilegiul de a returna Icoana chiar părintelui Ishkanian, odată cu paraclisul, ca dar din partea Armatei SUA şi a soldaţilor armeni.
Ce înseamnă acest lucru pentru noi toţi, pentru soldaţii noştri, pentru armată, pentru soldaţii armeni şi pentru poporul irakian? Misiunea a însemnat un prilej de cooperare între armata irakiană, poliţia irakiană şi armata SUA, fiind pentru toţi un model. A fost un moment istoric în viaţa parohiei, a membrilor ei, dar şi pentru soldaţii noştri şi cei irakieni. Totodată, soldaţii armeni nu vor fi uitaţi, iar prezenţa lor în Irak va fi reamintită totdeauna.
Paraclisul a ajuns la destinaţia finală. În acest mic lăcaş ortodox, soldaţii s-au rugat, au implorat şi i-au spus lui Dumnezeu durerile lor, ca de altfel şi momentele fericite trăite, cerându-I Domnului ajutor şi pace. El va continua să constituie un loc al aducerii-aminte – pentru credincioşii catedralei – a jertfelor soldaţilor noştri şi a soldaţilor SUA, în numele păcii şi libertăţii.
La sfârşit, preoţii şi soldaţii s-au rugat împreună pentru pace:
«Dumnezeule Atotputernic, Creatorule a toate, Tatăl tuturor oamenilor de pe pământ, Călăuzitorule, ne rugăm ca toate popoarele şi toţi conducătorii lor să meargă pe căile dreptăţii şi păcii. Păzeşte-ne de relele nedreptăţii, silniciei, exploatării, conflictului şi războiului. Ajută-ne să îndepărtăm neîncrederea, amărăciunea şi ura. Învaţă-ne pe toţi cum să oprim stocarea şi folosirea armamentului de război. Îndrumă-ne să găsim pacea, respectul şi libertatea. Uneşte-ne în găsirea soluţiilor păcii, împotriva ignoranţei, sărăciei, bolilor şi opresiunii. Întăreşte-ne să putem spori în armonie şi prietenie, precum fraţii şi surorile creaţi după Chipul Tău. Cerem toate acestea în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.»
Binecuvântări şi multe mulţumiri tuturor celor care au susţinut această cauză nobilă !
Pro Deo et Patria!
Căpitan George Oanca, capelanul batalionului
Batalionul 367 de ingineri
TF 367th Nord Star
Tabăra Striker, Bagdad, Irak
«Eroul este omul care se uită pe sine pentru alţii.» (Testamentul soldaţilor)
Material acordat Lăcașuri Ortodoxe, cu doriri de bine şi consideraţie,
Preot George Oancă – 24 august 2010