Consiliul Școlar Toronto se ocupă de organizarea activităților educaționale ale unităților de învățământ public din oraș: curicula, regulamente de disciplină, activități extrașcolare, salarizarea corpului profesoral… și calendarul de evenimente și sărbători școlare.

Calendarul de sărbători școlare include sărbători religioase și zile de ceremonie instituite de ONU (cum ar fi Ziua Internațională a Familiei, pe 15 mai). În acest an va cuprinde și ziua internațională împotriva violenței la adresa lucrătorilor sexuali (17 decembrie).

În Canada există o săptămână dedicată oficial bibliotecarilor, între 17-24 octombrie, iar 22 octombrie este chiar ziua lor națională. Însă Consiliul Școlar Toronto a considerat că meseria de bibliotecar e prea puțin excitantă și nu a inclus-o în calendarul sărbătorilor școlare: se pare că bibliotecarii nu sunt mânați la lucru de pești, iar clienții nu îi snopesc în bătaie cu tomuri din Enciplopedia Britanică. În schimb, suferințele muncitorilor cu sexul au o valoare educațională incomparabil mai mare, din ciclul primar și până în liceu.

Nu iau în derâdere violența la care sunt supuse adeseori femeile care se prostituează. Violența, indiferent de victime, este condamnabilă. Dar aceasta e o problemă pentru adulți, nu pentru copii. Iar dacă cercetăm mai în adâncime cine promovează acest gen de „sărbătoare” vom vedea că motivele nu țin de cultivarea empatiei dezinteresate.

Ziua internațională împotriva violenței la adresa lucrătorilor sexuali nu este o inițiativă ONU, a fost instituită ad-hoc de Annie Sprinkle (pe numele profesional) și de Sex Workers Outreach Project. E sărbătorită anual de prostituate, dansatoare erotice, actori porno și adepții de bizarerii și fetișuri sexuale. În Toronto e promovată de Maggie’s Place, o organizație a prostituatelor care organizează seminare de interes profesional, dar care are și un scop politic – eliminarea tuturor legilor care incriminează prostituția. În paralel cu activitatea pentru acest deziderat se desfășoară și o susținută propagandă educațională: „Maggie’s pledează ca oricine să aibe dreptul de a alege sau refuza munca sexuală, la fel cum avem dreptul de a alege sau refuza orice alt fel de muncă” (citat de pe situl web).

Altfel spus, meseria de prostituată e ca oricare alta. Acesta e mesajul principal care va fi comunicat în luna decembrie, când activiștii lucrului cu sexul vor fi invitați în sălile de clasă din Toronto. John vrea să devină tehnician auto, Suzana economist, iar Chloe nu știe. Dar are dreptul să știe că există o carieră deosebită, pe nedrept discriminată. Nu mai stigmatizați alegerile copiilor!

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here