Cetățean model într-o dictatură digitală

2

Publicația australiană ABC News a publicat un reportaj inedit despre felul în care China se transformă într-o dictatură digitală. Cele descrise de reporterii australieni erau ficțiuni distopice în urmă cu câteva decenii, însă în prezent minunata lume nouă erupe dintre coperțile de roman și invadează realitatea.

Visul dintotdeauna al celor animați de viziuni grandioase în care Binele Public se revarsă implacabil asupra tuturor, ca soarele pe firmament, se sprijină pe omniprezența lui Big Brother și a privirii sale iscoditoare care scanează tot și de care nimeni nu se poate feri. Tehnologiile digitale din prezent permit realizarea unui astfel de vis urât, iar China implementează acum totalitarismul digital.

La această construcție pune umărul și Occidentul, mai întâi în plan tehnologic. De exemplu Google, care dezvoltă o versiune specială a motorului său de căutare adaptată cerințelor partidului comunist chinez. Proiectul, numit Dragonfly, a fost demarat în primăvara lui 2017 și are în vedere cenzurarea accesului la informațiile neagreate de partid și monitorizarea comportamentului digital al utilizatorilor. Se preconizează ca această variantă Google să fie unicul motor de căutare disponibil pentru chinezi.

În plan sentimental intelectualitatea vestică are o afinitate veche pentru sistemul centralizat de control și comandă al Chinei. Mai recent, în 2010, laureatul Nobel Thomas Friedman declara frustrat:

Mi-am imaginat – nu mă înțelege greșit – ce-ar fi dacă am putea fi China pentru o zi? [Friedman este american] Doar pentru o zi. Vreau să spun că am putea în sfârșit să autorizăm soluțiile corecte… în toate domeniile, de la educație la mediu. Nu vreau să fim China pentru o secundă, vreau ca democrația mea să lucreze cu aceeași autoritate, concentrare și determinare.

Reason Magazine

Din 2010 și până în prezent cele trei trăsături invidiate de Friedman s-au înălțat pe noi culmi de autoritate, concentrare și determinare. 

Niciun colț ferit

ABC News

Ceea ce poate părea o viziune distopică a viitorului se întâmplă deja în China și face sau deface vieți.

Partidul Comunist îl numește „credit social” și declară că va fi pe deplin operațional până în 2020.

În decurs de câțiva ani, după cum se afirmă într-un document oficial al partidului, acesta „va permite celor de încredere să hoinărească liber sub ceruri, în timp ce pentru cei discreditați va fi greu să facă un singur pas”.

Creditul social este ca un bilanț personal pentru fiecare din cei 1,4 miliarde de cetățeni ai Chinei. Într-un program pilot deja în vigoare fiecare cetățean a primit un punctaj, din maximum 800 de puncte posibile. În alte programe punctajul maxim este de 900.

Cei ca Dandan, cu „scor cetățenesc” ridicat, beneficiază de tratament VIP la hoteluri și aeroporturi, au acces la împrumuturi ieftine și la cele mai bune universități și locuri de muncă.

Cei aflați în coada clasamentului pot fi blocați din societate și li se interzice să călătorească, sau nu pot obține credit financiar și locuri de muncă la stat.

Sistemul va fi impus prin cele mai recente sisteme de supraveghere de înaltă tehnologie, pe măsură ce China se străduie să devină lider mondial în domeniul inteligenței artificiale.

Camerele de supraveghere video vor fi echipate cu tehnologii de recunoaștere facială, scanare corporală și urmărire a geolocației, pentru a ține sub observație constantă pe fiecare cetățean. Aplicațiile smartphone vor fi de asemenea utilizate pentru colectarea datelor și monitorizarea comportamentului online, cu actualizări zilnice.

Apoi date importante din surse tradiționale cum ar fi dosarele guvernamentale, inclusiv evaluări educaționale și medicale, estimări privind siguranța statului și date din fișierul financiar personal vor fi luate în seamă la calcularea scorului individual.

Diverse sisteme pilot de credit social se află acum în diverse stadii de dezvoltare în cel puțin o duzină de orașe din China. Mai multe companii colaborează cu statul pentru a naționaliza sistemul, pentru a coordona și configura tehnologia și a finaliza algoritmii care vor determina scorul național al cetățenilor.

Este probabil cel mai mare proiect de inginerie socială încercat vreodată, o modalitate de a controla și de a constrânge mai mult de un miliard de oameni.

Dacă va reuși va fi prima dictatură digitală din lume.

Dandan nu are obiecții la perspectiva unei vieți sub rețeaua de supraveghere a statului. În vârstă de 36 de ani, ea recunoaște faptul că creditul social nu este un sistem perfect, dar consideră că este cel mai bun mod de a gestiona o țară complexă, cu cea mai mare populație din lume.

„Cred că oamenii din fiecare țară doresc o societate stabilă și sigură”, spune ea. „Dacă, după cum spune guvernul nostru, în fiecare colț al spațiului public vor fi instalate camere de supraveghere video atunci mă voi simți în siguranță”.

De asemenea este foarte probabil ca ea să beneficieze de pe urma sistemului.

Comporatmentul financiar al lui Dandan va fi o măsură importantă pentru stabilirea scorului ei național de credit social. În conformitate cu o schemă de creditare financiară existentă, numită Credit Sesame, Dandan are un scor foarte mare, de 770 puncte din 800 – ea se încadrează în categoria de cetățean chinez loial.

Datorită evaluării sale Dandan este deja în măsură să beneficieze de multe din recompensele dezvoltării rapide a Chinei. O aplicație de pe telefonul ei oferă acces la privilegii speciale, cum ar fi închirierea unei mașini, a unei camere de hotel sau a unei case fără plată în avans.

Creditul social va fi afectat și de alți factori, în afară de site-urile pe care cineva le vizitează pe internet sau de cumpărăturile pe care le face. Scorul personal va fi și funcție de cine face parte din familie și cine îți sunt prieteni. Dacă cel mai bun prieten sau tatăl tău spune ceva negativ despre guvern, atunci vei pierde puncte. Cu cine ai întâlniri romantice și, în cele din urmă, cine va deveni partenerul tău pe viață va influența de asemenea scorul personal.

Dandan s-a căsătorit din dragoste, dar ea a ales soțul potrivit – Xiaojing Zhang are probabil un scor chiar mai mare decât ea. El este funcționar public în cadrul ministerului de justiție și un cadru loial al partidului.

„Avem nevoie de un sistem de credit social” spune Xiaojing. „În națiunea chineză sperăm să ne putem ajuta reciproc, să ne iubim unii pe alții și să îi ajutăm pe toți să devină prosperi. Așa cum a spus președintele Xi vom fi bogați și democratici, cultivați, armonioși și frumoși. Aceasta este speranța lui Xi pentru viitorul țării. Este și speranța întregii națiuni chineze.”

China a fost mult timp un stat care și-a supravegheat cetățenii, astfel încât omul de rând este obișnuit ca guvernul să-și asume un rol decisiv în treburile private ale oamenilor. Pentru mulți din China viața privată nu are aceeași valoare ca în Occident.

Chinezii pun un preț mai mare pe binele comunitar decât pe drepturile individuale și de aceea mulți sunt de acord cu creditul social, dacă va duce la o societate mai sigură și mai stabilă. Însă majoritatea nu pare să înțeleagă ce control complet va aduce cu sine creditul social și nu a existat nicio dezbatere publică despre implementarea sistemului în China.

În privat au existat unele neliniști în clasele de mijloc educate despre scorul cetățeanului ca singur criteriu pentru evaluarea caracterului. Dar acest lucru nu va împiedica lansarea.

Partidul folosește sistemul pentru a recâștiga o parte din controlul pe care l-a pierdut după ce China s-a deschis către lume în anii 1980 și a intrat pe făgașul unei dezvoltari rapide. Este o modalitate de a reduce disidența la tăcere și de a impune dominația absolută a partidului.

Deja aproximativ 10 milioane de persoane au fost pedepsite în zonele în care se testează creditul social. Liu Hu este doar una dintre ele. Hu și-a pierdut creditul social atunci când a fost acuzat de un delict de opinie; acum este marginalizat în societate din cauza scorului său scăzut.

În 2015 Hu a pierdut un caz de defăimare după ce a acuzat un funcționar de extorcare. El a fost obligat să își ceară scuze în mod public și să plătească o amendă dar, atunci când instanța l-a amendat suplimentar, a refuzat. Anul trecut, în vârstă de 43 de ani, el a fost trecut pe lista neagră ca fiind „necinstit” în cadrul unei scheme pilot de credit social.

„Există o mulțime de oameni care sunt trecuți pe nedrept pe lista neagră, care nu pot ieși din sistem” spune Hu.

I-au distrus cariera si l-au izolat, iar acum se teme de viitorul familiei sale. Sistemul de credit social i-a blocat opțiunile de călătorie și de aceea trăiește practic în arest la domiciliu, în Chongqing.

Într-un apartament de deasupra străzilor din orașul Chongqing, Hu încearcă să se folosească de o aplicație telefonică pentru a rezerva bilete de tren pentru o călătorie la Xi’an. Încercarea sa este respinsă. „Aplicația declară că nu poate să efectueze o rezervare și astfel accesul meu la calea ferată de mare viteză este restricționat din punct de vedere juridic” explică el.

Conturile sociale ale lui Hu, unde a publicat o mare parte din jurnalismul său de investigație, au fost de asemenea închise. Hu susține că conturile lui Wechat și Weibo au avut combinat două milioane de aderenți în perioada de vârf, dar acum sunt cenzurate.

Hu crede că prezența sa pe lista neagră este motivată politic și a încercat să apeleze la autorități. Până acum a fost întâmpinat cu tăcere.

Hu vrea să avertizeze lumea despre coșmarul creditului social. Un astfel de demers i-ar putea expune pe prietenii și familia sa la represalii din partea statului, dar Hu crede că majoritatea chinezilor nu înțeleg încă ce va urma din partea statului totalitar digital.

„Puteți observa starea mentală a poporului chinez” spune Hu. „Ochii lor sunt orbi și urechile lor sunt blocate. Ei știu puține despre lume și trăiesc într-o iluzie”.

Dandan vede cerul albastru din viitorul ei digital. Pentru ea acesta e un alt stimulent de a fi optimistă cu privire la creditul social: e o modalitate de a asigura un viitor fericit pentru Ruibao, fiul ei de doi ani.

Datorită scorurilor cetățenești înalte ale părinților Ruibao va avea parte de cel mai bun început posibil în viață: de cea mai bună locuință, școală și asistență medicală. Îi vor fi acordate întreaga bunăvoință și protecție a partidului.

Atâta timp cât mama și tata își mențin un credit social ridicat.

PRELUAT DIN   ABC News

 icon-anchor 

Decembrie 2018: Associated Press prezintă un software avansat de recunoaștere a persoanei, folosit în China.

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDoctrina Trump
Articolul următorBenedict XVI: Biserica și scandalul abuzurilor sexuale
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

2 COMENTARII

  1. Diabolic.

    De remarcat pt idiotii care se entuziasmeaza cu privire la „eficienta” sistemului juridic chinez – glont pt corupti; un sistem ce pare incoruptibil.

    „În 2015 Hu a pierdut un caz de defăimare după ce a acuzat un funcționar de extorcare. El a fost obligat să își ceară scuze în mod public și să plătească o amendă dar, atunci când instanța l-a amendat suplimentar, a refuzat. „

  2. Nu înseamnă că toți laureații Nobel sunt cu toate oile acasă !!
    Ca acest friedman sunt destui prin occident…

    Ce-ar fi dacă dl friedman ar sta un an în china ??!! Pe bune, la țară, cu „dragonfly” pe unde scurte, nu ca oficial primit de mao-gheișe…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here