Uniunea Europeană trebuie să înțeleagă că populismul este un simptom al eșecului liniei sale politice

0

Europa se află într-o nouă perioadă de incertitudine politică după ce două partide populiste din Italia, Mișcarea Cinci Stele și Liga, au convenit să formeze împreună un nou guvern. După o săptămână de incertitudine care a speriat piețele, Italia, a treia economie ca mărime din zona euro și a opta din lume, este condusă la momentul de față de două partide populiste care în trecut au exprimat un scepticism profund față de aderarea Italiei la zona euro și s-au opus politicilor UE privind migrația.

Italia este o țară în care se încrucișează cele două mari crize ale UE din anii precedenți. Italia a suferit atât datorită stării economice precare de lungă durată, care s-a accentuat în anii crizei din zona euro, cât și datorită crizei provocată de migrația din Mediterana. În ambele cazuri, Cinci Stele și Liga au stimulat percepția multor italieni că UE nu numai că nu a reușit să ajute, ci a făcut rău Italiei, prin impunerea unor reforme economice punitive și lăsând-o fără ajutor în privința gestionării afluxului de refugiați.

În mod ideal, acest lucru ar trebui să concentreze atenția elitelor UE asupra eforturilor de revizuire a guvernanței economice a Europei și a gestionării frontierelor sale externe, cu scopul de a dezvolta politici mai durabile și mai echitabile. Italia este frontiera finală a crizei de guvernare a UE din ultimul deceniu: Italia este un membru fondator al UE, al patrulea cel mai mare stat și, în mod tradițional, o societate pro-europeană. Italia se confruntă cu provocări politice foarte reale, percepute de electorat ca fiind strâns legate de apartenența la UE și la zona euro.

Și totuși, coaliția populistă de la Roma pare să provoace un alt fel de reacție. Comentatorii politici din întreaga Europă s-au grăbit să descrie parteneriatul dintre Cinci Stele și Ligă drept încă un episod din lungul marș al populismului în democrațiile occidentale. După ce înfrângerea lui Marine Le Pen în alegerile prezidențiale din Franța de anul trecut a prilejuit comentarii care prevesteau stingerea valului populist, noul guvern italian a dat apă la moară celor care susțin că populismul, iliberalismul și chiar autoritarismul continuă să fie principalele probleme de moment ale Europei.

Bineînțeles, nu se poate nega faptul că acestea sunt momente dificile pentru democrația liberală în multe părți ale Europei. În măsura în care populismul are un sistem ideologic de convingeri, acesta concepe democrația ca fiind un mod direct și majoritar de reprezentare politică, mai presus de controlul instituțional asupra voinței majorității, exercitat prin organisme cum ar fi autorități de reglementare independente, băncile centrale și sistemul judiciar. Populismul poate deveni într-adevăr o amenințare la adresa democrației, dacă populiștii de la putere subminează instituțiile liberale și permit apariția unei democrații iliberale care, cu timpul, poate degenera în autocrație electorală.

Cu toate acestea accentuarea obsesivă, în majoritatea dezbaterilor politice și jurnalistice, a provocărilor populismului la adresa democrației liberale ratează un aspect crucial: anume că, în cele mai multe cazuri, creșterea populismului se datorează unor eșecuri politice foarte reale și unor reacții populare foarte legitime la adresa acestor eșecuri. Acest lucru este valabil în special în contextul integrării continentale, care pare a fi din ce în ce mai dezechilibrat, între un nucleu relativ prosper și protejat al statelor din nordul și vestul Europei și o periferie din ce în ce mai lipsită de putere, care suportă costurile adaptării la dificultățile economice și criza migrației.

Din nou, nu este vorba despre faptul că populismul nu ar contesta democrația liberală în Europa. Este vorba mai degrabă despre faptul că succesul electoral al partidelor populiste nu este neapărat (și nu în primul rând) un pericol pentru democrație în toate cazurile. Deseori, creșterea populiștilor reflectă eșecuri politice evidente și frustrările publicului larg, pe care elitele europene și naționale nu ar trebui să le ignore. La urma urmei, foarte puțini cred că Cinci Stele și Liga ar putea institui o democrație iliberală în Italia, o țară notorie pentru structura ei instituțională sclerotică, care ar putea împiedica orice efort de concentrare a puterii.

Elitele UE și comentatorii mass-media au căpătat de mult obiceiul de a-i caracteriza pe toți concurenții la ordinea europeană cu epitetele de „populism” și „iliberalism”. Este evident mai ușor să filozofezi de la Bruxelles, Berlin sau Haga despre viitorul democrației liberale, decât să admiți că, în multe părți ale Europei, participarea la structurile de cooperare în domeniul economic și al migrației va fi în curând nesustenabilă din punct de vedere politic și social, dacă UE nu se va reforma în direcția unei repartizări echitabile a poverilor și a solidarității.

Adevărata provocare pe care o reprezintă coaliția populistă din Italia pentru UE ține de linia politică, nu de democrație. Confundarea celei din urmă cu prima a permis mult timp elitelor și guvernelor din nordul Europei să abată conversația de la propriile lor obligații și să se erijeze în postura de apărători infailibili ai normelor democratice liberale. Oarecum similar cu socialismul din secolul al XIX-lea și comunismul din secolul XX, populismul din prezent nu este interpretat ca un semnal pentru o schimbare politică necesară, ci ca o scuză convenabilă de a respinge cererile sociale, ca incompatibile cu democrația liberală.

Având în vedere dimensiunea economiei sale, nemulțumirea populară față de elitele interne și de pe continent, și caracterul de urgență al crizei migrației de pe țărmurile ei, Italia este cel mai mare test pentru tactica elitelor de a minimaliza și deturna problemele reale majore – prin înlocuirea discuției despre nemulțumirile populare cu o dezbatere sterilă despre „viitorul democrației”. Se pune întrebarea dacă UE va fi în stare să înțeleagă miza și să ia măsuri frontale de îndreptare a eșecurilor cauzate de linia sa politică. Aceasta din urmă este cauza adevărată a maladiei democratice din prezent.

Dr Angelos Chryssogelos

PRELUAT DIN   Chatham House

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here