Vocea Rusiei: paralele asimetrice şi concluzii care nu se leagă

    2

    În articolul România: crahul capitalismului de tip cazinou, Vocea Rusiei ne prezintă opinia lui Serghei Markov cu privire la situaţia din România. (Lângă textul publicat pe site, se află o fotografie a planetei albastre lângă care domnesc ticălos nişte gigantice monede aurii.)

    Ca să punem în context afirmaţiile lui Markov, în primul rând câteva date interesante despre acest politician:
    – este membru în Camera Publică (instituţie de stat, creată la iniţiativa lui Putin după atentatul de la Beslan, pentru a analiza proiectele legislative şi a monitoriza activitatea Guvernului, Parlamentului şi agenţiilor guvernamentale şi federale);
    – a fost deputat din partea partidului lui Vladimir Putin;
    – este acuzat de implicare într-un atac cibernetic împotriva Estoniei, fiind persona non grata în această ţară;
    – a solicitat ca flota rusă să îşi prelungească şederea în Marea Neagră;
    – crede că rusofobia ar trebui pedepsită penal şi anunţă că va lupta până la capăt împotriva acestui fenomen;
    – cu privire la un proiect de lege prin care Rusia ar putea să răstoarne hotărârile CEDO a afirmat că „Rusia trebuie să se apere. Nu de CEDO în sine, ci de deciziile politice şi nedrepte ale acelei instanţe”;
    – caracterizează politica Bucureştiului faţă de Moldova drept un Anschluss;
    – a fost membru în „Comisia pentru contracararea încercărilor de vătămare ale intereselor Rusiei prin falsificarea istoriei” (2009-2012);
    – a negat Foametea organizată de Stalin (Holodomor) şi a fost expulzat din Ucraina;
    – a afirmat că manualele de istorie din Ucraina nu sunt problema internă a Ucrainei pentru că prezintă adesea o atitudine negativă faţă de Rusia; recent, au fost elaborate noi manuale în care Foametea din anii 1932-33, care este un genocid potrivt legii ucrainiene, a fost prezentată ca o tragedie pentru întreaga Uniune Sovietică, nu o acţiune deliberată împotriva ucrainenilor;

    În textul publicat de Vocea Rusiei, după câteva consideraţii politice şi economice, Markov face UE un set de recomandări care se referă la „politicienii care proslăvesc criminalii nazişti, ceea ce se referă şi la liderii actuali din Letonia, Estonia”.

    Ca să clarificăm în continuare cadrul discuţiei, trebuie să amintim câteva lucruri. Letonia şi Estonia susţin că ţările lor au fost ocupate şi anexate de către URSS. Folosind oroarea delpin justificată a publicului faţă naţional-socialism, unele voci de la Moscova insinuează că responsabilitatea celor care cu adevărat şi-au pătat mâinile de sânge (de altfel, au făcut-o atât pentru Hitler, cât şi pentru Stalin) poate fi extinsă şi generalizată asupra unor întregi popoare. Se trece cu vederea faptul că, de exemplu, Estonia şi Letonia sunt singurele ţări în care naţional-socialiştii au recurs la recrutări masive în rândul populaţiei ocupate tocmai pentru că numărul voluntarilor a fost prea redus.

    De asemenea, se perpetuează informaţii eronate legate de unităţile letone şi estone încadrate în SS. După cum arată Jukka Rislakki (The Case for Latvia. Disinformation campaigns against a small nation, Amsterdam – New York: Rodopi Editions, 2008; pag. 129.), acestea nu au avut acelaşi statut cu SS-ul german şi nu au fost considerate nici la Nűrnberg, nici ulterior, responsabile de crime de război sau crime contra umanităţii. Militarii nu aveau aceiaşi instrucţie, privilegii, ierarhie de comandă şi echipament. Nu s-a respectat obligaţia de a avea sânge germanic, nu li s-a verificat ascendenţa ariană la şase generaţii în urmă, nu erau instruiţi ideologic, puteau să practice religia şi aveau capelani, textul jurământului era altul, raţia de alimente şi de multe ori calitatea echipamentului erau inferioare. La sfârşitul războiului, exagerarea numărului de voluntari a fost avantajoasă şi pentru Germania, şi pentru URSS, pentru că Germania voia să se uite că, împotriva reglementărilor internaţionale, făcuse recrutări în rândul populaţiei ocupate şi Rusia era interesată să îşi sublinieze victoria.

    Letonia şi Estonia au fost supuse unor deportări masive: în iunie 1940 – deportări în urma Pactului Hitler-Stalin; 1944 – deportări ale naţionaliştilor şi reacţionarilor la revenirea Armatei Roşii; 1949 – deportări pentru eliminarea chiaburilor, a „bandiţilor” şi a familiilor lor (ceea ca a lovit şi în partizanii care erau ajutaţi de fermieri). Elitele intelectuale şi militare au fost vizate cu predilecţie. De abia după moartea lui Stalin, estonienilor şi letonilor li s-a permis să revină în ţările lor, însă nu şi la casele lor. Estonia a pierdut în al Doilea Război Mondial peste 17% din populaţie. Letonia, ca nici o ţară din lume, de abia a ajuns în ultimii ani la nivelul populaţiei dinainte de al Doilea Război Mondial. În ambele ţări, pentru satisfacerea ambiţiilor militare şi industriale sovietice, în perioada sovietică au sosit foarte mulţi cetăţeni din alte părţi ale URSS. La sfârşitul erei sovietice, proporţia letonilor ajunsese la puţin peste 50% din populaţia ţării (acum este 60%), ceea ce îi face pe unii să vorbească de colonizare.

    Memoria celui de-al Doilea Război Mondial este o povară greu de purtat pentru orice ţară. Totuşi, nu se poate spune că Estonia şi Letonia refuză să îşi privească în faţă trecutul nazist. În aceste ţări, regimul sovietic a condamnat mai mulţi nazişti, şi la pedepse mai severe, comparativ cu numărul de condamnaţi şi pedepsele aplicate în procesul de la Nűrnberg. În perioada care a precedat aderarea la NATO şi UE, ambele ţări s-au angajat să urmărească în justiţie criminalii de război, au fost monitorizate îndeaproape şi garanţiile furnizate au fost acceptate.

    În materialul din Vocea Rusiei, Markov leagă trecutul Estoniei şi Letoniei de unele afirmaţii prin care Băsescu l-ar „scuza pe Mareşalul Antonescu” şi adaugă că „politicienii care au noţiuni istorice deplasate sunt imprevizibili, este riscant să ai de-a face cu ei” (cred că şi traducerea şchioapătă). Am văzut că trecutul Estoniei şi al Letoniei este foarte complex şi că paralelele nu prea se potrivesc. Apoi, Băsescu s-a referit la trecerea Prutului, nu a scuzat dictatura Antonescu. În sfârşit, noţiunile istorice există sau nu. Informaţiile sunt corecte sau false. Deplasate pot fi eventual gesturile sau modul de exprimare a unor opinii. Ocupaţiile, deportările, privarea unor categorii mari de oameni de drepturi elementare timp îndelungat nu depind de unghiul din care sunt privite…

    Ni se transmite apoi concluzia-recomandare-avertisement: „încercările de a distruge statalitatea Moldovei nu pot să nu fie condamnate şi nu sporesc simpatia ruşilor faţă de Traian Băsescu. Însă modul în care el a fost demis atestă intoleranţa din mediul politicienilor români, lipsa de cultură şi a dorinţei de a găsi un consens social.” Deşi este deranjat de intoleranţa şi lipsa de cultură a politicii româneşti, nu ezită să se joace cu vorbe ca „Anschluss” şi „distrugerea statalităţii Moldovei” (unde bănuiesc că noi trebuie să ne gândim la „Moldova Mare”, nu la Basarabia). Cu alte cuvinte, avem în faţă pericolul nazist, politicieni riscanţi, atmosferă de intoleranţă şi lipsă de cultură, cărora li se adaugă rusofobia ce trebuie combătută până la capăt. Rusia deci are motive să acţioneze.

    Observ că ce spune Markov acum nu e departe de ce spuneau comuniştii din România anilor ’20 şi staliniştii din anii ’50. Ca o coincidenţă, văd că se intensifică şi grija sistemului lliescu pentru trecut (mă gândesc schimbările de la IICCMER şi Arhivele Statului). Probabil că aceste lucruri vor mai fi comentate, coincidenţele se vor înmulţi şi totdeauna se va găsi cineva care să spună că din cauza nu ştiu cărei chichiţe, de fapt, totul este întâmplător.

    Mi se pare contraproductiv faptul că nimeni nu confruntă afirmaţiile lui Markov cu realitatea: rusofobia nu este o problemă. Ruşii din afara graniţelor Rusiei nu o duc rău. Deşi în urgia care a venit peste Ţările Baltice şi peste Basarabia a existat un element etnic rus, totuşi, balticii şi basarabenii au relaţii normale cu ruşii din ţările lor. A trecut timpul. Există destule căsătorii mixte. Tinerii de azi sunt la a doua generaţie după deportări. Paşapoartele UE au operat minuni de reconciliere. Ruşii au preluat în mare parte obiceiurile locului. De exemplu, un turist străin nu vede la Riga decât trecători disciplinaţi, care respectă regulile, traversează numai pe verde, vorbesc puţin şi pe un ton foarte calm. Impresia generală e de cuminţenie, în nici un caz de gherilă.

    Markov face conexiuni surprinzătoare, însă nu le argumentează cu date verificabile. Se angajează la luptă contra rusofobiei, nu la atingerea consensului de care se plânge că ne lipseşte nouă. Vorbeşte de imaginea Rusiei ca şi cum aceasta ar putea fi ruptă de conţinutul informaţiilor care ne vin de acolo.

    Invocând rusofobia în contextul erei sovietice, Markov recunoaşte rolul jucat de elementul etnic rus în politica URSS şi probabil că se gândeşte la un fel de sovietofobie. Această confuzie îl împiedică să vadă cum sunt oamenii din anul 2012.

    Nimeni nu este rusofob în sensul că refuză orice e rusesc: de la Serafim din Sarov şi Serafim Zvezdinschi la Ceaikovski, Tolstoi, Maia Pliseţkaia, Alexander Soljeniţin, Vladimir Bukovski, Anna Politkovskaia, Habarnam, patinatori, coruri, icoane, păpuşi, blini, câini Huski şi trăpaşi Orlov. O astfel de fobie nu există.

    Nu e vorba de rusofobie aici, nici de cultură politică, nici de istorie. E vorba de putere.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    2 COMENTARII

    1. Contele Serghei Witte (fost ministru sub Nicolae II) : „Nu legile, nu civilizatia, ci armata” – „Acapararea de către noi a peninsulei Liaotung (Kwantung) a fost un act de o perfidie fără precedent.”

      Manualul cadetilor: „Rusia nu este un stat comercial sau agrar, ci unul armat, iar vocatia ei e sa stirneasca groaza in lume.”

      EDVARD RADZINSKI „Ultimul tzar”

    2. Consiliul Federatiei Rusiei a adoptat o lege care pune eticheta de „agentura straina” pe toate ONG-urile care sunt finantate in totalitate din afara tarii. Cu toata impotrivirea organizatiilor religioase, a diverselor asociatii si binenteles a ONG-urilor, aceasta lege fusese mai inainte adoptata de camera inferioara a Parlamentului Rusiei intr-o a doua lectura cu unele amendamente sugerate de Putin in persoana. Daca va fi promulgata, legea „agenturilor straine” va conduce si la pedepse cu inchisoarea de pana la 4 ani.
      http://rt.com/politics/upper-house-approves-foreign-449/

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here