FUNDATIA IOAN BARBUS

În 11 luni, Oamenii revin în vârful lanțului trofic

Să ajungi „Om” e lucru mare! Odată ajuns, ești în vârful lanțului trofic. Poți să faci atunci ce vor mușchii tăi: să iei cu japca, să furi cu zâmbetul pe buze, să-i calci în picioare pe alții și să juri strâmb cu Biblia în mână. „Riști” doar ca viețuitoarele să te privească cu respect, admirație, invidie sau frică, mai ales că sunt locuri în care chestia asta cu „lanțul trofic” a devenit constituțională, adica s-a legalizat – cum ar fi stimabila Nigerie. Acolo, pentru a se elimina eventualele neînțelegeri și a se face o departajare clară între oameni și celelalte viețuitoare, „juriștii” nigerieni au trecut în proiectul de constituție, elaborat în 1976, că oamenii, odată ajunși la putere, au voie să acumuleze bogăție și prestigiu, și să distribuie beneficiile obținute, sub formă de slujbe, contracte, ajutoare și burse, rudelor și aliaților politici, adică celorlalți oameni. Altfel, dacă „n-ai intrat în pâine”, sau cum se mai spune pe la noi, „n-ai ajuns la ciolan”, nu ești considerat om, chiar dacă tu te consideri așa, iar legea nu te protejează în cazul când o încalci, ci te pedepsește.

La noi e nașpa! De Constituție vorbesc. N-a fost făcută pentru „oameni”, cum era normal, ca în Nigeria, ci pentru cetățeni. Prin urmare: toată lumea la cazan chiar și cei aflați în vârful lanțului trofic și asta deoarece ea prevede la art.16, alin. 1 „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, iar la alin. 2 „Nimeni nu este mai presus de lege”.

Nasol, foarte nasol! De ce naiba a mai fost nevoie să pierdem atâta timp cu evoluția, iar Darwin să scoată chiar o teorie pe tema asta, dacă nu se mai face nici o diferență între „Oameni” și celelalte viețuitoare? De ce Constituția îi bagă într-o singură oală, amestecându-i, pe cei ajunși „Oameni” cu cei rămași simpli cetățeni? Juriștii ce ar spune despre o atare stare de fapt? Mai ales că din cauza aceasta, „Oamenii” riscă să devină ceva aparte, niște viețuitoare de mâna a doua.

Răuvoitorii, uitând intenționat că „omul e supus greșelii”, ar spune că Ion Iliescu e de vină pentru situația în care ne găsim, deoarece pe vremea lui s-a conceput, născut și modificat constituția asta. Așa este, dar Ion Iliescu n-a greșit deliberat, altfel n-ar mai fi avut nici o scuză, ci a făcut-o împins de valul schimbărilor geopolitice în fața căruia chiar și „Oamenii” sunt uneori neputincioși. Dar pentru că la Ion Iliescu, ca și la cei din jurul lui, „grija față de om” nu era doar o vorbă goală ca la alții, prevederile astea constituționale n-au avut niciun efect asupra „Oamenilor”, adică asupra celor care ajungeau „în fruntea bucatelor”, „intrau în pâine” sau „ajungeau la ciolan”. Cei care „se făceau” sau erau „făcuți oameni” au putut astfel fura în liniște. Și lucrul acesta l-a văzut o lume întreagă.

Din 1990 și până în ’96, și din 2000 până în 2004, adică atâta timp cât Ion Iliescu și ai lui au condus țara, am avut cei mai cinstiți conducători și reprezentanți, la toate nivelurile și în toate segmentele societății, dintre toate țările cu prevederi constituționale asemănătoare cu ale noastre. Cu o singură excepție nimeni nu a fost învinuit, judecat sau condamnat, fie el director, primar, prefect, general, magistrat, deputat, senator sau ministru. România a fost un fel de Nigeria, fără însă a avea și Constituția ei.

„Dom' profesor” Dan Voiculescu.

„Dom’ profesor” Dan Voiculescu.

Excepția, care confirmă regula nescrisă ce stabilește că „omul e mai presus de lege”, s-a numit Gabriel Bivolaru. Un om fără noroc! A fost condamnat în 2004, atunci când UE cerea o dovadă că în România se luptă contra corupției, iar „Omul“ Adrian Nastase spunea despre o astfel de doleanță, cu verbul lui inimitabil: „umblă unii cu corupția în gură”.

Bivolaru a fost susținut de ai lui cât s-a putut. În 1997, pe vremea când președinte era „Cuza redivivus”, pe care „Sistemul imunitar” al Corupției l-a combătut până când s-a declarat învins, conducerea partidului, în frunte cu Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu și Miron Mitrea, a protestat în apărarea lui în fața Parchetului General. „Oamenii” sunt solidari între ei chiar dacă unul „o face de oaie”.

În campania electorală din 2004, Trăian Băsescu a vorbit simbolic despre „țepele din Piața Victoriei”. Asta însemna, tradus, că Justiția îi va cântări cu aceeași măsură și îi va pedepsi, nu numai pe cetățenii cu „2 ani rața” și „3 ani oul”, dar și pe cei cu „boul” – pe cei ajunși „Oameni” la guvern. Semnificația era că nimeni nu va mai fi mai presus de lege, iar cei care vor dori asta vor simți împunsătura ei. A fost ales și s-a ținut de cuvânt. A devenit președintele anti-Sistem, iar de aceea a fost considerat anti-uman de elita formată din „Oameni”. Puține personaje publice din țara asta au fost atât de atacate și urâte ca Traian Băsescu pentru că a ales să nu sprijine „Oamenii”.

Trăian Băsescu milita pentru independența Justiției, călcând în picioare „grija față de om” și respectul cuvenit evoluției acestuia. Spre regretul multora, „Bunicuța” de la Cotroceni, pe vremea căreia s-au realizat marile tunuri, era doar o amintire. „Oamenii” nu se mai simțeau în siguranță, însă erau hotărâți să lupte. Unul dintre ei, fostul ministru de externe și viitorul parlamentare european Adrian Severin, spunea despre Băsescu, în 2005, la o masă la ambasada română din Washington: „Îl vom termina ca pe Cuza”. Se referea la cel ce se recunoscuse învins de Sistem.

În ceea ce îl privește, Severin a continuat să lupte ca membru al Parlamentului European, „onorându-și” țara și pe cetățenii ei cum știa el mai bine. A fost de acord să primească de la niște ziariști sub acoperire suma de 12.000 de euro pentru a vota după cum îi cereau ei, constiință neavând, legile în Parlamentul European. După ce a fost demascat, a declarat că nu a făcut nimic „ilegal sau anormal”, așa că nu și-a dat demisia din funcția pe care o ocupa. Astfel, Severin i-a onorat pe toți „Oamenii” asemenea lui.

În timpul acesta, în țară, „Oamenii” au cunoscut o transformare majoră, o incredibilă involuție:
– Ioan Avram Mureșean, fost ministru, 7 ani închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri;
– Decebal Traian Remeș, fost ministru, 3 ani închisoare cu executare pentru luare de mită;
– Nicolae Mischie, fost președinte consiliu județean, 4 ani închisoare cu executare pentru luare de mită;
– Dorin Lazăr Maior, deputat, 7 ani închisoare cu executare pentru șantaj;
– Antonie Solomon, primar, 3 ani închisoare cu executare pentru luare de mită;
– Eugen Bădălan, general, fost șef al Marelui Stat Major, 4 ani închisoare cu supendare pentru abuz în serviciu;
– Cătălin Voicu, senator, 7 ani închisoare cu executare pentru trafic de influență;
– Mugurel Surupăceanu, deputat, 7 ani închisoare cu executare pentru spălare de bani;
– Florin Costiniu, judecător ICCJ, 4 ani închisoare cu suspendare pentru corupție;
– Adrian Năstase, fost prim ministru, 2 ani închisoare cu executare pentru corupție.

Câteva nume foarte cunoscute, dintr-o lungă listă de „Oameni” condamnați de justiție, care, asemenea lui Adrian Severin, nu au făcut nimic „ilegal sau anormal”, dimpotrivă! Victime „inocente”, condamnate pe criterii politice de necruțătoarea justiție româna aflată la cheremul lui Trăian Băsescu.

Nici celui care a venit cu șocanta idée că în țara asta toți cetățenii ei sunt egali în fața legii potrivit constituției nu i-a fost însă ușor. Pentru că nu a ținut cont de „Oameni”, aceștia l-au suspendat de două ori pentru „încălcarea Constituției”. Ba au mai și declanșat împotriva lui „Revoluția Bunului Simț”, un eufemism crin-antonescian pentru revolta bandiților la drumul mare.

Crin Antonescu, Adrian Năstase și Victor Ponta: personaje-cheie din istoria Oamenilor.

Crin Antonescu, Adrian Năstase și Victor Ponta: personaje-cheie din istoria Oamenilor.

În cele din urmă, revoluția a învins. „Revoluționarii” au ocupat trei sferturi din locurile Parlamentului, drept pentru care l-aș numi Parlamentul Bunului Simț. Dar mai existau focare reacționare de rezistență care nu înțelegeau că una-i omu’ și alta-i cetățeanul. DNA-ul, ANI și instanțele de judecată au respectat legile, care la rândul lor respectă constituția, așa că arestările și condamnările în rândul „Oamenilor” au continuat pe bandă rulantă. „Oamenii” nu se puteau opri din furat.

Trebuia făcut ceva ca „grija față de om” să fie reinstaurată în țara asta, cei 28 de „revoluționari” scoși de pe lista neagră a Justiției, iar „deținutii politici” aflați în închisoare eliberați, așa că Legislativul Bunului Simț și-a îndeplinit menirea și a legiferat. El a hotărât că vor fi amnistiați de urgență, împreună, cetățenii și „Oamenii” condamnați la pedepse de până la 7 ani închisoare, iar pe viitor vor fi băgați la zdup numai cetățenii! „Oamenii”, de la consilieri județeni și primari până la senatori, deputați și președintele țării (inclus pentru a feri viitorul președinte USL), vor beneficia de o super-imunitate și nu vor mai putea fi cercetați și condamnați pentru infracțiuni precum luarea de mită și abuzul în serviciu. Cetățenii, da !

Astfel, „lanțul trofic” nu s-a constituționalizat, dar a fost legalizat. Tot e bine, „Oamenii” se reașează pe locul ce li se cuvine. Ca în Nigeria, ei vor putea să le dea rudelor sau aliaților politici contracte de milioane de euro fără să riște nimic.

Bineînțeles, Trăian Băsescu a protestat. Uniunea Europeană, Statele Unite, ambasadele, oengeurile, presa, au protestat și ele. Li s-au alăturat câțiva cetățeni. Pe moment, „oamenii”, ușor dezorientați, se află în defensivă. Dar, în ședința Biroului Național al PSD, speranța lor, Victor Ponta, i-a îmbărbătat arătându-le cât de aproape este orizontul salvator. El a spus:

„Restul, propaganda sistemului Băsescu, obișnuiți-vă, încă 11 luni va face rău, va băga oameni în închisori, va distruge cât va putea. Dar, dacă am rezistat 9 ani și o lună mai rezistăm încă 11 și oamenii așteaptă ca noi, PSD, să închidem epoca neagră Băsescu… Cât o să fie Băsescu președinte nu o să fie nici liniște în țară, nici nu o să putem să ne dezvoltăm, dar din fericire mai sunt doar 11 luni.”

Mai sunt doar 11 luni și cetățenii vor alege din rândul „Oamenilor” un nou președinte. Un președinte pentru liniștea lor și câștigul „Oamenilor”, care vor putea evolua fără a mai fi deranjați de ceva. După cum spunea sloganul electoral câștigător al lui Ion Iliescu din 20 mai 1990, Duminica Orbului: „Un președinte pentru liniștea noastră”. Un „Om” pentru „Oameni”, nimic mai firesc.

Un președinte pentru o nouă Constituție, aș spune eu. O Constituție numai pentru „Oameni”… ca în Nigeria.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

Un comentariu

  1. Anca Cernea
    22 decembrie 2013

    Păi, cam așa era și pe vremea lui Ceașcă: toți cetățenii, indiferent de națonalitate, sex sau religie (că pe atunci încă nu era chestia cu orientarea sexuală) mâncau carne prin reprezentanții lor – începând de la Marele Om, Tovarășa lui, și toți ceilanți Oameni, până la cel mai marginalizat locatar din Primăverii, cu voia dvs, ultimul pe listă, Ion Iliescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian