„Accident” de succes, cusut cu ață albă, în Cuba: disidentul Oswaldo Payá a fost ucis

    3

    Oswaldo Payá Sardiñas a murit duminică 22 iulie, într-un ciudat accident rutier. Doi dintre pasagerii autoturismului, care era condus de Payá, au supraviețuit accidentului, și au relatat cum vehiculul în care se aflau a fost lovit de un camion, care l-a scos de pe șosea, într-o curbă, împingându-l în șanț. Autoritățile cubaneze susțin însă că nu a existat niciun camion, și că accidentul a fost produs de Payá. Un al patrulea pasager al mașinii, disidentul Harold Cepero Escalante, și-a pierdut și el viața.

    Ciudat este că scena pare o repetiție suprarealistă a unui alt accident, în care mașina lui Payá fusese aruncată de pe șosea tot de un camion, doar cu două săptămâni în urmă. Doar că atunci, deși autoturismul în care se găsea se răsturnase, Payá scăpase viu. De această dată, camionul nu a mai dat greș.

    Se pare că „metoda camionului” este una preferată de securiștii cubanezi. (După cum se știe, polițiile politice din țările comuniste își aveau, fiecare, câte o rețetă tradițională, în care se specializaseră – bulgarii cu umbrela, cehii cu aruncatul pe fereastră, românii cu „Radu”, etc. Deși, le mai și variau, prin schimb tovărășesc de experiență.)

    Oswaldo Payá s-a opus, dintotdeauna, cu mult curaj, încălcării drepturilor omului de către regimul comunist de la Havana. Dar era un disident, nu un opozant. Deși nu a fost niciodată comunist, Payá ceruse doar reforme în cadrul sistemului, deschideri care să permită o democratizare a regimului din insula-închisoare, fără a pune însă, în discuție, bazele acestuia. Din acest punct de vedere, abordarea lui era total diferită de aceea a adversarilor mai radicali ai regimului – ca Armando Valladares, sau Oscar Elias Biscet. Ceea ce nu înseamnă că Payá nu a avut și el parte de arestări, bătăi, șicane de tot felul, chiar și de o condamnare de cinci ani de închisoare – ce-i drept, o sentință mai blândă decât cele pe care le-au primit „radicalii”.

    De numele lui Payá se leagă o acțiune de importanță istorică unică, proiectul Varela, de la sfârșitul anilor ’90. Era conceput în termenii legislației comuniste, în vigoare în Cuba, ce prevede că grupuri de peste 10.000 de cetățeni pot să prezinte inițiative legislative proprii și să obțină organizarea unui referendum. Ideea poate fi asemuită cu cea după care acționase KOR-ul polonez, începând din 1976. Atât în conținut, cât și în formă, demersul respecta cu strictețe prevederile legale. Dacă autoritățile comuniste ar fi avut vreun respect, măcar și ipocrit, față de propriile lor legi, inițiativa proiectului Varela trebuia să fie inatacabilă. Nu prevedea decât asigurarea unor libertăți cetățenești, nu cerea vreo schimbare de regim. Conform prevederilor legale, semnatarii trebuiau să iscălească dându-și numele exact, adresa, toate datele de identificare.

    Timp de câțiva ani, Payá și colegii lui au strâns, în condițiile de risc specifice unui stat comunist, 11 000 de astfel de semnături. În 2002, proiectul Varela a fost prezentat Adunării Naționale. Răspunsul autorităților cubaneze a fost însă „Primăvara Neagră” din 2003, un val represiv de o deosebită violență, în care opozanții regimului, semnatari ai proiectului Varela, disidenții, au fost arestați în număr foarte mare și condamnați la ani grei de închisoare. Și totuși, în ciuda represiunii, proiectul Varela a reușit să ajungă la 25 000 de semnături.

    Aceste manifestări masive de curaj cetățenesc arată că în Cuba nu a încetat nicio clipă lupta pentru libertate. De la instaurarea comunismului și până în clipa de față, au existat mereu oameni de curaj eroic, gata de orice jertfă, pentru a refuza compromisul cu crima și minciuna oficială. Din păcate, lumea nu cunoaște și nu pare interesată de soarta lor.

    Oswaldo Payá fusese disidentul cubanez cel mai cunoscut, cel mai mediatizat în Occident, poate pentru că era considerat un „moderat”, adept al unei treceri mai „de catifea” de la comunism la democrație. Stânga internațională se putea aștepta ca, în cazul unei schimbări în Cuba, el să susțină o înțelegere de tip „masă rotundă”, în care comuniștii să-și păstreze privilegiile, la adăpost de lustrație și decomunizare, să fie iertați de omoruri și de jafuri, și lăsați să prospere, netulburați, în capitalism.

    Nu l-aș compara totuși pe Payá cu un Tadeusz Mazowiecki – deși abordarea pare asemănătoare, ca și motivația doctrinară, ambii susținând iertarea și împăcarea de pe poziția unor creștini catolici practicanți. (Aici observ totuși că pe alți luptători, ca Antoni Macierewicz din Polonia, Biscet sau Valladares din Cuba, și ei motivați de profunde convingeri creștine, și, la rândul lor, catolici practicanți, credința i-a făcut să chestioneze în mod fundamental totalitarismul comunist, un sistem lipsit de orice legitimitate, bazat numai pe minciună și pe ucidere în masă). Trecutul în comunism al lui Mazowiecki nu a fost chiar fără pată. În schimb, lui Payá nu i s-a adus niciodată vreun reproș, pentru nici un fel de compromisuri și angajamente care să-l fi legat vreodată de acest regim.

    Cele întâmplate cu Oswaldo Payá arată cât preț pun autoritățile comuniste cubaneze pe varianta unei reforme pașnice, dinăuntru, a sistemului.

    Moartea lui Oswaldo Payá este încă o jertfă a unui om bun și curajos, încă o viață de erou, dăruită pentru libertate, după ce a fost trăită cu sinceritate, din dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni.

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    3 COMENTARII

    1. Radu was, according to Ion Mihai Pacepa, the codename for a radiological weapon used against dissenters and critics by Nicolae Ceauşescu’s Securitate. “Radu” is a Romanian name and in this context it is a reference to “radiation”. The weapon was intended to lead to cancer which would result in death within months after the exposure.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here