Scott Walker (Republican) a fost ales guvernator al statului Wisconsin în noiembrie 2010. Platforma sa electorală s-a concentrat pe necesitatea de a redresa finanţele dezastruoase ale statului. În ianuarie-februarie 2011 el a supus aprobării parlamentului local un pachet de legi menit să reformeze activitatea sindicatelor publice şi recompensarea financiară a lucrătorilor din sectorul public. Măsurile anunţate de Scott Walker au fost aprig contestate de sindicate şi parlamentarii Democraţi, care au fugit în statul vecin Illinois pentru a împiedica sesiunea de vot.

Wisconsin este un datornic insolvabil. Bugetul actual este deja pe roşu cu $137 milioane. Proiecţia pentru 2011 – 2013 este un deficit de $3.6 miliarde. Spre deosebire de predecesorii săi, Scott Walker nu mai are la dispoziţie fonduri de rezervă şi acces la trucuri contabile pentru a menţine status-quoul care a ruinat Wisconsin; nu îşi mai poate permite să arunce pisica moartă în curtea viitorului. Predecesorii săi au epuizat mijloacele de a pretinde că ziua de mâine nu există. Viitorul a ajuns la scadenţă şi prezintă notă de plată.

Creşterea impozitelor pe venit şi afaceri, soluţia preferată a progresiştilor, e deja fumată. Legislatura anterioară lui Walker le-a crescut, iar miliardul de dolari suplimentar stors de la contribuabili nu a împiedicat criza din prezent. Singura realizare tangibilă a fost crearea unui climat de investiţii şi afaceri restrictiv care îi descurajează pe angajatori şi creşterea economică în general. În lipsa unor reforme bugetare drastice, Walker ar avea două alternative pentru a acoperi deficitul de $3.6 miliarde: creşterea impozitului pe venit cu 50% sau concedierea a 6000 de angajaţi din sectorul public. Reforma propusă de Walker reuşeşte să echilibreze bugetul de stat şi să pună la dispoziţia administraţiilor municipale mijloacele necesare pentru a ţine în frâu cheltuielile la nivel local, iar toate acestea sunt realizabile fără creşterea impozitelor sau o concediere masivă. Scott Walker vrea să trateze cauza principală a crizei fiscale din prezent: puterea sindicatelor din sectorul public de a impune, prin intermediul contractelor de muncă negociate colectiv, salarii şi pachete de beneficii, cum ar fi pensii şi îngrijire medicală, ale căror costuri sunt cu mult peste posibilităţile financiare ale administraţiilor locale sau de stat.

Revoltă socialistă în Wisconsin

După săptămîni de demonstraţii şi proteste, pachetul legislativ propus de Walker a fost adoptat în parlamentul dominat de Republicani. Astfel a eşuat încercarea de a bloca reforma sub presiunea străzii.

Etapa a doua a conflictului politic s-a consumat în aprilie 2011, când au avut loc alegeri pentru curtea supremă a statului. Judecătorul David Prosser şi-a menţinut funcţia în dauna şalangerului Joanne Kloppenburg, favorizat de sindicate şi Democraţi. Astfel a eşuat încercarea de a bloca reforma prin edict judecătoresc.

Etapa a treia s-a consumat în vara anului trecut, când sindicatele şi Democraţii au iniţiat procedura de contestare a unui număr de senatori Republicani. Republicanii au răspuns prin contestarea unui număr de senatori Democraţi, iar în final au avut loc alegeri de reconfirmare a tuturor senatorilor pentru care s-a întrunit numărul de petiţii cerut de lege. Alegerile nu au reuşit să modifice avantajul deţinut de Republicani în legislatura statului. Astfel a eşuat încercarea de a bloca reforma prin preluarea controlului parlamentar.

Etapa a patra a început în toamnă, când a fost declanşată procedura de contestare electorală a guvernatorului Scott Walker. Au fost strânse aproape un milion de semnături în favoarea petiţiei de contestare. Astăzi are loc votul final. Contracandidatul Democrat este Tom Barrett, primarul oraşului Milwaukee. Sondajele de opinie din ultimele săptămîni dau un avantaj de câteva procente pentru Scott Walker, dar antecedentele nu îl favorizează: ar fi primul guvernator care să îşi păstreze funcţia în urma unei contestări la urna de vot. Duminică, mii de sindicalişti din statul New York au sosit în Wisconsin şi au participat la un miting de susţinere al candidatului Democrat. Toate marile sindicate americane au contribuit financiar la campania lui Barret, la cum şi numeroase organizaţii Republicane şi conservatoare dinafara statului au cotizat pentru Scott Walker.

Interesul naţional denotă o miză naţională. Reformele lui Scott Walker au avut succes: un studiu al institutului Beacon Hill arată că, în numai un an, povara de taxe şi impozite asupra contribuabilului a scăzut cu un miliard de dolari; această relaxare a avut efecte economice pozitive, cum ar fi evitarea dispariţiei a 15.000 – 20.000 de locuri de muncă, creşterea cu 185 – 300 milioane dolari a fondurilor de investiţie privată şi cu aproape un miliard de dolari a veniturilor populaţiei; iar deficitul bugetar a fost eliminat. Alte state americane se confruntă cu probleme fiscale asemănătoare şi ar putea imita reformele din Wisconsin, mai ales dacă Scott Walker va ieşi învingător din încleştarea cu sindicatele. O victorie Walker astăzi înseamnă un plus de curaj pentru alţi guvernatori temători să provoace maşina de război sindicalistă. A doua miză naţională ţine de suprapunerea acestor alegeri cu ciclul electoral prezidenţial. O victorie Walker într-un stat care din 1984 nu a mai susţinut candidaţi Republicani semnalează o slăbire a brandului Obama. Reformele lui Walker sunt antitetice etatismului şi capitalismului de cumetrie din centrul doctrinei economice Obama.

icon-bullhorn  13:55 (Eastern Time)

Se anunţă o participare deosebită la vot, în jur de 60%. Reince Priebus, secretar naţional al partidului Republican, are un tweet simplu:

icon-bullhorn  20:15

Urnele de vot se închid la ora 21:00. Pînă atunci, o previzionare a Pax Obama 🙂 Sloganul oficial al mult iubitului şi prea genialului în actuala campanie prezidenţială este… Înainte!. Familiar şi tonifiant.

icon-bullhorn  20:55

Democrații și sindicaliștii votează des şi îndesat. Robert Costa (colaborator la National Review) relatează din Wisconsin:

icon-bullhorn  21:12

12 minute după ora 9. Toate televiziunile americane majore anunţă “race too close to call”.

icon-bullhorn  21:21

Sub 1% din voturi numărate. Walker conduce cu peste 60%. Too close to call. Şi mult prea devreme.

icon-bullhorn  21:29

5%. Walker conduce cu 58%.

icon-bullhorn  21:35

Exit-pollurile cuprind şi o întrebare vizavi de Obama – Romney. Deocamdată, Obama este preferatul incontestabil: 54% – 42%

icon-bullhorn  21:48

17%. 60 – 39 pentru Walker. Unu la sută lipsă aparţine de fapt lui Trivedi, al treilea candidat (un independent).

icon-bullhorn  21:53

Un exit-poll revizuit al ziarului Milwaukee Journal-Sentinel îl dă pe Walker câştigător cu 52% – 48%. It’s still a long way to Tipperary.

icon-bullhorn  21:56

Interesant. NBC l-a declarat câştigător pe Walker. Contează diferenţa. Să mai aşteptăm.

icon-bullhorn  22:05

28% din voturi numărate. Walker 60% – Barrett 40%. Pînă aici: Walker este reconfirmat drept guvernator al statului Wisconsin.

icon-bullhorn  6 iunie – actualizare finală

Scor final:

Walker 53.2% – Barrett 46.3%

După un an de încercări repetate, sindicatele au fost bătute măr. Au irosit peste 21 milioane dolari, fără niciun rezultat. Curată eficienţă sindicală!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCancerul rasist – Prada lui Ghenghis-Han
Articolul următorNăstase, “chiriaș cu suspendare” sau “oaspete cu executare”?
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

31 COMENTARII

  1. Walker vs Barett
    RCP Average: Walker +6.7
    WeAskAmerica: Walker +12
    PPP(D): Walker +3
    Marquette University: Walker +7
    WPR/St. Norbert: Walker +5

  2. Sunt ultimele sondaje (3 iunie) dinaintea scrutinului . Eu cred ca putem deschide sampania!

  3. Sindicaliștii, ca de obicei, se day de ceasul morții: Wisconsin Teachers Union President Openly Brags About Pushing Walker Recall Propaganda In Schools…

    President Zero înfierbîntă twitter-ul cu mesaje de susținere pentru Barrett. Mii de sindicaliști din New York au fost transportați de hrebenciucii transatlantici să protesteze la Madison, WI.

    Degeaba, poll-urile nu mai au cum greși: unul de ieri – Walker’s lead in Wisconsin recall election tightens in new poll și un site care NU a greșit nici în 2008 nici în 2010 anunță sec verdictul (cifrele sînt cele din comentariul #1, thanks @toiu!) – Latest Wisconsin Recall Election Polls: Projection 06/05 – Walker 51.8% Barrett 45.2%, Margin +6.6%

  4. Superba poza cu Recall Santa 🙂 Ca tot se vorbea pe articolul cu Ponta: ei, asta-i diferenta intre N. America si Romania! Baza este eminamente de centru-dreapta in SUA, in timp ce in Romania Stinga troneaza ca o plaga rosie martiana.
    Gramada de idioti votanti cu OZero a vazut ca n-a fost nici-o sfaraiala si acum aleg dreapta.
    In Romania insa, baza este de stinga, cel mai optimist centru-stinga. Cei de dreapta ori sint plecati, ori sint prea busy sa subziste in ploaia rosie de taxe si regulamente.

  5. Atît Guvernatorul Scott Walker, cît și Viceguvernatorul (Lieutenant Governor) Rebecca Kleefish au “supraviețuit” la scor (în momentul ăsta 58-42 pentru fiecare, după numărarea a 51%din voturi).

  6. P.S. Comentariu preluat de pe Madame Blogary, în alt context, dar merge și aici:

    Aș rîde dar tocmai s-a închis sezonul la rîși! 🙂 🙂 🙂

  7. Mai trebuie adăugat că simultan cu alegerile eșuate pentru revocarea lui Scott Walker și a doamnei Kleefisch, au avut loc alegeri pentru 4 poziții de senatori ai statului Wisconsin, toate deținute pînă azi de Republicani. Dacă Democrații ar cîștiga un singur loc de senator, ar dobîndi majoritatea în Senat. La ora acestui comentariu (miezul nopții pe Coasta de Est), trei mandate au fost adjudecate deja de Republicani (cei trei senatori care-și păstrează calitatea: Scott Fitzgerald, Terry Moulton și Jerry Petrowski), în al 4-lea conduce Republicanul Van Wanggaard cu 16399 voturi în fața Democratului John Lehman, 10755 voturi (doar 28% din voturi numărate). Un singur pas pînă la o victorie zdrobitoare!

  8. Un anume roadrunner 🙂

    Un șirag de aberații fără cap și coadă, că de aia sunt aberații:

    “Principalul scop al anarhismului este inlaturarea violentei din relatiile dintre oameni ( 😆 ). Din acest motiv suntem inamici ai capitalismului, ce depinde de protectia politiei care forteaza muncitorii sa se lase exploatati.”

    “Exista oameni epuizati de munca
    Exista oameni care n-au fost niciodata la teatru
    Exista mere la care copiii nu ajung
    Exista baieti obligati sa minta
    Exista fete obligate sa minta
    Exista femei varstnice alungate de-acasa de sotii lor
    Exista cei slabiti, murind de inima obosita
    Exista oameni ponegriti, scuipati
    Exista oameni jefuiti pe strada de hoti
    Pentru care autoritatile inca mai cauta o denumire legala
    Exista oameni care asteapta pentru documente
    Exista oameni care asteapta dreptatea
    Exista oameni care asteapta de foarte multa vreme

    and it goes on and on…

  9. Liberalii din mass media inainte de alegeri:
    “…cea mai importanta alegere electorala inainte de alegerile prezidentiale din 2012…va avea o influenta decisiva”

    Liberali din mass media citeva minute dupa ce Scott Walker a fost anuntat cistigator:
    “…realegerea lui Walker nu inseamna nimic…alegerile prezidentiale nu au nici o legatura cu ce s-a intimplat in seara asta”

    Un scurt video pentru a va binedispune:

  10. Guvernatorul Walker a fost reconfirmat pe post si este o performanta ca a obtinut cu aproximativ 200000 de voturi mai mult decat in alegerile precedente.
    Iata-i discursul de victorie:

  11. Multumesc Francesco.

    Un alt video care demonstreaza ca liberalismul este o afectiune mentala: primarul Barett, invinsul alegerilor de aseara este palmuit in public de o femeie furioasa ca Barett a admis infringerea cind 88% din sectiile de votare il dadeau invingator pe Walker cu un avantaj insurmontabil de 11%.

    “Nu stii ca mai sint oameni in sectiile de votare??”
    SLAP!

  12. Mesaj pentru obamaotii socialisti – FLASHBACK: Sarah Palin in Wisconsin, “Get Used to It”

  13. Inca un video pentru categoria Liberali Dezaxati:

    (cu lacrimi siroind pe obraji si voce sugrumata) “…alegerea lui Walker inseamna sfirsitul democratiei in America”

  14. Mama mea m-a invatat ca nu-i frumos sa faci misto de copii retardati. Promit ca-i ultimul video:

    Liberali invocind fortele Universului / Mother Gaia / Rainforest…(ma rog, orice in afara de Dumnezeu) pentru a-i ajuta sa-l invinga pe Walker
    “Ummmmmmmmmmmm…..ummmmmmmmmm…..ummmmmmmm”

    link direct http://www.liveleak.com/view?i=529_1338902484

  15. Dintr-o data, victoria lui Walker nu mai inseamna mare lucru. Dar a fost odata, ieri-alaltaieri ca niciodata, cand progresistii spuneau ceva de genul…

    Si nelipsita reactie a lui Hitler 🙂

  16. Inca un clip cu Hitler pe acceiasi tema.
    (atentie, limbaj nerecomandat copiilor vorbitori de lb. Engleza)


    embed please 🙂

  17. @18
    Ca liberalismul este o afectiune mentala sunt perfect de acord. Nu sunt de acord in schimb s-o blamam pe sarmana femeie care ii administreaza lui Barett un “argument” liberal (socialist). Sincer, daca eram pe acolo, as fi incercat si eu cateva “argumente” de tipul acesta pe sarmanul Barett. In definitiv acesti oameni trebuie “lamuriti” cu armele lor. Sunt singurele “argumente” la care reactioneaza in mod rational: tac din gura!

  18. @toiu #24: Problema e mai serioasa. De exemplu in WI sindicatele au fost in pat cu Democratii. Si asta e cam peste tot de fapt (New York, California etc). Mai putin in de-alde Texas, Arizona…
    Ann Coulter explica acest luuung proces simbiotic intre doua buruieni: sindicate si guvern. Amindoua hranindu-se din platitorii de taxe:

    http://townhall.com/columnists/anncoulter/2012/06/06/the_recall_heard_around_the_world/page/full/

    Probabil exista un “tipping point”, un moment de rasturnare dupa care tumoarea statului asistential nu mai poate fi extirpata.
    Grecia e un exemplu, mai de curind Franta e chiar distractiva cu noua moda: dupa socialistul Hollande, francezii acum decid in mod aurolac-socialist ca GERMANII sa munceasca si sa fie taxati mai mult 🙂 Da, germanii, nu ei. Ei doar decid in mod democratic ca austeritatea nu-i buna.

    Asa si in US, indiferent de argumente, asistatii si sindicalistii vor vota cu capusa care suge de la platitorii de taxe si le da.

  19. Progresistii sunt ireparabil confuzati si raniti in sentimente. Brigada agitatorica de cantece si dansuri din fata parlamentului din Madison, Wisconsin, traverseaza o perioada neagra de stress post-traumatic. Pina si autocarul CNN a devenit dusmanos:

  20. acum doua saptamani, la granita dintre wisconsin si illinois am luat state route 50 mergand west de pe highway 94 – catre lake geneva.
    ei bine, acel state route era impanzit cu semne ” we stand w/ walker”, de la front yard -ul caselor pina la peluza marilor companii: toate erau impanzite cu aceste semne, atunci nu am mai avut nici o indoiala ca statul care vota constant cu socialistii/democrati si-au invatat lectia si in pofida investitiilor masive a mafiei sindicaliste chicagoniene – acestea nu vor avea castig de cauza.
    ma bucur in acelasi timp ca am avut dreptate cand, acum cateva luni, incercam sa ii explic eunukului si imperialitsului ca intre cele doua maluri ale atlanticului exista un ocean de diferente si ma bucur nespus ca nu m’am inselat.
    ma bucur pentru francezi ca au ales socialistul olandez in timp ce uriasul american adormit se desteapta.

  21. Scott Walker a aplicat in Winsconsin o lovitura mortala cardasiei politice dintre stat si sindicate: a scos de pe statele de plata retinerile automate pentru centralele sindicale. Lucratorii au fos bucurosi ca nu au mai dat bani liderilor de sindicat care-si angajasera staff-uri de nababi, dar reactia structurilor a fost una violenta care a mers pana la actiunea de recall.

    La Ministerul Educatiei din Romania se procedeaza exact invers prin ordinul recent dat de ministrul agramat Liviu Pop, cotizatiile sindicale luindu-se din nou pe statul de plata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here