FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Anca Cernea despre criza refugiaților ca element al războiului hibrid rusesc

Criza refugiaților ca element al războiului hibrid rusesc împotriva Europe a fost tema discuției dintre Anca Cernea și Alexa Ionescu de joi, 5 iulie, la Nașul TV. Anca Cernea a scris împreună cu analistul american Jeff Nyquist lucrarea “Strategia Rusiei și criza refugiaților din Europa” în care este analizată implicarea Rusiei în criza din 2015. Lucrarea a fost publicată pe Center for Security Policy, instituție de prestigiu din Statele Unite, înființată în timpul Războiului Rece, despre care Ronald Reagan a spus ca este “o organizație exemplară, devotată păcii și a securității naționale”. “Nu mă pot gândi la nici un scop mai înalt”, spunea Reagan.

Contribuția Ancăi Cernea la lucrare a ținut în principal de partea de documentare a informațiilor despre criză publicate în Estul Europei (România, Polonia, Lituania, Cehia, Ucraina etc), informație ce nu a circulat până acum în limba engleză.

În 2014, ILD a publicat traducerea unui interviu cu fostul consilier economic al lui Vladimir Putin, și fost vicepremier, Andrei Ilarionov, în care acesta avertiza în privința posibilității unei “primăveri islamice” în Europa Occidentală. Îl puteți citi aici – Andrei Ilarionov: Nu vă mirați „dacă apare o primăvară islamică în Europa”. Cu Putin e un „război cald”, nu „rece”

 Țările și națiunile europene nu ar trebui să fie surprinse, dacă, să spunem, la anul [2015], în primăvară, apare o masivă mișcare politică islamistă, o primăvară islamică în Europa, care va destabiliza țările europene și va consuma energia și atenția liderilor europeni, în timp ce Putin va încerca să-și ducă la capăt proiectele sale neo-imperiale.

…spunea Ilarionov la finalul lui 2014, cu câteva luni înaintea declanșării crizei migranților. Acesta s-a despărțit de Putin în 2005, când a demisionat acuzându-l că suferă de „sindromul Venezueala”.

Alte subiecte discutate

– “Summit-ul” mic pe migrație (organizat fără Europa de Est) al UE din 24 iunie, la care au decis să impună cotele de refugiați. Merkel se afla sub o foarte mare presiune din partea partenerului de coaliție CSU – Horst Seehofer, care i-a transmis că dacă nu găsește o soluție pentru criza pe care a provocat-o va dărâma guvernul.

– Summit-ul propriu-zis, la care polonezii s-au impus după negocieri tensionate ce au durat de 9 ore. La 4 dimineața s-a decis exact ce zicea Kaczynski din 2015 – pentru care era numit “rasist”, “populist”, “fascist”, anume că nu e acceptabil să se impună cote. Desigur, nimeni nu și-a cerut scuze. Polonezii au ținut steagul, dar au fost secondați și de țările Vișegrad (care nu au curaj să înfrunte singuri Bruxellesul). Drept urmare, Merkel a scris partenerilor de coaliție o scrisoare în care mințea că deși nu s-au acceptat cote la summit, 14 țări participante, printre care Polonia, Ungaria, Bulgaria, balții, Danemarca și Belgia au acceptat să semneze bilateral cu Germania că iau refugiați. Polonezii, ungurii și bulgarii au dezmințit, la fel și cehii.
Merkel a avut discuții dificile cu Seehofer, care a bătut în retragere pentru a evita alegerile anticipate.
Dar Merkel și coalitia sunt și mai slabite, AfD cel putinist se întărește. Pe de altă parte, polonezii au câștigat și toata lumea a văzut că s-a schimbat trendul în UE.
Ieri Mareșalul Seimului polonez, Marek Kuchcinski, a propus ca țările celor Trei Mări să-și facă împreuna o adunare parlamentară.

În acest timp, rușii:

– se pregătesc să intensifice atacurile asupra civililor în sudul Siriei, adică se așteaptă un nou val de 700 mii de refugiati. De asta s-au alarmat și Iordania și Israelul.

– așa cum spunea Anna Fotyga, MEP, fost ministru de externe PiS 2005-2007, o femeie foarte serioasă, s-ar putea ca rușii să mai faca o porcarie după campionat. Ne amintim că Crimeea și Donbass-ul le-au atacat imediat după olimpiada de la Soci. Rusia ar putea să ocupe Belarus – chestie pe care a zis-o chiar Lukasenko în urmă cu câteva zile, într-un discurs neoșbisnuit de dramatic către țară. Rusia ar putea sa facă orice – să atace puternic Ucraina sau Georgia – din Osseția, sau poate o țară baltică sau chiar Polonia, nu e exclus nici vreun scenariu Transnistria-Basarabia.

– Putin a scăzut dramatic în sondaje, chestie care nu s-a mai pomenit până acum în Rusia. Se pare că din cauza creșterii vârstei de pensionare, dar și pentru că toate merg prost, nefiind în stare să pună treaba pe picioare, Putin va trebui să mai lanseze o nouă ofensivă, în loc de mâncare la popor.

Vedeți și:

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

1 Comment

  1. Lola
    11 July 2018

    Rușii, în toate filmele de război au un arhetip despre români ce a devenit în timp , loc comun în conștiința colectivă a rusului și anume românul laș și trădător, om ce nu poate inspira încredere.Despre trădare se mai poate discuta dar despre lașitate , faptul că nimeni nu se prea înghesuie la comentarii, vorbește de la sine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *