FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Este o problemă în interiorul islamului

Pe 11 iunie, în Iran, s-a descoperit că Sharia’h, codul de legi al lui Allah, este incompletă! Chiar dacă a fost dictată de Allah însuşi! Iranul, o teocrație, este condus nu numai din punct de vedere politico-juridic, dar şi cultural şi social, potrivit acestui cod de legi. Viaţa iranienilor este reglementată şi se desfaşoară în permanenţă prin respectarea ad litteram a legii sfinte – Şharia’h. Să se descopere, după treizeci şi ceva de ani, că Allah n-a prevăzut chiar totul, nu este, prin urmare, o surpriză plăcută. Bine că problema nu este gravă, scăparea fiind minoră, ea neafectând viaţa iranienilor care trăiesc fericiţi de când ayatollahii i-au luat locul coruptului şahin-şah.

S-a constatat, pe 11 iunie, că în Şharia‘h nu este prevăzut costumul de baie pentru femei! V-am spus că în Şharia’h este prevăzut totul, dar absolut totul, sau cel puţin aşa se credea până acum, când a fost descoperită lipsa asta minoră! Nu, nu se poate remedia! Nici să nu vă gândiţi, pentru că dacă o faceţi, comiteţi o blasfemie! Cum de ce? Păi cine-l poate corija sau completa pe Allah? Eu unul îl absolv de orice vină – n-avea de unde şti că peste secole şi secole, de când a dictat el Şharia’h, “propietăţile” care au ca sarcină principală să facă copii se vor apuca de înot!

Asta a facut, pe 11 iunie, iraniana de 32 de ani, Elham Ashgari. Ea a stabilit un record feminin la înot în mare, după ce a parcurs o distanţă de 20 de kilometri în marea Caspică. A înotat timp de 8 ore, având grijă să nu depăşească zona rezervată femeilor, fiind supravegheată în permanenţă de un reprezentant al Federaţiei de înot iraniene. Elham Ashgari este profesoară de înot pentru copii.

A ieşit din apă fericită, dar şi epuizată. Fericită pentru că a bătut recordul şi epuizată nu atât de lungimea distanţei parcurse, cât mai ales de greutatea costumului pe care-l purtase – 6 kilograme! Atât cântăreau, îmbibate cu apă, piesele “echipamentului” ce-l purtase: costumul de scufundare integral, boneta, vesta şi şalul care acoperea totul!

La ieşirea din apă, a aflat că ministrul adjunct pentru problemele femeilor şi sportului, Marzieh Akbarabadi, refuză să-i recunoască şi să-i înregistreze recordul deoarece ţinuta purtată nu a respectat Şharia’h! Iran este ţară în care sex-simbolurile Cameron Diaz, Sharon Stone sau Olga Kurylenko (dezbrăcate în filme de Hollywood) sunt “îmbrăcate”, dar pe ecranele televizoarelor, de televiziunea de stat!

La Teheran, unde a primit-o în audienţă, doamna ministru a sfătuit-o, binevoitoare şi grijulie, să se apuce de alt sport! Un sfat înţelept, ţinând cont că “echipamentul” purtat în timpul celor opt ore îi provocase sportivei răni pe tot corpul. Dezamagită, Elham Ashgari a spus: “Nataţia nu este rezervată bărbaţilor. Noi femeile avem, de-asemenea, un cuvânt de spus”. Şharia’h este de altă părere.

“Numele meu este Laureen Booth şi sunt musulmancă”, este cumnata fostului premier laburist Tony Blair şi sora vitregă a simpaticei Cherie Blair, spre marea mulţumire a acesteia. Să-i spunem, nu cum se recomandă ci mai scurt, Laureen.
Laureen, o jurnalistă plină de energie, ca militantă, s-a dedicat cauzei palestiniene, a luat poziţie contra războiului din Irak, i-a născut primului soţ două fete, a străpuns blocada instituită de coreligionarii mamei sale în jurul “lagărului de concentrare” din Gaza, a prezentat emisiunea Focus la UK’s Islam Channel, a fost o mare admiratoare a poporului iranian, dar mai ales a liderului său (care îi seamănă lui Napoleon la înălţime) Mahmoud Ahmadinejad, a trecut la islam şi i l-a furat, lui Faiza Ahmed (mamă a trei copii) pe activistul palestinian Sohale Ahmed (tatăl copiilor), care nu era liderul Iranului, dar avea lucrul cel mai important, statura acestuia!

Un pic de imaginaţie şi totul e în regulă, asa că Laureen a fost luată de bărba… de soţie anul acesta, în cadrul unei exotice ceremonii islamice, de către bigam…musulmanul Ahmed! Uf! Să recunoaştem, un adevărat tur de forţă pe care-l putem compara, de ce nu?, cu cel din marea Caspică, al lui Elham Ashgari.

Dacă sunteţi curioşi să o şi vedeţi pe Laureen, o prezentăm aşa cum arăta ieri şi cum arată azi.

Nu! În stânga, Laureen nu se pregăteşte (deşi costumul, ce respectă Şharia’h ne-ar face să credem lucrul acesta) pentru stabilirea vreunui record de traversare înot al canalului Mânecii, ci, mult mai casnic, îl plimbă pe actualul ei soţ. În dreapta, deşi mulţi n-ar crede, este tot ea pe vremea când a spart blocada din Gaza. Uitându-mă la Laureen şi aflând că doamna Allegra Mostyn-Owen (fosta soţie a primarului Londrei, Boris Johnson) a ales, şi ea, ca atâtea alte doamne din rândurile clasei de mijloc engleze, să treacă la Islam (soţul ei, originar din Lahore, fiind mult mai tânăr), nu pot să nu-i dau dreptate “cumnatului” Tony Blair care a constatat de curând“Este o problemă in interiorul islamului”! Explicabil! Cu siguranţă nu se referea la Elham Ashgari.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

7 Comments

  1. Toiu
    4 July 2013

    Am citit articolul si am descoperit doua inadvertente.
    1.”este cumnata fostului premier laburist Tony Blair şi sora vitregă a simpaticei Cherie Blair, spre marea mulţumire a acesteia. ”
    Aceasta cred eu ca este o afirmatie tendentioasa. Cherie este o catolica practicanta iar Tony Blair afirma intr-un interviu ca, virgula, convertirea lui la catolicism s-a datorat in mare masura si sotiei sale. Nu cred deloc ca doamna Blair a fost multumita de convertirea la islamism a sorei vitrege.
    2.”doamna Allegra Mostyn-Owen (fosta soţie a primarului Londrei, Boris Johnson) a ales, şi ea, ca atâtea alte doamne din rândurile clasei de mijloc engleze, să treacă la Islam „. Din link-ul recomandat rezulta ca s-a casatorit cu un musulman intr-o moschee dar se specifica clar, citand-o chiar pe ex-sotia primarului Londrei, ca nu a trecut la Islam.

  2. Toiu
    4 July 2013

    Domnule Calehari,
    Va citesc articolele cu regularitate. Un ochi rade altul plange.
    Trebuie sa recunosc ca-mi produceti multa tristete. Nu, nu dumneavoastra personal ci informatiile din articole. Pana unde va merge degenerarea societatii occidentale? Ce fel de societate se naste in acest occident?
    Pe de alta parte este foarte bine ca exista si in Romania ziaristi care se ocupa de aceste anomalii. Daca ar fi mai multi ziaristi procupati de aceste probleme (pe care eu le consider exceptionale) poate am reusi sa schimbam o mentalitate de o inertie inspaimantatoare, indiferenta la niste mesaje dramatice care ne parvin din occident.
    Asa ca nu aveti alta solutie decat sa continuati sa ne produceti frisoane si mici depresii. Poate vom reusi sa le transformam in reactii de autoaparare necesare respingerii unor corpuri straine!

  3. Bogdan Calehari
    4 July 2013

    @1 Toiu
    Va multumesc pentru observatii! Despre doamna Blair tot respectul, dar am incercat sa sugerez, ironic, „multumirea” ca o are drept sora, chiar si vitrega, pe „oaia neagra a familiei”. Trebuia sa pun niste ghilimele; nu mi-a iesit poanta. Dar am sa perseverez, odata si-o data tot o sa-mi iasa; asta a fost o „amenintare” ????

  4. Toiu
    4 July 2013

    Ok, cateodata autorul articolului este prea subtil, altadata cititorul este mai greu de cap! Poate aici a fost si,si! ????

  5. Binyamin
    4 July 2013

    Iadul cel mai crunt e cel făcut cu mâinile tale. Acuma încă mai zâmbește, dar când o să înceapă să încaseze scatoalce de la bărbățel, după ce o să-și mai ia încă două soții tinere și nu o să se uite la ea decât cu dosul palmei, n-o să mai zâmbească.

  6. Bogdan Calehari
    4 July 2013

    @1Toiu

    Acum am observat ca era vorba si de Allegra Mostyn Owen. Eu am luat informatia de aici http://www.standard.co.uk/news…..23984.html si cu engleza mea, la fel de buna cu cea a unui pakistanez proaspat sosit la asediul Londrei, am zis ca a facut deja primul pas pe drumul cel drept ????

  7. Silvapro
    4 July 2013

    Binyamin,
    N-avea grija, nu incaseaza de la barbatel, si bine i-ai zis barbatel, ca tare maruntel mai e.
    Cind eram mica spuneam ca vreau sa ma marit cu un barbat mai scund decit mine ca sa pot sa-l bat in cap…. Asa ca…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *