(Imagine:  Marius Vasilică / Mediafax Foto  )

„Ca să faci adevărul să pară verosimil, e nevoie neapărat să-i mai adaugi și puțină minciună.”

F.M. Dostoievski, Demonii.

Privind spre biografia spectrală a Primului Falsificator al Țării, descoperi o mlaștină de minciuni sfruntate, păcăleli ieftine, tertipuri slinoase sau neadevăruri tulburătoare. Nicio țară europeană n-a produs o asemenea arătare la vârful puterii sale executive. Nicio patrie din Balcani n-a defilat – poate cu excepția Greciei –, cu un asemenea Dorian Gray al moralității politice. O statuie vospită-n culorile falsității ne sfidează și astăzi de la înălțimea Palatului Victoria. Du-te acasă, Victor Ponta!

De ce spun asta? Pentru că e deja prea mult.

În viața lui Victor-Viorel Ponta descoperi, pretutindeni, opera unui plastograf.

Întâlnești minciuna timidă și nesărată unui adolescent guraliv care-și aburește prietenii cu trecutul său anticomunist, plămădit – vezi Doamne! – în Piața Universității. Dai însă și peste minciuna grozavă a farsorului adult și grandoman care fabulează pe tema recunoașterii sale internaționale (etalând fotografii de circumstanță cu Barack Obama).

Victor Ponta știe să mintă diplomatic, atunci când mor oameni nevinovați în Munții Apuseni. La nevoie, însă, Premierul utilizează artileria grea a propagandei, producând panglici pe tema Referendumului din 2012, nevalidat de Curtea Constituțională.

Întâlnim minciuna frivolă a seducătorului de platou, care privește galeș spre o reporteriță TV; există însă și ipocrizia tipică pentru omul fără convingeri, corupt și mereu neputincios, laș și ezitant în fața proiectului Roșia Montană. Descoperi duplicitatea bârfitorului care-și toarnă colegii cu aplomb și voluptate. Nu te ocolesc nici cuvântările țoapei intelectuale care și-a scris cărțile prin fraudă, susținând un doctorat imaginar și construind o întreagă carieră academică pe temelia de nisip a imposturii. Din aceeași plămadă s-a născut minciuna vânătorească a lăudărosului care, după atâta incompetență și duplicitate, își expune la Congresul PSD trofeele electorale dobândite prin furt și calomnie.

V-a indignat cumva minciuna securistică a celui care tace și fuge, atunci când e întrebat despre moartea procurorului Cristian Panait? Atunci v-a dezgusta și fariseimul campaniilor electorale derulate ca pelerinaj religios în locurile sfinte. Cum să alegi între piosul care se-nchină astăzi la moaștele Sfintei Paraschiva iar mâine derapează orgiastic într-un club de fițe?

Vă imaginați un Casanova publicând o dizertație despre înfrânare și feciorie? Ar fi ușor bizar. Vă închipuiți un șofer fără carnet comentând, la Top Gear, aparițiile de ultim răcnet ale industriei auto? Nu merge. Asta a făcut Victor Ponta, patronînd o conferință a Politehnicii București despre cercetarea științifică din România.

Foarte devreme, în sufletul lui Victor Ponta s-a cuibărit minciuna discretă a ciripitorului. Purtând genți murdare și dând zelos din coate, ipochimenul și-a făcut drum spre vârful ierarhiei TSD. A explodat, mai târziu, minciuna hiperbolică a demagogului adult care promite românilor șomeri, chiar fără să roșească, one million jobs.

Nu vom putea niciodată epuiza enciclopedia minciunii din viața și opera lui Victor Ponta. Observ doar, în treacăt, că cea mai frecventă deraiere morală se produce prin tehnica amestecului. Așa se naște minciuna ușor ezitantă, îndulcită, chiar reverențioasă. Victor Ponta nu minte prostește, ca dictatorii nord-coreeni, ci suprapune mai degrabă informații plauzibile peste neadevăruri strașnice, percutante, inflexibile.

Primul-Mincinos al României nu e niciodată singur. Acoliții săi au perfectat mecanismele de manipulare a minții iar laboratoarele KGB & PCR care l-au produs pe Ion Iliescu s-au specializat în producția de fantasme ale salvării naționale. Prietenii lui Victor Viorel Ponta vin nu doar din rândul universitarilor lipsiți de integritate, ci și din breasla statisticienilor care „rotunjesc”, dacă necesitatea istorică o impune, anumite cifre din rapoartele macro-economice (nu altfel s-a întâmplat, ani la rândul, cu cifrele transmise de Guvernul Greciei către Comisia Europeană).

Pretutindeni, numai minciună. Minciuna flecarului care „ca și plumbul în apă se afundă”. Minciuna celui plătit să jure strâmb, precum agentul comunist în fața Senatului american; minciuna politică, pregătită să stea „cu regele la masă”; minciuna pârâșului la tribunal, dar și minciuna dialectică din paradoxul cretanului care afirmă: „toți cretanii sunt mincinoși.”

Biografii secolului XXI ne vor spune, exact, în câte moduri apare falsitatea-n biografia politică a unui premier de țară modernă. Noi știm doar atât: că minciuna usucă rădăcina conștiinței curate, tulbură sufletul omului viu și umbrește judecata conducătorilor.

Mai mică sau mai mare, mai frecventă sau mai scumpă la vedere, minciuna contrazice flagrant Civilizația Decalogului: „Să nu depui mărturie mincinoasă“ spune Legea lui Moise. Ar fi bine ca acest imperativ moral de căpătâi pentru întreaga tradiție iudeo-creștină să guverneze România și viața cetății.