Consiliul Naţional al Informaţiilor din Statele Unite ale Americii – National Intelligence Council – este un organism în cadrul guvernului american subordonat DNI – Directorul Informaţiilor Naţionale – care sintetizează informaţiile şi elaborează analize necesare Preşedintelui şi înalţilor responsabili politici ai ţării.
Al patrulea raport public al CNI, denumit “Tendinţe Gobale 2025: O Lume Transformată”, permite o proiecţie în viitor pentru următorii 15 ani. Concluzia de bază a raportului este că Statele Unite îşi vor pierde influenţa nu atât ca urmare a unui declin al său, cât pentru că state ca India sau China se vor afirma rapid în următoarea perioadă. Mai concret spus, statutul de numărul unu, de superputere va fi transformat în unul de membru al grupului de state lider ale lumii, cu consecinţe pe plan politic, economic şi militar.
Tom Fingar, directorul CNI a spus: “The unipolar moment is over.” Deci: “Momentul unipolar este de domeniul trecutului”. Lumea multipolară se va afirma în scurt timp.
Concluziile raportului vorbesc despre o Japonie care va fi prinsă între China şi Statele Unite, despre o Rusie care va progresa sau va stagna, despre India care merge pe urmă Chinei, precum şi despre alte ţări că Turcia, Iran sau Indonezia, al cărui rol va creşte.
Cea mai importantă afirmaţie a raportului este că va dispare sistemul de alianţe şi ierarhia lumii rezultate din al Doilea Război mondial. Astfel:
Întregul sistem internaţional – asa cum a fost construit în urma celui de-al Doilea Război mondial – va fi revoluţionat. Nu numai că noii jucători – Brazilia, Rusia, India şi China – au un loc la masa internaţională superioară, aceştia vor aduce noi mize şi noi reguli ale jocului.
Transferul fără precedent de bogăţie care are loc acum în general din vest către est, va continua şi în viitorul previzibil
Creşterea economică fără precedent, ce se adaugă la o creştere cu 1,5 miliarde de oameni, va face presiune asupra resurselor – în mod particular energie, hrană, dar şi apa – crescând spectrul insuficienţelor ce apar atunci când cererea depăşeşte oferta.
Potenţialul pentru conflict va creşte în parte datorită turbulenţei politice în zone din arealul Orientului Mijlociu.
Acest sistem multipolar este caracterizat printr-o instabilitate mărită faţă de sistemele bipolar sau unipolar, de aceea se aşteaptă apariţia a noi actori nestatali, ca de exemplu grupuri de oameni de afaceri, sau unele triburi, organizaţii religioase şi reţele criminale ce se vor manifesta într-o lume transformată.
China va fi a doua economie a lumii în anul 2025 şi prima putere militară. India o va urma îndeaproape iar Rusia va avea un parcurs ascendant în cazul în care preţul barilului de ţiţei va fi în permanenţă mai mare decât 50-70 dolari. Cele trei ţări urmează modelul de “capitalism de stat”, nu modelul liberal occidental.
Raportul accentuează că terorismul nu va dispărea până în 2025, şi va fi în continuare alimentat de insatisfacţia şi radicalismul unor grupuri de oameni. Astfel:
Grupările teroriste din 2025 vor fi probabil o combinaţie între descendenţii unor grupuri formate cu mult înainte – care au moştenit structuri organizaţionale, de comandă şi control, precum şi proceduri de antrenament necesare pentru conducerea unor atacuri sophisticate – şi noile grupări de persoane furioase şi fără drepturi care se auto-radicalizează. Pentru aceste grupări teroriste ce vor fi active în 2025, difuzarea noilor tehnologii şi a cunoaşterii ştiinţifice va plasa unele din capabilităţile periculoase ale lumii în raza lor de acţiune. Una din cele mai mari îngrijorări ale noastre continuă să fie posibilitatea că terorişti sau alte grupări de răufăcători să obţină şi să folosească agenţi biologici, sau, mai puţin probabil, dispozitive nucleare pentru a declanşa crime în masă.
Capitolul 5, numit “Growing Potential for Conflict”, cuprinde şi referiri la Al-Qaeda, care îşi sărbătoreşte aniversarea a 20 de ani la formare. Există experţi care consideră că această organizaţie a trecut în perioada de îmbătrânire, considerând că un val de teroare este egal cu un ciclu de activitate, iar ciclul de activitate al unei grupări teroriste este de circa 40 de ani. Slăbiciunile Al-Qaeda – datorate neajungerii obiectivelor strategice, a inabilităţii de a atrage largi mulţimi de partea sa, precum şi datorită acţiunilor auto-distructive – îi pot cauza descompunerea într-un tempo mult mai rapid decât s-a crezut.
Este foarte interesant şi paragraful de încheiere al subiectului Al-Qaeda, de la pagina 70:
Deoarece istoria sugerează că mişcarea teroristă islamică globală va trăi mai mult decât gruparea Al-Qaeda, eforturile strategice contrateroriste vor trebui să se concentreze asupra felului şi motivului pentru care un nou grup terorist successor va evolua anii ce au mai rămas din “valul terorist islamic.
Într-o lume multipolară, fragmentarea intereselor la nivel internaţional va slăbi şi influenţa unor actori globali cum este de exemplu ONU, care nu va mai reuşi decât cu mare greutate să întreprindă o acţiune coerentă. Consiliului de Securitate existent i se vor adăuga noi membri, dar va deveni din ce în ce mai ineficient în condiţiile lipsei unui naţiuni lider care să uniformizeze punctele de vedere. Conceptul de global governance va suferi, deoarece într-o lume multipolară este greu de presupus că se vor găsi soluţii acceptabile de către toţi actorii importanţi.
Grupurile religioase vor juca un rol mărit faţă de grupările seculare într-o lume multipolară. Este de aşteptat ca în cadrul mai multor state, grupări religioase afiliate unor centre de putere externă să nu acţioneze conform unor standarde statale, ci să emită pretenţii de autonomie şi autoguvernare. De aceea, este de prevăzut ca statelor europene cu puternice minorităţi musulmane să le fie pusă la îndoială autoritatea. Franţa, Germania, Olanda, Marea Britanie, Suedia se vor află în primele rânduri ale ţărilor cu suveranitate limitată în anumite zone şi în anumite domenii.
Reislamizarea Turciei va fi dusă până la capăt în condiţiile în care forţele seculare sunt nu se mai pot opune unei acţiuni ce are un suport popular tot mai larg. O Turcie islamică va ghida importante minorităţi din Germania, Olanda, Franţa sau Elveţia. Dacă se va produce aderarea la Uniunea Europeana, nimic nu va mai stă în calea unei reluări a marşului întrerupt în 1683 la Viena.
Concluzie pentru Europa, dar nu numai: în anul 2025, cu o populaţie din ce în ce mai mare ce va trăi în zone urbane enorme, unde potenţialul unor conflicte bazate pe intoleranţă religioasă, etnicitate şi luptă de clasă (se prevede o revitalizare a teoriilor post-marxiste) devine din ce în ce mai acut, apariţia unor enclave de neautoritate statală unde domneşte exclusivismul islamic va putea permite declanşarea unor conflicte asemănătoare, sau mai dure ca “revolta suburbiilor” din Parisul anului 2005.
Raportul Tendinţe Globale 2025 se găseşte aici:
Global Trends 2025 – Final Report