FUNDATIA IOAN BARBUS
Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

În ultimele zece zile am călătorit prin Ungaria, Austria și Germania. Scurte stagii prin biblioteci, câteva întâlniri cu colegi medieviști, dar și muzee, concerte, plimbări sub ploaie, soare sau ninsoare. Pentru prima oară, ne-am permis să asistăm la un concert de Mozart la Salzburg (Requiem-ul, cu Wiener Philarmoniker și Wiener Singverein). La München, mi-am adus …

Printre cele trei fenomene sociale apărute în precedentul secol însângerat de monstruoasele totalitarisme și reverberațiile lor morale încă mutilante, fenomene sesizate de Nicolae Steinhardt, după „invazia pe verticală a barbarilor” și „domnia proștilor”, se află, mai puțin luat îndeobște în seamă, dar de o abisală perversitate, fenomenul „trădării oamenilor cumsecade”. A neutrilor de conjunctură. A …

Scufundarea în abjecția atacului public & grotesc la persoana cuiva ca eminentul profesor universitar Adrian Papahagi, un savant umanist de talie europeană care, inevitabil, îți este mult superior din toate punctele de vedere și a cărui operă, onestitate intelectuală și morală sunt perfect reale, nu evident trucate, calomnierea cuiva care îți pune în față oglinda …

Pe măsură ce agresiunea armată împotriva Ukrainei, declanșată de regimul autocrat post-sovietic putinist, își dezvăluie și caracterul criminal, năpustit asupra populației civile, pe lângă cel militarist, expansionist și revanșard, claritatea morală cu care se analizează această tragedie, devine o necesitate de o importanță crucială. Înțelegerea trebuie să fie deplină și nealterata de niciun relativism moral. …

Văd cu oarece întârziere o emisiune la radio Guerrilla care, deși se dorea extrem de serioasă, s-a transformat într-una umoristică. Umor involuntar, deloc agreat de ascultătorii postului. Drept dovadă, comentariile extrem de critice de pe Facebook. Primul care mi-a atras atenția a fost Andrei Marga pentru că i-a catalogat drept delatori pe autorii și editorii …

ro_RORomanian