FUNDATIA IOAN BARBUS
Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Va fi bine când vor rămâne în țară numai nesecuriștii (ca tomitanul sau severinul), nevaccinații (numai ei vor supraviețui) și ortodocșii adevărați, nu cei vopsiți; aceștia vor putea face un RoExit și URSSEnter de toată frumusețea. Dacă nu-i ucid până atunci dârele albe din cer, trasate de oculta aviatică globalistă.

Solstițiului însângerat din 1989, cu amestecul lui de sânge pur și de manipulări criminale, îi datorăm 33 de ani de libertate și de prosperitate crescândă. Se putea altfel? Puteau să nu moară oameni nevinovați în 21-22? Astăzi știm că da. Știm și că Iliescu și ceilalți nu vor păți niciodată nimic. Peste 20 de ani, …

... te cuprinde în încolăcirea ei constrictoare când, amputându-ți benevol organul solidarității și comuniunii cu ceilalți, declarându-ți trufaș fobia de multe feluri față de ei, te crezi a l e s u l situat dincolo de bine și rău, de unde privești sumbru, îmbătat de trufie sau crispat de furie spre cei ce au comis …

Creștinismul e mărturisire vie și curajoasă, prin fapte izvorâte din credință și pocăință, a Adevărului care ne eliberează din bolgii irespirabile ale păcatului, din tăceri vinovate, din complicități infamante, din cușca strâmtă a eu-ului care confundă captivitatea cu libertatea. „Cine stie că libertatea e bunul suprem înțelege ce poate însemna creștinismul.” (Nicolae Steinhardt)

Răspuns unei „savante” îndrăgostită de Putin Ne îndemnaţi, din capitala Ţării, din Bucureşti, să-i lăsăm pe ruşi în pace şi să scriem despre ce se întâmplă în Palestina. La Chişinău cunoaştem foarte bine narativele şi tezele propagandei ruseşti: le simţim mirosul urât de la mare distanţă, fiindcă le auzim zilnic de peste 200 de ani, …

Germania, Rusia, Ucraina: cui îi bat clopotele în Donbass? Marea ofensivă din Donbass a început. Iar timpul ar curge împotriva Ucrainei, aprecia miercuri un observator german, mirându-se de liniștea bizară afișată de cancelarul Scholz față cu trepidația secundelor care marchează rapida, accelerata, vibranta aprofundare a crizei ucrainene și scurgerea inexorabilă și nemiloasă a minutelor, a orelor …

ro_RORomanian