FUNDATIA IOAN BARBUS

Bătrînul Claude Karnoouh ☭ tinerii căţelandri şi fundamentalismul anticomuniştilor

Bătranul dulău şaizecist stă trufaş cu zgarda roşie în jurul gâtului şi laba ridicată cu ghearele fascie, zâmbind anchilozat către secera transformată-n Euro. Frumoasă poza ce dă echilibru suratei ei orizontale, cu Lenin tunat şi întins pe catafalc. Claude Karnouch, căci despre el e vorba, a învăţat să latre în madrasele pariziene, cărora unii naivi le spuneau şi universităţi, unde Cartea Roşie a lui Mao ţinea loc de Coran, şi Imamii erau numiţi profesori universitari. A invăţat să-şi folosească colţii pe bulevardele parizene, împotriva forţelor de ordine, în timpul revoltelor de sorginte fascistă ale anului ’68.

Că a ajuns un antisemit notoriu şi un negaţionist fanatic, nu mai miră, cred, pe nimeni. A pornit la un moment dat spre Est, târându-şi coada prin praful drumului, în hagialic spre Mecca comuniştilor, dar s-a oprit aici, “pe malul Istrului “, cum îi place să zică, unde, spre norocul lui, n-a mai dat de Gerulă şi Decebal, care l-ar fi pus acolo unde îi e locul, adică în lant, ci de căţelandrii de la CriticAtac, Kostea şi Vaska. Cei doi, sătui sa chelălăie ruseşte, au scheunat bucuroşi la gândul că, în sfârşit are cine să-i înveţe să latre ca pe malurile Senei. În timp ce le-nfulecă mâncarea, bătrânul zâmbeşte satisfăcut de cât de negri-n ceru’ gurii au ajuns Kostea şi Vaska; acum nu numai că latră toată ziua până răguşesc, dar şi noaptea, în timpul somnului au coşmaruri şi mârâie furioşi la fundamentaliştii de extrema dreaptă.

Îmi aduc aminte de un alt tovarăs de haită cu Claude Karnouch, de vestitul Daniel Cohn Bendit, despre care un bătrân comunist polonez, unul din conducatorii Partidului Comunist Polonez din perioada interbelică, spunea: “Acest Chonh-Bendit e un fascist nenorocit”. Bătrânul comunist ce stătuse închis opt ani şi îi cunostea pe fascişti nu din cărţi ca Vaska şi Kostea, ci din viaţa de zi cu zi, nu s-a lăsat înşelat de fotogenicul Cohn-Bendit şi îşi avertiza astfel fiul, care era bun prieten cu acesta. Fiul era Adam Michnik, iar batrânul comunist, tatăl acestuia, întâmplarea fiind pomenită de Michnik în cartea “Restauraţia de catifea“.

Acum ni-l putem imagina îngroziţi pe bătrânul Michnik spunand: “Acest Claude Karnoouh e un faşcist nenorocit“, şi pe Kostea şi Vaska lătrând turbaţi că este un blestemat fundamentalist de extrema dreaptă. Kostea, Vaska! Şo pe el!

Claude Karnoouh şi noul fascism de stînga-dreapta

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

2 comentarii

  1. Kal Max
    14 aprilie 2011

    Tov Karnouch a supt bninişor fonduri de la capitalistul de Soros, pe vremea cind catedra lui pseudo-universitara de la Cluj (de la tov Marga) era platita de Fundatia pentru o Societate Deschisă.există un cuvînt care-l defineşte pe Karnouch : Huţpah!

  2. Silvapro
    14 aprilie 2011

    Kal max
    Cind spui Hutzpah, te referi in sensul bun sau rau?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian