Imagini dintr-o călătorie prin Anglia, Olanda, Germania şi Franţa. 2006, toamna. E tot ce mi-a rămas.
Londra, Club 100 (?) Nu mai ştiu exact, dar e un club de noapte vechi unde au cîntat mulţi bluesmani şi rockeri englezi de-a lungul anilor. În acea seară, încălzirea au făcut-o nişte fete punkiste care îşi ziceau Tits Of Death. Not much tits, death… maybe. De plictiseală. Amuzante în străduinţa lor de a părea rebele.Fiţe, poze, furie de carton.Fiţe, poze şi pe capul trupei cap de afiş, Eddie & The Hot Rods. Spre deosebire de ţîţele moarte, băieţii ştiu muzică. Rock furios, de pub, fără angoase şi pretenţii intelectuale. Fiecare piesă e o piatră cubică de caldarîm muzical. Tare, densă, cu colţuri tăioase şi pavînd un drum memorabil, început de Eddie în anii 70. Ceilalţi muzicieni sînt noi, dar ceva din spiritul trupei vechi a supravieţuit.Văzut de aproape, un chitarist bun e deceptiv de simplu. Te gîndeşti, chestia asta pot să o învăţ în cîteva zile. Tehnic, nu e imposibil. Simplitatea fluentă şi bogată în sens cere mai mult timp.The Cutty Sark, un vas cu pînze ancorat în sud-estul Londrei. Bănuiesc că încă face curse pe Tamisa, pentru turişti.Observatorul Greenwich. Mi-a plăcut mult o plantă agăţătoare ofilindu-se glorios pe un un geam.Pub în CambridgeDetaliu arhitectonic, Cambridge. Casele în stil Tudor şi Edward sînt impecabile.Bristol. Vasul din imagine este SS Great Britain, proiectat de unul dintre cei mai mari ingineri civili ai Angliei – Isambard Kingdom Brunel – şi lansat la apă în 1843. SS Great Britain a fost primul vas oceanic cu elice şi la vremea sa, cea mai mare navă din lume. Pentru cîţiva ani a străbătut ruta Bristol-Melbourne şi a transportat primul val masiv de emigranţi britanici în Australia.Amsterdam, la un capăt al străzii cu prostituate în vitrine.Restaurant sau magazin de pipe şi tutun în Haga. Ce înseamna “Tapperij”?Haga. Reşedinţa reginei Olandei.Parlamentul olandez, tot Haga. Bineînţeles, arată diferit în realitate. Sub realitate, islamul curge ca un rîu negru.Grup statuar în Nurnberg.Statuile sînt amplasate în jurul unei fîntîni artezieneŞi formează un ciclu de momenteDin viaţa unui bărbat şi a unei femei.Catedrala din Reims.Aici au fost încoronaţi regii francezi în Evul Mediu.Mi-a lăsat o impresie de fragil şi sfărîmicios. Un uriaş stingher şi anacronic.Calais, parcul de lîngă primărie. Sfîrşit de octombrie, sfîrşit de drum.Acelaşi parc. Un crepuscul de lume.You’re lost, little girl.Zidul uităriiJoc de bătrîniPomul vieții, tăiat.Ferry Calais-Dover. Întoarcerea, îngîndurarea.AmeţealăFarewell, there is no coming back.
7 COMENTARII
Frumoasa colectie, Emil.
Acea fotografie cu grupul de cetateni seniori ce joaca bile la Calais este ca o alta definitie a Frantei traditionale. Seriozitate, concentrare, dorinta de a nu gresi.
Imi plac si celelalte fotografii, nu am vrut sa incep o ierarhie; mi-am adus brusc aminte de alte timpuri cand cetateni seniori de la noi jucau popice afara, pe niste piste nu foarte grozave de undeva de la tara.
Se pierd traditiile? Cred ca ar fi cazul sa ne ocupam de asta.
Minunate fotografii, emil, in special cele din Calais si de pe ferry. Ca si pe Francesco, si pe mine m-au emotionat seniorii din Calais. Simti o fratie intre ei, o intimitate si un respect special pe care si-l acorda, si mai ales o demnitate pe care si-o mentin in ciuda anilor si a vremilor (vremile vorbesc prin graffiti pictati pe banci, insemnul urinar al celor care dispretuiesc frumosul si lucrul bine facut), o demnitate care pare sa se fi restrins la jocul din spatiul parcului.
Ultima poza, “Farewell”, e extraordinara. Nu exagerez. Totul e perfect, lumina, geometria barelor de metal in contrast cu nebulozitatea de deasupra, incadrarea, si mai ales povestea pe care o spune. Mi-a adus aminte de pictura cea mai cunoscuta a lui Caspar David Friedrich, in engleza “Wanderer Above a Sea of Fog”, dar cumva pe invers, si marturisind o alta realitate si o
alta sensibilitate.
(Nu ma biciui pentru lipsa de link la Friedrich: am incercat, dar n-a mers. Sunt acasa, si laptopul nu e, cum se spune acum in Romania, “performant”).
M-a intrigat faptul ca spui ca fotografiile astea sunt tot ce ti-a ramas din calatoria asta. Dar nu-i treaba mea.
Ma bucur mult ca v-au placut pozele. Inainte sa trag niste cadre, i-am privit de la distanta timp de vreun sfert de ora pe jucatorii de cochonet. Eram in plina vedere si mi-am dat seama ca ii incomodeaza prezenta mea. Am stat asa, nemiscat, pina cind s-au obisnuit si au inceput sa ma ignore. E foarte greu sa fotografiezi oameni.
O sa caut pictura de care zici, Panseluta. M-ai facut curios.
emil:
e amuzant cum oscilezi intre pluralul politetii romanesti (“v-au placut…”) si persoana a 2-a obisnuita (“M-ai facut curios.”)
Mi-ar place sa comunicam pe Formula 2. Ma va ajuta sa elimin citeva riduri de pe frunte fara ajutorulul botoxului, si sa va inteleg pe toti mai usor.
Numai bine, emil.
vezi tu emil, eu gasesc ca esti un multi talent . nu pot sa inteleg – de ce ma simt asa dezamagita de tine.
Emma, nu aveam de gind sa zic nimic la comentariul tau pentru ca pur si simplu nu am ce zice la ceva care pina si pentru tine e obscur. Daca te lamuresti, nu ma deranjeaza sa ridici iar subiectul. Oricum, iata inca ceva la care nu ma pricep: psihanaliza. Asa ca deocamdata ridic din umeri si te astept cu alte comentarii/impresii.
Frumoasa colectie, Emil.
Acea fotografie cu grupul de cetateni seniori ce joaca bile la Calais este ca o alta definitie a Frantei traditionale. Seriozitate, concentrare, dorinta de a nu gresi.
Imi plac si celelalte fotografii, nu am vrut sa incep o ierarhie; mi-am adus brusc aminte de alte timpuri cand cetateni seniori de la noi jucau popice afara, pe niste piste nu foarte grozave de undeva de la tara.
Se pierd traditiile? Cred ca ar fi cazul sa ne ocupam de asta.
Minunate fotografii, emil, in special cele din Calais si de pe ferry. Ca si pe Francesco, si pe mine m-au emotionat seniorii din Calais. Simti o fratie intre ei, o intimitate si un respect special pe care si-l acorda, si mai ales o demnitate pe care si-o mentin in ciuda anilor si a vremilor (vremile vorbesc prin graffiti pictati pe banci, insemnul urinar al celor care dispretuiesc frumosul si lucrul bine facut), o demnitate care pare sa se fi restrins la jocul din spatiul parcului.
Ultima poza, “Farewell”, e extraordinara. Nu exagerez. Totul e perfect, lumina, geometria barelor de metal in contrast cu nebulozitatea de deasupra, incadrarea, si mai ales povestea pe care o spune. Mi-a adus aminte de pictura cea mai cunoscuta a lui Caspar David Friedrich, in engleza “Wanderer Above a Sea of Fog”, dar cumva pe invers, si marturisind o alta realitate si o
alta sensibilitate.
(Nu ma biciui pentru lipsa de link la Friedrich: am incercat, dar n-a mers. Sunt acasa, si laptopul nu e, cum se spune acum in Romania, “performant”).
M-a intrigat faptul ca spui ca fotografiile astea sunt tot ce ti-a ramas din calatoria asta. Dar nu-i treaba mea.
Ma bucur mult ca v-au placut pozele. Inainte sa trag niste cadre, i-am privit de la distanta timp de vreun sfert de ora pe jucatorii de cochonet. Eram in plina vedere si mi-am dat seama ca ii incomodeaza prezenta mea. Am stat asa, nemiscat, pina cind s-au obisnuit si au inceput sa ma ignore. E foarte greu sa fotografiezi oameni.
O sa caut pictura de care zici, Panseluta. M-ai facut curios.
emil:
e amuzant cum oscilezi intre pluralul politetii romanesti (“v-au placut…”) si persoana a 2-a obisnuita (“M-ai facut curios.”)
Mi-ar place sa comunicam pe Formula 2. Ma va ajuta sa elimin citeva riduri de pe frunte fara ajutorulul botoxului, si sa va inteleg pe toti mai usor.
Numai bine, emil.
vezi tu emil, eu gasesc ca esti un multi talent . nu pot sa inteleg – de ce ma simt asa dezamagita de tine.
Emma, nu aveam de gind sa zic nimic la comentariul tau pentru ca pur si simplu nu am ce zice la ceva care pina si pentru tine e obscur. Daca te lamuresti, nu ma deranjeaza sa ridici iar subiectul. Oricum, iata inca ceva la care nu ma pricep: psihanaliza. Asa ca deocamdata ridic din umeri si te astept cu alte comentarii/impresii.