Cristian Câmpeanu: Cine opreşte fascizarea României?

    1

    Dacă opoziţia politică internă – partide politice şi ONG-uri – şi opoziţia externă – Uniunea Europeană şi Statele Unite – nu mai pot opri alunecarea României spre un regim autoritar de tip fascist, atunci cine îşi mai poate asuma rolul de obstacol în calea barbariei şi rinocerizării?

    Distrugerea sistematică a Statului de Drept şi lovitura de stat fascizantă continuă în pofida eşecului USL de a-l demite pe preşedinte. Tactica anunţată cu relativă dezinvoltură de Ponta&Antonescu constă în „punerea preşedintelui Băsescu între paranteze”, aservirea tuturor centrelor de putere reală sau simbolică – a Justiţiei prin Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchete, a Serviciilor de Informaţii, a Mass Media, prin Radio România şi TVR şi a producţiei şi diseminării culturale prin ICR – oligarhiei politico-economice prin trecerea acestora „sub controlul Parlamentului”.

    Ceea ce NU se poate înţelege prin expresia „parlamentul României” este „organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, adică descrierea constituţională a acestei instituţii. În schimb, trebuie înţeles drept „instrumentul de putere al unei oligarhii de cele mai multe ori transpartinice care foloseşte cu succes autoritatea statului pentru a obţine beneficii individuale sau de grup pe care nu le-ar putea obţine pe piaţa liberă”. A trece o instituţie obscură de care n-a auzit nimeni precum Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor „sub control parlamentar” poate părea o simplă acţiune birocratică fără semnificaţie. În realitate, semnificaţia sa este extrem de gravă şi constă în transferul achiziţiilor publice, din banii contribuabililor, sub controlul oligarhiei fără impunitate.

    De aici şi tonul alarmat al Comisiei Europene care a ţinut să trimită guvernului un avertisment înainte ca acesta să apuce să adopte Ordonanţa de Urgenţă. Mult mai grave sunt punerea Justiţiţei (CSM) şi Parchetelor „sub control parlamentar” pentru că transferă „actul de de Justiţie” sub controlul oligarhiei, care nu numai că devină imună, ci se poate folosi de „instituţii” pentru a reprima şi descuraja orice competiţie economică şi politică. Cum şi instituţia Avocatului Poporului, care ar fi trebuit, în principiu, să apere interesele cătăţeanului faţă de abuzurile Statului a fost deja trecută sub control parlamentar/oligarhic, cercul Justiţiei se va închide în jurul unui grup de elită împiedicând accesul cetăţeanului fără afiliere oligarhică în interior. Simplu spus, cine nu se supune oligarhiei nu poate spera să i se facă Dreptate.

    Am insistat asupra caracterului fascizant al loviturii de stat pentru că am reţinut din fascism elementul său fundamental aşa cum a fost formulat de Mussolini: „Totul se întâmplă în interiorul Statului, nimic în afara lui”. Or, anihilarea Statului de Drept, controlul asupra Justiţiei şi aservirea societăţii unui oligopol politic şi economic sunt dimensiuni esenţiale ale regimului totalitar. Faptul că [nu] există un Dictator care să întruchipeze aspiraţia totalitară nu ar trebui să înşele pe nimeni. Grupul oligarhic de la vârf – Cartelul, cum îl numeşte Dragoş Aligică – îndeplineşte funcţiile Dictatorului. Cartelul este Dictatorul colectiv. O dovadă în acest sens este tentativa de a trece „sub control parlamentar” serviciile de informaţii. USL se apără susţinând că şi acum SRI şi SIE se află sub control parlamentar, dar este o apărare mincinoasă şi lipsită de onestitate.

    Prin „control parlamentar” în prezent se înţelege că serviciile trebuie să demonstreze în faţa parlamentului că au cheltuit banii contribuabililor pe ceea ce s-au angajat să îi cheltuiască şi că nu i-au deturnat spre activităţi ilegale sau abuzive. Ceea ce nu înseamnă deloc că Parlamentul în integralitatea sa să aibă acces la operaţiunile secrete ale serviciilor. Dar nu asta îşi doresc Ponta&Antonescu. Ambii au fost cât se poate de expliciţi când au afirmat despre controlul parlamentar asupra serviciilor că trebuie să fie „bugetar ŞI OPERAŢIONAL”. Motivul invocat a fost „extinderea controlului democratic” asupra instituţiilor siguranţei naţionale, în realitate este vorba despre o „democratizare” sau, mai exact, „oligarhizare a secretului de stat” cu beneficii incalculabile.

    Desigur, această oligarhizare a siguranţei naţionale ne-ar arunca instantaneu în afara NATO şi a tuturor organizaţiilor de securitate occidentale, dar acesta nu este neapărat un dezavantaj. Un sistem totalitar se sprijină pe starea de asediu permament şi se hrăneşte cu ura faţă de duşmanii interni şi externi care pot şi trebuie acuzaţi că subminează din interior şi exterior Statul.

    Deja începând din iulie, liderii USL şi aparatul de propagandă cvasi-oficial (televiziunile de ştiri) cultivă o xenofobie isterică îndreptată spre Uniunea Europeană şi Statele Unite şi spre lideri precum Angela Merkel sau Jose Barroso. A aşeza pe lista neagră şi NATO nu poate fi decât în spiritul aceluiaşi antioccidentalism agresiv. Cultivarea neîncetată a acestei uri revine aparatului de propagandă şi de aceea oligarhia are nevoie de controlul strict asupra TVR, Radio România şi ICR. Antenele, Realitatea şi RTV sunt bune şi ele, dar una este să facă Gâdea procese de tip nazist (sau stalinist) la Antenele lui Felix şi alta este să te sprijini pe întreaga autoritate şi prestigiul TVR. Una să latre Badea la Zu, alta ar fi Radio România Actualităţi. Şi cu totul altceva este ca profesioniştii propagandei să vâneze opere, texte şi luări de poziţie tedenţioase şi antiromâneşti îmbrăcaţi în uniforma ideologică a ICR şi înarmaţi cu biciul ideologic cu care au fost învestiţi de Marga.

    […]

    Cristian Câmpeanu

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here