Cristian Câmpeanu: Totalitarismul cuplului Ponta&Antonescu

    1

    Marea greşeală pe care au făcut-o partenerii occidentali ai României a fost să creadă că Ponta şi Antonescu sunt la fel ca orice alt politician, de stânga sau de dreapta, că aparţin aceleiaşi specii politice căreia îi aparţin şi ei. Puţin populişti, puţin imorali, dar atât. În fond nu toţi politicienii sunt la fel? Câtă vreme lupta se dă în cadre democratice e în regulă. Greşit. Cei doi aparţin unei cu totul alte specii.

    Cu câteva luni în urmă, un diplomat german ne-a cerut părerea asupra liderului PSD, Victor Ponta. I-am mărturisit că ceea ce ne îngrijorează cel mai mult la persoana acestuia este fibra profund totalitară care străbate personalitatea politică a lui Ponta. Totalitară?, ne-a replicat diplomatul cu neincredere. Nu e exagerat? Când ne-am revăzut recent, reprezentantul Germaniei s-a scuzat că nu ne-a crezut de prima dată: „De unde să fi ştiut că va face astfel de lucruri inimaginabile?”.

    Or, tocmai asta este problema cu prietenii noştri din Occident. Educaţia democratică primită şi respectul pentru reguli înscris adânc în ADN-ul lor îi face incapabili să perceapă adevărata natură a politicienilor din Estul Europei şi din România. Cumva, în naivitatea lor inocentă îşi închipuie că trecutul comunist a fost şters din moştenirea genetică a politicianului român şi că între occidentalul guraliv, populist, poate puţin corupt şi cel de la Bucureşti nu există nicio diferenţă fundamentală. De aici şi reacţia neobişnuit de dură a occidentalilor, de dreapta şi de stânga, faţă de acţiunile guvernului Ponta: S-au simţit trădaţi, de nişte oameni care au încălcat regulile jocului şi acum reacţionează cu furia celui tras pe sfoară.

    […]

    Nu că semnele caracterului totalitar al cuplului Ponta&Antonescu nu erau deja acolo, la vedere pentru orice observator înzestrat cu o minimă onestitate intelectuală. Cei doi şi-au creat propria realitate politică favorabilă refuzând sistematic să recunoască impactul devastator pe care l-a avut criza economică asupra României. În felul acesta au reuşit să impună cu succes prin intermediul aparatului de propagandă al televiziunilor de ştiri mogulizate o realitate alternativă în care criza nu exista iar tăierea salariilor, îngheţarea pensiilor, închiderea spitalelor şi concedierea bugetarilor aveau o cu totul explicaţie, una exclusiv internă care nu avea nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în Europa şi în lume. Pasul al doilea al acestui proces a fost să identifice personajul vinovat de această situaţie: Traian Băsescu şi clica pedelistă. În varianta Ponta&Antonescu a realitatii – contrafacute de ei insisi -, salariile nu s-au tăiat pentru că România risca să dea faliment, ci pentru că Băsescu şi PDL, în infinita lor lăcomie, le-au furat de la gura poporului.

    În felul acesta Băsescu nu a mai fost identificat drept un adversar politic cu care cei doi se aflau într-o bătălie politică legitimă şi democratică, ci ca inamicul nr. 1 al naţiunii, care nu trebuia doar învins în jocul democratic, ci anihilat pentru salvarea ţării. Această tactică a demonizării şi delegitimării adversarului, a identificării „duşmanului din interior” care ameninţă însăşi fiinţa ţării, care trebuie zdrobit, şi care a fost utilizată atât de bolşevici cât şi de nazişti pentru a prelua puterea şi a-şi legitima dictatura este principala linie de atac a USL împotriva preşedintelui şi nu vor renunţa la ea, indiferent dacă Traian Băsescu va rămâne sau nu la Cotroceni. Când Relu Fenechiu declară în conferinţă de presă că „Traian Băsescu este în război cu poporul român”, Fenechiu încearcă de fapt să legitimeze cvasi-anihilarea statului de drept de către USL prin „urgenţa” creată de existenţa duşmanului intern şi a războiului cu acesta dus în numele poporului român. Când Antonescu afirma că „PDL trebuie să dispară” sau când Ponta susţinea că „Băsescu şi Boc nu sunt români”, cei doi funcţionau în aceeaşi logică totalitară.

    Un alt procedeu totalitar este delegitimarea vocilor opoziţiei ca „vândute”, deci trădătoare de ţară. Să nu uităm că primul din seria atacurilor USL a avut drept ţintă Institutul Cultural Român, o insulă de cultură liberă de control politic, care trebuia adusă rapid la ordine. Aici rezidă „urgenţa” din Ordonanţa de Urgenţă. Au urmat apoi atacurile împotriva jurnaliştilor acreditaţi la Bruxelles sau care lucrează pentru prestigioase publicaţii străine precum The Economist sau EUObserver. Rând pe rând, Carmen Valică de la Radio România Actualităţi, Liliana Ciobanu, colaborator al The Economist şi Valentina Pop, jurnalistă la EUObserver au fost acuzate că reprezintă „coloana a cincea” în presa internaţională a aceluiaşi duşman intern. Când atacurile în „publicaţiile USL”, în fapt versiuni 2.0 ale României Mari, nu au mai fost de ajuns, s-a trecut la ameninţări directe, cum i s-a întâmplat ieri colegei noastre Ondine Gherguţ.

    Bineînţeles că se încearcă o lovitură de stat şi bineînţeles că aceasta va continua şi după eventuala demitere a lui Traian Băsescu pentru că sistemul totalitar în care „operează” politic Ponta&Antonescu are oroare de democraţie şi libertate.

    Cristian Câmpeanu

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    1. EIN VOLK, EIN REICH, ZWEI FUHRER ! La asta m-am gandit ascultand discursul slugii lui Voiculescu, ajunsa presedinte interimar al Romaniei.
      Va avea Ponta, acest Ernst Rohm al nostru, soarta inaintasului sau?

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here