Egipt: 2 milioane de "martiri" îl întîmpină pe Khomeini

    8

    Iată cum, la interval de doar cîteva săptămîni de la izbucnirea strigătului de eliberare, Allahu Akbar, din piepturile unui milion de oameni insetaţi de democraţie liberală, Ayatolahul Khomeini descalecă în aceeaşi Piaţă Tahrir în faţa a două milioane de supuşi.
    Ayatolahul Khomeini se numeşte de această dată Yusuf al-Qaradawi, iar supusul lui Allah, proprietar de cont Facebook, luptător pentru democraţie liberală, erou al Revoluţiei şi angajat Google, Wael Ghonim exultă pe Twitter:
    “I loved Sheikh Qaradawi[‘s sermon] today. Was truly inspired when he said: `Today I’m going to address both Muslims and Christians.’ Respect!” (Mi-a plăcut foarte mult predica de azi a lui Qaradawi. Am simţit o mare bucurie cînd a spus: ‘Astăzi mă voi adresa musulmanilor şi creştinilor deopotrivă.’ Respect!)
    “The pleasure of the presence of a sermon by Shaykh Qaradawi. Today I more than liked what he said…’I will say O Muslims O Muslims and Copts because you are all Egyptians.’” (Plăcerea prezenţei unei predici a Şeicului Qaradawi. Mi-a plăcut imens ce a spus… “O sa spun O musulmani O musulmani şi copţi pentru că voi toţi sînteţi egipteni.”) (sic)

    Un scurt fragment cu ceilalţi 2 milioane de supuşi la fel de încîntaţi de minunata predică:


    Ce scandează mulţimea? “Mergem la Ierusalim, Martiri cu milioanele”. De ce? Pentru că dl. Khomeini tocmai ceruse armatei egiptene să deschidă graniţa spre Gaza la Rafah şi se rugase pentru recucerirea Ierusalimului, astfel încît el şi ceilalţi musulmani să se poată ruga în linişte vinerea în moscheea Al-Aqsa.
    Rugăciunea către armata egipteană i-a fost ascultată deja. Graniţa spre Gaza s-a deschis la Rafah. (Aşa că deja au avut loc primele schimburi de amabilităţi – o Katyuşă trimisă peste Beerşeba, prima în ultimii 2 ani de zile, un răspuns aerian al IDF asupra unui vehicul şi a altor obiective în Rafah, un mort, trei răniţi)
    Dar cine este Qaradawi? Teolog islamist egiptean, realizator TV – emisiunea sa de la Al Jazeera, “Şaria şi viaţa”, are o audienţă de peste 40.000.000, proprietar al site-ului IslamOnline, a publicat peste 80 de cărţi. A primit de două ori invitaţia de a conduce Frăţia Musulmană şi a refuzat; preferă să se dedice teoriei.
    Qaradawi este un moderat; de altfel, duşmanul său de moarte este ipocrizia Occidentului; nu oamenii, ci ipocrizia lor trebuie învinsă de către musulmani.
    “Noi spunem Occidentului şi în special Americii că Allah nu le va mai permite să apere ipocrizia.”
    În acest sens, cu altă ocazie a precizat:
    “Cînd am fost întrebat, am răspuns că interzic uciderea civililor. Am spus că este permisă doar uciderea combatanţilor. Islamul interzice uciderea femeilor, a copiilor, etc. Am spus asta deschis, dar am întrebat apoi: Ce este acela un civil? Cînd inginerii, muncitorii şi tehnicienii intră în Iraq alături de armata americană mai pot fi aceştia consideraţi civili? Este luptător doar acela care conduce tancul sau şi acela care îl întreţine pe acesta? Vorbesc aici despre semnificaţia cuvîntului ‘civil’.”
    Ei? Nu-i aşa că v-a uimit subtilitatea? Nu degeaba revista americană Foreign Policy îl plasează pe locul 3 în Top 20 Intelectuali din Lumea-ntreagă.
    Best Of Qaradawi:


    Mai multe despre noul Khomeini aici:
    http://www.memri.org/report/en/0/0/0/0/0/0/5020.htm
    http://www.discoverthenetworks.org/individualProfile.asp?indid=822
    http://www.investigativeproject.org/profile/167
    Barry Rubin: Egypt gets its Khomeini

    Print Friendly, PDF & Email

    8 COMENTARII

    1. Deci conform logicii lui nenea asta, terorist e numai “luptatorul pentru libertate” sau si cel care ii umple capul cu bazaconii si il trimite in (e)misiune (incep sa ma inspir de la Pata) si cel care ii da bani si arme si generally speaking il intretine ? Eu vorbesc aici despre semnificatia cuvintului “terorist”.
      Si nu, nu candidez la vreun loc in topul de intelectuali la Foreign Policy. Cine stie cu cine ma intilnesc acolo.
      Liviu, ai cumva topul? Poate ma razgindesc…

    2. io nu m-as ride ca nici ai nostri membri de top nu cred ca beau sau fumeaza chestii mai de calitate…
      iaca top 20 intelectuali
      1. Fethullah Gülen
      2. Muhammad Yunus
      3. Yusuf Al-Qaradawi
      4. Orhan Pamuk
      5. Aitzaz Ahsan
      6. Amr Khaled
      7. Abdolkarim Soroush
      8. Tariq Ramadan
      9. Mahmood Mamdani
      10. Shirin Ebadi
      11. Noam Chomsky
      12. Al Gore
      13. Bernard Lewis
      14. Umberto Eco
      15. Ayaan Hirsi Ali
      16. Amartya Sen
      17. Fareed Zakaria
      18. Garry Kasparov
      19. Richard Dawkins
      20. Mario Vargas Llosa
      restul pina la 100 aici http://www.redri.org/new/images/archivos/intelectuales_fp_lista_completa.pdf
      cu prezentarile de rigoare aici http://gulenlibrary.org/index.php?option=com_content&view=article&id=22:the-worlds-top-20-public-intellectuals&catid=2:periodicals&Itemid=4

    3. Deci asta va fi mentorul spiritual al poporului democrat ce se naste sub ochii nostri in Egypt? Poporul si democratia pe care le-a incurajat Obama?
      N-am vazut in compilatie ca se face vreo diferenta intre americanii lui Obama (plus Obama himself) si ceilalti americani infideli.
      Dar Obama ce-a pazit in toti anii astia? Nu a vazut atitudinea si declaratiile marelui intelectual?
      #1 Israelianca – adevarat ai grait. ! Tot asa sa nu uitam de “inocentii” din Gaza, care au votat vreo 73 la suta pe teroristii Hamas.

    4. P.S. – intrebare pentru cei ce au urmarit discursurile lui Mubarak – ce declaratii facea Mubarak, in comparatie cu ce vazuram aici?

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here