Eli, Eli, lama shabaktani?

    46

    Fragment din Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt.

    Eli, Eli, lama shabaktani? de Nicolae Steinhard

    În mai toate celulele, una din încuietoarele predilecte este discutarea cuvintelor rostite de Mântuitorul pe cruce: Eli, Eli, lama shabaktani?

    De vreme ce Hristos a putut spune: Dumnezeule de ce m-ai părăsit înseamnă că a fost om şi el, nu Dumnezeu. Panait Cerna: “ai gemut şi tu când fierul te pătrunse”.

    Argumentul acesta îl socotesc întru totul neîntemeiat, iar din cuvintele de pe cruce deduc, dimpotrivă, proba absolută a validităţii răstignirii.

    Am de partea mea pe Dostoievski, pe Simone Weil, pe Kierkegaard şi întregul sinod de la Halchidon. Am şi două tablouri înfăţişând răstignirea, unul de Holbein (la Basel) şi altul de Velasquez (la muzeul Prado). În ambele lipsesc razele de lumină pornite din cer, tragedia e ireversibilă, fără de leac: Săvârşitu-s-a: nu numai chinul şi prorocirea ci şi toată tevatura, gata, moartea nu e clinică, învierea e izgonită printre amăgiri şi deşarte nobile nădejdi, niciodată nu va trăi trupul acesta răsucit, sângerând, găurit, terfelit, sfârtecat. Învierea este cu totul imposibilă. Aşa spune Dostoievski – făţiş – că-i apare Hristos în tabloul lui Holbein şi aceeaşi precisă, neagră, rece impresie am avut-o şi eu privind Răstignirea lui Velasquez, care a fost expusă şi la Luvru şi unde în primul plan domină galbenul intens – uită-l dacă poţi! – al unei mantii; în fund sunt jalnicele cruci, bietele trupuri, cerul de plumb. Crucile par aruncate la distanţă, deja uitate – cum ai uita în grabă (şi osânditorii au adevărat lucraseră sub imboldul pripei) un lucru neînsemnat ori stingheritor – Hristos este cu totul singur şi în părăsire; un răstignit printre alţi doi indivizi, undeva la marginile murdare ale unui oraş, pe o movilă de gunoi, pietre şi zgură, într-o amiază toridă şi – din cauza norilor joşi – de zăpuşeală. Nu se văd ca în Dictatorul de Jules Romains puternicile şi melancolicele structuri ale suburbiilor unui mare oraş modern, ci masivele metereze ale unei aşezări străvechi, reci şi rele mai mult decât melancolice. Un sistem închis, cum spun fizicienii când prevestesc inexorabilitatea entropiei. Din ţărâna ce aduce a leşie, din norii grei, din privirile stinse ale crucificaţilor, din scăpărările morocănoase ale executanţilor se scurge, ca o ceară brună, ceara peceţii care încheie. Din întinderea ce acoperă totul ca un clopot nu încape ieşire. Transcendenţa e o teorie, învierea pare, ba nu pare, se vede limpede că e o puerilitate. Şi-au căutat-o. Bieţii de ei. Să fim oameni întregi.

    Le arăt celor ce pun problema lui Eli, Eli: cu atât mai bine că e aşa, numai aşa putea să fie.

    Răstignirea nu e o farsă şi înşelăciune decât dacă se constată că orice miracol este cu neputinţă, orice înviere este un basm. Dacă monofiziţii, dochetiştii ori fantaziştii ar avea dreptate, în ruptul capului n-aş fi trecut la creştinism. Ar însemna că răstignirea a fost în cel mai bun caz un simbol ori o reprezentaţie. Să nu fie! Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedeşte integritatea şi seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine ştie ce joc, ce vicleim.

    Domnul venise hotărât să bea paharul până la fund şi să se boteze cu botezul crucii, dar în grădina măslinilor, când se apropia momentul, tot s-a rugat să fie scutit a deşerta paharul. Desigur, adaugă: facă-se voia Ta. Şovăiala totuşi a fost reală. Iar pe cruce, în ciuda comunicării idioamelor, în ciuda faptului că avea deplina conştiinţă a învierii, natura omenească pare să fi covârşit oarecare timp – după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor -, căci astfel nu s-ar fi auzit atât de firescul mi-e sete şi niciatat de allzumenschlich-ul: Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?

    Actul răstignirii a fost atât de serios, de autentic şi total încât până şi apostolii şi ucenicii erau convinşi că spânzuratul de pe lemnul din mijloc nu va învia. Dacă n-ar fi fost atât de zdruncinaţi în credinţa lor, Luca şi Cleopa n-ar fi umblat mohorâţi, târşâimndu-şi picioarele pe drumul catre Emmaus, şi-ar fi recunoscut deîndată învăţătorul şi n-ar fi rămas atât de miraţi când au înţeles cine e. (Se simţiseră atât de stingheri, de păcăliţi, încât se rugaseră de primul trecător întâlnit, un necunoscut, să nu-i lase singuri, să stea cu ei.) Nici Toma n-ar fi pus condiţii atât de drastice (şi, la drept vorbind, de jignitoare) dacă n-ar fi fost şi el sigur că învierea, după cum se petrecuseră lucrurile, nu mai era cu putinţă.

    Tuturora nu le venea a crede. Răstignirea era definitivă şi pentru ei, întocmai ca pentru scribi. Şi era necesar, spre adeverirea jertfei, ca răstignirea să dea impresia de sfârşit, de soluţionat, de afacere clasată, de bun simţ biruitor. Nu ajungea – ca să fie răstignirea ceea ce trebuia să fie – nu ajungeau groaza torturii, piroanele, suliţa, spinii – în tabloul lui Mathias Grünewald de la Unterlinden spinii străpung întregul trup intrat în putrefacţie -, mai era neapărat nevoie – pentru completare, pentru întărire – să pară şi catastrofă, derută, eşec.

    Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mângâie cu făţarnice estompări. (Că-ntotdeauna i-a tratat pe oameni ca pe fiinţe libere şi mature, capabile de a încasă adevăruri neplăcute.) Spre deosebire de Buddha şi Lao-Te, el nu dă aforisme şi pilde, ci carne şi sânge, chin şi deznădejde. Durerea fără deznădejde e ca mâncarea fără sare, ca nunta fără lăutari.

    (Iar dacă tâlharul cel bun e primul om care soseşte în rai – înaintea proorocilor, patriarhilor şi drepţilor Vechiului Testament – poate că o datorează nu numai cutremurătoarei lui convertiri ci şi faptului că a fost coleg de suferinţă cu Domnul. Căci una e să stai la picioarele crucii şi să suferi, oricât de sincer şi de sfâşietor, şi alta e să fii pe cruce. Durerea altuia nu e a ta, e a lui, ţi-o însuşeşti numai printr-un process ideativ nu prin simţiri. Numai tâlharul cel bun simte la fel ca Domnul.)

    Întruparea a fost totală, cum învaţă sinodul de la Halchidon.

    Bine, totală, dar Hristos pe cruce n-a încetat de a fi şi Dumnezeu.

    Eu: nu e de contestat permanenţa comunicării idioamelor, dar după câteva ore pe cruce omenescul ar trebui să fie predominant; altfel tragedia era contrafăcută.

    O ţin morţiş: ce-ar fi vrut dochetiştii, fantasiaştii şi monofiziţii – sau ateii? Să le fi făcut Hristos de pe cruce semn cu ochiul alor săa spre a le da de înţeles: las’ ca asta e de gura lumii, fiţi fără grijă, ştim noi ce ştim, ne vedem Duminică dimineaţa?

    Ce oribil “spectacol” presupune, fără de voie, monofizitismul!

    Argumente de text: la Romani (8,32) Pavel scrie: “El care pe însuşi Fiul său nu L-a cruţat”. Acest nu L-a cruţat ne demonstrează de asemeni că pe cruce nu s-au desfăşurat simboluri, ci s-a petrecut o suferinţă reală. Numai prin împreunarea durerii fizice şi a torturii morale se obţine decoctul final: suprema amărăciune.

    Tot Pavel la Cor 1, 23: “Insă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit”, iar la 2, 2: “Căci am judecat să nu ştim între noi altceva decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit”.

    De ce adaosul “şi pe Acesta răstignit” de nu pentru a pune accentul pe latură cea mai nebunească şi mai scandaloasă? Raţiunea înţeleaptă s-ar învoi în cele din urmă cu un Dumnezeu răstignit simbolic şi concedând să sufere aparent (altfel oamenii nu înţeleg), dar paradoxul şi sminteala (creştinismul adică) înfăţişează divinitatea nu numai aşezată pe cruce – solemniter – ci pironită cu adevărat; unde suferă aidoma cu nervii (legendele şi epopeile evului mediu, care ştia ce-i durerea, neîncetat se referă la nervi), fibrele şi sufletul bietului om, până la cele din urmă consecinţe (şi Hristos are, în pofida ereziei lui Apolinariu, suflet omenesc întreg). Dacă şi-ar fi păstrat – măcar în parte – impasibilitatea pe cruce, dacă n-ar fi gustat din plin deznădejdea omului, evenimentul petrecut pe Golgota n-ar fi fost – pentru filozofi, pentru preoţi şi pentru prostime – prilej de poticnire şi sminteală, ci “scenariu” şi “ritual”, deci admisibil, comestibil.

    La 1 Cor: 6, 20 şi 7, 23 Pavel stăruie: “Aţi fost cumpăraţi cu preţ.”

    Cu preţ cinstit. Întreg. Dumnezeu n-a înşelat pe nimeni: nici pe diavol, nici pe noi; nici pe sine nu S-a înşelat. N-a plătit cu aparenţă de suferinţă, cu o cruce mitică, sau cu bani calpi. Preţul nu l-a plătit o fantasmă; carne din carnea noastră, sânge din sângele nostru.

    Şi la Evrei (2, 17; 2, 18; 4, 18): Pentru aceea era dator întru toate (afară de păcat) să se asemene fraţilor (nouă); fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să ajute; ispitit întru toate, după asemănarea noastră.

    Asemenea nouă în toate şi ispitit de toate ca şi noi: aşadar şi de omenească deznăadejde.

    Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt, Editura Mănăstirii Rohia, 2005, pag. 60-63.

    Print Friendly, PDF & Email

    46 COMENTARII

    1. Toate să fie în bună rânduială, să ne întristăm și să ne bucurăm deplin atunci când e momentul. Pentru toate este un timp rânduit.

      ”Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat, dați mulțumire pentru toate, Duhul să nu-l stingeți.” (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel)

      “Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis”. (Ioan 15, 18-21).

      Adevăratul creștin trebuie să dea mărturia bucuriei Luminii necreate, bucuria aceea molcomă, discretă, a cărei căldură ziditoare să fie simțită de cel de lângă noi; adevăratul creștin trebuie să vestească lumii bucuria închinării în fața mormântului gol, căci moartea a fost biruită de Cel ce ne-a numit frați ai Lui:

      “Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat.” (Matei 28, 9)

      “Adevărat, adevărat zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16, 20)

      Până la Bucurie, azi să fim în număr cât mai mare la Prohodul Domnului (destul a fost singur), fiecare în biserica sa; pentru ca apoi, de Învierea Fiului, să-i putem cânta Maicii Domnului:
      Bucură-Te, Bucuria noastra

      PS: mi-am amintit de un rând din Cărtărescu, apropo de singurătatea lui Hristos din aceste zile, când prietenii L-au părăsit, L-au vândut și s-au dezis de El. Nicicând n-a fost singurătate mai grea. Hristos Însuși ar putea spunea aceste cuvinte:

      Eram mult mai singur decât sunt acum, când sunt foarte singur

    2. Exact asta vroiam sai eu sa fac: sa aduc linkul de la Antiteze.
      Este foarte frumos scris !!

    3. E foarte bine ca vorbesti despre Steinhardt. Eu il iubesc demult; e unul dintre oamenii care merita toata admiratia si respectul nostru. E un model de urmat pentru noi toti. Buna alegere! Good boy.

    4. O mica observatie asupra unui aspect de forma.
      E citat in articol:
      “Eli, Eli, lama sabahtani?”
      Ultimul cuvant e scris gresit. Nu am cum sa stiu originea erorii. El se scrie (si se pronunta corect) “shahahtani” si inseamna “m-ai uitat” si nu “m-ai parasit”, ambele sensuri fiind in fond apropiate.
      Cuvantul “sabahtani” ar putea inseamna “m-ai laudat” (daca litera “s” ar avea sedila) si nu are niciun sens in context.
      Daca este sa prezint aici forma originala in ebraica, ea ar apare astfel:
      אלי, אלי, למה שכחתני

    5. Corneliu,

      de unde ai informatia? te intreb pentru ca Jurnalul e scris de un evreu, deci mi se pare putin probabil sa fi gresit

    6. Am citit si eu,recent o mare parte din Jurnalul fericii.Nu l-am terminat inca,am fost foarte ocupata.Astept sa vina vacanta si sa-l termin pe indelete.
      In opinia mea Nicolae Steinhardt este un sfant .

      Paste fericit tuturor !

    7. In legatura cu eroarea de scriere amintita:
      Sunt de parere ca este o simpla eroare de tipar care a fost preluata mai departe din cauza necunoasterii limbii ebraice.
      Bineinteles ca nu i s-ar putea reprosa autorului.

    8. Ba e shabaktani, cf. verbul shabak – forsake, abandon.
      Fara nici o legatura cu Shabak (serviciile binecunoscute 🙂 )

    9. israelianca! chiar ieri ma gindeam la tine.. sa stii ca inca iti ducem dorul pe aici 😛 care-i treaba? ai vazut ce dus e obama :lol:?

    10. Si eu ma gindesc la voi, si va dau din cind in cind tircoale, tot din motive de dor arzator :).
      Ce sa zic de Obama, doar ca e trecator… Pacat ca nu-si da seama. Sint articole foarte interesante despre el pe ynet English.

    11. noi ne-am tinut ocupati pe aici. avem colaboratori noi si intreprinderea funtioneaza la parametrii la care trebuie. tu cind te intorci?

    12. Vad ce se intimpla aici, “am” luat amploare ca sa zic asa, adica tot ma consider parte din voi, chiar daca sint in concediu fara plata.
      O sa ma intorc la un moment dat, mai am nevoie de un pic de timp.

    13. ma bucur mult ca ai trecut pe la noi 🙂 pacat ca nu sint acum si restul pe mosie. cred ca sint toti plecati in vizite.

    14. Trec des in ultima vreme, nu am intotdeauna motiv sa ma bag in discutie.
      Las’ca ca vin ei restul inapoi, ce surpriza o sa aiba.
      Bugsy pe unde e?

    15. Pentru “Israelianca”.
      Cred ca incepem sa ne ocupam mai mult de un amanunt marginal decat de continut.
      Si totusi, sa finalizam. Cuvantul pe care l-ai propus (adus in transcriere engleza) exista intr-adevar, dar nu este cel care apare in text si nu poate fi folosit in acel context. Uita-te mai exact. Poate-l cunosti si in original.
      Am deci motive sa raman la opinia mea.
      Cat priveste continutul as vrea sa completez faptul ca Isus, in tot timpul vietii sale nu a propavaduit niciodata in numele si in cadrul unei alte credinte decat cea iudaica. Marele sau merit a fost straduinta de a perfectiona aceasta religie, de a o reforma pastrand toate bazele sale morale si de a incerca sa convinga oamenii de justetea conceptiei sale. Binenteles ca el nu s-a adresat niciodata altor popoare, acesta ne fiind scopul sau.
      Cina cea de taina a fost de fapt o cina de paste evreiesc.
      Deoarece prin propavaduirea sa el deranja mult autoritatile imperiale romane care aveau pe atunci autoritatea totala in Iudeea, acestea l-au urmarit si l-au rastignit pe cruce dupa ce l-au torturat. Rastignirea era tipica pentru Imperiul Roman si n-a fost utilizata de iudei.
      Pe coroana de spini pe care i-au pus-o in batjocura pe frunte au scris initialele INRI, care inseamna “Iesus Nazarenus, Rex Iudaeorum”, adica “Isus nazariteanul regele iudeilor”, ceeace confirma in plus ca el n-a intentionat sa fondeze o alta credinta, ci sa promoveze reformarea celei existente.
      Ulterior, apostolii sai s-au desprins treptat de iudaismul clasic, luand cu ei o parte din popor, dar incepand sa propavaduiasca noua forma a religiei iudaice si printre alte popoare ale imperiului.

    16. Corneliu, multumesc pentru comentariu.
      Eu nu intru in dispute pe teme de religie.
      Bineintelesc ca ai dreptul sa ramii la ce opinie vrei, dar daca vorbesti ebraica si mai ales daca citesti, pot sa-ti trimit si citeva linkuri in ivrit.

    17. Hristos a Înviat, Sărbători fericite tuturor! Deși mai nou pe aici, mă simt deja legat de echipa patrupedbun și de cei apropiați. Nu mă întrebați de ce, n-aș ști să explic suficient de convingător. Pentru lumină sufletească, pentru bunătate și prietenie. Și vreau să trimit tuturor un cîntec minunat despre toate acestea: Chanson pour l’Auvergnat


      Georges Brassens Auvergnat Chanson subs.
      lightning49. – Music videos, artist interviews, concerts and more.

      pata, am embeduit eu clipul. cred ca-i mai usor asa. costin

    18. Sper israelianco, ca am incheiat mica disputa. Daca ai materiale suplimentare legate strict de tema discutata, m-as bucura.
      Vad ca esti populara pe sait si mai ales ca se discuta intr-o maniera civilizata. E probabil unul din foarte putinele din lume cu o asemenea performanta…

    19. Israelianca… nici nu stii cit ma bucur ca ai revenit! Chiar daca temporar, orice semn de viata e pretios. Te asteptam cu drag.

    20. Baieti, luati-ma mai incet ca sint slaba de inger si ametesc. Si ma fastacesc.
      Bugsy, stii ca Metallica vine in Israel?
      Emil 🙂
      Corneliu, ti-ai aruncat privirea pe linkul propus de mine? daca nu , crede-ma ca merita. Daca vrei verbul in ivrit, bevakasha – שבק

    21. Multumesc, israelianco, pentru link. Nu intrasem la inceput in el.
      Se pare ca si chiar acolo sunt unele neclaritati pe acest subiect.
      Adevarul este ca personal nu stiu daca discutia se bazeaza pe versiunea originala scrisa in arameica sau ebraica de catre autorii primari (daca eventual exista), sau pe traduceri in greaca si mai recent in engleza si apoi retraduceri in limbile originale, ceeace ar face orice analiza lingvistica a textului lipsita de sens.
      Apropo de verbul in discutie, שבק, se foloseste in שבק חיים, ceeace are o oarecare apropiere de subiect.
      Si asa cum am deschis subiectul, propun acum sa-l lasam balta, sa nu-l vom putea rezolva.
      Sunt probleme mult mai arzatoare la ordinea zilei.
      Si precum spunea un om inteligent care a plecat nu de mult timp spre vesnicie, nu pentru orice problema poate fi gasita o solutie.
      Iar eu as putea interpreta ca si acceptarea unei anumite stari de lucruri este o solutie.

    22. @Israelianca: Stiam (Ramat Gan Stadium, May 22, 2010) Incepusem sa/mi fac planuri de o deplasare in ISR ptr concert. Apoi a fost anuntat concertul metallica de la bucuresti, in iunie…..oricum, vizita in ISR ramane!

    23. LeAnn Rimes – Amazing Grace, via Hotair & Ed Morrisey.

      Amazing Grace

      Amazing grace, how sweet the sound
      That saved a wretch like me.
      I once was lost, but now I’m found.
      Was blind, but now I see.

      ‘Twas grace that taught my heart to feel
      And grace my fears relieved.
      How precious did that grace appear
      The hour I first believed.

      When we’ve been dead ten thousand years
      Bright shining as the sun,
      We’ve no less days to sing God’s praise
      Then when we first begun.
      Amazing grace, how sweet the sound
      That saved a wretch like me.
      I once was lost, but now I’m found.
      Was blind, but now I see.

    24. Lui Francesco.
      Recitind acum articolul am observat ca ai modificat in mod discret modul de scriere al cuvantului asupra caruia am discutat, decizand pentru forma in care apare in traducerea moderna a Noului Testament.
      In mod evident, cum am presupus, fusese o eroare de tipar.

    25. Din nou, lui Francesco.
      In precedentul meu comentariu am comis o eroare. Ceeace am scris acolo a fost pur si simplu o confuzie.
      Iti cer scuze.

    26. Draga Corneliu, crezi ca Iisus se adresa numai evreilor? Sa fi plecat apostolii din Palestina numai din spleen si dorinta de inovatie? “The decisive falsification of Jesus’s doctrine was the work of St. Paul. He gave himself to this work with subtlety and for purposes of personal exploitation.” Recunosti citatul? Dar logica ascunsa?

    27. Palestina s-a inventat o leaca dupa Isus, pe vremea lui se numea Iudea. Dupa cum nici Pilat din Pont nu era procuratorul Palestinei, ci al Iudeii.

    28. Corneliu, nu-i bai.
      @DanN
      Citatul de la comentariul 40 face parte din “zicerile” lui Hitler contra evreilor si a bisericii si nu cred ca trebuie sa-i dam importanta sau sa o discutam alaturi de Nicolae Steinhardt.

    29. Pentru DanN si Francesco.
      Bineinteles ca aceste “ziceri” n-au cum sa fie dezbatute alaturi de Nicolae Steinhardt. Chiar daca nu stim ca au fost “zise” de unul de factura atat de joasa, insusi nivelul afirmatiei o anuleaza automat.
      Dar ca sa luam faptele in sine, este evident ca Isus s-a adresat exclusiv evreilor. Ideea sa n-a fost nicio clipa de a iesi inafara credintei in care a crescut, de fapt nici macar de a o schimba. El a aspirat spre aplicarea principiilor credintei in spritul lor adevarat, al ideii lor de baza. Bineinteles ca n-avea cum sa se adreseze altor populatii ce n-aveau contingenta cu religia iudaica. Este ca si cum promotorul vreunei secte musulmane nou aparute s-ar adresa, sa zicem crestinilor, cu chemarea de a aplica intr-un mod anumit prescriptiile Coranului si nu asa cum acestia o fac in prezent. Evident ca acestia nici n-au habar ce e cu acel Coran…
      Datorita foarte probabil si a carismei sale personale a reusit sa adune in jurul sau multi adepti care au ajuns sa deranjeze autoritatea romana prin aparitia unui nucleu neinstitutionalizat, nesupus autoritatii sistemului religios oficial obedient Romei. De aici sfarsitul tragic, tipic oricaruia considerat nesupus Imperiului.
      Apostolii sai insa, dupa ce au incercat (si reusit partial) sa atraga multi, dar nu suficienti adepti printre evrei, fara sa se considere ca purtatori ai unei noi religii, au gasit solutia creativa de a raspandi noua lor forma de practicare a iudaismului si in randul altor populatii, pana la separarea totala.
      Multa vreme crestinii din Imperiul Roman erau denumiti “evrei noi”, ei nici ne considerandu-se altceva.
      Din punctul de vedere al documentarii istorice, insa, cu toata mentionarea amanuntita a evenimentelor de catre istoricii epocii si de catre cei imediat urmatori (inclusiv Iosefus Flavius), evenimentele legate de Isus nu sunt mentionate, exceptand Evangheliile care nu sunt scrieri istorice. Iar Evangheliile necanonizate cuprind descrieri substantial diferite.

    30. Pata, te rog fara trimiteri catre aberatia aceea. Vom prelua textul de acolo unde a aparut prima data, de pe blogul domnului Neamtu. Mihail Neamtu este un crestin, un conservator si un domn, ceea ce nu pot spune despre stelele pseudodreptei cojocary, amatoare de glume de cort tiganesc.

    31. DUMNEZEU UNIC .. si toti pe pamantul asta suntem slujitori LUI ….analizati mai bine ca sunt unele carti de religii care nu au nici o logica…. doar la Dumnezeu sa ne rugam ca doar El ne a creat …fara zeitati …fara urmasii nu stiu care profet …rugaciuni la sf ioan ,vasile etk Dumnezeu a trimis pe pamant oameni sa ne calauzeasca catre calea dreapta dar multi au interpretat sp lor cum au vrut si uite asa s au impartit in gramezi de religii de a lungul timpului. ,,se cearta,, religiile intre ele si cine sa vada adevarul?

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here