În nimicnicia lui Ponta

    1

    Bangalore, India. Din capitala noului capitalism IT indian aud de la Victor Ponta că avem relaţii proaste cu India pentru că vrem să satisfacem licuriciul american. Ignoranţa absolută a acestui personaj dă seama de lipsa lui de conţinut politic şi de lipsa de substanţă a alianţei PSD-PNL-PC.

    Nu este loc aici pentru a vorbi despre India, despre transformările prin care trece şi despre modul în care aceste transformări ar putea schimba lumea. E un subiect care merită tratat pe larg şi cum se cuvine. Dar a afirma – cum a făcut Victor Ponta în interviul acordat HotNews – că România are relaţii proaste cu India şi China pentru că Băsescu este prea apropiat de americani este o neghiobie de proporţii cosmice. (…)

    Problema lui Ponta şi a păpuşarilor mai din umbră sau mai la vedere care îl manevrează nu o reprezintă nici India, nici China şi oportunităţile pe care le oferă aceste ţări (deşi este clar că povestea cu Rusia îl doare). Problema reală a lui Ponta este cum să distrugă orice şansă de modernizare a României şi să ţină ţara captivă în îmbrăţişarea unei oligarhii bine selectate pe criterii de partid. De partid comunist, desigur. Pentru asta, PSD are nevoie de aliaţi care să îl disloce prin manevre politice pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte pe care a câştigat-o la urne şi să reia procesul de înstăpânire asupra ţării de acolo de unde l-a lăsat Năstase. PSD nu are nici o legătură cu apărarea intereselor „clasei muncitoare”, nu are un proiect de scoatere a ţării din criză – „soluţia” lui Ponta că mai bine ne împrumutăm de la Rusia şi China decât de la FMI spune totul – şi nici o strategie de dezvoltare. În fapt, PSD nu are nimic de oferit şi cel mai bun simbol al acestei nimicnicii este însuşi Victor Ponta, personaj găunos, lipsit de minima înzestrare intelec-tuală care să îl îndreptăţească să fie luat în serios, dar, ce-i drept, agresiv. În nimicnicia lui Ponta găsesc un spaţiu confortabil celelalte două nulităţi politice, Dan Voiculescu şi Crin Antonescu. Despre abjecţia lui Voiculescu am vorbit săptămâna trecută, iar despre infinita şi dezoanta deşertăciune morală pe care o poartă în şi cu sine Crin Antonescu a vorbit cel mai bine Adriana Săftoiu. Nu e, aşadar, nici o surpriză că deşertul politic al României s-a (re)unificat pentru a reface majoritatea de 85% a lui Iliescu din ’90. E puţin ironic şi amuzant că vor să-l înregistreze la tribunal, însă asta nu este decât expresia nerăbdării cu care aceşti oameni vor să acapareze puterea. Dar asta nu este o problemă. România a văzut vremuri mai grele şi a avut lideri mai răi decât „Cei trei întru nimic”.

    Problema reală a României este în partea cealaltă. PDL a avut şansa istorică de a deveni un autentic partid de dreapta reformist, care să construiască fundaţia politică a ţării pe principiile statului de drept, şi a ratat-o. PDL a redescoperit fesenismul la scară macro şi pesedismul la scară micro, cu alte cuvinte clientelismul la nivel naţional, şi administrează fără scrupule mica găinărie locală. Criza nu a făcut decât să scoată şi mai acut în relief ambiguitatea morală şi cinismul partidului de guvernământ.

    Formalizarea alianţei PSD-PNL-PC oferă PDL o ultimă (şi nesperată) şansă să se afirme pe sine ca singura opţiune de substanţă pentru viitorul României, dar pentru asta este nevoie de o operaţie dureroasă de îndepărtare a tumorilor care ucid încă o dată credibilitatea dreptei româneşti. Dacă nu va face această operaţie, PDL va deveni principalul vinovat că a lăsat ţara să rătăcească în nimicnicia lui Ponta.

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here