O bucată de humă însuflețită…

    1

    Lumea lui Creangă e prea scăldată în lumina lucrurilor simple și durabile, prea aplecată asupra humei, ca sa fie sedusă de demonul simbolului sofisticat și al abstracțiunilor. Cuptorul, vatra casei, ceaunul, pirostriile, făina sau melesteul din cimilitura lui Stan Pățitul constituie gloria ei cuminte, măruntă și perenă. Ea, sfînta materie a lumii, este tovarășa de zi cu zi a omului. Ea se oferă omului așa cum părul roditor sau cuptorul cu plăcinte se oferă harnicei fete a moșneagului, care le-a “grijit”; ea îi ajută pe urătorii care “sclipuiesc” pentru mica lor întreprindere o coasă ruptă, o cîrceie de tînjală, un vătrar cu belciug și-o beșică de porc (duioasă ironie enumerativă ce surprinde vivacitatea serioasă, bruegeliană a jocurilor celor mici); ea are docilitatea jupînesicăi Malca, a pupezei din tei, a drobului de sare ce rabdă prostia omenească sau a boțului de mămăligă mîncat de drac și declanșator al hybris-ului comic; ea îi ocrotește cu mîngîierea pereților pe catiheți în intimitatea odăii mari cu obloane la ferești, unde, jucînd, aceștia se cufundă în mirabila materialitate, dînd chiorîș “prin fasole, prin mazere și bob, și sămînța de cînepă se făcea oloi, pîrăind sub talpele noastre”. Deci petrecerea (cuvîntul care i-ar fi placut lui Constantin Noica pentru a desemna “devenirea”, dar pe care, zicea filosoful, l-au stricat… chefliii) contribuie la devenirea umoristică a materiei, sămînța prefăcîndu-se în oloi.

    Astăzi pare că sîntem departe de această explozie de bucurie a omului primar, care vrea sa înglobeze lumea în sine, pipăind-o și strigînd arghezian: “Este!”. Ochiul nostru de modern nu mai are prospețimea începuturilor. Bucuria aflării materialității este mult scăzută în noi. Clipurile publicitare ce preamăresc senzualitatea unor automobile sau săpunuri parcă vor să ne aducă aminte de bucuria hipnotică a senzorialului. Căci nu mai putem descoperi deliciile meșteșugurilor, așa cum le descoperă Creangă, așa cum le va fi descoperit primul olar sau cum Adam își va fi mîngîiat coasta devenită apoi con-soartă.

    Creangă are instinctul materialității pe care-l posedau mulțimile primare. Textele sale, observa un cercetător, au “o tendință secretă” spre acumulare, mărire, augmentativ, tendință mai puternică decît cea inversă, de condensare, de “strîngere” a textului în “chingi”. Acesta va fi fiind unul din mijloacele inconștiente prin care Povestitorul inoculează instinctul materialității în sufletul nostru, care pare gata să-l piardă.

    Iată doar un exemplu. Ardoarea muncii, dublată de un regal al senzorialului, constituie elementele de bază ale, probabil, celei mai frumoase descrieri-enumerare din opera lui Creangă. Iată lucrul stuparului, care se îngrijește de roiul de albine: “Harap Alb (…), luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus, și apoi el se dă într-o parte. Atunci bucuria albinelor: se lasă jos cu toatele și se adună cioatcă în pălărie. Harap Alb, afîndu-se cu părere de bine despre asta, aleargă în dreapta și în stînga și nu se lasă pînă ce găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate, și-i face urdiniș; dupa aceea așază niște țăpuși într-însul, îl freaca pe dinăuntru cu cătușnică, cu sulcină, cu mătăciune, cu poala Sîntă Măriei și cu alte buruieni mirositoare și prielnice albinelor, și apoi, luîndu-l pe umăr, se duce la roi, răstoarnă albinele frumușel din pălărie în buștihan, îl întoarce binișor cu gura în jos, îi pune deasupra niște captalani, ca să nu răzbată soarele și ploaia înlăuntru, și apoi, lăsîndu-l acolo pe cîmp între flori, își caută de drum”.

    Avem aici toate elementele specifice lui Creangă: bucuria de a înșirui bogăția de obiecte ale lumii, o stare euforică datorată contopirii senzoriale, aproape cenestezice cu natura, petulanța muncii (realizată, ca și în cazul babei, care își îngrijește odorul, din Povestea porcului, ca și în acela al lui Chirică și al drăcimii muncitoare, printr-o nerăsuflată înghesuire de verbe). Există aici o putere hipnotică, de mag, care are o atitudine voluntară și dominatoare față de lume, o dorință de a stăpîni lumea. Pentru Creangă, contemplarea cu satisfacție a materiei, munca asupra materiei stau sub semnul euforicului, al bucuriei. Este vorba de acea bună voie a oamenilor începuturilor, care prin muncă, deci și prin hrana astfel obținută, se văd scăpați de acea înspăimîntătoare injoncțiune asupra vitalului: frica de moarte, de propria extincție organică. La moartea babei din Soacra cu trei nurori, acestea “începură a scoate din lada babei valuri de pînză, a-și da ghiont una alteia și a vorbi despre stîrlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mîna mortului, despre găinile ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi și cite alte năzdrăvănii înfiorătoare”. Enumerarea îmbină în mod organic viața și moartea, regenerarea și înnoirea. Nurorile rostesc jubilînd scenariul ritualului morții, căci baba, simbol al lumii vechi, e pe moarte, iar ele îi vor lua locul. Peste toate domină rîsul biruitor.

    Notă. La ziua nașterii lui Ion Creangă, acesta se vrea un mic omagiu. Fragmentul de mai sus face parte dintr-o lucrare intitulată Basic Creangă, la care tot pritocesc, tot pritocesc…

    Radu Părpăuță – preluat din Ziarul de Iași

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentEgipt: 2 milioane de "martiri" îl întîmpină pe Khomeini
    Articolul următorBritania ca Titanicul. Ediţia pentru copii.
    Născut - da, 30 nov. 1948 Mort - nu (încă) ... Mai întîi a fost Phylopat care scria cronici de bridge la Cronica din Iași prin anii '70, apoi exotismul neprincipial fu pedepsit prin suspendare, drept care s-a comis inversiunea rivuluționară din dechemvre '89 cînd s-a născut tête-bêche Pataphyl. Sînt două particule: dragoste - philo exotizat ridicul-pretențios cu "y", dragoste copulată cu pata - ce vrea să zică bolnav ca în patologie dar și anormal în sensul lui Alfred Jarry, care descria patafizica (pataphysique) ca fiind bazată pe următoarele şapte propoziţii fundamentale: 1. Patafizica este ştiinţa acestui domeniu ce se întinde dincolo de metafizică; ea depăşeşte metafizica atât cât aceasta depăşeşte fizica - în toate sensurile ad libitum. 2. Patafizica este ştiinţa particularului, a legilor ce guvernează excepţiile. 3. Patafizica este ştiinţa soluţiilor imaginare. 4. Pentru ea toate sunt acelaşi lucru. 5. Patafizica este de alură imperturbabilă. 6. Totul este patafizic; totuşi, puţini oameni pun conştiincios patafizica în practică. 7. Dincolo de ea nu este nimic. "Patafizica este instanţa supremă".

    1 COMENTARIU

    1. Creangă are instinctul materialității pe care-l posedau mulțimile primare. Textele sale, observa un cercetător, au “o tendință secretă” spre acumulare, mărire, augmentativ, tendință mai puternică decît cea inversă, de condensare, de “strîngere” a textului în “chingi”. Acesta va fi fiind unul din mijloacele inconștiente prin care Povestitorul inoculează instinctul materialității în sufletul nostru, care pare gata să-l piardă

      Stiu ca sunt prost. Dar cand ma uit in jur prind curaj!” 🙂

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here