FUNDATIA IOAN BARBUS

Pentru cei care se întreabă…

Pentru cei care se întreabă câţi musulmani am cunoscut, ţin să precizez următoarele.

Am fost ca backpacker în: Maroc, Egipt, Palestina (şi restul Israelului). Am cunoscut musulmani în diverse contexte, am dormit în casele lor, am servit alături de ei masa, câte un ceai de mentă (foarte folosit în Maroc), sau o cafea în Egipt. În zona Palestiniană am trecut printre kalaşnikov-urile lor, pentru a mă putea închina locului de naştere al lui Hristos în Betlehem. Ne-am adresat unii altora, ei ca localnici, eu ca vizitator, ocheade, zâmbete, vorbe sau grimase, funcţie de situaţie. V-ar surprinde foarte tare să vă spun că sunt oameni cu bune şi rele? Că unii sunt mai ok decât alţii? Nu m-am întors dintre ei demonizându-i. Sunt oameni mai degrabă care merită compasiune, cei mai mulţi, pentru ca au avut nenorocul să se nască într-o ideologie pur şi simplu demonică, delirantă, rod al unui lunatic. Dar oricâtă compasiune le-aş oferi, dacă un astfel de exponent al islamului o ţine pe a lui chiar şi după ce a trecut prin civilizaţia occidentală şi a urmat o facultate europeană sau americană… înseamnă ca e o cauză APROAPE pierdută, iar datoria mea de exponent al culturii şi civilizaţiei europene (ebraico-elino-creştine) este de a-i contrapune moştenirea mea spirituală şi intelectuală, crezul meu în ceea ce conferă demnitate umană individului (în definitiv în libertate, drepturile omului şi liberă exprimare).

Amintirile sunt cam de toate felurile, de la dezgustătoare până la placute. Cea mai apăsătoare e impresia rămasă de oameni duplicitari (taqyia la ea acasa) faţă de europeni, deci e greu să închegi o prietenie sinceră. Apoi, mizeria e aproape suverană printre ei. Am fost ca backpacker tocmai pentru a lua contact cu modul lor de viaţă. Nu m-am dus ca turist cu bilet platit prin agentie de turism. Trist, dar adevărat: bună parte din locurile acestea sunt încă în evul mediu. În Medina din Fes (Maroc) îţi mută nasul mizeria. Fără ghid localnic te-ai fi rătăcit pe miile (în jur de 3 mii, parcă) de străduţe foarte înguste. Atât de înguste încât încăpeau doar măgăruşii cu saci pentru a colecta gunoiul de peste zi, pe care îl aruncau în stradă. Ghizii erau adolescenţi care mai făceau astfel un ban de buzunar. Ar fi mult mai multe de spus, dar va fi timp pentru toate.

The following two tabs change content below.

Vlad P.

“Numai creştinismul face indivizi puternici” / “Elitele creştine sunt ale celor puternici, care prin dăruirea şi sacrificiul lor sunt nu doar buni, ci înfricoşători de buni!” (Constantin Noica)

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad P.

Vlad P.

3 comentarii

  1. emil
    10 noiembrie 2009

    vlad, eu sint cel care ti-a transformat comentariul intr-o postare. Sper ca e ok.

  2. vlad
    10 noiembrie 2009

    fine with me ;)

  3. Silvapro
    10 noiembrie 2009

    Vlad P.
    Acum am ajuns la postajul tau, vad ca data e noiembrie 2009, nu cred ca mai urmaresti daca apar comentarii, nu stiu nici daca esti notificat prin E-mail de ele.

    In fine daca totusi ajunge la tine, in primul rind as vrea sa te asigur ca mi-a cazut bine sa vad ca si altii (tu de exemplu) share povesti sau experiente personale. Eu in citeva rinduri in comentarii am exemplificat anumite idei sau impresii prin astfel de relatari direct din „teren” si nu am stiut daca am dat chix prin acest stil si daca nu deranjeaza pe blog. Eu una consider ca e ceva pozitiv, da o dimensiune in plus, face ideile mai palpabile, de fapt creeaza o legatura „in direct” cu realitatea discutata. Da si posibilitatea sa cunoastem mai mult persoana din spatele ideilor si faciliteaza o apropiere mai mare, care dupa parerea mea poate prezenta un avantaj.

    Bineinteles ca traind in Israel am cunoscut multi arabi, si ca colegi studenti, sau clienti la bibliotecile unde am lucrat, etc. Impresiile noastre despre arabi corespund destul de mult. Ca procentaj, nivelul lor este sub limita, fara bias vorbind, dar exista si printre ei repectabili, si destepti si cu intelect si cultura.

    Exista probleme diverse in sectiunea lor, una fiind tratamentul crud fata de animale, de ex. pisici. Cu toata marea lor iubire fata de arabi, chiar si stingistii in Israel recunosc (pe soptite) aceasta problema.

    Alt neajuns este minciuna, si exagerarea pronuntata, care face parte integrala din cultura lor. Si pe plan interpersonal este ceva admisibil. La nivel politic, unii fosti musulmani vad in asta o consecinta directa a Coranului – Allah este the Great Deceiver, la modul apreciativ. De aici pina la takya nu e drum lung si nu este ceva de condamnat in rindul lor, din contra, este chiar indicat sa faca uz de minciuni pentru a-si atinge telul lor nefast.

    A propos de demnitatea umana, drepturile omului, libertate, libera exprimare – acestea se pare ca in ziua de azi fac parte din bagajul fascicolei de dreapta. De aceea mi se par absurde aluziile care incearca in mod nerusinat sa egaleze dreapta de azi cu dreapta nazista. Le gasesc chiar opuse. Mai degraba liberalii au in comun cu acea dreapta sau cu legionarii prin identificarea lor cu musulmanii si sprijinul lor fata de ei, care practica ideile lui Hitler. Ca dovada ca cel mai la largul meu, ca semi-evreica, ma simt la voi, intr-un site de dreapta, iar in mijlocul stingistilor ma simt in offsite si stinjenita. In caz de o noua Shoah, ba chiar ar zice ca o meritam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian