Ponta, din China direct cu nasul în etnobotanice. La concurenţă cu Crin şi Vanghelie

    8

    Preşedintele ales al PSD, Victor Ponta, a convocat, duminică 22 mai, pe la prânz, o conferinţă de presă, în care a vrut să se laude că tocmai a picat în Bucureşti dintr-o vizită din China. Şi, ca să nu fie prea evident că scopul conferinţei era, în realitate, să fure câte ceva din gloria plecării lui Marian Vanghelie, cu doar o zi înainte, în Statele Unite (care, oricum ar întoarce-o şi ar suci-o Victoraş, nu se compară în mintea alegătorilor cu ţara lui Mao), s-a apucat să turuie despre câte în lună şi stele. Doar despre noua apocalipsă ratată nu l-am auzit perorând, însă nici la televiziunile mogulilor nu s-a transmis conferinţa integral.
    După ce a beştelit Guvernul că se împrumută de la FMI în loc s-o facă de la marea democraţie chinezească, Ponta a anunţat că, nu mai târziu decât ziua următoare (luni), USL va discuta textul final al moţiunii “care se doreşte un semnal de alarmă faţă de faptul că Guvernul, deşi a promis un program eficient de combatere a consumului de etnobotanice, nu a facut nimic in acest sens”.

    “În luna februarie Guvernul României a anunţat adoptarea unui cadru legislativ extrem de dur, un cadru care, spre exemplu, a fost adoptat în Polonia şi a dus la măsuri rapide şi efecte rapide. Este sfârsitul lunii mai şi Guvernul nu a făcut nimic…Vă asigur, noi cei din Opoziţie am fi susţinut-o şi am fi votat-o”, a declarat Victor Ponta.

    Bunnn. Nu zic că Guvernul a făcut “totul”, ca să citez din tovarăşul Nicolae Ceauşescu, predecesorul preşedintelui de onoare al PSD, domnul – nu-i aşa? – Ion Iliescu…Dar, de ce Victor Ponta nu a anunţat public şi în gura mare, încă din februarie, că Opoziţia este frustrată deoarece nu poate susţine o ordonanţă de urgenţă pe tema etnobotanicelor? Era Opoziţia mai timidă acum trei luni? Haida, de!

    Cum mare parte din substanţele ce se servesc în ţara noastră ca “etntobotanice” sunt aduse din China, să-i fi cerut gazdele sale s-o lăsam mai moale cu importul, că nu mai are tineretul comunist ce trage pe nas, în afară de ‘opiumul popoarelor”? Aiurea!
    Vă spun de unde i-a venit ideea. De la televiziunile prietene, Realitatea şi Antena 3, care au făcut, în week-end, din ţânţar armăsar o cearta între un puşti din Iaşi, care ar consuma, şi părinţii săi. Şi uite aşa, Ponta încălecă pe subiect, doar, doar o aduce voturi ca efect…

    Să nu tragem concluzii pripite, Ponta nu e preocupat numai de drogurile uşoare, vizita lui Vanghelie în State şi banii chinezilor pe care Puterea nu-i vrea de-a Naibii şi duşmănoasă ce e cu propriul popor, ci şi de marile chestiuni ale naţiei. Cum ar fi modernizarea Constituţiei, cerută de acelaşi popor prin referendumul din 2009.

    Iacătă c-o rezolvă Victoraş şi p-asta din două vorbe şi trei prostii: “Traian Băsescu poate să propună ce vrea cu revizuirea Constituţiei. (…) Am fost odată fraieri să ne băgăm în discuţii cu Traian Băsescu despre revizuirea Constituţiei, a doua oară nu o mai facem”. Pe scurt, Ponta s-a declarat convins că nu va fi revizuită Constituţia până la alegerile din toamna lui 2012, astfel că viitorul Parlament va trebui să ia în discuţie “serios” acest subiect. Başca, se recunoscu fraier…
    Aş face pariu că, primăvara viitoare, tot el se va plânge, ca şi în cazul ordonanţei cu etnobotanicele, de cum a fost frustrată Opoziţia de un vot pe revizuire.

    Că lipsa din ţară dăunează concurenţei la vârful USL poate fi dedus simplu. Victor Ponta n-a suflat duminică niciun cuvânt despre tăria cu care Crin Antonescu afirma vineri: “Reprezentanţii USL în Parlament sunt gata să declanşeze singurele acţiuni politice care conferă stabilitate României – suspendarea lui Traian Băsescu şi înlăturarea Guvernului Boc”. De ce? Unu. Pentru că nu a anunţat el. Doi. Deoarece Crin are nevoie să dea şi el impresia peneliştilor că face ceva (mai ales după ce Dinu Patriciu dă cu el de toţi pereţii pentru alianţa cu PC şi PSD). Trei. Că e visul lui Dan Voiculescu, care-l iubeşte mai mult pe preşedintele PNL (devenit socialist – după vorbă, după port – la foc automat).

    La final, o să-mi contrazic propriul titlu: nu, nu li se trage de la etnobotanice, ci de la vechile năravuri ale socialiştilor, care promit orice, că nu-i doare gura. Şi nici să se contrazică de azi pe mâine nu le cade greu.
    Vorbă multă, sărăcia omului!
    Nici pe noi, alegătorii, nu ne afectează cu nimic să le spunem în sondaje cât ne sunt de dragi, iar la vot să le-o tragem ca la ultimele alegeri. 🙂 Doamne ajută!

    Print Friendly, PDF & Email

    8 COMENTARII

    1. Ponta a vrut sa arunce cu etnobotanice si in Mazare. Mazare nu-l mai inghite pe Ponta care e mai mult cu chinezii. Mazare e cu brazilienii si cu gruparea Castro din internationala socialisto-comunisto-terorista.
      Oare Ponta nu ar trebui cautat de Parchet pentru purtarea de insemne comuniste si preamarirea unor criminali comunisti ?

    2. @1 ba ar trebui.
      Apropo de etnobotanice. Acum 2-3 luni, se mandrea amicul meu PNL-ist ca amicul lui a reusit sa dea nu-stiu-ce regulament in primariile sectoarelor, ca sa nu se mai vanda etnobotanice la mai putin de 500 m de unitatile de invatamant, cum era cu bauturile alcoolice si tutunul acum 10-15 ani. “pai,”zic,”nu va avea efect, ca si cu alcoolul. Liceeanul mediu, cum faceam si noi mai demult, va parcurge cei 500 m si se va droga mai departe””stiu, imi zice, dar era singura posibilitate. normal ar fi fost sa le interzica total, dar nu se poate, ca asta nu se poate face decat in parlament, la comisii. iar acolo PNL+PSD+PC au majoritate, si boicoteaza votul”. Asta-i treaba. Dar, bineinteles, aricum ai da-o, tot Boc trebuie sa fie de vina, sau daca nu Basescu. C-asa-i in tenis.

    3. @4 Daniel Francesco
      Depinde ce intelege d-na Olguta Vasilescu prin “personalitati importante” si “personalitati”.

    4. oare de ce in linie dreapta a inceput sa cenzureze comentariile care nu corespund “liniei drepte”?

    5. bcp, nu sint cenzurate mesajele care nu ne convin. chiar le asteptam pe cele care ne contrazic in masura in care nu sint trolli sau nepoliticosi. filtrum de spam mai opreste din comentarii, iar asta se intimpla uneori si administratorilor, nu doar cititorilor. apropo de nume, slaba rau piesa, ca sa fiu politicos.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here