Un nou vas al păcii islamo-turceşti

    6

    Întâmplările legate de faimoasa flotilă a păcii de la începutul acestei veri, populată atât de gogomani utili cât şi de vajnici militanţi pentru pace, ca cel ce s-a pozat cu mândrie în prin plan (cu un cojitor de castraveţi în mână) la vremea respectiva pe bordul vasului “Mavi Marmara” (vezi poza de mai jos), sunt cunoscute bine cititorilor noştri din amplele articole şi comentarii pe acestă temă. Toată acţiunea ar fi fost teribil de ridicolă dacă excesul de zel al vajnicilor militanţi nu ar fi trimis pe unii dintre ei, de fapt chiar aşa cum şi-au exprimat public dorinţa în faţa ziariştilor, spre raiul jihadist cu fecioarele sale.

    Trec peste timp şi revin în prezent.

    Aceeaşi turci, în înflăcărarea lor de a-şi ajuta fraţii de semilună din Gaza care au epuizat, din câte lasă ei sa se creadă, până şi ultimele obiecte de piele (sandale, genţi, curele) care se mai aflau pe acolo pentru a le găti cumva pentru masa de prânz, uscaându-se literalmente de foame şi sete (v. marea foame de acolo e relatată cu belşug de amănunte cutremurătoare de corespondenţii din lume, ca de exemplu A nice new shopping mall opened today in Gaza: Will the media report on it? în care poate fi văzută şi madam Booth, britanica cu frica lui Allah venită să-i aline pe suferinzii muritori de foame), au hotărît să treacă din nou la fapte.

    Aşa că de curând au tocmit un vas botezat “Viva Palestina 5” cu destinaţia Gaza, au pornit la drum, dar cuminţi, au decis până la urmă să ancoreze în portul egiptean El Arish de unde să continue pe uscat spre Gaza cu catrafusele şi cadourile ce le-au adus. Bineînţeles, din capul locului, egiptenii n-au permis intrarea câtorva care le fuseseră suspecţi şi care au făcut calea întoarsă.

    Puţini au auzit de această acţiune, căci de la început nu avea haz, neavând impact cu israelienii. De, lipsa de rating pentru mass media. Căci numai “jews make news”…

    Ajunşi in Califatul Gaza s-au simţit în largul lor. Vajnicii pacifişti s-au desfăşurat. Au luat imediat legătura cu stăpânii de facto ai locului, recte “Jihadul Islamic” (o mai fi şi altul, neislamic?), şi brigăzile Al Quds, pozându-se în mod cât se poate de natural şi pacifist cu arma în mână împreună cu luptătorii pentru libertate din Gaza deja eliberată, vezi poza următoare:

    Desigur că şi-au exprimat solidaritatea şi şi-au apreciat gazdele ca fiind “prima linie în lupta împotriva sionismului”, considerând probabil că intregul mapamond trebiue să se afle într-un consens logic în privinţa acestei lupte.

    Stau şi mă gândesc numai că dacă organizatorii primei flotile ar fi fost la fel de “moderaţi” şi ar fi ancorat la vremea lor la El Arish sau în portul israelian Ashdod,, nouă dintre dobitocii participanţi atunci ar mai fi trăit si astazi.

    În continuare, linkul la relatarea originală: Turkish ‘peace activists’ visit Jihad gunmen

    Print Friendly, PDF & Email

    6 COMENTARII

    1. Zilele trecute, DEBKAfile a publicat un raport exclusiv privind alte ajutoare “umanitare” catre Califatul Gaza, de data acesta din Iran. Este vorba despre echiparea “Brigazilor Ierusalim” ale Jihadului Islamic cu SVIED – Suicide Vest Improvised Explosive Devices, ultimul racnet in industria crimei Made in Iran. Citez din articolul Palestinian Jihad Gaza has camera-fitted suicide vests as in Iraq publicat de DEBKAfile:

      Aceste sofisticate veste-centuri de sinucigas, sunt echipate cu camere video in miniatura, care ii permit atentatorului sa monitorizeze si sa transmita imagini ale atacului inainte ca sa-si atinga tinta, raporteaza sursele noastre militare. Atentatorul poate deci sa ramana in contact apropiat, precum si sa primeasca instructiuni de la coordonatorii lui la fiecare pas, iar ei sa primeasca imagini ale ambientului in care intra si sa vada obstacolele din fata lui.
      Un ofiter israelian a declarat debkafile ca aceste mini-camere “fac aproape imposibila ratarea unei tinte de catre atentator. Il transforma intr-o racheta umana teleghidata.”

    2. @@Puţini au auzit de această acţiune, căci de la început nu avea haz, neavând impact cu israelienii. De, lipsa de rating pentru mass media. Căci numai “jews make news”…@

      in august 2010 trebuia sa plece cu mare pompa spre Gaza vasul “Sfanta Maria” din Liban.
      Echipat numai cu femei,americane,libaneze crestine,musulmane,gravide si cantarete,vasul nu a mai plecat.Eforturile diplomatice au reusit,desi disperarea locuitorilor era maxima, se pare ca totusi ca o asteptare de cateva luni nu e o problema,caci acum Iranul pregateste o flotila,care desigur vrea sa treaca printre vasele israeliene…

    3. Multumesc, Viorica, pentru completare.
      Presupun ca niciuna dintre flotilele demagogice nu va trece, deoarece israelienii pur si simplu nu pot sa-si permita deschiderea unui trafic maritim liber spre Gaza, care sa aduca nestingherit mijloace de lupta pentru Hamas, chiar daca aceste “flotile ale pacii” vor incerca sa aduca la inceput bombonele si marfuri de parada. Chiar si asa, Hamasul reuseste sa strecoare prin a tunele, care au devenit o adevarata industrie, o cantitate limitata de armament dinspre Egipt, autoritatile de acolo facandu-se ca nu vad.
      Cat despre “disperarea” locuitorilor din Gaza, hai s-o lasam balta. Gaza primeste zilnic din Israel cantitati imense de alimente si toate celelalte produse necesare vietii normale, ba chiar se creeaza unele surplusuri pe care comerciantii de acolo le “exporta” in Egipt prin aceleasi faimoase tunele.

    4. domnule Corneliu
      gandeste inainte,sau cel putin documenteazate…oamenii mor de foame in zonele palestiniene,nu au medicamente si nici minimul necesar supravietuirii pentru o perioada de maxim 5 luni…sa infometezi un popor ca sa ii furi pamantul si tot ce le-a mai ramas nu este o solutie…evreii se plang de holocaust,dar ei nu vad ca provoaca acelasi lucru?
      totul este o lupta din cauza lacomiei unora…daca doriti sa faceti afirmatii,DOCUMENTELE si INFORMATIILE REALE trebuie VIZUALIZATE…nu doar cele israeliene…

    5. imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie…dar nu cred ca acestea sunt importante, ci mesajul

      oamenii trebui protejati indiferent de religie,nationalitate/etnie,orientare sexuala etc.
      oamenii trebuie sa traiasca liberi,nu asupriti de altii
      poate am fost putin prea extremist,dar nu mai suport sa stiu ca sufera copii,femei,batrani din pricina unor imbecili,ca altfel nu ai cum sa le spui la numite specimene esuate de oameni care incearca sa obtina puterea prin teroare…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here