FUNDATIA IOAN BARBUS

Complotul jihadistelor blonde

Hotărât lucru, 2010 trebuia să fie anul în care se încheiau socotelile islamiştilor cu caricaturistii europeni, dar s-a ţinut ghinionul de cei cu gânduri „preacucernice” faţă de semenii lor. Pe 1 ianuarie un reprezentant de 28 de ani al hoardei qaidiste somaleze al-Shabaab, înarmat mai sărăcăcios – probabil conform talentelor locale cultivate de lecturile religioase – doar cu un topor, l-a atacat în propria locuinţă pe Kurt Westergaard, dar a avut ghinion şi s-a ales cu o rană şi cu un proces. Vestita caricatură în care profetul Religiei Păcii Mahomed poartă o bombă în loc de turban i-a înfuriat aşa de rău pe islamiştii oficiali, adică pe cei din Al-Qaida ramura irakiană, că în 2005 au anunţat un premiu de 100000 de dolari pentru cel care îl va omorâ pe autor.

Săptămâna aceasta s-a ales praful de al doilea complot în care au “căzut” şi două blonde – Coleen LaRose si Jamie Paulin-Ramirez – , de data aceasta cel vizat fiind Lars Vilks, autorul caricaturii în care capul lui Mohamed este ataşat corpului unui câine. Pe data de 9 martie s-a dat publicităţii actul de acuzare al Departamentului de Stat contra lui Coleen LaRose (nume superb de altfel) sau Jihad Jane ori Fatima LaRose (nume idioate cu care semna pe net), o blondă de 46 de ani cu ochii verzi. Coleen LaRose a fost căsătorită de două ori dar nu a avut copii. Ea a trăit aparent normal până într-o zi din 2005 când a încercat să-şi ia zilele cu o combinaţie de cyclobenzaprin şi alcool. Stând acasă în zona oraşului Philadelphia să îngrijească de gospodărie şi de tatăl concubinului său Kurt Gorman cu care locuia din 2004, Coleen a îndrăgit internetul şi a aderat la jihad fiind inflamată de …cauza palestiniană. În 2007 pe Dailymotion.com îşi luase numele de Fatima LaRose, iar pe YouTube se numea Jihad Jane şi se oferea în 2008 „cu disperare” să facă orice putea pentru cauza musulmanilor aflaţi în suferinţă. Binenţeles că a fost remarcată de tartorii paradisului qaidist care i-au dat misiunea în 2009 să îl omoare pe Lars Vilks într-o manieră care să cutremure de frică „toata lumea Kuffar-ilor” (numele pe care-l dau musulmanii nemusulmanilor, n.a.). Zis şi făcut, Jihad Jane a făcut prozelitism jihadist online, a solicitat fonduri pe net pentru acţiune, de a ajuns să fie interogată de FBI, cu care ocazie a şi minţit, evident pentru cauza ei înaltă, pe urmă a plecat în Europa luând ca amintire (citeşte: furat) şi paşaportul concubinului Gorman pentru a-l pune la dispoziţia „fraţilor” musulmani.

Caricatura Lars Vilks

Muh-hund original rondelliten

Parcursul european exact al lui Jihad Jane nu este bine ştiut în acest moment, sigur este că a fost două săptămâni în Danemarca şi o săptămâna în Irlanda, unde a intrat în contact cu alţi conspiratori pentru că, la întoarcerea în Statele Unite din data de 15 octombrie 2009, ea a fost arestată în secret de FBI. Cea care scria că ar fi „o onoare şi o mare plăcere să omoare sau să fie omorâtă” va fi prezentată tribunalului din Philadelphia pe 18 martie 2010 cu o lista de 4 capete de acuzare, în care complotul pentru uciderea lui Lars Vilks este pe locul 2, după acuzaţia privind spijinul material pentru terorişti. Interesant este că Kurt Gorman nici măcar nu a bănuit înclinaţia către extremismul jihadist sau conversiunea la islam a lui Coleen, el spunând că era foarte grijulie cu tatăl său.

Jihad Jane

Jihad Jane

Marţi 9 martie 2010, în timp ce Departamentul de Stat a anunţat încheierea procedurii de acuzare contra lui JihadJane, forţele de ordine din Republica Irlanda au arestat 7 persoane , printre care şi o femeie de cetăţenie americană, toţi în conexiune cu complotul pentru asasinarea lui Lars Vilks. Pe 12 martie au mai rămas în custodie 4 persoane, printre care şi femeia cu paşaport american, trei dintre musulmani fiind eliberaţi fără acuzare. Poliţia irlandeză a dezvăluit că Jihad Jane (sau JihadJane) s-a întâlnit atât cu un cuplu americano-algerian cât şi cu alţi suspecţi în timpul vizitei de o săptămâna pe care a făcut-o până la reîntoarcerea şi arestarea din Statele Unite. Inainte de vizita din Europa, Jihad Jane comunicase cu „fraţii” întru luptă pe calea chat-room-urilor, iar voluminosul dosar al Departamentului de Stat conţine elementele probatoare ale incriminării celor care au fost arestaţi în Irlanda. Numele lui Jamie Paulin-Ramirez , o blondă de 31 de ani a fost făcut public de mama acesteia Christine Mott din Leadville, Colorado, care a declarat că fata a plecat pe data de 11 septembrie 2009 în Irlanda pentru a se mărita cu un algerian cu care făcuse cunoştinţă pe net. Jamie Paulin-Ramirez şi-a anunţat părinţii de perioada Paştelui de anul trecut că a trecut la islam. Christine Mott a spus că la început Jamie purta doar o basma apoi a trecut la hijab şi a adăugat:

„A venit din zona stânga a politicii. Ştiam că vorbea online cu aceşti oameni…Ce a determinat-o să-şi întoarcă spatele ţării, familiei ei şi să devină o astfel de persoană? Nu ştiu cum şi de ce. Tot ce ştiu este că a fost în contact cu această JihadJane.
Singurul lucru la care mă gândesc este că i-au spălat creierul.”

jamie320

Jamie Paulin-Ramirez

FBI-ul a confiscat un computer al lui Jamie la sfârşitul lunii septembrie de pe care s-au recoltat elementele de identificare ale legăturii dintre cele două blonde. Jamie a avut o răbufnire de pe Facebook: „STOP caLLing MUSLIMS TERRORISTS” – “Opriţi-vă, nu-i mai numiţi terorişti pe musulmani!”. Ei bine, tocmai ea ne-a dezamăgit! De fapt, oare ce voia să spună pe Facebook?

Jamie Paulin-Ramirez şi-a luat şi fiul de 6 ani (dintr-o căsătorie anterioară) la plecarea din Statele Unite, băiat care se află acum în îngrijirea oficiilor specializate irlandeze. Christine Mott îşi doreşte în acest moment ca să îl aducă acasă cât mai repede pe nepot dar este şi îngrijorată de soarta lui Jamie, care şi-a părăsit familia şi a lăsat o slujbă de asistentă medicală cu venituri de 30000 de dolari pe an pentru a ajuta la omorârea unui om.

La aflarea veştilor cu privire la complotul contra lui Lars Vilks, un număr de trei cotidiene suedeze au republicat caricatura pentru a sublinia că libertatea de expresie este o valoare a lumii libere şi că trebuie apărată uneori cu sacrificii. Tot în Suedia, organizaţia musulmanilor a condamnat complotul contra lui Vilks dar a protestat şi contra republicării caricaturii. Sper că au fost oneşti în privinţă condamnării complotului, că pentru protestul contra caricaturii nu avem dubii. Sunt sinceri.

Folosind arma secretă a blondelor contra unui suedez (nimic mai straniu!), s-a dovedit încă o data ca Al-Qaeda nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile. Un alt complot a eşuat…

Lars Vilks

Lars Vilks

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

6 comentarii

  1. Riddick
    13 martie 2010

    În locul lui Lars Vilks, aş umbla tot timpul cu „pocnitoarea” la mine (Ruger LCR, minimum).

    Nu ai mereu norocul unor jihadis-wannabees.

    ruger_lcr

    Ruger LCR

  2. indezirabilul
    13 martie 2010

    În Anglia, tribunalele “Sharia” fac acum parte oficial din sistemul legislativ britanic (tribunalele sharia sunt sunt instanţe judecătoreşti musulmane, care acţionează şi din moschei – n.t.)

    Multe cartiere din Ftanţa sunt astăzi zone “de necirculat” pentru femeile fără capul acoperit cu un şal. În urmă cu ceva vreme un bărbat aproape a murit după ce a fost bătut de musulmani pe o stradă din Bruxelles, pentru că a fost văzut bând, când le ei era Ramadanul.

    Evreii părăsesc Franţa în număr record, fugind de cel mai crunt val de antisemitism de la al doilea război mondial. Franceza este o limbă vorbită astăzi curent pe străzile din Tel Aviv şi Natania, din Israel. Aş putea continua cu multe povestiri de acest gen, ca povestiri despre islamizare.
    http://amalgammax.wordpress.com/2010/03/13/israel/

  3. felix-gabriel lefter
    13 martie 2010

    Am primit pe mail textul… Nu stiu cine l-a tradus şi cum etc. etc. Mi-a placut, aşa că l-am periat doar un pic şi l-am pus. Înca nu am găsit timp să-l comentez – am ceva zile cam ocupate. Dar promit că revin.

    Cu prietenie,
    Felix

  4. Francesco
    13 martie 2010

    Clarificari la povestea lui Jihad Jane si Jihad Jamie

    Razboiul impotriva terorismului nu are cum sa nu fie si un razboi impotriva teroristilor, a sustinatorilor lor si a mijloacelor folosite pentru propaganda de inamicii democratiei si civilizatiei. A civilizatiei occidentale, binenteles, pentru ca aceasta a permis imaginarea si realizarea conditiilor in care omul sa isi dezvolte personalitatea in conformitate cu dorintele sale intr-o realitate supusa legii.

    Jihad Jane nu a fost descoperita de CIA, FBI etc, ea a fost „pescuita” de grupul numit Smackdown Corps care are situl http://www.smackdowncorps.org. Intr-o relatare pe Java Report se arata ca Andrea, Sabby, The Bartender, Celebrimbor, & Lam (de la Smackdown Corps) au contribuit alaturi de Howie si Stable Hand de la Java Report la identificarea activitatilor neconstitutionale ale lui Jihad Jane. Postarea de pe Java Report include povestea celui/celei care s-a confruntat initial cu Jihad Jane:

    I initially started on youtube with a channel dedicated to performing arts. Due to some disturbing comments I received on videos of Middle East Performing Arts by some so-called fanatical muslims posting comments such as, “if this were my sister I could kill her” or “if I ever if I ever see this girl I will rape her”, I decided to open up a new channel and investigate further where this blind hatred for women in Middle East Performing Arts came from.

    One thing lead to another and the next thing I knew, I was dealing with fanatical’s such as JihadJane/FatimaLaRose whose real identity was later revealed as Colleen LaRose. I noted this woman’s dedication to Osama Bin Laden and her extreme hatred to the U.S. and all those who were not muslim wishing death upon us as well as favoriting and commenting on every terrorist video on youtube posting comments such as “you are doing a good job”. Over the course of approximately 1 1/2 years we exchanged comments on youtube in reference to her fanatical beliefs, at times me becoming her main rival which drew attention from others who were monitoring her, mainly the Youtube SmackDown group who were responsible for removing many terrorist vids from youtube.

    Bit by bit I learned more about Colleen through her comments or by all the information she recklessly left about herself on the web. I came to know her as a middle aged sociopath woman desperate for love, lonely and isolated, with a deep hatred for the U.S. blaming them for all her problems. She claimed her conversion to Islam was related to meeting a Muslim while on vacation in Holland who somehow made her feel special which became her quest to find a much younger wealthy Muslim husband as evident by her other website accounts with photos of possible husbands including one with stashes of cash piled around his body. Many of her comments revealed a possible husband, much younger than her, and her typical excited giggles plus questions on visa websites asking how to get this possible husband to her. All of this later revealed in searches on the web after she became radicalized.

    Since Fatima metamorphosed into the perfect recruit, her previous internet activity was easy to track which she listed her real name, birth date, location, and even online pictures of herself. She was the perfect recruit for extremist; lonely, isolated, blaming others for her problems, in the middle of a midlife crisis, and upset that she had to care for her elderly mother. She lashed out and converted to Islam then used this as an excuse to lash out further at society for being at fault for her problems and citing her elderly mother she had to care for who did not approve of her conversion. . .

    Am sa traduc doar ultimul paragraf:

    „Deoarece Fatima s-a metamorfozat intr-un recrut perfect, activitatea ei trecuta de pe internet a fost usor de urmarit deoarece si-a listat numele real, data nasterii, localizarea, chiar si unele poze online ale ei insasi. A fost perfectul recrut pentru extremist; insinguata, izolata, dand vina pe altii pentru problemele ei, in mijlocul crizei varstei medii, in plus fiind suparata ca trebuie sa aiba grija de batrana sa mama. A aruncat cu injurii in dreapta si stanga si s-a convertit la islam appoi a utilizat asta ca o scuza sa arunce cu injurii in societate pe care o acuza ca i-a provocat problemele citand-o pe batrana sa mama de care trebuia sa aiba grija dar care nu i-a aprobat convertirea…

    Grupul Smackdown Corps lucreaza in felul urmator: identifica pe YouTube clipurile jihadiste si le denunta ca atare gestorilor companiei care le blocheaza. In acest fel au reusit sa elimine peste 40000 de clipuri extremiste!
    Vezi mai mult pe Smackdown Corps.

  5. felix-gabriel lefter
    13 martie 2010

    Cred ca e vremea ca F-22 Raptor sa fie si el botezat in lupta. Desi e mult spus „botezat” – n-o sa-l auda si n-o s-l vada ciuhapii decat pe lumea cealalta…

  6. costin
    13 martie 2010

    felix, miroase tare a „botez”. ahmadinejad isi umfla muschii si daca nu incepe un razbel cu iranul, nebunul o sa dea cu bomba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian