FUNDATIA IOAN BARBUS

Durban II – Boicotul Italiei

Guvernul şi Parlamentul Italiei au răspuns indirect acuzaţiilor de fascism lansate de superteoreticianul român profesor Cristian Pârvulescu prin două gesturi de înaltă demnitate. La data de 5 martie a fost anunţată retragerea Italiei de la lucrările pregătitoare ale conferinţei Naţiunilor Unite pentru combaterea rasismului şi a xenofobiei – aşa numita Durban 2 – care va avea loc la Geneva între 20 şi 24 aprilie. Guvernul italian consideră că principalul document propus aprobării plenului conţine remarci antisemite şi nu va permite participarea delegaţiei sale la lucrări până când nu va fi sigur că se vor face corecturile de rigoare. Anunţul a fost făcut la Bruxelles de ministrul italian al Afacerilor Externe Franco Frattini după întîlnirea pe care a avut-o cu ministrul israelian de externe, Tzipi Livni. În documentul ce va fi propus conferinţei – elaborat în octombrie 2008 – este scris că Israelul este „o putere ocupantă a cărei lege se bazează pe discriminarea rasială” şi se vorbeşte de „un nou model de apartheid” iar palestinienii sunt consideraţi „victimele discriminarii”. În decembrie 2008 Parlamentului Italiei votase cu o majoritate zdrobitoare (417 pentru, doar 4 împotrivă) o rezoluţie bipartizană propusă printre alţii de Fiamma Nirenstein (Popolo della Liberta) şi de Alessandro Maran (Partidul Democrat) ce invită la o „vigilenţă maximă” pentru a nu se repeta ce s-a produs în 2001 la conferinţa din oraşul Durban, Africa de Sud.

Comitetul de conducere al conferinţei Durban 2 este un alt motiv de preocupare. Pe lângă preşedinţia libiană, comitetul include alte două state antimodel în privinţa drepturilor omului, este vorba de Iran şi de Cuba. Până acum s-au retras de la lucrările conferinţei Durban 2 Canada şi Israelul, iar conform opiniilor exprimate de Franco Frattini, în eventualitatea că nu se vor face corecturi de substanţă la documentul principal, alte state europene iau în considerare posibilitatea boicotării Durban 2. Aceste state sunt Franţa şi Olanda, posibil Danemarca.

Hillary Clinton declarase în prealabil că Statele Unite consideră propunerea de document final ca „inacceptabilă”, dar se planuieşte trimiterea unei delegaţii la lucrările pregătitoare care să încerce scoaterea articolelor anti-Israel precum şi orice referire la condamnarea blasfemiei. La Conferinţa Durban 1 din Africa de Sud din 2001, a fost aprobat un document final în care statul Israel este considerat stat opresor al poporului palestinian în calitatea sa de ocupant al Gazei şi al Cis-Iordaniei. În anul 2005, statul Israel a retras toţi colonii şi administraţia militară din Gaza, urmând că acest teritoriu să se fie administrat de reprezentanţii rezultaţi în urmă alegerilor libere din 2006. Din anul 2007, în urmă loviturii de forţă a Hamas ce a eliminat Fatah din structurile de conducere alese, zona Gaza se află sub blocadă israeliană.

Iată un fragment din ce a transmis italienilor cunoscutul intelectual francez Bernard-Henry Levy în mesajul său de solidarizare cu boicotul:

„Deoarece lupta cu rasismul este ceva atât de serios ca să lăsăm iniţiativa unui mănunchi de dictatori a căror principală obsesie este să se facă uitate discriminările, umilinţele şi violările grave ale drepturilor omului şi ale femeii care se verifică în ţările lor de origine. În interesul propriu al acestei lupte, în ceeace priveşte frumoasa şi nobila cauză care este cauza antirasistă, în omagiu tuturor acelora care i-au definit spiritul, de la Fanon la Mandela, trebuie să refuzăm foarte repede, foarte ferm şi fără apel, farsa lui Durban 2.”

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

Un comentariu

  1. Francesco
    13 martie 2009

    Situl Eye on the UN, rezultat al colaborarii dintre Hudson Institute din New York si Touro Colledge for Human Rights, are cea mai buna colectie de articole legate de Durban 2, inclusiv proiectul de hotarire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian